Poezii apărute în nr. 45-46/15 IUNIE 2012
Am primit la redacţie din partea colaboratorului nostru Sever Constantin Răduică evocarea activităţii unui remarcabil şi entuziast promotor al culturii româneşti domnul Garoflid Barbu pe care, o publicăm integral împreună cu poeziile ce reflectă o parte din rezultatele sensibilităţii creatoare a acestui om deosebit.
Redacţia.
GAROFLID BARBU
Garoflid Barbu s-a născut in anul 1961, in comuna Gighera, jud. Dolj, membru al Cenaclului “Clepsidre” din Bechet, a plecat cu familia in căutarea unui loc de muncă in afara ţării.
Stabilit in Italia la Jezi (Cesena), a reuşit să încropească din donaţii o bibliotecă românească pentru diaspora şi să fondeze Cenaclul literar “ Hoinar prin lume”, fiind distins pentru strădania sa de mesager al culturii româneşti cu “Diploma de Excelenţă” de către Ambasada Română- sectia cultura de la Roma.
Mama sa, o ţărancă simplă de la Gighera, duioasă si blândă, bucuroasă de venirea lui pe lume, l-a iubit ca pe o floare alintându-l si botezându-l cu numele de Garofiţă, el fiind şi singurul ei copil, băiat.
La eliberarea certificatului de naştere, secretarul Sfatului Popular, in graba sa, l-a înregistrat cu numele de Garoflid motivând că este băiat iar “garofiţă” este de genul feminin.
Disponibilizat de la mina Motru, jud. Gorj, tatăl a doi copii Garoflid Barbu s-a stabilit în Bechet in speranţa găsirii unui loc de muncă pentru a-şi întreţine cele două fete la Liceul teoretic din localitate. In lipsa unui loc de muncă sigur a plecat să-şi încerce norocul în altă parte ajungând în Italia la Jezi, după un periplu scurt in Jugoslavia la Uzdin unde l-a cunoscut pe scriitorul Vasile Barbu un mare trăitor si susţinător al spiritualităţii româneşti, redactor şef al revistei “ Floare de latinitate” din Valea Timocului, editată de Consiliul National al Minorităţii Naţionale Române din Serbia –Novi Sad, la care a locuit într-o perioadă şi cu care a devenit bun prieten.
În prezent, stabilit in Italia cu familia Garoflid Barbu, cântă în versurile sale, dorul instrăinării de casa şi de locurile dragi cu oameni primitori, exilat de o orânduire nedreaptă în care hoţia si minciuna au rang demnitar, sperând ca într-o zi sa se reântoarcă la vatra părintească de la Gighera unde îl strigă chemarea străbunilor.
Garoflid Barbu, este un Orfeu care prin versurile si dăruirea sa ţine vie flacăra spiritualităţii româneşti dincolo de fruntariile ţării. “Hoinar prin lume”, ca mulţi alţi compatrioţi, în căutare de noroc şi sperantă, adună la cenaclul său pe toţi cei care n-au uitat să gândească şi să simtă româneşte.
Pe bună dreptate -Diploma de Excelenţă- acordată de către Ambasada Roâaniei de la Roma, incununeazî cu lauri spiritul tânăr care onorează şi cu care românii, dar mai ales ccenaclul literar “Clepsidre” din Bechet au toate motivele să se mândrească.
Sperând să fiu în asentimentul tuturor MAMELOR, cât si al celor plecaţi de la vatra părintească in căutarea de noroc, dedicăm poemul alăturat, “Garoflid si Garofiţă”” ca un omagiu, dar şi ca o alinare pentru cei plecaţi departe pe mleaguri străine şi pe care, cu drag, ii aşteptâm acasă.
Stimat colectiv de redacţie al revistei “Gândul Anonimului” daţi-i posibilitatea unui anonim cu nume : Garoflid Barbu-Gighera să se exprime şi să fie cunoscut prin intermediul bunăvoinţei dumneavoastră. Alăturat, vă propunem un colaj de versuri selectate din creaţia autorului, precum şi semnalarea unui volum de versuri aparut la Editura “Alma” din Craiova in 2009, de pe a cărui coperta reproducem găndurile autorului Garofid Barbu:
“Imi place, in general, tot ce este frumos şi poate stârni un fior in sufletul oamenilor. Înlăuntrul meu, consider poezia ca un vârtej al purificării si limpezirii sufletului si minţii! Încerc să gândesc cât se poate de profound, pentru a putea căstiga ceva bun de la clipa care trece şi pentru a putea ridica ochii spre clipa care vine.”
Acesta este, autodefinindu-se poetul nostru: Garoflid Barbu Gighera.
Sever Constantin Raduica,
Bechet, Dolj.
GAROFLID şi GAROFITA
( Lui GAROFITA a’ lu Ghiţă Tobă din Gighera, Dolj, poet, “ hoinar prin lume”.)
Lângă o tufă de sulfină
Răsărită în gradină,
Mult isi plânge MAMA dorul,
Că i-a pribegit feciorul:
Foaie verde lămâiţă
Garoflid si Garofiţă.
Ai plecat prin ţări străine
In speranţa de mai bine!…
Mă uit lung şi nu te vezi
Nici în crâng, nici prin livezi
Nici in casa ferecată
Cu trei lacăte la poartă.
Plânge bolta-n foi de viţă
Garoflid si Garofiţă,
Drumu-i greu si calea-i lungă,
Dor de mama sa te-ajungă.
Din Gighera pân’la Jezi ( Italia)
Lacrima din ochi s-o pierzi,
Să ai viaţa luminoasă
Şi să te întorci acasă
Sub cerul cu luna nouă,
Lâng-o cruce ruptş-n două
Unde dorm ascunşi străbunii
Sub lumina blând-a lunii.
Garofiţa mea frumoasă
MAMA te aşteapt-acasă
Să revi din lumea mare
Şi s-aprinzi o lumânare
Lângă crucea frântă-n vânt
Lang-o mână de pământ,
Printre Flori de lamâiţă;
Garoflid si Garofiţă ! …
Sever Constantin Raduică,
Bechet
POEZII de GAROFLID BARBU-GIGHERA
(fondatorul cenaclului literar ”Hoinar prin Lume” din Jezi, Italia)
CĂUTĂRI
În palma minţii de cleştar
Polenul lumii tot l-am strâns
Când gândul meu era hoinar
Şi inima mi-a stat din plâns.
Am rătăcit prin vreme-adâncă
În haosul, deloc muntos,
Pentru un cuib, îmi vreau o stâncă
Necazul sufletul mi-a ros.
Am să mă-ntorc printre morminte
Să-mi caut loc de adăpost
Mai caut printăceri cuvinte
Căci viaţa parcă n-avu rost.
DESTĂINUIRE
Se aşterne lin tăcerea
Peste satul adormit,
Somnul îşi revarsă mierea,
Chiar şi câinii-au amuţit.
Numai eu rămas pe gânduri
Mădespart de neagra nopate
Colindând ca-n alte rânduri
Şi-mi repet mulţimi de şoapte.
Îmi destăinui greul dor
Ce mă-nvăluie-n visare,
Clipele ce le ador
Mă cufundă în uitare.
Şi tot vrând să te dezmierd,
Rătăcesc prin labirintul
Unde pururea mă pierd,
Şi-mi aştept sfios alintul.
Ca pe-o ploaie mult dorită,
Care spală şi reânvie
Pe o pajişte-nsorită
Visul meu din agonie.
EMIGRANŢI FĂRĂ VINĂ
Fraţii mei de suferinţă
Nu vă uit întru credinţă
C-am ajuns toţi fraţi de sânge,
Numai muma noastră plânge.
Plânge muma noastră bună
De dorul care se-adună
Şi de jalea ce-o apasă
C-am plecat cu toţi de-acasă.
Urma ni se pierde-n zare
Neputând cere iertare
Nu mai avem rost în ţară
Şi ni-i traiul o povară.
Fraţilor nu e dreptate
Sclavi pentru străinătate
Cu munca nerăsplătită
Şi cu viaţa pătimită
Chiar de-aude, chiar de vede
Nimeni nu vrea a ne crede,
Dacă am păcătuit,
Rău Doamne ne-ai pedepsit!
SĂPATUL LA VIE
Căntă greieriii la vie
Mama sapă rândurile
Primenindu-şi gândurile
Dorul greu să şi-l îmbie.
Stă ulciorul sub o viţă
Apa-n el să fie rece,
Mama înainte trece
Tot gândind la Garofiţă.
Şi cu gândurile sale,
Harnică mai este MAMA
Oboselii nu-i ia seama
Uite c-a ajuns ăn vale.
Când priveşte pe cărare,
Vine tata cu-a lui sapă
Şi-ncă un urcior cu apă
Şi cu traista de mâncare.
El se uită peste vie,
Ajunsese-n deal, sus, Miţa,
Acas- aşteaptă Vetuţa
Dar mai e pân la chindie.
MAMA bea puţină apă,
Stau, mănâncă împreună
Gândind că e vremea bună
Şi s-apucă iar de sapă.
Amândoi tăcuţi, pe gânduri,
Parc-ar vrea să se întreacă,
Reuşind de deal să treacă
Au ajuns la cap de rânduri
Par să fie mulţumiţi
C-au sfârşit săpatu-n vie
Ziua scapătă-n chindie
Iar ei pleacă fericiţi.
TARE-S SUPĂRAT
Doamne tare-s supărat
Iar n-am bani de loc în pungă
În furtună-am ancorat
Şi văd lumea într-o dungă.
Eu şi fraţii mei de-o soartă,
Care n-avem nici o vină,
Oare vom găsi o poartă
Spre ceva să ne convină ?
Rătăciţi te miri pe unde
Nopţi şi zile nesfârşite
Suferinţa ne pătrunde
Inimile răvăşite.
INCOGNITO
Din depărtări nedesluşite
Îţi scriu iubita me un gând
Căci sufletele pripăşite
S-or întâlni atuncea când…
Să nu te mire chinul greu
O ştiu şi eu c-aşa e viaţa
Şi să terogi la Dumnezeu
Să-nlăture din cale-ţi ceaţa.
Cutreierăm în lung şi-n lat
Adunători de suferinţă
E-o luptă şi nu am cedat
Din scuturi ne-am făcut credinţă.
Ai noştri ne vor javre-n lanţ
De la ospăţul lor ne-alungă
Şi tare-i greu când nici un sfanţ
De loc nu-ţi zornăie prin pungă.
Şi asta merită iubit-o
Tot sacrificiul ce ăl facem
Umblând prin lume incognito
De frică nu o să mai zacem
