Portrete de luneni

MIȘU MĂRGINEAN

Întristată adunare, îndurerată familie!

Vine un moment în viața fiecăruia dintre noi după care cele mai frecvente evenimente pe care le trăim sunt despărțirile. Ne despărțim de părinți, de rude, de prieteni, de actuali și foști colegi și colaboratori. Unele despărțiri sunt temporare, de mai scurtă sau mai lungă durată, altele însă sunt definitive, traumatizante și dureroase, așa cum este cea pe care fiecare dintre noi și toți împreună o trăim acum.

Bunul meu prieten Mihăilă Dănuț Mărginean, cunoscut de toată lumea cu numele de Mișu, s-a  născut în Luna la 12 septembrie 1954, în familia întemeiată  de Mihai Mărginean, Tata Ilă, împreună cu soția sa, Mama Livie, oameni ai satului reprezentativi prin tot ceea ce au făcut și au durat de-a lungul vieții lor, înfruntând dificultățile și încercările vremurilor pe care le-au străbătut cu curaj, cu demnitate, cu cinste și corectitudine în parcursul lor existențial.

Mișu, cel de al doilea copil al acestei familii remarcabile, model de conviețuire și comportament în lumea satului nostru, a fost un copil foarte reușit, s-a născut sănătos și foarte promițător, jucăuș, frumos și plin de energie, dar din nefericire viața nu afost blândă cu el, în primii ani ai copilăriei s-a îmbolnăvit de poliomelită, în perioada în care o epidemie ce s-a declanșat atunci a afectat destinele și viitorul multor copii. Această boală cumplită și necruțătoare i-a afectat dezvoltarea ulterioară a organismului, a rămas cu o sechelă care a dus la paralizia parțială a piciorului stâng.

Părinții lui au luptat eroic împotriva bolii, mama Livie a petrecut lungi perioade în spitale specializate unde Mișu a urmat cele mai bune tratamente din acea vreme, cele mai adecvate soluții de îngrijire astfel încât efectele bolii să fie cât mai reduse, pentru dezvoltarea ulterioară a copilului.

Prin anii 90, după pensoinarea dumnealui, tata Ilă, aflat într-o vizită la București, într-o seară petrecută la noi acasă, ne-a destăinuit tulburat de amintiri, tot periplul acestor strădanii care s-au dovedit, sprijinite de ajutorul lui Dumnezeu, foarte folositoare și au condus la creșterea și formarea omului puternic, generos, fermecător, echilibrat, bun, foarte harnic și creativ care a fost de o viață prietenul meu cel mai bun, Mișu Mărginean, de care ne despărțim astăzi pentru totdeauna, el lăsându-ne moștenire un model uman demn de cunoscut și urmat pentru complexitatea sa de generațiile următoare.

Mișu a reușit să  domine, sa alunge și elimine aproape total efectele dizabilității cu care s-a confruntat întreaga viață, nu numai că a avut performanțele pe care un om normal dotat le are, dar a reușit realizări în planul dezvoltării sale fizice și intelectuale mult peste medie, a strălucit din punctul de vedere al curajului, al inteligenței, al puterii de pătrundere a înțelesurilor, semnificațiilor și conținutului vastelor sale lecturi beletristice și profesionale, de specialitate. A urmat cursurile școlii generale din sat, după care studiat cursurile liceale la Liceul teoretic din Câmpia Turzii. După absolvirea cu diplomă de bacalaureat a dat admitere și a urmat cursurile facultății de Științe Economice din Cluj Napoca, secția Economia industriei, construcțiilor și informatică pe care le-a absolvit în 1979.

S-a căsătorit cu Liana, absolventă a facultății de medicină, om de o mare frumusețe, sensibilitate și delicateță, care s-a specializat și a devenit unul din ei mai buni medici neurologi din Cluj Napoca din acea vreme. Au întemeiat astfel o tânără familie de intelectuali în care s-au născut, au crescut și s-au format ca oameni cei doi copii ai lor, Mihai și Vlad.

Din motive legate de evoluția vremurilor, au hotărât la un moment dat, de comun acord, să se despartă.

Efortul depus peste limite de suportabilitate în activitatea ei profesională din dragoste și mare respect pentru pacienții săi și dintr-o continuă strădanie de perfecționare, la care s-au adăugat permanent grijile și problemele nu simple ale vieții personale sau de familie au răpus-o  pe Liana la o vârstă la care era în plină maturitate, recunoaștere și desăvârșire profesională. Această pierdere ireparabilă l-a afectat dureros atât pe Mișu, cât și pe copiii săi.

Mișu a fost un om cu totul special. Începând din anii de școală generală, continuând în adolescență în anii de liceu și. mai apoi, în anii deplinei maturități a manifestat o imensă dragoste de carte, o pasiune   nemăsurată pentru lectura cărților de valoare din  marea literatură universală a lumii. Mi-a mărturisit odată, prin anii 90,  că atunci când o fi să se prăpădească dacă o fi să îi pară foarte rău după ceva, o să regrete că au rămas încă multe cărți necitite în biblioteca sa.  Cumpăram împreună multe cărți de la librăria din comună, iar el având bani mai mulți îmi făcea uneori cadou cărți  citite de el, despre care bănuia că o să îmi facă și mie plăcere să  le citesc. Mai am și azi în bibliotecă Geniul și zeița de Aldoux Houxley, primită de la Mișu după o vizită la librăria din sat. Dar marea noastră plăcere era să ne întâlnim să stăm la o poveste in cursul căreia comentam lecturile și experiențele trăite de la ultima întâlnire. A fost și un om foarte dinamic, foarte activ, harnic si neobosit până în cea din urmă clipă a existenței sale clocotitoare.

În anul 1975, în perioada studenției, a participat la campionatele europene pentru persoanele cu dizabilități care s- au desfășurat în Franța la Saint Etiene, unde a concurat cu rezultate absolut remarcabile la înnot și la tir cu pușca.

Toată viața lui a iubit pescuitul sportiv și vânătorea. A fost un pasionat și performant vânător de hârciogi, pasiune din care reușea să își și suplimenteze veniturile prin vânzarea blănițelor strânse și prelucrate de el însuși. L-am însoțit de câteva ori fascinat de energia, rapiditatea, îndemânarea și priceperea sa. Am petrecut în primăvara anului 1985 o sptămână prin țară într-o astfel de aventură la vânătoare, din păcate cu mai puțin succes datorită iernii foarte aspre și a gerului cumplit din iarna 1984-1985.

În permanenta sa preocupare de adaptare la schimbările ce au survenit după 1989, încercând să folosească libertățile dobândite, a început să cultive în curtea casei ciuperci din specia Pleurotus, păstrăv de fag, cu rezultate bune, care i-au permis să-și suplimenteze veniturile.

În toată perioada de activitate de după absolvirea facultății a lucrat ca economist în mai multe intreprinderi, instituții și societăți comerciale. O bună perioadă de timp a lucrat în cadrul Primăriei din comuna Luna, localitate de care a fost strâns legat sufletește toată viața sa, fiind alături de părinții săi ca sprijin de nădejde la bătrânețe. După pensionare a lucart ca persoană fizică autorizată în domeniul asigurărilor de viață, valorificându-și cunoștințle și experiența de economist.

Ultima noastră conversație telefonică am avut-o în septembrie anul trecut, de ziua sa onomastică, a durat mai bine de un sfert de oră și ne-am promis că vom face tot posibilul să ne revedem. Din păcate timpul nu a mai avut răbdare cu noi, iar azi, în acest tragic moment, îmi vin în minte versurile poetului ardelean Ion Dodu Bălan, ca un ecou al regretului meu nesfârșit că dorința noastră nu s-a putut îndeplini:

Pe lungul drum tăiat de roți
Se-ntoarce-n sat o amintire.
Lăcate o adastă-n porți
Și flutur-o nedumerire
Peste-un drumeag tivit cu nuci
Ce urcă-n dealul plin de cruci!

Unde sunt ochii ce priveau
Din scutece și leagăn seara,
Când frunzele din pom cădeau
Și luna-n cer ardea ca para?

Să fie oare stele sus,
Pe bolta cea senină,
Sau glod din tainicul ascuns,
Țărână din țărână?

Drum bun printre stele, prietenul meu drag! Dumnezeu să îți ierte păcatele și să te odihnească în rândurile celor drepți!

Luna, 9 ianuarie 2021