CUM SĂ TE APERI DE ATÂTA VIAȚĂ

Victoria MILESCU

 

FĂRĂ GRIJA UITĂRII

 

Oare cât ar trebui să trăiesc

să-ţi spun toate vorbele pe care le-am inventat

în clipele de singurătate

fără grija vindecării

suferinţa e ceva misterios

vine în urma mea să vadă dacă sunt vie

şi încă în risipire de sine

ţin minte  toate cuvintele pe care mi le-ai spus

şi golurile dintre ele umplute cu lacrimi

cu îmbrăţişări grele

ţin minte fiece frunză desprinsă

din pomul vieţii

pe care am scris povestea noastră

de la facerea şi desfacerea  lumii

dar cum să te aperi de atâta viaţă

năvălind fără grija că ar putea ucide

prea multa strălucire şi frumuseţe

cum să te aperi de vraja nimicitoare a iubirii

venind din ţara ei necunoscută

unde am fost odată şi umbră dar şi lumină

ţin minte toate insomniile paradisului

fără grija trezirii pe o planetă încă fierbinte

ţin minte şi ce ar fi trebuit să uit

pe aici se cam moare

din dragoste sau din alte cauze

unele sunt limpezi ca lumina zilei

altele cred că sunt născocite de zei…

 

 

PUTEREA OBIŞNUINŢEI

 

M-am obişnuit cu ploile

cu fulgerele, cu furtunile

cu şfichiul viforului tău, cu arsura verii

m-am obişnuit cu durerile oaselor

cu bucuria devastatoare a izbânzii de-o zi

cu iubirea fără hotare, cu despărţirea de spaima

trecerii prin miracol

m-am obişnuit cu moartea intempestivă

venind cu zgomot ori în surdină

cu toate m-am obişnuit, Doamne

până şi cu trupul meu

dând primele semne de veşnicie

el te ştie din vremea când curgeaţi împreună

în albia aceluiaşi râu

m-am obişnuit, Doamne, cu felul tău de

a vedea lucrurile

din vina cărora sunt bună sau neiertătoare

când sunt singură, cobori în apropiere

îţi simt parfumul astral

când te îndepărtezi, mă pierd

iubesc nemăsurat, imprudent şi îmi pare

că pot fi asemenea ţie

învârt pe degete lumile posibile şi imposibile

nestatornica de mine, punându-mi câte o inimă

în fiecare punct cardinal al inimii tale

m-am obişnuit să contezi pe mine

chiar dacă mă mai răzvrătesc uneori

ca în orice poveste de dragoste…

 

 

CARTIERELE NOASTRE

 

Locuim în cartiere diferite

între noi se ridică blocuri

se întind  frânghii pe care uscăm

aripi albe, albastre, liliachii

din ele picură zboruri, lacrimi solidificate

între noi se construiesc malluri

se deschid buticuri, tarabe cu dulciuri şi jucării

pieţe pentru degustătorii de iluzii

se sapă fundaţii, canalizări

se montează cabluri lucind ca şerpii

cu limbi despicate

printre muncitorii în salopete ducând pe umăr

o scară, un scarabeu

se înfiinţează instituţii, birouri, secţii

unde se depun adeverinţe

ce adeveresc dacă eşti viu sau mort

maşinile claxonează, explodează

norii se reşapează

copiii când ies de la şcoală

îi prind în vârtejul şi veselia lor

pe cei cu bastoanele albe bocănind

în pavaj după apa vie

n-ar fi greu să ne întâlnim, odată şi-odată

dar între cartierele noastre nervoase, insomniace

se nasc mereu războaie

şi de fiecare dată

ei trimit pe câmpul de luptă numai poeţi…

 

 

O VIAŢĂ LUNGĂ

 

De zeci de mii de ori am tras

storurile peste ferestre

de zeci de mii de ori am şters praful

depus pe mobile, pe obiectele

inutile şi caste

de zeci de mii de ori am măturat

curtea unde au poposit

călători cu încălţări şi haine ciudate

de zeci de mii de ori am curăţat plita

farfuriile, cuţitele încă vibrând

de zeci de mii de ori am turnat în pahare

vinuri scumpe, licori aduse pe mare

m-am îmbăiat în căzi uriaşe de fontă, de piatră

lăsându-le celulele mele tinere

sângele ca un delfin

de zeci de mii de ori mi-am tăiat părul, unghiile

aruncându-le în furtună

de zeci de mii de ori te-am îmbrăţişat spunându-ţi

atât de multe cuvinte dulci sau amare

ce viaţă lungă am avut

parcă nici n-am trăit printre oameni

parcă nici n-am trăit printre stele…

 

 

TIMPUL TĂCERII

 

Am râs prea mult, prea zgomotos

am râs de toţi, de toate

la masa încărcată cu petarde

am râs cu lacrimi

şi lacrimi curg acum pe obraji

am râs cu cel ce-a spart vesela

dansând pe cioburile însângerate

jurându-mi că mă iartă

când am fugit înspăimântată

de-mbrăţişarea-i anacondă

am râs cu cel ce mi-a adus bucăţi de lună

pe muchia ferestrelor deschise

ca aripile fluturelui morţii

făcând măscări spre cei din stradă

am râs de cei rostogoliţi pe scară

şi îmbrânciţi c-au îndrăznit

să îl snopească pe el,

pe cel ce m-a făcut să râd, să plâng

şi a plecat apoi fără să înţeleagă

de ce tac azi, de ce zâmbesc iar inima

mea este atât de împăcată…

 

 

TU, GRAVITAŢIA MEA TERESTRĂ

 

Toate fluidele mele curg spre tine

spre trupul tău înfricoşător

ce scuipă foc şi vomită tsunami

mă sechestrează cremenea munţilor tăi

dinţii brazilor

mă umpli cu pepite de aur ca lest

tu faci să stau verticală

cu infinită teamă

să nu mă ridic

în aerul dens al făpturilor

răpindu-mă unde nu m-ai putea ajunge

oricâte fulgere ai trimite

şi s-ar întoarce însângerate

n-am cum să plec

nici când mă îngropi în tine

în miezul de  fier ce fierbe

cu şerpii totemici.

 

 

CULOAREA IUBIRII

 

Noaptea, păsările au culorile nopţii

dimineaţa, au culoarea răsăritului de soare

la amiază prind în coşul pieptului

blând şi cald

raze portocalii

penajul lor se schimbă

după timpul iubirii

în căuşul palmelor unui copil

se odihnesc păsările raiului

uneori la fereastra de la stradă

vin vrăbii cenuşii, guralive

le pun firimituri

din insomniile mele

Dumnezeu e pe-aproape

îi simt dogoarea privirii

severe, insistente.

 

 

GENEZĂ

 

Din dragostea păsărilor cu cerul

s-au născut stelele

din dragostea păsărilor cu florile

au apărut  fluturii

din dragostea păsărilor cu norii

s-au ivit oamenii

cu chipuri schimbătoare

ce se destramă la fel de repede

tunând şi fulgerând

vărsând potop de lacrimi

din dragostea păsărilor cu lacrimile

au apărut cântecele

oamenii cântă şi plâng, plâng şi cântă.

 

 

FERICIREA SE ROTEŞTE DEASUPRA MEA

 

Fericirea se roteşte

deasupra mea

mi-e teamă să o privesc

să clipesc

valsează pe o muzică în surdină

pun palma la ochi

să nu se destrame

ca Euridice

fericirea pluteşte deasupra mea

sufletul se ridică

să o-mbrăţişeze

cu toţi trandafirii furaţi

din grădina jertfelor.