REFLECȚII DESPRE REFORMĂ
Autor: ing. Gheorghe Indre

Victor VERNESCU

Eseul, îndeobște, este considerat ca o formă de proză aflată la pragul frontierei de pătrundere pe tărâmul literaturii.

Personal, practicând de aproape douăzeci de ani acest stil, am perceput, în timp, cu oarecare frustrare, marile nedreptăți ce i se fac prin astfel de definiții și/sau aprecieri acestei forme vii, alerte și concise a literaturii înseși.

Cu douazeci și ceva de ani înaintea celor douăzeci în care eu însămi am practicat și practic eseul, am avut chiar de suferit pentru o comparație critică a unor stiluri personale de a scrie literatură. Făcând atunci, pe la mijlocul anilor ′60 ai veacului trecut, o critică a romanului „Bărăgan” de Emil Galan, mi-am permis inițiativa de a spune că literatura ar trebui considerată după conținut și nu după volum. Și, pentru argumentare, am citat romanul „Floarea vieții” al lui Aurel Mihalea, care, într-un volum de întindere medie din celebra colecție „Biblioteca pentru toți”, a reușit să spună, pe o temă foarte asemănătoare, mult mai multe idei, fapte și conjucții de viață de cât reușise autorul „Bărăgan”-ului să înfățișeze în cele două volume ce totalizau mai mult de o mie de pagini în formatul romanului clasic. Mi s-a imputat atunci că am apreciat literatura contemporană ca fiind o maculatură chioară, deși personal nu pronunțasem cuvântul maculatură, iar cele două romane citate și avute în vedere, tratau, cum spuneam, aproximativ aceeași temă.

De aceea, riscând a mi se imputa acum că trag spuza pe turta mea, voi spune, încercând să-i fac dreptate eseului, că acesta este o formă scurtă de proză, inclusă în literatură și nu o ukraină a acesteia.

Cine crede, însă, că eseul este un stil facil se înșală.

Tuturor ni se par simple și ușoare, prin firescul și cursivitatea lor, poeziile lui Topârceanu sau schițele lui Caragiale. Vă asigur că această impresie va dispărea odată cu vizitarea caselor memoriale ale acestor mari înaintași de la Nămăești ori Haimanale când vor vedea cu ce trudă s-au născut Balada chiriașului grăbit sau schița Vizita, de pildă.

Azi, domnul Indre ne-a făcut surpriza să ne delecteze cu două volume de eseuri.

Limitându-mă la „Reflecții despre reformă” pot spune că specialistul și îndrăgostitul de propria-i profesiune, cea de energetician, a strâns între coperțile acestui volum o întreagă istorie a unei epoci turbulente și încărcată de debusolări a întregului sistem energetic românesc, a întregii existențe a neamului nostru românesc, prea adesea încăput pe mâna, fie a unor necunoscători, fie pe mâna unor nepăsători.

Șansa, de cele mai multe ori, a neprăbușirii totale și definitive a acestora, a fost capacitatea unor oameni, aflați vremelnic în poziții de decizie de a înțelege la timp unele situații sau condiții. Așa cum mi s-a întâmplat chiar mie într-o situație limită. Vă recomand să citiți întâmplarea povestită în prefața volumului, pag. 9, primul § și următoarele.

Vă mulțumesc