CONFUZII
SAU RĂSPUNSURI PARALELE LA ÎNTREBĂRI SECANTE

Victor VERNESCU

În ajun și în prima zi a Paște-lui ortodox 2021, pe toate mijloacele media (mai ales cele vizuale), s-au tot difuzat știrea și, mai ales, imaginile eșecului lansării unei rachete rusești de croazieră care a căzut la numai câțiva zeci de metri de crucișătorul de pe care fusese lansată, undeva prin Oceanul Atlantic. Motiv de mare satisfacție pentru neprietenii Rusiei (și deci, prin simetrie, idolatrii, nu neapărat prieteni, a tot ce este american) făcându-se, parcă, neștiute sau uitate atâtea și atâtea eșecuri și ale celor de dincolo de Atlantic, unele dintre ele soldate cu repetate pierderi omenești. (Condamnabile sau nu, dar testele/încercările au și ele ratele lor de eșec).
Între acești beatitudinari s-a remarcat, în ce mă privește și în relație direct cu mine, mai vechiul meu coleg și prieten C.Ș. care, mintenaș, mi-a trimis prin WA (WhatsApp) mesajul:
„Maguceaia! Nepobedimaia [puternica, nebiruita] … cu rachete de croazieră perfect lansate, exact la 50 m (iată că domnia sa era și foarte bine informat, avea distanța exactă a punctului de cădere față de cel de la lansare), de crucișătorul lansator (aici amicul face o nepermisă eroare: nu crucișătorul lansase racheta, ci instalația de lansare montată pe crucișător, astfel încât o formulare de genul „… de crucișătorul de pe care se lansase” era mai fericită și net mai corectă); o prefer, continuă mesajul amicului, pe Angela Gheorghiu, un fel de Netrebco de-a noastră.” (cu trimitere la clipul în care Angela cânta Hristos a înviat, iar în ce privește comparația cu Netrebco, nu știu pe cine favorizează, în accepțiunea sa, întrucât, după a mea, în niciun caz pe Angela noastră).
Încercând să-i potolesc entuziasmul răutăcios i-am scris ca răspuns:
O situație similară am pățit și eu la o lansare de rachetă (autonom dirijată) operativ-tactică, în Stepa Calmucă. Noi, bateria tehnică, am verificat-o, am programat-o pentru ținta transmisă pe cale ierarhică, am echipat-o, am încărcat-o cu combustibilul necesar și am transmis-o la bateria de lansare. La ora și minutul stabilite racheta a părăsit platforma de lansare și, după parcurgerea secțiunii verticale a traiectoriei, când a început să-și facă unghiul de înclinare, și-a părăsit traiectoria stabilită prin program și a căzut la numai câțiva km de noi.
Bine-înțeles că am luat calificativul „neaudovletvorennâi” [nesatisfăcător] și am aruncat la groapa de gunoi (nu mai conta dacă era ecologic sau nu) aproape un ciclu de pregătire și un milion de lei din bugetul armatei române, dar, la lansarea următoare, efectuată cu același tip de rachetă (e drept, din alt lot) și după același protocol, la 180 km distanță am avut înregistrată o abatere laterală [„râskanie”] de 1,7 m și o abatere de distanță [„dalinosti”] de numai 2,4 m față de ținta planificată și indicată prin coordonate de azimut, ceea ce însemna un „otlicino” [foarte bine, excelent] onorabil, drept calificativ.
Morala era însă că: defecțiunile de fabricație le suportau lansatorii. Și atunci, ca și acum, de altfel, atunci în ce privește rachetele, acum în ce privește vaccinurile.
Credeam că am încheiat discuția pe tema nereușitei lansări din Pacific. Dar amicul C.Ș. îmi trimite alt mesaj în care, dorindu-se (probabil) ironic, îmi scrie:
Înseamnă că restul rachetelor de care dispun „ai noștri pretini” pot avea precizia necesară, inclusiv pentru zona Cernica (de exemplu), apropo, probabil, de zona în preajma căreia locuiesc eu acum.
Nedorind să par nepoliticos și să-l las fără răspuns, i-am scris:
Ce avem noi acum, ca tehnică de luptă, sunt parte din soldurile altora pe care, pentru a nu pierde tot prin lichidarea și distrugerea lor, ni le-au oferit și noi, prea plecați și săraci parteneri strategici, ne-am repezit să le cumpărăm (chiar și la a doua sau a treia mână) sărăcind „neeficient” bugetul de 2% din PIB al armatei române, membră a NATO. Dar, să nu uităm, o rachetă precum asta care căzu greșit acum, a lovit în Siria punct ochit, după ce a fost lansată din Caspica. De aceea, eu nu aș lua, pe cale de consecință, în derâdere armamentul de care dispune armata lui mister Putin.
Parcă mușcat de viperă, amicul îmi răspunse:
– În Siria, așa cum arăta atunci, (de ce nu și acum?! Mă întrebai eu, dar se vede treaba că amicul C.Ș. are surse mai bune de informare), oriunde ar fi picat, tot punct lovit era. (E un umor involuntar sau naiv, prietene sau te-a luat condeiul pe repede înainte, tu dorind de fapt să spui punct ochit și nu lovit, pentru că și racheta eșuată din Pacific a avut un punct lovit, nu?). Problema reală (stă scris în continuarea mesajului) este: ce căuta o rachetă rusească în Siria? Cu voie de la Banul Ghica? (o fi știind el de ce face recurs la acesta). Probabil tot Banul Ghica le va da binecuvântarea și pentru a scrie Rusia peste harta României (eventual Crimeia 2!).
– Ce caută o rachetă rusească în Siria? – i-am răspuns. Dar de ce nu te întrebi ce căutăm noi cu militari și tehnică de luptă în Afganistan? Ne-au chemat ei?! Mai vrei și alte întrebări? Iată: De ce sunt militari americani în Siria?, ca și în România?! Ce caută navele militare americane de luptă în Mediterana? De ce nu avem și noi un Victor Orban căruia să-i pese de România cum îi pasă ăstuia de Ungaria?! Răspunsul nu s-a lăsat prea mult așteptat și el sună cam așa:
Propun să dăm afară pe americani (tu ai spus-o, îmi venea pe buze o replică hristică) și să ne aliem cu Victor Orban înspre binele nostru [ca țară, ca popor, ca neam…].
O fi crezut că astfel de răspuns m-a făcut praf. Dar, cred că nici nu știe el cât de apropape de adevăr sunt concluziile lui ce se doresc o replică ironică. Ei bine, în ce ar consta răul dacă ne-ar părăsi țara americanii (civili și militari), precum sovieticii în 1958? Și apoi, nu asta ar fi, nu asta ar însemna o politică externă inteligentă și eficientă, aceea de bună-vecinătate (chiar dacă nu neapărat de prietenie) cu toți cei ce ne mărginesc frontierele de stat? Și, să nu uităm, nu Rusia stăpânește acum o serie de teritorii în estul și în nord și nord-estul țării noastre, teritorii ce nu-i aparțin și care sunt rodul acelui pact nedrept stabilit sub patronajul unor personaje istorice malefice (i-am numit aici pe Hitler și pe Stalin), și nici că politica națională descriminatorie față de minoritatea română din acele teritorii nu este a Rusiei, ci a statului perfid ucrainean pe care ni-l dorim partener în cadrul parteneriatului NATO. Numai că, în răspunsul de mai sus, amicul C.Ș. are un adagio în care se întreabă, bătând șeaua: „…Sau, de ce nu, să-l invităm aici chiar pe Putin să ne arate [el] cum să procedăm cu cei ce au opinii?!
Nu te supăra prietene, dar singura reacție vocală ce-mi veni acum este uluitor de simplă și ea sună așa: „hodoronc tronc!”
Dându-mi seama că discuția noastră alunecă într-un sens nedorit, i-am scris:
– Discuția noastră o putem continua, cu mii de argumente și de opinii pentru ca, la sfârșit, fiecare din noi să rămână ca la început. Eu nu-mi doresc decât oleacă de bărbăție la oamenii noștri politici și la mai mult abandon de la condiția lor de umili yesmani… !
*
În aceeași zi, soția lui C.Ș., și ea o fostă colegă la institutul la care am lucrat toți trei peste trei decenii, mi-a trimis o imagine cu un fel de Arminden, o ieșire la iarbă verde din 1 Mai 1980. I-am trimis-o eu (poate că o văzuse deja, dar nu mai conta) și lui C.Ș. împreună cu un flashmod dintr-un mall rusesc, în care se cânta Kalinka. Iată reacția lui:
-Drăguț! De altfel, am mai ascultat Kalinka cântată de un cor profesionist (să nu fi băgat el de seamă că și cei care cântau în maal, aparent spontan, erau membri ai unui asemenea cor?!, nu cred, el fiind un fin cunoscător de artă), dar e bine că au aflat și rușii ce-i aia un flashmob.
M-a impresionat și etalarea, la început, a belșugului din rafturi, desigur neregizat, pentru că ei mai au, încă, CAP-uri, IAS-uri etc., nu ca noi care am ajuns să mâncăm din import.
Am văzut însă și Coca-Cola, (import?), adusă, probabil, de flota americană din Marea Neagră…
P.S. Câtă confuzie, după cum se vede, este în capul unei (nesperat de) mari părți a intelectualității românești!!! Ce bătălie, constat, se dă în mințile nespălate încă total! Și asta pentru că este de bon-ton să fi partener strategic cu americanii, dar nu-i bine să mănânci hrană de import. E „cool” să ai economie de piață, dar este rău că am distrus ceapeurile și iaseurile. E bine că … dar e rău că…
P.P.S. Oare n-ar fi mai bine să trăim și să ne dezvoltăm noi în arealul acesta și în mediul cu care ne-a blagoslovit Dumnezeu, urmând căile și doctrinele moștenite de la moșii și strămoșii noștri, să fim prieteni cu toți și să fim tuturor de ajutor dar să nu uităm niciodată că maieul este mai aproape de corp decât cămașa? Întreb, cu naivitate, nu dau înrăit cu parul !