Moravuri și năravuri
DECREMENTA CERCETĂRII ENERGETICE
(cazul ICEMENERG – București: 2004-2014)

Gheorghe OLTEANU

Scurtă prezentare
Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice (ICEMENERG) a apărut în anul 1974 prin unificarea prin absorbție a Întreprinderii pentru Raționalizarea și Modernizarea Echipamentelor energetice (IRME-înființată în 1960 – director Gheorghe Bălan) cu Institutul de Cercetări Electroenergetice și pentru Termoficare (ICENERG – înființat în 1967 – director Andrei-Călin Mihăileanu), funcționând concomitent, ca și după fuziune, în subordinea Ministerului Energiei Electrice.
Pe structura ICEMENERG, în anul 1978, după reorganizări tipice acelor vremi, a fost înființat Institutul Central de Cercetări Energetice (ICCE), institut integrat cu activitate de cercetare, proiectare, dezvoltare tehnologică și învățământ superior energetic, institut care a funcționat cu rezultate remarcabile până în 1990 când a devenit filială a RENEL, regie autonomă de electricitate, succesoare a Ministerului Energiei Electrice odată cu constituirea primului guvern al României, după evenimentele din decembrie 1989. (Regia Autonomă de Electricitate RENEL, înființată în baza Legii 15 /1990 pe fosta structura a MEE, mai avea în componența sa direcții generale ce coordonau activitățile de produce a energiei electrice si termice, activități de transport si distribuție a energiei electrice, activități de elaborare de studii și de proiectare si altele.).
În 1996 RENEL și-a reorganizat propria structură, ocazie în cadrul căreia a înființat Grupul de Studii Cercetare și Inginerie tehnologică (GSCI), o formă simplificată a fostului ICCE, incluzând doar ICEMENERG și colectivele specializate pe studii din ISPE și ISPH (ISPE-Institutul de Studii și Proiectări Energetice în domeniul centralelor electrice, a rețelelor și stațiilor de transformare, ISPH-Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice, în domeniul barajelor și centralelor hidroelectrice).
În 1998 RENEL a fost restructurat devenind Compania de Electricitate – CONEL, iar GSCI se desface în cinci societăți comerciale între care Societatea Comercială ICEMENERG S.A. (celelalte fiind ISCH, ICEMENERG-Service, IRME-București și IRME-Sibiu).
Soarta cercetării energetice
Forma de organizare ca societate comercială viza, în subsidiar și ocult, privatizarea, ceva care, în acea perioadă, devenise la fel de promovată ca și pandemia Covid 19 de azi, un scop în sine, fără un studiu preliminar de piață, de oportunitate și de perspectivă strategică
Declinul Societății Comerciale ICEMENERG S.A. a ajuns rapid la cote alarmante, așa încât, Ministerul Industriei și Resurselor (Structură care, urmare multiplelor reorganizări successive devenise „patronul” acestei unice entități de cercetare în energetica românească) decide, în anul 2000 preluarea în subordinea sa S.C. ICEMENERG S.A. ca Institut Național de Cercetare Dezvoltare pentru Energie.
Sub presiunea transformărilor și reformelor „necesare” pregătirii în vederea aderării la Uniunea Europeană (U.E.) una din condițiile stricte a fost restrângerea rolului statului în economie, considerat prea mare în cazul României, (obiectiv care se măsura prin numărul salariaților din companiile statului). Au apărut, astfel, schimbări semnificative în structura și organizarea companiilor energetice. Concret, o serie de activități precum cele de întreținere, reparații, service (mentenanță) au fost externalizate, la fel ca și altele din domeniul administrativ sau financiar-contabil. În acest fel, la Hidroelectrica a apărut Societatea Comercială Hidroserv, la Termoelectrica a apărut S.C.Termoserv, la Transelectrica a apărut SMART, iar la Petrom – Petroserv, ș.a.m.d., ca să ne referim doar la cele ce priveau activitățile de mentenanță.
Pentru INCD ICEMENERG, momentul acesta este extrem de important, chiar decisiv pentru existența sa. Și asta, pentru că ICEMENERG redevenea societate comercială, de data aceasta ca filială a Companiei Naționale Transelectrica, la fel ca și SMART (societate comercială de mentenanță), ambele aceste filiale având multe activități commune (mai puțin activitățile de cercetare și studii care se regăseau doar la ICEMENERG)
În conformitate cu recomandările U.E., Compania Națională Transelectrica avea un rol descrescător în încredințarea directă de lucrări filialei SMART așa încât, după numai cinci ani aceasta, considerată suficient de puternică din punct de vedere economic, putea intra în liberă competiție cu piața serviciilor energetice și a încetat de a mai primi comenzi directe, ci numai prin licitații, pentru a se „stimula competitivitatea”. În reralitate, Transelectrica a încălcat sistematic recomandarea sistemului birocratic al companiei, în înțelegere (alianță) cu sindicatul, construind o serie de artificii prin care, practic, lucrările de mentenanță să fie încredințate tot SMART.
Față de Filiala ICEMENERG, Compania Națională Transelectrica nu a avut aceeași abordare, deși deținea dreptul de administrare a 100% din acțiunile sale.
Hotărârea de Guvern nr.1065/04.09.2003 privind reorganizarea Companiei Transelectrica și a S.C. Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice-ICEMENERG, stabilea înființarea SC Filiala ICEMENERG ca filială a Transelectrica, iar la art.10 al acestei Hotărâri era prevăzută, în mod expres, următoarea obligație a Transelectrica:„Activitățile de certcetare științifică, inovare, studii, strategii de dezvoltare, proiectare, inginerie și alte servicii tehnice pentru Compania Națională de Transport al energiei electrice-Transelectrica și filiale sale vor fi executate, pe baze contractuale cu Societatea Comercială Filiala Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice – Icemenerg S.A. București
Se observă că, în concepția autorităților, rațiunea pentru care a fost creată Filiala ICEMENERG a Companiei Naționale Transelectrica era aceea de a asigura executarea lucrărilor specific arătate mai sus, atât pentru companie, cât și pentru filialele sale, inclusiv pentru SMART.
A fost o măsură de asigurare a unui viitor pentru ICEMENERG care ajunsese, în mod treptat dar sigur, în stare de insolvență, chiar din perioada 2000-2003, când a funcționat în subordinea Ministerului Industriei și Comerțului (din 2001 – Ministerul Economiei și Comerțului)
Realitatea economică evoluase rapid, iar conducerea ICEMENERG (aici înțelegând membrii Consiliului de Administrație numiți de minister și Conducerea institutului numită de Consiliul de Administrație) nu luase măsurile de adaptare la situație, în sensul că:
– numărul salariaților era disproporționat de mare în raport cu restrângerea masivă a cererii serviciilor prestate de unitate;
– contractul colectiv de muncă era în dezacord major cu cu noua situație, prevederile sale fiind practic o copie a celor din contractual colectiv al companiilor naționale energetice. De exemplu, erau incluse o serie de drepturi care erau obligatorii conform dreptului muncii, dar care epuizau resursele limitate, fondul de salarii depășind veniturile;
– organizarea internă rămăsese identică celei din perioada de dinainte de 1990, nefiind adaptată noilor restructurări ale sistemului energetic.
– cheltuielile pentru investiții, întreținerea patrimoniului, practic inexistente, se reflectau în dotările invechite ale multor laboratoare, în starea și lipsa mijloacelor de transport care se aflau, în totalitate, într-o stare avansată de uzură;
– partea de execuție piese de schimb și subansamble pentru companiile producătoare de energie, Filiala ICEMENERG Service, era filială la rândul său, a Filialei ICEMENERG S.A. a companiei Transelectrica. (art 29, alin.2 din H.G.1065).
Mai mult, falimentul Filialei ICEMENERG Service era previzibil pentru că importurile de piese de schimb și aparatură specifică, drastic limitate înainte de 1990, erau acum umflate în întreg sistemul energetic, iar unitatea furnizoare românească, altădată prosperă, rămăsese acum fără obiect de activitate; riscul și asupra ICEMENERG S.A. era major (ca ingineri, simțeam și întrevedeam asta și încercam să acționăm pentru evitarea dezastrului ce amenința cu fiecare zi).
Toate acestea, la care se mai adăugau și alte cauze, au făcut ca, la intrarea în anul 2004, ICEMENERG să aibă datorii de două milioane $ (echivalentul a 56 mil. lei vechi la cursul din 2003 al leu/dolar).
Fusese întocmită, cu Ministerul de Finanțe, o convenție de reeșalonare a datoriilor față de stat, iar servitutea acestei datorii plătită lunar depășea cu mult fondul de salarii al celor aproape 600 salariați!
În februarie 2004, personal am renunțat la postul de director în Ministerul Economiei și Comerțului, cu acordul părților, și am fost numit director al ICEMENERG S.A.
Nu este obiectul acestui material să arăt rațiunile pentru care s-a ajuns aici, dar, în prima zi de serviciu în noua funcție, văzând curtea fără gard, plină de câini vagabonzi – teroarea capitalei din acei ani –, starea deplorabilă a blocului administrativ unde apa pătrunsese în multe birouri și laboratoare (în sala de conferințe și școlarizare crescuseră bureți în dușumeaua de lemn putrezit), mi-a trecut prin gând să fac stânga-împrejur și să demisionez. Mi-am revenit rapid, pentru că, ambiția mea era să arăt că situația poate fi redresată și să fac din ICEMENERG o unitate de cercetare respectată. Prestigiul de care se bucurase înainte de 1990 era enorm, pe măsura multor realizări de excepție. Alături de ISPE, ISPH, ICPET și alte unități ale sistemului național de cercetare, ICEMENERG contribuise din plin la construirea Sistemului Energetic Național care s-a dovedit a fi foarte rezilient. (rezistent la tăvălelală, pe românește) și performant.
Prima acțiune ce mi-a venit în minte a fost aceea de a provoca o dezbatere deschisă, fără menajamente a situației de fapt, situație destul de gravă, cu factorii de conducere și responsabili cu funcționarea curentă a institutului. Le-am spus tuturor că, deși nu-i consider principalii vinovați (mă refeream la cadrele cu funcții de conducere și/sau de răspundere), treaba noastră este să ne ocupăm de ceea ce putem face noi, la nivelul nostru, noi neputând decide la nivelul S.E.N.. Am expus viziunea mea asupra măsurilor necesare pe termen scurt și mediu și am cerut ca cei care consideră că nu le este convenabil să lucrăm împreună să o spună deschis și să demisioneze din funcția de conducere pe care o exercită.
Ceea ce le imputam celor ce avuseseră și aveau funcții de conducere era, în primul rând, lipsa de cooperare internă, chiar a competiției între diferitele echipe pentru aducerea de comenzi. Tendința de a se descurca fiecare cum poate, inclusiv de a lucra pentru firmele apărute în sectorul privat, pe ascuns, cu utilizarea aparaturii din dotarea institutului se dovedise, pe ansamblu, falimentară.
Deplasările pentru efectuarea de lucrări la beneficiari deveniseră un mijloc de creștere ocultă a veniturilor. Crescuse, pe nesimțite, numărul deplasărilor pe distanțe cât mai mari (consum de combustibil cât mai mult) și pe intervale de timp cât mai lungi (deconturi de mai multe zile și nopți de cazare, cu înțelegeri ascunse între membrii delegațiilor. Surpriza personală a fost când, chiar pe un director de departament, aflat oficial în delegație pe teren, în provincie, la Centrala de la Turceni, l-am observat pe stradă în București. L-am sunat, am întrebat cum merge treaba și mi-a răspuns că mai are nevoie de două zile pentru finalizare. Evident că nu am putut să-l mai mențin în funcție. L-am lăsat să activeze doar în funcție de execuție; nu-mi permiteam desfacerea contractelor de muncă fiind deja în penurie de cadre de specialitate).
Obiceiul era așa de înrădăcinat încât, conform principiului că obișnuința este a doua natură (ducele de Wellington spunea că este de două ori natura), nu a fost eradicat, ci a continuat, după o perioadă în care doar teama era singura opreliște.
În 2012, Curtea de Conturi a descoperit un prejudiciu de 1,2 milioane lei pe seama delegațiilor falsificate (decontări duble, decontări fictive ș.a.).
Dovada „contribuției” colective este că nimeni nu a pățit ceva, prejudiciul rămânând intact. Iată cum „unitatea în acțiune” a putut să blocheze recuperarea unui prejudiciu important! Așadar, după ce ne-am clarificat privind obiectivul, am purces la reorganizare și la căutarea disperată de comenzi.
Mulțumesc, pe această, cale regretatilor Jean Constantinescu și Ion Merfu, foști directori generali ai Transelectrica ce puneau preț pe cercetarea științifică și care ne-au încredințat contracte pe teme solicitante și de care ne-am achitat cu onorabilitate. Cu dl. Director general Merfu am colaborat și pentru vânzarea unuia din blocurile din patrimoniu (blocul de 10+1 etaje) care nu mai avea acoperire de necesitate pentru institut. În urma unei licitații, atent organizate și derulate cu strictețea prevăzută de lege, suma încasată a fost folosită exclusiv la achitarea a cca 50% din datoria față de stat.
La Hidroelectrica, dl. director general Traian Oprea ne-a sprijinit prin contractarea unor lucrări de mare importanță cum ar fi conducerea automată a hidrocentralelor de putere mică și/sau medie. Până la urmă, unele acțiuni de opoziție și chiar de sabotaj ale unor nuclee din rândul sindicatelor a determinat conducerea să nu mai contracteze astfel de lucrări.
La Termoelectrica, dl. Director general Ion Marcu a manifestat un mare interes pentru cercetările noastre în domeniul arderii combustibililor cu randamente sporite și cu noxe reziduale reduse, teme cărora personalul nostru de cercetare le-a găsit căi eficiente de rezolvare.
Din păcate, aici și cu astea se termină exemplele de colaborare și căile de cooperare reciproc-avantajoase cu entități ale S.E.N.
(va urma)

Gheorghe OLTEANU

Gheorghe OLTEANU

Născut la 1.08.1946. comuna Șuici, județul Argeș, absolvent al Liceului Vlaicu Vodă, promoția 1964 ca șef de promoție. A absolvit cursurile Facultății de Electrotehnică din Institutul Politehnic București, în perioada 1964-1969 .
Locuri de muncă:
• 1969-1970 Combinatul Petrochimic Pitești-divizia electrică, protecții prin relee, automatizări
• 1970-1990 Electroargeș Curtea de Argeș, inginer proiectant, șef laboratoare CTC,inginer șef fabrică, director fabrică 1977-1990.
• 1991-1997 Ministerul Industriilor, director cercetare-dezvoltare și director direcția de control
• 1997-2000 S.C. Luxten Lighting, director de marketing-vânzări, director tehnic, vicepreședinte CA
• 2001-2004 Ministerul Economiei și Comerțului, director general
• 2004-2014, director general al SC ICEMENERG, și al INCD ICEMENERG
Membru al: CA Transelectrica, RAMIN, IME Pitești, Petrom, Distrigaz, Președinte al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica și Consilier al ministrului energiei (2018-2019).