File de istorie

PESTE 700 DE ANI
DE ATESTARE DOCUMENTARĂ
Fragment din cartea
„Comuna Luna istorie. Tradiție și Adevăr pe Valea Arieșului”

Ion MAZERE LUNEANU

A. PRIVIRE GENRALĂ

Comuna Luna este situată la 5 km E. S. de oraşul Câmpia Turzii, pe malul drept al Arieşului, care îşi mână apele din Ţara Moţilor prin inima Ardealului spre Mureş. Râu legendar prin neliniştea apelor sale ce aduceau la vale odată cu mânia şi lacrimile moţilor, pulbere de aur, risipită la noi pe plaje lungi, vaduri, adăpători pentru ciurde şi locuri de scaldă. Nu întâmplător binefacerile râului şi taina începuturilor ţine pe luneni atât de legaţi de cuibul unde au fost zămisliţi, alături de ideile şi faptele recunoscătoare ale înaintaşilor.

De-a lungul secolelor, comuna s-a dezvoltat pe o pantă lină cu doua terase, alungite de la nord-vest spre sud-vest, articulate de Arieş, coloana vertebrală a satului.

Arieşul împarte totodata hotarul întins şi neted în două părţi distincte – Lunca Arieşului (Întrape şi Pisteapă) teren propice cu precădere păşunilor, fânaţelor şi culturii zarzavaturilor şi porumbului, iar pe Coastă celebrele vii. A doua parte se întinde spre sud şi sud-vestul Comunei până la calea ferată Câmpia Turzii -Războieni, teren foarte bun pentru orice culturi agricole.

Drumul naţional nr. 15 Cluj – Târgu Mureş modernizat traversează localitatea în lung, adunând toate uliţele ce conduc perpendicular sau oblic, spre centru. Către vest malul Arieşului este mai abrupt. Uliţele cu lăţimi neuniforme, şerpuite, coboară pe dealuri line ca: Dealul Morii, Dealul lui Coarşa, Dealul lui Rad Gavrilă, Dealul lui Frezaş, Dealul Curţii, Dealul lui Lisca etc…, cu făgaşe adâncite de roţile carelor şi patina vremurilor. Apoi acestea unite în mănunchiuri conduc spre vaduri naturale, pe unde trec spre şi de la câmp, ori la scaldă sătenii. O geometrie tipică de comunicaţii, specifică satului vechi românesc, atât de caracteristică, încât alinierea rigidă i-a fost refuzată prin comuna şi drumului naţional modernizat.

Comuna e orientată cu planul uşor înclinat spre Arieş, în care se reflectă sufletul curat al luneanului ca într-o oglindă, cu grădinile şi frumuseţea caselor înecate în verdeaţă.
Coasta, o înăltime uniformă asemănătoare unui vechi perete de cetate, se întinde paralel cu lunca Arieşului, delimitând hotarul comunei şi orizontul spre est.De fapt Coasta la orizont este şi limita primei mari nedumeriri pe care încearcă luneanul de când începe să umble pe picioare şi leagă primele cuvinte – Ce-o fi dincolo?

Dincolo de Coastă, de unde se ridică ca de după un zid soarele, într-un miraj tulburător atrăgând privirea tuturor în fiecare dimineaţă . Pentru sătenii maturi, etalon de apreciat hărnicia, grăbindu-se de fiecare dată ca răsăritul soarelui să îi găsească în câmp, pe brazdă.

Nenumăratele izvoare cu apă cristalină şi rece, pâraie şi văi ce se despletesc în şuviţe argintii bolborosind spre Arieş, constituie un alt mare dar al naturii, pus în valoare de hărnicia şi simţul de bun gospodar al luneanului.

Din dealul Ţinţirimului, dacă faci un tur de orizont cu privirea, comuna pare o cetate de basm într-o uriasă grădină mustind de verdeaţă şi flori multicolore.

Munţii Apuseni în zare ca o căciulă miţoasă pe care se sprijină cerul, au fost şi sunt un fel de barometru pentru luat pulsul vremii.

Dacă fruntea munţilor apare îmbrobodită în neguri, cu siguranţă nu peste mult timp îşi face apariţia ploaia şi pe la Luna.

Din punctul „La foişor” (colţul de S.E Pădurea Mică) se observă limpede planul neted al uneia din cele mai atrăgătoare şi fertile câmpii din centrul Transilvaniei, delimitată de Coasta Mureşului, Dealul Totului, Munţii Trăscăului, Cheile Turzii şi Coasta Arieşului. Câmpia aceasta atât de fertilă a constituit un permanent punct de atracţie chiar şi pentru Legiunea a V-a Macedonică, sosită cu alte scopuri în Dacia care a simţit nevoia să se stabilească aici şi să-şi construiască cetatea de reşedinţă la Potaissa (Turda) nu în altă parte. Zona aceasta întinsă şi liberă, fără obstacole naturale greu de stăpânit, a constituit întotdeauna loc de interferenţă a unor interese, rezolvate paşnic sau mai puţin paşnic cu diferite populaţii în trecere. Băştinaşii de aici, avem în vedere lunenii, au fost obligaţi să se adapteze continuu situaţiilor, în limita păstrării fondului tradiţional de obiceiuri , spiritualitatea psihică şi limba, uimitor de bine conservate secole în şir de dominare străină.

Trecătorul ce vine dinspre Câmpia Turzii, spre Luna, după ce ia contact cu primul grup de case mai recent construite, perspectiva vizuală i se îngustează de o pantă ce se furişează oblic, din dreapta malului Arieşului împădurit în stânga. Obstacole parcă dinadins create pentru a conduce trecătorul cu bune intenţii în satul vechi obligatoriu prin Poarta Hirenoaiei, Poartă străjuită în dreapta de un fost şipot, o salcie umbroasă şi un petec de iarbă crudă “simbol heraldic” al ospitalităţii luneanului.

În comună, în orice parte te-ai deplasa impresionează priveliştea caselor moderne tip vilă, cu utilităţi care satisfac cele mai utile cerinţe : gaz metan pentru încălzire şi gătit hrană ; apă curentă la robinet captată prin cădere ; curent electric şi o orientare cu totul modernă pentru valorificarea grădinilor. În centru atrag atenţia aşezămintele sociale ; căminul cultural, dispensarul medical, magazinul universal cu etaj, biserica pe prima terasă construită din piatră în 1746 şi refăcută în 1890, renovată în 1985-1987, cu cele cinci turnuri rivalizează cu o catedrala bizantină .

Pe deal ultima terasă domină şcoala cu etaj construită în ultimii ani. Şcoala, văzută dinspre S.E., se profilează printre pomi ca o fortăreaţă.

Când părăseşti comuna, spre Luncani, după ce ai parcurs ultimul cartier al „Forţaţilor”(2 te incearcă ceva. Un ceva care te obligă să te opreşti o clipă şi să priveşti încă o dată înapoi, pentru a face o plecăciune în faţa unei asemenea comune, unică în felul său, chiar fără să cunoşti nimic din trecutul istoric al acesteia.

Dacă te-ai născut în comună, însă purtat cu treburi pe alte plaiuri, la întoarcere, după un timp te copleşesc amintiri puternice, dorind cu tot dinadinsul să mai retrăieşti parte din clipele copilăriei :

să simţi ca altădată vântul în bătătură, când ondula holdele în valuri ;
să bei apă rece de la şipot, să bureze ulcica ;
să vezi soarele spre apus după o zi de muncă pe câmp, cum cochetează cu Munţii Apuseni şi închizând poarta cu Cheile Turzii înainte de culcare;
să vezi în nopţile cu lună, dealurile şi văile din jur oglindite în Arieş ca un cer răsturnat.

Atunci simţi cum numai aici ochiul şi mintea zburdând liber întâlneşte mai puţin alterată armonia socială şi echilibrul natural.

Deşi agresivitatea prefacerilor nu-i scuteşte temelia de eroziuni inerente.Aici însă inima nu oboseşte, sau oboseşte mai puţin în căutarea simetriei lăuntrice, chiar dacă prejudecăti diverse te conduc şi altfel.

B. URME ARHEOLOGICE

Privind comuna, acum firesc se naşte o întrebare. Când? Şi ce îndemnuri practice sau obide fortuite au determinat pe străbunii noştri să-şi dureze vatra aici, unde se află ea astăzi şi s-o numească Luna ? Concret, e greu de răspuns , dacă nu imposibil, întrucât un răspuns poate fi privit din mai multe puncte de vedere, ţinând seama de diverşi factori.

Pentru început în forma cea mai abstractă, nu putem decât să ni-i închipuim cum, cu secole în urmă, străbunii noştrii şi-au purtat în desagi sau în căruţa cu coviltir, sărăcia şi speranţa în jos şi-n sus pe valea neostoitului Arieş, cântat şi plâns de moţi până într-o zi. În ziua aceea memorabilă, când ei, suflecându-şi mânecile largi şi groase din cânepă, au bătut primul ţăruş la bordei spunând: Să fie într-un ceas bun ! Şi bun a fost.

Vremurile şi caznele reale numai ei le ştiu precis ; îngropându-le odată cu ei, iar hăul le-a sters , nivelând şi mormintele. Bani de aur cu care să plătească lui Charon după moarte (obicei) pentru a-i trece Styxul, nu prea au avut , să rămână mărturie până la noi. Iar măciuca folosită ca armă păstrată mereu aproape, întrucât credeau în nemurire, a putrezit.

Ce am aflat noi despre ei şi vom mai afla după cum se va vedea mai jos, nu sunt decât mărturii ale unor scurte popasuri, a trecerii lor prin viaţă la un moment dat.

De ce i-au spus Luna ? Acest nume insolit, e o taină poate tot atât de mare ca şi începutul existenţei lor. Mai cu seamă că Luna este printre puţinele comune care îşi păstrează prin secole forma numelui Luna, Lona, Luna de Arieş (maghiarizat în documentele de epocă Aronyos Lona, sau Lona Gerend) ori Olah Lona (Luna românească) fără a suferi eroziuni, adaosuri sau prefaceri în vocabularul săteanului. Chiar şi acest singur indiciu poate constitui dovada unei îndelungate locuiri de către o populaţie mai puţin amestecată cu alte neamuri, care au venit şi au plecat fără să lase urme notabile.

Neavând la îndemână informaţii mai precise privitor la originea denumirii comunei, ne oprim la o legendă, care circulă oral. Legenda susţine că numele comunei derivă de la unul dintre primii locuitori, aşezaţi pe Valea Grădinoaiei, voinic, chipeş, dar pleşuv. Veteranul respectiv, îndemânatic cum era, a folosit condiţiile naturale pentru a-şi construi o „morişcă”, mânată de apa văii, un fel de râşniţă pentru măcinat grăunţe. Caz destul de rar pentru vremurile acelea. La vale, în Grădinoaie, se mai văd şi azi urmele unui dig vechi, dar e greu a-i dovedi legătura cu „morişca” semnalată de legendă. La moară, la „Luna” poreclă data morarului din cauza cheliei, afirmau localnicii şi alţii din jur, când se întâlneau, spre sau venind de la moară .Încât moara morarului cu luna pe cap, ca un semn particular mai distinctiv, des căutată pe timpuri, a constituit treptat prilej de generalizare a poreclei, fixată definitiv în denumirea comunei. Aşa cel puţin susţine frumoasa legendă. Cât e adevăr şi cât e poveste nu putem şti, decât să bănuim faptul că în favoarea legendei pledează înclinaţia lunenilor de a-şi atribui porecle între ei, înclinaţie rămasă până în zilele noastre, ca un adevăr de netăgăduit.

La Luna, mediul este o realitate foarte generoasă. Dacă comunei, să presupunem, cândva i s-au împuţinat casele, sau chiar dacă s-a stins vremelnic, ca urmare a vitregiilor, ea s-a refăcut repede. Supravieţuitorii retraşi în păduri, cu timpul au revenit la vechea stare şi viaţă, au început o nouă pâlpâire, pentru că strigătul vieţii alimentat de miraculoasele izvoare la Luna, e irezistibil.

Problema se pune şi altfel. Pentru a explica începuturile aşezării locuite la Luna mai aproape de ceea ce suntem acum, este necesar să se ţină seama mai întâi de urmele vechi de convieţuire umană semnalate de arheologi, ca dovadă a unei străvechi origini, de oameni stabili ai strămoşilor noştri(3.Cu toate că aceste urme până în prezent nu au făcut obiectul unor săpături şi studii sistematice, sunt totuşi mărturii reale. Iată câteva locuri cu asemenea mărturii în comunele:

-Agârbici (Viişoara) unde a existat în trecut o aşezare romană, ca descoperiri întâmplătoare sunt indicate : ziduri, monede, un mormânt s.a. E posibil ca un altar votiv dedicat lui Jupiter şi descoperit aici, să fi fost adus de la Turda.
– Hărastăş (Călăraşi) urme romane în locul numit Bogat (N.E. de comuna) zidării obiecte mărunte şi un mormânt de cărămidă. Se pare, toate legate de o „Villa rustica” în jurul căreia s-a înfiripat un sat antic (4.
– Sânmărtin (Gligoreşti). În cercul economic al exploatării antice de sare, Ocna Mureş intră şi asezarea rurală şi militară de la Gligoreşti (com Luna) – 100 m, vest de sat pe locul denumit “după sat” pe o mică ridicătură , exista o construcţie romană de pază a drumului, pe care se transporta sarea . Acolo s-au găsit cărămizi purtând ştampila Legiunii a V-a romană Macedonică, cu sediul în cetatea de la Potaissa (Turda). Cărămizi romane şi 10 monede s-au mai găsit pe malul stâng al Arieşului aproape de vărsare.
La punctul denumit „Furnicar” tot de la Gligoreşti s-au descoperit urmele unui Vicus roman (5 (asezare civila ).
– Urca , în locul denumit „Tonolog” s-a descoperit ceramică romană şi preistorică.
– Luncani (com. Luna) la C.A.P. s-au descoperit pereţi de morminte romane în două locuri.
– Cucerdee (Lunca Mureş) un altar votiv roman s-a descoperit în 1975
– Luna, o urna funerară din lut ars din epoca romană, descoperire întâmplătoare (6

În comuna Luna stau mărturie şi resturile de ceramică veche, oase, unelte, lucrări vechi din pământ, ce apar pe Dealul Curţii, în Grădinoaie şi pe sprânceana de deal ce duce de la fosta moară, grădina lui Mazăre Romică până la Negrei, indiferent dacă până în prezent ele nu prea au fost luate în seamă.

Mai sunt şi alte informaţii privind descoperirea unor urme antice pe raza comunei, ce se impun a fi amintite.

– Prin deceniile patru şi cinci, secolul XIX, contele Kemeny Joszef îşi alcătuieşte o colecţie în castelul său din Luncani (Comuna Luna) cuprinzând antichităţi romane de tot felul : monumete epigrafice, sculpturi în piatră, bronzuri, sute de monezi etc.

Majoritatea pieselor au fost adunate de la Potaissa (Turda) şi împrejurimi. În intenţiile contelui, colecţia urma să constituie începuturile unui muzeu la Cluj. Dorinţa nu s-a realizat deoarece în vâltoarea evenimentelor din 1848-1849 , cea mai mare parte a colecţiei a fost distrusă şi risipită. E adevărat că unele din piese au fost trimise la Viena în 1852. Câteva au intrat în patrimoniul Colegiului din Aiud, muzeele din Sibiu şi Cluj, iar altele au împodobit curţile nobililor din Luna, Trascău şi Petreşti (7. Existenţa unei inscripţii romane la Luna mai e confirmată şi de raportul pretorului din Câmpia Turzii la 1831- La Luna în castelul Baronului (Iosica I) este zidită o piatră cu inscripţie romană(8.

Din nefericire, antichităţile menţionate la Curtea nobilului din Luna au dispărut, probabil definitiv, odată cu distrugerea castelului în timpul revoluţiei din 1918.

O concluzie se desprinde referitor la antichităţile semnalate în zona Comunei Luna şi altele, ce mai dormitează în măruntaiele pământului pe lunca Arieşului, că această zonă a fost puternic marcată de prezenţa elementului roman după cucerirea Daciei. Explicabil, dacă ţinem seama, fără a intra în amănunte că Legiunea a V-a Macedonică, una din cele două legiuni romane menţionate la un moment dat în Dacia s-a instalat la Turda. Aici a construit cetatea, centrul militar şi oraşul civil Potaissa, centru ce avea să joace un rol important în metamorfozarea poporului român în această zonă.

Noii veniţi, împreună cu autorităţile civile, meştesugarii, proprietarii, negustorii, veteranii împropietăriţi şi stabiliţi pe aceste meleaguri, s-au suprapus peste aşezările autohtone dacice.

Le-au dezvoltat, sau au croit altele, pe locurile unde acum ies la iveală urmele lor, adesea întâmplător.

Noile autorităţi folosind forţa de muncă locală îmbinată cu tehnica meseriilor aduse şi ştiinţa cultivării pământului mai dezvoltate, trec la o exploatare mai intensivă a resurselor din jurul Turzii, Lunca Arieşului ; ocnele de sare de la Uioara, Turda şi minele aurifere din Munţii Apuseni.

Cu timpul comuniunea de interese, obiceiuri, raporturile sociale, familiale tot mai amicale dintre noii veniţi şi localnici, impulsionate de suflul nou în procesul muncii, treptat se fixează într-o limbă şi spiritualitate, altele şi un nou popor se naste- Poporul Român.

Chinurile facerii au fost însă mult amplificate de invazia popoarelor migratoare. Dintre aceştia ungurii prin exponenţii lor au exploatat pe autohtoni aproape 1000 de ani; dar nu i-au putut clinti din loc, legaţi prin mii de fire, de glia străbună şi nici opri evoluţia firească, în care comuna Luna constituie un model de continuitate a elementului etnic românesc.

Timpurile acelea au trecut, iar vremurile vitrege nu ne-au păstrat pe răboj date mai concrete despre înaintaşi, decât urmele vechi, ca urmare a unei existenţe sigure, alături de mormintele înţelenite, limba şi obiceiurile prin care ne legitimăm trecutul. Un trecut sedentar cu mult înaintea altora, care pe timpurile acelea rătăceau prin pustiurile Asiei, căutându-şi caii şi câinii.

C. DATE GEOGRAFICE

1) DISPUNEREA GEOGRAFICĂ

– Longitudine estică 23o 47’
– Latitudine nordică 46o45’

2) STRUCTURA GEOLOGICĂ

Zona comunei Luna din punct de vedere geologic face parte din bazinul de subsidenţă al Transilvaniei. Unitatea mai mică în care se încadrează comuna Luna este depresiunea Turda – Câmpia Turzii, care a luat naştere în contactul muntelui cu bazinul Transilvaniei, respectiv contactul dintre calcarele mezozoice şi sedimentarul neogen.
Sedimente miocene apar discontinuu din cauza depozitelor calcaroase din valea Arieşului care le acoperă.
Sondajele de la Hădăreni care au mers până la 2300 m adâncime,indică o mare uniformitate de stratificaţii prin marne, argile şi intercalaţii slabe de nisipuri pietroase, toate de vârstă miocenâ superioară – tortoniană.
Tuful de Giriş şi tuful de Hădăreni marchează limita superioară a tortonianălui.
Peste formaţiile miocene se găsesc depozite foarte groase cuaternare aparţinând pleistocenului superior (epoca aceasta corespunde apariţiei omului) alcătuite din bolovănişuri, pietrişuri şi nisipuri de terasă.
Pe teritoriul comunei nu s-au descoperit până în prezent bogăţii ale subsolului, aici se exploatează doar nisip şi pietriş din balastierele de pe valea Arieşului.

3) RELIEFUL

Relieful în hotarul comunei este în general plat, şi variază de la 288 m. (faţă de nivelul mării) pe islaz, până la 325-330 m, pe terasa sud de comună şi aproximativ 450 m. pe creasta Coastei.
Coasta are o înclinaţie de 20o-25o, iar în treimea superioară 50o.
Hotarul comunei este zonat pe câteva terase:
– Terasa de luncă cu altitudine de 2-3 m. (faţă de nivelul Arieşului)
– Terasa de 5-6 m. în partea dreaptă a Arieşului, aval de Gligoreşti şi mici fragmente la Luna.
– Terasa de 8-12 m. destul de extinsă, mai îngustă spre nord şi mai lată spre sud.
– Terasa de 18-22 m. este continuă de la Câmpia Turzii până la confluenţa Arieşului cu Mureşul.
– Terasa de 30-110 m. apare fragmentat până pe Coastă.

4) CLIMA

Temperatura medie anuală la Luna are valori cuprinse între 8o-9o.
Luna cea mai rece este ianuarie cu temperatură medie de aproximativ -5.1o .
Maxima absolută înregistrată de staţia meteorologică Câmpia Turzii a fost de 39.0o în 16 august 1931; iar minima absolută a fost de -32.6o la 25 ianuarie 1942. La această staţie data medie a primului îngheţ este 2 octombrie , iar cea a ultimului îngheţ 8 mai (primul ingheţ a fost înregistrat la 8 septembrie iar ultimul îngheţ la 30 mai) . Durata medie a zilelor fără îngheţ este de 227 zile.

5) HIDROGRAFIA

La Luna s-au identificat următoarele orizonturi acvifere :
a. Orizontul freatic al terasei din luncă, care datorită schimbului hidrostatic cu râul Arieş are variaţii mari calitative şi cantitative.
b. Orizontul freatic al teraselor de 5-6 m. şi 6-12 m.
Aici adancimea apelor freatice oscilează între 2-4 m. La Luncani şi la Luna 1-10 m., în funcţie de panta reliefului.
c. Orizontul freatic al teraselor de 18-22 m. şi 45 m. are adâncimea
de 1.5-3 m. şi se alimentează din precipitaţii şi scurgerile superficiale de pe terasele superioare.
Pe valea Grădinoaia şi pe valea Grindului se află cele mai bogate izvoare. Debitul mediu al izvoarelor este de aproximativ 45 m3/ora, iar temperatura în jur de 10o-14o.
Unele izvoare sunt captate pentru nevoile sătenilor, altele se scurg libere spre pantele inferioare.
Datorită prezenţei orizonturilor acvifere amintite, comuna Luna dispune de apă potabilă suficientă şi de bună calitate. Mulţi localnici folosesc izvoarele de pantă.
Arieşul care izvorăşte din Munţii Apuseni, lung de 164 km. traversează limita estică a comunei. Acesta prin eroziuni şi depuneri aluvionare a contribuit hotărâtor la formarea terasei de luncă, de care beneficiază din plin comuna, propice fânaţelor, culturii porumbului, zarzavaturilor şi păşunilor.
Din nefericire, Arieşul în prezent este considerat intens poluat, datorită apei industriale deversată din oraşele Baia de Arieş, Turda şi Câmpia Turzii, fără neutralizarea corespunzatoare.
Precipitaţiile la Luna sunt cuprinse în medie intre 540-580 l/mp. anual, din care 60m/m-100 m2 apă se scurge, iar 280-360 m2 se evaporează.

6. SOLURILE

În hotarul comunei predomină solurile cernoziomice, aluviale,
lacovişti, soluri brune de pădure şi soluri de diferite grade de eroziune.
Cernoziomurile (cernoziom carbonatic) se întind pe malul drept al Arieşului, pe terasa de 5-6 m. -8-12 m. şi pe o porţiune redusă pe cca de 18-22 m. este foarte fertilă şi se pretează culturii cerealelor cu randament sporit.
Solurile brune de pădure se găsesc pe terasele 8-12 m. , 18-22 m. 45 şi 60-65 m. Aceste soluri au o fertilitate mai redusă.
Solurile excesiv erodate (rogosoluri) se găsesc pe Coastă şi au o fertilitate redusă.
Lacoviştile se găsesc pe stânga Arieşului în luncă (porţiuni reduse).Acestea drenate sunt foarte fertile.
Soluri aluviale mediu humifere se întâlnesc în lunca Arieşului şi ocupă suprafeţe plane mai rar inundate din luncă. Aceste soluri se caracterizează printr-un grad înalt de fertilitate, datorită regimului lor hidro şi trofic favorabil.

7. FAUNA

Animale de interes vânătoresc întâlnim: căprioara, mistreţul, vulpea, iepurele, hârciogul, raţe sălbatice, fazani, potârnichea etc.

Dăunătorii cei mai răspândiţi sunt: păduchele de San Jose, gândacul de Colorado, şobolanii, şoarecii, viermele de sârmă, păduchii verzi ai porumbului, viermele mărului şi al prunului etc.

Datele geografice au fost obţinute de la staţia meteorologică Câmpia Turzii, lucrări ale autorilor : Florea N.- Geografia Solurilor, Mec I.- Observaţii hidrologice în valea Arieşului între Câmpia Turzii şi confluenţa cu Mureşul, Moraru T. Iacob E.- Câteva observaţii hidrologice în bazinul inferior al Arieşului, sintetizate de Şerban Corina Mariana – Studiu personal (lucrare de diplomă).

D. ATESTARE DOCUMENTARĂ

Bazaţi pe urmele arheologice amintite avem motive întemeiate să păşim mai stăruitor în istorie, apelând la documente. Ele stau la baza începutului documentar, care nu este tot una cu începutul real, dar constituie o nouă fază a cunoaşterii mai sigure a particularităţilor şi destinului prin care a evoluat în timp comuna Luna.

Prin urmare, la întrebarea de când se cunoaşte de existenţa localităţii cu acest nume? se poate afirma , pe baza documentelor scrise că aceasta este pentru prima dată amintită în anul 1270 – Terra vacua et habitatoribus carens Lona vocata. (9.)

Pentru detaliere folosim documentul din care rezultă această atestare. E vorba de o scrisoare de danie a lui Ştefan,regele cel tânăr al Ungariei şi voievod al Transilvaniei, prin care donează lui Petru şi Iacob din Gerend (Grind-Luncani) moşiile Lona(Luna) şi Hodrev (Hădăreni)pentru slujbele aduse regelui în luptele din Isauzig (sat aproape de Budapesta).

– “ Ştefan din mila lui Dumnezeu, regele cel tânăr al Ungariei şi duce al Transilvaniei şi domnul Cumanilor. Ceea ce se statorniceşte de autoritatea regală, se sprijină pe temelia veşnicei trăinicii.

De aceea, vrem să aducem la cunoştinţa tuturor prin cuprinsul celor de faţă că Petru şi Iacob, fiii lui Samson din satul Gerend s-au silit în credinţa lor să ne facă în nenumărate împrejurări cu folos, slujbe bine venite şi îndatoritoare la oaste… De aceea, drept răsplată pentru vrednicia lor, voind să arătăm la rândul nostru recunoştinţa… Am hărăzit , am dat, am lăsat din plinătatea milostivirii noastre suszişilor Petru şi Iacob ca să stăpânească în veci, moştenitorilor lor şi urmaşilor moştenitorilor lor, două pământuri pustii lipsite de locuitori numite Lona şi Hodriev (pere et simpliciter) ale cetăţii Turda, scoase de-a dreptul de sub stăpânirea acestei cetaţi împreună cu toate folosinţele şi cele ce ţin de ele în hotarele vechi şi neîndoielnice, aşezându-i pe ei în stăpânirea de drept a ziselor pământuri prin Ereusd din Satul Tadok (probabil Ţicud) sub mărturia capitlului bisericii din Alba Transilvaniei, fiind de faţă megieşii şi vecinii fără a se fi ridicat vreo împotrivire, precum mi s-a arătat lămurit în scrisoarea pomenitului Capitlu…”.

Dată în a Anul Domnului 1270 (10 .

Cu privire la conţinutul documentului de mai sus se impun unele clarificări. Precizarea referitoare la “Pământuri pustii lipsite de locuitori” se referă la o parte a terenurilor aferente cetaţii Turda din hotarul satului Luna. Alta decât cea ocupată şi lucrată, de cei aflaţi la data respectivă în limitele aceluiaşi hotar. Sau, după cum interpretează Ştefan Pascu – “ţinuturi.loc deşert,pustiu, nelocuit în condiţiile sec. XII – XIII după pustiirele tătare (1241-1246) când au fost distruse aproape în întregime 2/3 din satele Transilvaniei, trebuie întelese în sensul unor locuri necultivate, lipsite de îngrijire trebuincioasă. Şi mai pot avea termenii respectivi şi accepţiunea de locuri neorganizate (nesupuse) din punct de vedere politic de oficialitatea maghiară (11.

Cu alte cuvinte, teritorii lipsite de autoritatea politico-adminsitrativă instituită de nobilitatea feudală maghiară. Mai ales că la data respectivă nu se extinsese stăpânirea regilor unguri peste întreg teritoriul Transilvaniei. Chiar şi pe teritoriul cetăţii Turda autoritatea regală era destul de efemeră mai mult nominală, din moment ce supuşii săi cum a fost Cute, zis iobagul cetaţii Turda avea întinse pământuri la Grind, cu dreptul de a le vinde (vezi anexa 2). Aşa se face că noii veniţi şi nobilităţi de convenienţă ca Petre şi Iacob din Grind obţin depline drepturi de stăpânire asupra întregului terotoriu al satului, chiar dacă el mai era locuit de un număr oarecare de locuitori, ţărani liberi sau semiaserviţi.

Spre exemplu, moşie pustie, mai era numit şi satul Hodoş, donat de principele Ardealului lui Ştefan Vodă Mârza, care se plânge principelui textual – “că i-a dat acel sat “pustiu”, locuit de 6 familii, slugile castelului în ruină, plus câteva familii de clăcaşi locuind în bordee” (12. Deci nu era pustiu, deşi în documentul de danie era menţionat pustiu.

De asemenea, moşia Urca a fost şi ea declarată pustie la donare în 1282 şi lipsită de locuitori, ca ulterior să se găsească ţăranul Nicolaie Zapus din Urca care pe baza unui document anterior donării şi-a cerut dreptul asupra pământului de moştenire.

La toate acestea se mai adaugă şi faptul că Luna apare într-un alt document la 1312 “Villa Lona”. După C.Giurascu menţiunea de”Vila”în documentele secolului XII,XIII are înţeles de sat, uneori târg.(13.Deci în 1312 Vila lona era satul Luna.

Bazaţi pe cele de mai sus se poate susţine fără rezervă că la data atestării pentru prima dată în 1270, Luna era un sat locuit de un număr oarecare de ţărani liberi.

Presupunerea se bazează şi pe faptul că la data menţionată, moşia respectivă avea deja un nume Luna, a cărei semantică indica altceva decât un şes, un deal, o pădure sau vale.

Un alt element din care se poate deduce că moşia a fost locuită, rezultă chiar din scrisoarea propriu-zisă, care formal neagă, însă câteva detalii stipulate în text par a indica contrariul. La predarea pământului lui Petru şi Iacob în vechile hotare, au participat vecini şi megieşi care nu s-au împotrivit. Să ne oprim puţin asupra menţiunilor subliniate. Menţiunea de “hotare vechi” presupune o delimitare administrativ-teritorială a unei entităţi sociale existente anterior cazului în discuţie. Astfel nu era necesar să fie enunţată menţiunea de “hotare vechi”. Precizarea de “vechi” este cum se poate mai potrivită, pentru a deosebi starea anterioara de cea de nou intervenită prin danie.

De asemenea, participarea “vecinilor” la predarea pământurilor e legată de delimitarea existentă anterior , iar vecinii puteau fi reprezentanţii satelor, sau proprietarii de pământ cu care se învecina Luna în vechile hotare.

Cât priveşte “megieşii” pomeniţi, aceştia sunt ţăranii liberi în accepţiunea epocii medievale. La data respectivă indicându-se şi participarea acestora, ei nu puteau fi decât ţărani liberi sau semi-liberi cu pământuri în hotarul comunei Luna cu unele obligaţii faţă de cetatea Turda.

Odată cu pământurile donate mai indică scrisoarea, “se predau toate foloasele şi cele ce ţin de ele” fără a se preciza care anume. Acestea cu siguranţă nu puteau fi decât felurite forme de prestaţii pretinse supuşilor de pe aceste moşii. Altfel ce sens ar fi avut dania, dacă nobilul nu beneficia de nimic de pe urma ei, iar cei care produceau beneficii erau iobagii, indirect menţionaţi.

Aceste câteva detalii analizate în contextul scrisorii amintite , ne permit să apreciem, că, pe lângă pământul donat ce aparţinea până atunci cetăţii Turda în hotarele vechi, odată cu moşia Luna, au fost predaţi şi megieşii, proprietari de pământ. “Neîmpotrivirea” la predarea pământului donat, după cum susţine tot scrisoarea, nu exclude, ci presupune existenţa acestora.

Prin urmare, putem afirma că nesigur rămâne nu existenţa megieşilor de fapt amintiţi, ci numărul lor, precum şi dacă au fost de acord întru-adevar cu trecerea lor în această situaţie. Când ei nu mai puteau face altceva, decât a privi cu mânie la extinderea nobilului din Grind şi autoritatea statului maghiar feudal, în detrimentul liberei lor dezvoltări materiale şi spirituale.

În acest context atestarea documentară a comunei Luna, fără îndoială foarte importantă poate ar fi mai potrvit să o privim ca începutul unei lupte dure şi inegale, dusă continuu de luneni aproape şapte secole, pentru a-şi redobândi libertatea pierdută. Mai ales că atestarea scrisă pe vremurile acelea ar fi greşit să fie considerată drept începutul existenţei localitătii, când ea derivă din anumite interese legate de extinderea proprietăţii nobiliare în detrimentul proprietăţii obşteşti. Totuşi atestarea astfel reţinută în arhivă poate fi luată ca probă sigură, sub rezerva existenţei anterioare a băştinaşilor, ce rămâne de domeniul preistoriei, până la apariţia altor dovezi.

Ca să întregim imaginea împrejurimilor comunei Luna ne oprim pe scurt şi la atestarea satelor vecine.

– Luncani (Grind) potrivit ultimei împartiri administrativ-teritoriale face parte din comuna Luna. Documentar satul apare atestat mai devreme, pe la anul 1176 – “pomenit printre primele sate din Transilvania, care se dedublează în Grindul se Sus şi Grindul de Jos (14 . De unde rezultă că existenţa şi-o prelungeşte cu mulţi ani în urmă.

Situat la bifurcaţia drumurilor mari ce conduceau unul pe malul Arieşului de la Turda şi altul ce venea pe malul Mureşului de la Reghin spre Uiora, Alba Iulia e posibil să fi fost unul din factorii îndelungatei sale existente.

Grindul mai apare atestat la 1268 într-un document, cu ocazia cumpărării de către Samson, a moşiei de moştenire numită Gerend (Grind) cu 15 mărci de argint, de la Cute iobagul Cetăţii Turda (15. care cu siguranţă era la origine român. Acest Samson, cumpărătorul moşiei este de fapt primul nobil, care pune bazele feudei nobiliare în această zonă cu centrul la Grind, până la el nefiind cunoscută o asemenea autoritate , decât a cetăţii Turda. Urmaşii lui Petru şi Iacob primesc prin danie regească aşa cum am mai amintit comunele Luna şi Hădăreni. Apoi nepoţii şi strănepoţii cunoscuţi nominali din documente, cu sprijinul regalitătii şi al bisericii catolice şi-au extins repede autoritatea, luând în stăpânire pe diferite căi, în aproximativ 50 de ani moşiile a peste 14 sate.

Legat de Grind mai semnalăm ca un fapt istoric că, actuala biserică reformată din localitate păstrează câteva relicve foarte vechi âncastrate în zidurile ei, probabil romane, de la prima biserică contruită pe timpul fiilor lui Samson. Noi le semnalizăm sub rezerva verificării autenticităţii lor de către specialiştii în materie.- Sala bisericii în stil romanic, târziu, parţial refăcută. Se păstrează din biserica veche portalul clopotniţei. Corul pătrat şi boltit, precum şi o inscripţie deasupra uşii ce dă în sacristie- “ Istam Cameram a edificavit Stephanun sarcedos anne MCCXC “- Tradus- Lăcaşul acesta este edificat de preotul Ştefan în anul domnului 1290.

La intrarea în biserică în pridvor, se află inscriptia- “Această biserica a fost construită în cinstea Sf. Elisabeta în anul domnului 1299 de către arhidiaconul Saulus şi comitele Petru, fiul lui Samson, precum şi de Nicolaie fiul lui Petrus”(16 .

Sâncraiul este atestat la 1282 printr-o scrisoare de privilegiu prin care Ladislau al IV-lea, regele Ungariei, la cererea episcopului romano-catolic din Alba- Iulia scoate de sub jurisdicţia voievodului Transilvaniei pe toţi oamenii care sunt, sau se vor aşeza pe moşiile Episcopiei Transilvaniei (catolică) din mai multe sate amintind şi “Villa Sancti Regis” (Sfântul Rege- Sfântul crai Sâncrai)(17 . Cu numele de Giriş, Câmpia Turzii apare la 1292 într-un act, prin care Petru şi Pavel, fii lui Gerus vând cu 30 de mărci lui Ioan, fiul lui Urkund, nobil de Tordalaka (sat langa Turda dispărut) un pământ al lor, numit Giriş aflat lângă apa Arieşului (18.

Urca şi Cristur (Grindeni) sunt atestate în acelaşi document la 1289 prin care, Ladislau al IV-lea donează după obiceiul vremii, pentru servicii aduse coroanei, magistrului Nicolaie, fiul Comitelui Petru, fiul lui Samson din Grind moşiile Heurke (Urca) şi Kerestur (Cristur) din Comitatul Turda (19.

Egerbec (Viişoara) 1318, iar Hărastăş (Călăraşi) la 1291 alături de alte sate, într-o scrisoare de privilegiu acordată secuilor de regele Andrei al III-lea, pentru a se organiza în Scaunul secuiesc al Arieşului (20.

După acest tur de orizont atestat, în multe privinţe cu migăloase amănunte, pentru a nu lăsa dubii, în continuare avem la intervale relativ scurte de timp dovezi scrise din care rezultă o evoluţie constantă şi fără întrerupere a comunei Luna până în zilele noastre.

NOTE

1.n.n. În continuare folosirea în text a denumirii “Comuna Luna” se referă numai la satul propriu-zis Luna, cu câteva referiri şi la satele vecine.

2. n.n. După grădinile împărţite cu forţă la împroprietărirea din 1919-1920.

3. I.Teglaş- Arcaelogiai Ertesito Budapeste, vol. XXIV 1909, p.161-436 ; D.Tudor – Oltenia Română , p.217(n.n. I. Teglaş, nefiind altcineva decât un fost revizor şcolar, care înainte de 1900 a funcţionat la Turda, din zona căruia a adunat una din cele mai mari colecţii de antichităţi).

4. I.Teglaş, Ibidem Vol. XXXIII 1913, p.59.

5. Ibidem XVI 1896, p.428; N.Vlassa- Acta Musei Napocenis Cluj nr. 2/1965, p. 31-32.

6. Urca, Luncanii, Lunca Mureş şi Luna, apar în inventarele muzeelor de istorie şi arheologie din Turda şi Cluj.

7. Orban Balazs – a Szenelyfold, Leirasa Tortenelmi, regeszeti, termeszatrejzi s nepismei szmpontbol V Aranyosszec Radnoth, Gyeres, M. Ojvar es toroczko videke (Descrierea secuimii din punct de vedere istoric, arheologic, fizic şi etnografic.Volumul V scaunul Arieş, împrejurimile Iernutului, Ghirişului, Uioarei şi Remetei) Pest 1871, p. 136-Studii şi comunicări Potaissa Turda 1980 p. 286-288.

8. Acta Musei Napocenisis Nr. 5/1968 p. 138.

9. Dr. Csanki Dezso – Magyarorszag Tortenelni Foldrajza A Hunyadiac Korobon (Geografia Istorică a Ungariei pe timpul huniazilor) vol. V Budapesta Ed. 1912, p. 718 ; Coriolan Suciu- Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. I p.365.

10. Doc. I Trans. C. Vol. II, 1952, p. 125, C. D. P. Vol. Vi p. 166-167 text latin.

11. Ştefan Pascu- Voievodatul Transilvaniei vol. I , 1971 p. 127 (n.n. cetatea Turda atestată documentar în anul 1075, v. Anexa 1, îşi extinde autoritatea administrativ- teritorială într-o zona locuită de români cu puţin mai mică decat a fostului judeţ Turda, când “Comitatul Turda” ca expresie a influenţei şi a autorităţii nobilimii maghiare încă nu era creat)

12. Doc. I. Ardealului C. Vol. III (Scrisoarea din 21 iunie 1859)

13. C Giurascu- Istoria R. 1974 p. 240

14. Ştefan Pascu- Ibidem vol. II p.34

15. Doc. I. Trans. C. Vol II p.89

16. n.n. Istoric personajelor indicate în inscripţii sunt autentice, Saul (Paul) este cel de-al treilea fiu al lui Samson care se vede a îmbrăţişat preoţia. Petru e cel care a primit ca danie moşia comunei Luna şi devine comite (similar prefectului) al Comitatului Turda, iar Nicolaie fiul lui Petru îi va urma în funcţia de comite la Turda tatălui său. Inscriptia însa pare a fi scrisă mult mai tarziu.

17. Doc. I. Trans. C. Vol II 1952, p. 239, Zimemrmann Werner I p.142-143.

18. Doc. I. Trans. C vol II, 1952 p. 385 ; Teutsch Fiernhaber I p. 182-183

19. C.D.P. VII p. 341-342 Budapesta; Doc. I. Trans. C II 1952 p. 306.

20. Doc. I. Trans. C II p. 370