Selectați pagina

Iuliana HATHAZI – Confesiune

Iuliana HATHAZI – Confesiune

CONFESIUNE

Iuliana HATHAZI

 

Într-o lume țesută de griji, neliniște și provocări inedite ce ne afectează sănătatea, aș spune că este chiar un eveniment când cineva se mai dedică poeziei, emoția cea mai dragă mie, ea da strălucire sufletului …. și mai cred că fiecare dintre noi este emoție și poezie. Mă numesc Iuliana Hathazi, născută 05.05.1959, fiind al 9-lea copil dintr-o familie numeroasă și modestă din inima Ardealului. Mama mea, Maria, a fost cea care și-a dorit ca noi să învățăm carte. Tatăl meu, Gheorghe, a fost suportul înțelepciunii noastre, sfaturile și pildele ascultate de la tată ne-au ajutat să creștem asemeni unor lăstari, care cu fiecare primăvară ne înălțăm cuminți și ascultători. M-am născut în comuna Luna, județul Cluj, o așezare frumoasă pe malul Arieșului, cu vedere largă spre pădure. Pe cerul albastru au rămas scrise visele noastre de copii, cu oameni harnici aflați într-o permanentă concurență a educației. Aici am trăit o copilărie de poveste, casa părintească păstrează și acum, ascunse în fiecare colț, glasurile și râsetele copilăriei noastre, într-o liniște desăvârșită. Am absolvit școala generală, apoi am învățat la Liceul „Pavel Dan”, în orașul Câmpia-Turzii, din apropiere.

Am fost o visătoare și așa am rămas. În adolescență, obișnuiam să fac tot felul de notițe, sunt carnetele în care au rămas scrise impresii, luate din cărți, filme, despre actori, multe citate, poze cu păpușile Arădeanca, căci îmi doream și eu o păpușă, poze cu Nadia Comăneci, pe care am adorat-o și multe citate.

Eram fascinată de poezie, și aici aș vrea să-l amintesc pe Lucian Blaga, prin poezia sa „Confesiuni”, ce a deschis fereastră sufletului meu. Scriam versuri pe care le citeam doar eu. Aveam vise și îmi doream să realizez multe lucruri în viață. Am trăit încercări, provocări care uneori mă copleșeau și mă risipeam în lucruri mărunte. Trăiam fiecare moment cu iubire și emoție. Viața mea emoțională a fost un fel de bâlci cu râsete și lacrimi și multe, multe dorințe. Având o sensibilitate crescută, plângeam ușor, eram un nor de emoție. Adolescența mea m-a premiat cu cele mai frumoase emoții. Am absolvit liceul, a urmat primul meu examen de admitere la Facultatea de Biologie, în Cluj.

În acele vremuri, concurența la facultate era foarte mare, erau tineri bine pregătiți, și reușeau cei mai buni. Picasem examenul. În urma acestui eșec, era foarte normal că trebuie să muncesc. Așa că, sprijinită de sora mea Maria (pe care o respect foarte mult), absolventă a facultăți de filologie din Cluj, profesa la Sibiu, m-a luat la ea și am ocupat un loc vacant la catedra de franceză că suplinitor, clasele a 5-a până la clasele a 8-a . Anul școlar s-a scurs repede. Dorința mea de a studia a rămas vie și următorul an am încercat un nou examen de admitere, dar de data aceasta, sprijinită de fratele meu, Ghiță, care era student la București, el era modelul de om scufundat în studiu. Din păcate, a fost un nou eșec nereușita mea la admitere, suferisem foarte mult în acea vară fierbinte. Braț la braț cu viața mea, am învins greutățile, nu m-am supărat că viața mi-a jucat feste.

Anton Rațiu - PRIMIREA ARGINȚILOR - bronz - piatră - lemn - H 35 cm 2015

Anton Rațiu – PRIMIREA ARGINȚILOR – bronz – piatră – lemn – H 35 cm 2015

Apoi, curând, m-am angajat la Cluj, fiind un oraș atât de mare se găsea mai ușor de muncă. Aici, emblema orașului era „ORAȘUL STUDENȚESC”. Eram fascinată când străzile orașului erau inundate în fiecare toamna de tinerii studioși. După ceva timp, am părăsit Clujul și am plecat la Râșnov, un orășel mic de munte, aproape de Brașov. Aici locuia sora mea Cornelia, căsătorită, cu doi copii mici, iar mama și-a dorit mult să fim împreună. Cu sprijinul ei, m-am angajat la Institutul de cercetare în chimie. Am făcut cursurile de laborant chimist.. Aici am cunoscut o echipă de oameni frumoși, intelectuali și mi-a plăcut foarte mult. Viața mea a decurs într-o ordine diferită.

După angajarea mea, m-am căsătorit, locuiam în chirie. Dumnezeu m-a binecuvântat cu un băiețel, care este pentru mine Luceafărul vieții mele. La vârsta de trei ani a fiului meu, m-am despărțit de soțul meu. S-a întâmplat în anul revoluției, 1989. Am realizat ce răspundere mare este să crești un copil singură. Am reușit să cumpăr un apartament în rate. Jobul meu era de 6 ore, câștigăm destul de bine, eram bucuroasă și păstrez și acum acel sentiment că eu și fiul meu nu duceam lipsa de nimic.

Nu renunțasem însă la ideea mea de a continua să studiez, aveam nevoie de această împlinire.. Așa că am reușit să urmez cursurile la Facultate de Psihologie-Sociologie „ Spiru Haret” din Brașov, cursuri de zi. Am absolvit Facultatea, eram prima promoție. A fost perioada cea mai dragă din viață mea. Datorită programului de 6 ore, am reușit să studiez, copilul meu creștea frumos, munceam, studiam și eram bucuroasă că puteam împăca armonios viața mea. Apoi am avut un Job la SC. Electrica Brașov, departamentul Relații cu publicul, am iubit oamenii și îmi plăcea mult serviciul meu. Păstrez și acum relații bune cu colegii.

Am rămas în acest Job, până la plecarea mea din țară. Luasem decizia să plec în Germania, unde am aflat că Occidentul era diferit de ceea ce știam eu. Nici nu eram pregătită pentru a trăi în Occident. Trăisem prea mult din cărți. Începutul nu a fost de loc ușor. Am studiat limba germană la Kolping Akademie – Augsburg. Mai târziu, l-am cunoscut pe soțul meu Ioan Hathazi, chiar fiica lui și-a dorit să ne cunoaștem. Avem o comunicare foarte bună, soțul meu are o mică firmă la care lucrez și eu contabilitate. Locuim în Köln, avem o viață liniștită, modestă și ne bucurăm de viață. Fiul meu a studiat Politehnica în România, s-a realizat și sunt mândră de el. Avem o comunicare bună și tot ce îmi doresc este ca el să fie fericit. Eu am rămas aceeași persoană sensibilă și mă răsfăț uneori scriind, având aplecare spre poezie. Dacă veți citi versurile mele, pot fi ușor descoperită.

În concluzie iubesc viata cu bune și cu rele, am credință cât un bob de grâu. Și mă asemăn cu un bulgare de zăpadă ce se rostogolește, se tot rostogolește, se încarcă cu o avalanșă de gânduri, griji și emoții, dar știu că, la topirea lui, gândurile se așază cuminți, merg pe făgașul lor, grijile dispar, emoțiile se topesc în apa pură, este un fel de limpezire a tot ce am trăit.

 

Iuliana Hathazi

Arhivă