Ioan BĂLĂEI – ÎN AMINTIREA COLONELULUI DUMITRU MOCANU
DISPARIȚII
ÎN AMINTIREA
COLONELULUI DUMITRU MOCANU
Ioan BĂLĂEI
A plecat dintre noi, cu totul neașteptat, colegul și prietenul nostru apropiat, colonelul Dumitru MOCANU, publicist militar de excepție, unul dintre cei mai valoroși specialiști în arma „Grăniceri” care și-a dedicat întreaga viață slujirii țării sale sub drapelul tricolor.
Născut la 8 septembrie 1940 în localitatea Corbii Mari, județul Dâmbovița, într-o familie de creștini cu 4 copii – cea a constructorului Mocanu Vasile și a soției sale Anastasia –, a făcut școala elementară la București, după care a optat, încurajat de familie, să urmeze cursurile Liceului Militar Breaza.
A studiat apoi la Școala Militară de ofițeri de infanterie „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, pe care a absolvit-o cu rezultate excelente în anul 1960, fiind avansat la gradul de locotenent.
Ca și majoritatea colegilor din promoția sa, a fost repartizat la Trupele de Grăniceri. Aici tânărul ofițer a primit de la început comanda unor subunități de frontieră din Dispozitivul operativ al Brigăzii de Grăniceri Timișoara.
S-a remarcat printr-o pregătire de luptă și specialitate deosebite, prin reale aptitudini de conducere și moral volitive, calități de instructor și educator care i-au permis, în timp scurt, prin efort susținut și spirit responsabil, să obțină performanțe în instruirea efectivelor și îndeplinirea sarcinilor.
Dumitru Mocanu
Împreună, ne-am început cariera în același timp; ca tineri ofițeri am suportat greutățile și neajunsurile serviciului, condițiile precare de viață, ne-am îndeplinit misiunile în zone dificile, izolate, fiind nevoiți să acceptăm sacrificii și renunțări. Am avut însă satisfacția formării și educării a numeroase serii de tineri militari.
Colegul meu a fost promovat succesiv la eșaloanele superioare și, ca urmare a cunoștințelor, a experienței și talentului său, a devenit și colaborator al unor publicații militare și civile. În continuare a urmat facultatea de Jurnalistică, iar la absolvire a fost cooptat ca redactor profesionist în presa militară.
L-am admirat permanent pentru dragostea și devotamentul față de familie, față de soția Ana, care i-a fost permanent alături, față de fiicele Liliana și Mihaela cu nepoții Mihai și Alexandru, în prezent studenți. Lor li s-a dedicat, preocupându-se permanent pentru a le oferi o viață fericită și un viitor frumos.
Destinul i-a hărăzit și o perioadă potrivnică. Din cauza unei rude din străinătate – un frate plecat în SUA –, dosarul său a devenit astfel incompatibil cu criteriile partidului comunist, care hotăra existența și soarta oamenilor. Ca urmare a fost îndepărtat din presă și urma să fie dat afară și din armată.
Cu eforturi și intervenții deosebite, a reușit să rămână în rândul cadrelor active militare, la Direcția Lucrări în Economia Națională unde a primit însărcinări în cadrul unităților militare destinate extragerii cărbunelui din subteran. Astfel a activat în minele subterane din Valea Jiului. A fost o perioadă deosebit de grea!
Timp de 8 ani a lipsit din presă după care, la căderea regimului comunist, a revenit jurnalist, mai întâi, la ziarul central al armatei, Apărarea patriei (Observatorul militar), iar în 1993 a devenit redactor șef al revistei Frontiera – publicație care, sub conducerea sa, a înregistrat o evoluție ascendentă confirmată ulterior.
După ieșirea la pensie, colonelul Dumitru MOCANU a continuat să colaboreze la publicații militare și civile. Am participat împreună la numeroase acțiuni culturale, comemorative, la festivități omagiale și bineînțeles la reuniunile colegiale organizate la București de „Clubul Grănicerilor” la care ne-am întâlnit de fiecare dată cu prieteni apropiați, generalul de brigadă dr. Văduva Gheorghe și profesor universitar dr. contraamiral Zemba Anatolie.
În ultimul an, colonelul Dumitru Mocanu a publicat un volum de proză scurtă intitulat „Reportaje pe patul armei” o poveste excepțională scrisă cu talent și inspirație, în care autorul ne dezvăluie trăirile sale în cadrul unor întâmplări și evenimente reale, adesea cu accente dramatice.
Cartea se constituie și ca document cu valoare istorică pentru cunoașterea evoluției societății noastre.
Revista „Gândul Anonimului” a publicat una dintre povestirile colonelului Mocanu într-un număr pe care, din nefericire, acesta nu a mai apucat să îl vadă fiind foarte bolnav, internat în spital, de unde, în scurt timp, aplecat dintre noi, lăsând în urma sa regretul tuturor celor care l-au cunoscut, l-au apreciat și iubit.
Suntem alături de familia Mocanu, soția Ana, fiicele și nepoții săi în marea durere și suferință la dispariția soțului, părintelui și bunicului, care, pentru noi ceilalți, colegi și prieteni, a fost ostașul și patriotul grănicer român, omul deosebit care iubea viața, natura și pescuitul. Colonelul Dumitru Mocanu, un camarad de excepție, un prieten neprețuit și unom cu totulși cu totul deosebit, rămas în sufletele noastre!
Dumnezeu să –l aibă în paza, să îl ierte și să îl odihnească în rândurile drepților!
General locotenent cu 3 stele (r) Ioan BĂLĂEI
București, 30 iunie 2020
