Selectați pagina

Alexandru CUC – AI LU CUCU – Mihail și Maria

Alexandru CUC – AI LU CUCU – Mihail și Maria

Familii din Luna 

„AI LU’ CUCU”

Mihail și Maria. Tata și mama 

Alexandru CUC

 

Originar din Ceanu Mare, dintr-o familie cu mulți copii, tata a cunoscut-o pe mama în Câmpia Turzii. Născută în Moldovenești, singura fată între mai mulți frați, venise la oraș și fusese angajată ca telefonista. Pentru că pe atunci nu existau alte posibilități rapide de comunicare, apela și tata la centrală. Ca în orice poveste, s-au cunoscut, s-au plăcut și s-au luat.

Alexandru Cuc - Cu fratele Mihai

Cu fratele Mihai

La ceva vreme, a apărut primul lor copil. Aici e o poveste care a afectat-o pe mama pentru tot restul vieții ei. Dând mâna cu un prieten de-al tatălui meu, acesta, crezând că face o glumă deșteaptă, i-a răsucit-o și i-a rupt-o din încheietura. Cu ea în ghips a dat naștere lui Mihai și, din păcate, a rămas cu probleme la mână până la finalul vieții. Tot la Câmpia Turzii s-a născut și Rodica, al doilea copil al familiei.

Prin ‚55-’56, s-au mutat la Luna, locuind de început undeva în zona SMT-ului din vremea noastră. Tata fusese angajat ca șofer la CAP.

Câțiva ani mai târziu, au cumpărat o casă „la drum”, însă tata n-a apucat să se bucure prea mult de ea, fiind victima unui accident de mașină, în 1975. Pentru că toate lucrurile bune sunt trei, în 1970 am apărut și eu pe lume.

Alexandru Cuc - Cu părinții

Cu părinții

Deși aveam 5 ani când a murit tata, am încă în memorie multe momente, amintiri plăcute sufletului meu.

Poate cea mai frumoasă dintre ele, este o întâmplare petrecută în dimineața de Crăciun, probabil în 1974… Eram acasă doar eu cu el și mama, când, deodată, se aude la ușă un glăscior de copil. „Primiți colindători?”

Tata, care era în apropiere, a făcut cel mai frumos gest posibil, care, iată, m-a marcat într-atât încât nu îl voi putea uita vreodată! M-a luat de mână și am ieșit amândoi afară. Băiețelul era Daniel Muntean, fiul lui tanti Aneta și al lui nenea Gheorghe, croitorul. Și, afară fiind, am colindat toți trei, împreună. Sincer, nu mai știu ce colindă a fost, nici nu e așa important. Acel moment în sine a rămas cel mai drag mie. Când am terminat colindul, ușa s-a deschis și în prag a apărut mama. Am primit toți trei câte un corn și un măr și câte trei lei. Inclusiv tata ?. Daniel a plecat cu colindul la alte case, noi am intrat și nu mă puteam desprinde de tata. Mama ne privea cum ne jucam cu un avion pe baterii pe podeaua din antreu și era toată un zâmbet.

Alexandru Cuc - Cu prietenii

Cu prietenii

Îmi amintesc că mă lua cu el cu IMS-ul de la CAP când mergea, vara, (probabil tot în 74) la câmp, cu mâncarea pentru cei care erau la seceriș. Nu o să uit niciodată bidoanele mari, din aluminiu, cu capac de gumă, în care era mâncarea. Îmi plăcea să fiu în preajma lor și chiar dacă nu înțelegeam eu prea multe, îmi plăcea că erau toți veseli, prietenoși…

Mă bucură mult că a rămas în amintirea multor oameni ca un om bun, săritor. Mulți mi-au povestit că, dacă era trezit la ora unu noaptea și el tocmai se pusese la somn, se ridica și mergea să ajute persoana respectivă. Fiindcă nu erau prea multe mașini pe vremea aia, pe mulți luneni i-a dus la pețit prin satele vecine ?. Pe trei dintre ei chiar i-a cununat.

Alexandru Cuc - Mama

Mama

Moartea lui a fost un șoc pentru toată lumea care îl cunoștea. Ca o ironie a sorții, a murit în accident de mașină tocmai când era altcineva la volan. Cu câteva zile înainte de a pleca la Brașov pentru a aduce un camion pentru CAP, i-a fost ridicat permisul de conducere. A plecat totuși și el, la volan, fiind președintele de atunci al cooperativei, Reteșan. Cu ei era și Constantin Mazăre, știut de toată lumea ca „Ionel Regățeanu”. Mecanic fiind, era nevoie și de el. Undeva între Rupea și Hoghiz, Reteșan a pierdut controlul volanului la o curbă, mașina s-a rostogolit de câteva ori, iar tata a fost proiectat prin parbriz. A murit câteva zile mai târziu, la spitalul din Brașov. Ceilalți doi au scăpat cu răni ușoare.

În ziua când trebuiau să se întoarcă, a venit doar nea Ionel, Regățeanu. Parcă văd și acum, mama împreună cu soția lui (erau foarte bune prietene) făceau ceva dulceață. Îmi amintesc fața mamei, când a aflat ce s-a întâmplat. Chiar dacă nu știam ce înseamnă asta. Peste ani, văzând pozele de la înmormântare, am întrebat-o pe mama despre mulțimea imensă care a venit să îl conducă pe ultimul drum. Ea mi-a răspuns simplu : „A fost un om iubit”.

Mama a încercat cât a putut să îi suplinească lipsa. Și zic că a reușit, deși aveam (și mai am și acum) momente când mi-aș fi dorit să am mai mult timp cu el.

De când mă știu, pe mama mi-o amintesc cosând la plapome. Și chiar era pricepută și apreciată. Veneau la ea femei nu doar din sat, pentru a le face și lor câte una, chiar două plapome.

Deși, ca orice copil, în timpul liber, voiam la joacă, îmi plăcea și să stau în preajma ei când lucra. O mai ajutam la trasat linii și modele, îi băgam ață în ace, astfel încât putea să termine mult mai repede plapuma.

Alexandru Cuc - Militar

Militar

 Ce îmi plăcea însă cel mai mult, erau serile când ea lucra, iar eu mă așezam pe pragul camerei și îmi povestea din copilăria ei, din vremea războiului, îmi povestea despre tata și atâtea altele!

Una din poveștile ei favorite era legată de Ceaușescu. Acesta venise de vreo două ori în zonă și de fiecare dată avionul lui ateriza pe aeroportul militar din Luna. Cum e obiceiul la români când e vorba de o vizită importantă, fostul președinte comunist al României a fost întâmpinat cu pâine și sare. Pâinea din care el gustase de fiecare dată era coaptă de mama. Sub supravegherea strictă a unui securist.

Anii însă au trecut peste mama, apăsând tot mai greu pe genunchii ei măcinați de reumatism și, la un moment dat, a fost nevoită să renunțe la făcutul de plapome. Un fel de pensionare fără pensie. S-a stins și ea în 2008, după o scurtă luptă cu o boală necruțătoare.

Alexandru Cuc - Acasă

Acasă

De fiecare dată când revin în țară și mă întâlnesc cu persoane din generația lor (tot mai puține, din păcate!), care nu m-au văzut de mult și nu mă recunosc imediat, când le spun că sunt „al lui Cucu’ „, le văd fețele luminându-se. Cuvintele de apreciere pentru părinții mei, care urmează acestei reacții inițiale, fac mereu să îmi crească inima. Dacă, după atâția ani, oamenii își mai aduc aminte cu plăcere de ei, înseamnă că ai mei nu au fost niște simpli trecători prin viață.

Iar eu sunt mândru să spun că-s „al lui Cucu’.”

  Cu respect,

Alexandru

Gândul Anonimului

Arhivă