Gheorghe Indre:
REFLECȚII DESPRE REFORMĂ

Mihai NEAGU

In seria „Repere istorice” a editurii AGIR din București a apărut in 2021 această selecție de eseuri ale unuia din cei mai importanți specialiști români in domeniul energetic care ar corespunde pentru economie, inimii și sângelui din organizarea corpului omenesc. Domeniul energetic a fost unul din cele mai lovite de tranziția parcursă de România, de la starea de stat suveran spre calificativul de colonie, prin înstrăinarea a tot ceea ce se putea vinde pe nimic, dar contra șpăgi, din toate domeniile economiei, inclusiv ca forță de muncă de calitate sau mai puțin calificată. Victor Vernescu într-o prefață adecvată ne ajută să ne dăm seama că a înțelege ce se petrece de peste 30 de ani in România înseamnă a avea motive să plângem. Și autorul explică într-un scurt ,,Argument” demersul său, ca specialist în cadrul RENEL, implicat in restructurări și reforme pe care le-a susținut inițial informându-se pentru a corespunde la nivel mondial nevoilor țării. Afirmă Indre in Argumentul său: „Idealizările inițiale ale promotorilor reformei promisiunile și, de ce nu, convingerile lor erau bazate pe cinste și corectitudine, nu au întrevăzut, din păcate, corupția, minciuna si continua manipulare aduse de jocul de interese personale și de grup ale multora dintre cei care au profitat și s-au îmbogățit prin orice mijloace si au acționat nu spre prosperitatea și progresul țării, nu pentru creșterea bunăstării generale, nu pentru creșterea gradului de cultură și civilizație, ci pentru sporirea fără limită a averilor proprii, spre creșterea discrepanțelor între cei bogați și cei săraci (sau sărăciți), spre instituirea unor comportamente ale celor puțini și puternici marcate de aroganță, dispreț si nepăsare față de problemele oamenilor de rând.”
Eu, personal, nu știu din domeniul energetic, și mai ales al electricității, decât faptul că aceia care lucrau în branșă au avut, de la început, salarii de mai multe ori mai mari decât sub Ceaușescu, asta le-a deschis repede lăcomia, niște ziariști de investigație (citește: șantajiști) i-au atacat atât pentru salarii cât si pentru matrapazlâcuri, și-au făcut suma apoi s-a așternut liniștea. Această carte mă convinge că inginerul Indre s-a manifestat destul de statornic împotriva banditismului in domeniul energeticii, dar a fost o voce izolată într-un hățiș de complicități criminale căreia Indre nu i-ar fi putut veni de hac nici dacă-ar fi fost în locul lui Emil Constantinescu, de pildă. Câtă vreme mai apar voci care să spună adevărul nu e totul pierdut. Înseamnă că mai există un mic grup, o minoritate, care ar putea asigura cândva regenerarea patriei distrusă de comunism si așa-zisul postcomunism.

Cartea este structurată in șase părți cuprinzând fiecare articole publicate de Indre în câte un periodic: Partea l: in revista „Impuls” între 1997 si 2000; Partea 2: în revista „ Patronate”; Partea 3: in revista sa ”Gândul anonimului”, Partea 4: in „Mesagerul energetic”: Partea 5: in „Impuls Transelectrica”, intre 2006 si 2016; Partea 6: in „Buletinul societății inginerilor de petrol si gaze (SIPG). in decembrie 1997, inginerul Indre publică articolul „Asupra compatibilității poporului român cu procesul de reformă a sectorului energiei electrice” in care atrage atenția că in legătură cu consultanța asigurată de compania Bechtel, primul obstacol sesizat care ar fi putut împiedica punerea in practică a soluției se referea la compatibilitatea modelului cultural cu tradițiile si comportamentul poporului român. Firmele străine cu care s-a colaborat aveau fie impresia că poporul român este înapoiat in privința culturii si civilizației, fie are ceva elite concentrate in capitală, fie că n-ar avea nevoie de nici o îndrumare suplimentară de adaptare la democrație și liberate, după 45 de ani de comunism stalinist. Și in articolele următoare din partea 1, Indre lămurește o serie de probleme privind: procesul de restructurare si reformă, prețul reformei, ritmurile reformei, descoperirile reformei, oamenii si invarianții reformei, așteptările reformei si chiar un titlu metaforic „Primăverile reformei”.

După opinia mea, distrugerea României s-a făcut foarte sistematic. Dacă in sistemul energetic salariile s-au triplat brusc si au mai crescut pe parcurs, alte domenii, ca, de pildă, geologia, au fost complet desființate, deși Gelu Voican Voiculescu ar fi putut să-și apere profesia prin poziția sa de prim viceprim-ministru. E de înțeles că un cititor de contor electric trebuia să aibă un salariu cel puțin dublu față de un profesor de liceu, pentru a se distruge învățământul mediu în Romania.

În revista ”Patronate” s-au dezbătut aceleași teme, respectiv cele legate de procesele de restructurare și reformă a sectorului energiei. Ceea ce conferă o deosebita valoare editorialelor inginerului Indre este informația sa vastă si corectă privind istoricul problemelor legate de energie in Romania, combinată cu cunoașterea amănunțită a situației internaționale la zi în domeniul respectiv.

Nu pot să-mi dau seama dacă nu cumva, anunțarea necinstei care a dus, de pildă, la marea criză cu crahul bursei din New York în 1929, a încurajat într-o oarecare măsura banditismul românesc in branșă. Poate că autorul ar fi trebuit să insiste că n-au înfundat atunci prea mulți escroci americani pușcăriile, pentru că majoritatea s-au sinucis. Să-i fi speriat, pe cât posibil pe bandiții autohtoni. Pe bună dreptate autorul consemnează că viteza accelerată de dezvoltare economica a impus schimbări rapide și in domeniul energetic. Nu numai exploatarea mai intensă a resurselor primare, ci și creșterea prețurilor ca urmare a creșterii cererii. Apoi, explozia tehnologică, incluzând atât evoluția tehnologiei materialelor, cât și dezvoltarea tehnicii de calcul, a informaticii și a mijloacelor de telecomunicații. Apoi, nevoia de a proteja mediul înconjurător: aer, apa si sol, împotriva poluării si nu in ultimul rând presiunea exercitata de impunerea pe întreaga planetă a globalizării. Creșterea discrepanței între țările avansate și cele rămase in urmă, ca si conștientizarea faptului că resursele sunt limitate, completează problemele pe care trebuie să le aibă in vedere cei care organizează reforma în domeniul energetic. Un editorial important din partea 2 este ”Formă, model și reformă triadă importantă in dezvoltările reformei”. Este remarcabil simțul pedagogic al autorului. Expunerile sunt foarte clare, ușor de înțeles și complete, nu trebuie să fii deosebit de inteligent ca să pricepi cum se poate ajunge la o asigurare perfectă, eficientă și ieftină a nevoilor energetice. Durerea sufletească a autorului e mare, provocată de lăcomia factorilor de răspundere din domeniu energetic, care i-a împins și pe ei în necinstea generală a majorității funcționarilor si demnitarilor români, necinste pe care nici nu ți-o mai sesizezi, când îți angajezi pe un post bun un nepot nepriceput și leneș, sau vreo fufă. Altminteri, sper că nu sunt un naiv când îmi închipui că ăl de fură știe că fură și cel care ia șpagă știe că ia șpagă. Infractorul e scutit de sentință și pușcărie când e iresponsabil, nu-și dă seama deci de ce anume înfăptuiește, sau când societatea este atât de bolnavă încât, infracțiunile devenind stare de normalitate, urmează să primească sancțiunea Gomorei, adică pe ansamblu, total. Autorul reia în timp, la periodice diferite, cam aceleași titluri, cam cu aceleași conținuturi, semn că aceste eseuri sunt foarte importante si că implementarea propunerilor sale este posibilă. Într-un editorial din 2010, autorul anunță ”Rezultatele reformei După 20 de ani”. Realizând că astăzi, comerțul a preluat comanda frecvența greșelilor tehnice a fost înlocuita cu frecvența fraudelor în măsură să asigure câștiguri nemeritate. Autorul mi se pare a pendula intre un realism îngrijorător și un optimism riscant. El are încredere în prea mulți oameni, fără a realiza, probabil, că un infractor lacom poate anihila munca onestă și competentă a o sută de profesioniști. Să nu uităm că de îndată ce in Singapore necinstea n-a mai fost subevaluată și prin urmare mai aspru sancționată, situația economică s-a îmbunătățit fulgerător și au realizat reforma de mai bine de 10 ori mai repede si mai performanta decât in România unde corupția doar îngrijorează câțiva spectatori sau chiar participanți in subordinea factorilor de decizie.

Pentru autor, reforma presupune si o participare axiologica, deci culturală, chiar filosofică fără implicări ideologice inflaționiste in domeniu. Asta cu toate că domeniul energetic strict presupune: „mineritul energetic (cărbune și uraniu), industria gazelor naturale, industria petrolului și hidrocarburilor, industria energiei electrice, precum si a resurselor alternative”. Pe autor l-a molipsit de optimism Barak Obama, iar eu consider că dezastrul actual si mai ales viitor al Statelor Unite în optimismul de campanie electoral al unor președinți cu intenții molipsitoare își are rădăcinile. Pentru un popor, optimismul reprezintă ceea ce e înfumurarea pentru individ: prologul prăbușirii. Totuși, autorul vede just că sub Ceaușescu partidul conta, iar omul era un nimic care, la desființarea oficială a partidului, a evoluat, vorba vine, in direcția naturală spre furt, minciună, trădare, fără nici un efort, conform legii entropiei. Indre observă exact că „orice simplificare a realității, orice idealizare naivă se răzbună prin generarea în plan economic a unor uriașe costuri, prin irosirea de resurse și distrugerea pe termen lung, uneori reversibilă, a sistemului ecologic necesar desfășurării normale si echilibrate a vieții sub toate formele și aspectele ei.”

Când citează din Ion Știrbulescu, Indre este mult mai aproape de realitatea păgubitoarelor minciuni și furturi din România actuală, decât atunci când citează din Obama. În cadrul rezultatelor reformei, autorul abordează si ”Învățământul de specialitate și reforma”, precum și alte domenii: ”Auxiliarele reformei” unde avem un sublim aforism din Fichte: »„A fi liber este nimic, a deveni liber este raiul.”; » ”Instituțiile reformei”, ”Parcurs prin nisipurile mișcătoare ale reformei”, „Personajele cheie ale reformei”(Investitorul, managerul si politicianul), „Justiție și reformă”. Toate aceste teme s-au structurat într-un serial încheiat în iulie 2014. Partea 3, deși nu conține decât 6 editoriale, este cea de care autorul este mai legat afectiv.

Aceasta conține următoarele eseuri: „, Noi si Europa”, ”Satul românesc intre dispariție și disperare”, „Cu gândul prin realitățile vremii”, ”Darurile și amarurile vremurilor pe care le trăim”, „Energetica românească după 30 de ani de democrație” si „Otrăvirea ierbii”. Aici se pune accentul pe rural autorul având nostalgia satului Luna din care s-au ivit realizatorii revistei „Gândul anonimului”. Din relatarea unei înfrățiri cu o comună din Franța numită Port-en-Bessin, am înțeles că satele Occidentului și-au salvat o infimă parte din ființa lor prin urbanizare, tendință care pare a-și face loc și în unele din marile noastre comune. Din „,Mesagerul energetic” autorul n-a publicat aici decât două eseuri ale sale: „,Energie, resurse si mediu”, ”Omul si pământul”. Tot două eseuri au fost selecționate si din buletinul ”Impuls Transelectrica”: „Loredan și Cătalina-vizită la Roșiori” și ”Dimensiunea socială a energiei electrice”. De fapt, primul text este un reportaj, cei doi din titlu fiind soț și soție, lucrând la stația de interconexiune și transformare 400/220kV de la Roșiori, lângă Baia Mare.

Ultimele trei părți ale cărții se numesc capitole, capitolul 6 fiind format dintr-un singur articol publicat in „Buletinul Societății Inginerilor de Petrol si Gaze” intitulat „Statul național si globalizarea. Începuturile dezvoltării politice globale”. Textul a fost solicitat de Gheorghe Buliga, după o intervenție pe tema respectivă a lui Indre într-o ședință a Consiliului Științific al Comitetului National Român al Consiliului Mondial al Energiei. Avem aici o viziune exactă asupra coloniilor: spații locuite de oameni cu o civilizație rudimentară, cu populații învinse prin războaie imperialiste de către state agresoare dezvoltate care vor beneficia in mod normal de bogățiile teritoriilor cucerite. Sigur că România are statut de colonie astăzi pentru că aceia care urlau mai tare „Noi nu ne vindem tara!”, o făceau aproape cadou contra șpăgi importante unor investitori de regulă necinstiți, din țări eventual mai dezvoltate. Autorul face un istoric al problemei începând din secolul al XVIl-lea când s-a produs revoluția industrială in Anglia și promite o continuare de după al doilea război mondial într-un număr viitor al periodicului. Dacă respectiva continuare a respectat adevărul, continuarea a fost din cale-afară de periculoasă si o fi fost cenzurată. Dacă autorul a îmblânzit-o prea tare, i-o fi fost jenă s-o adune in volum. Prețuindu-l in mod deosebit pe Gheorghe Indre, optez pentru prima variantă.

Dr. Mihai Neagu