Selectați pagina

Doina BALACI – IN MEMORIAM IOAN URCAN

Doina BALACI – IN MEMORIAM IOAN URCAN

ACTUALITATE  ȘI  TRECUT  LA  LUNA 

IN MEMORIAM: IOAN URCAN

(21 sept 1955, Luna – 21 martie 2020, Bistriţa) 

Evocare sentimentală 

Doina (CĂLUȘER) BALACI

 

Când m-a anunţat Domnul profesor Nicolae Dan că loan Urcan a trecut în eternitate, am simţit o mare durere sufletească şi un acut sentiment de vinovăţie – prea am lăsat viaţa să mă desprindă de colegii care mi-au fost multă vreme prieteni apropiaţi şi dragi.

Am plecat de acasă, din sat, şi am luat cu noi lecţiile învăţate. Chipurile dragi le-am purtat mai mult în gândurile noastre şi mai puţin în cuvintele noastre şi în întâlnirile noastre. Şi vine o zi în care îţi dai seama că multe lucruri au rămas nespuse. Şi s-a făcut prea târziu şi „timpul nu a mai avut răbdare”.

Înainte de a-mi deveni coleg de şcoală generală (în anul 1962), Nelu mi-a fost prieten de copilărie. Eram la a treia generaţie de prieteni: bunicii, părinţii şi apoi, noi.

Casa bunicii mele era aşezată lângă casa bunicii lui. Nelu venea la bunica sa, Ileana lui Bila, şi la verişori, iar eu locuiam la bunica, Măria lui Petru Sânii, în timp ce părinţii mei construiau casa familiei în altă parte a satului. Ne întâlneam la joacă şi ne bucuram. Eram amândoi fragili fizic, mai vulnerabili şi mai retraşi de ceata copiilor zburdalnici. Ne înţelegeam bine. De multe ori ne reprimam imboldul copilăresc pentru joacă pentru a asculta povestiri adevărate din viaţa satului, depănate de bunicile noastre.

Doina Balaci

Cei mai mulţi dintre noi ne amintim cu emoţie şi nostalgie de cea mai frumoasă dintre lumi: a copilăriei. De ataşamentele şi de prieteniile din vremurile de demult

Dar, cu loan Urcan viaţa n-a fost bună. La vârsta copilăriei, 1-a rănit în cel mai dureros chip, răpindu-i mama.

Cât de greu trece un suflet de copil printr-o asemenea traumă! Cât de greu poate fi să aduni putere şi să mergi mai departe! Să-ţi găseşti un echilibru’.

În casa bunicii mele, pe peretele din camera mare, era aşezată la loc de cinste şi privită cu mărgăritare în ochi, o cusătură, cu fir de culoarea viorelelor pe suport de pânză albă, cu versurile: „Păunaşul codrilor / Spune-mi de cine mi-e dor…”

Era presărată cu flori din lacrimi şi dor de copiii săi, de către mama lui Nelu, în timp ce era bolnavă şi internată vreme îndelungată la spital. I-a dăruit-o bunicii mele pentru aducere-aminte.

Pe lângă familie, pe Nelu 1-a sprijinit sufleteşte şcoala: dascălii şi colegii. Dascăli din sorgintea aleasă a domnului Trandafir, cu vocaţie şi dăruire: Doamna învăţătoare Valeria Ibănescu şi Domnul profesor Nicolae Dan. Şi colegii sensibili şi buni. Eram copii cu sete de cunoaştere şi pasionaţi de şcoală. Şi, poate, chiar prea competitivi. Aveam idealuri, entuziasm şi mult respect pentru dascălii noştri. Erau vremuri pe care le înţeleg bine cei care le-au trăit.

Nelu era un elev foarte bun la învăţătură. Deştept, sufletist şi cu drag de lectură. Meditativ, reflexiv şi maturizat prea devreme.

Dar cel mai mult îl admiram pentru talentul lui literar. Profesori şi elevi, deopotrivă. Avea un dar pentru cuvânt de care numai cei aleşi pot avea parte. Talent nativ îmbogăţit de comorile tezaurizate în cărţile citite. Trăirile, gândurile şi sentimentele lui erau exprimate în cele mai emoţionante versuri, care prefăceau realitatea în care trăiam şi creau o lume mult mai frumoasă!

A scris cu multă sensibilitate şi înzestrare poezia „Mama”, obţinând, la o vârstă fragedă (în clasa a Vl-a), un preţios şi lăudabil premiu literar pe ţară, impresionând toată suflarea satului.

Provenit dintr-o familie de condiţie materială modestă, de muncitori harnici şi cinstiţi, a fost crescut şi educat în cultul muncii.

S-a ridicat şi a ajuns departe în profesie şi în literatură prin mult efort propriu şi multă creativitate. Vegheat de lumina cerului. Şi de profesorii lui.

Absolvenții școlii generale - Luna - 1969 - 1970

Absolvenții școlii generale – Luna – 1969 – 1970

O mare influenţă în formarea şi în devenirea lui a avut-o părintele profesional şi spiritual al şcolii noastre din Luna: profesorul de limba şi literatura română Nicolae Dan. Pregătirea, dăruirea şi abnegaţia domnului profesor au luminat mintea şi viaţa multor generaţii de elevi din sat, aşa cum înainte vreme dascăli speciali au sădit sămânţa valorilor eterne în minţile şi sufletele elevilor.

Ioan Urcan a absolvit Facultatea de filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. A fost profesor de limba română la Bistriţa, inspector de specialitate la ISJ Bistriţa-Năsăud, lector asociat la Universitatea de Nord Baia Mare.

A fost Doctor în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor de cărţi şi a avut o bogată activitate publicistică la revistele: Echinox, Vatra, Tribuna.

Stabilit la Bistriţa, nu a mai putut fi un fiu al satului activ şi popular „în ţara lui”. A trăit şi a creat discret, arzând mai repede decât noi. Generaţiile tinere ale satului îl vor descoperi, îl vor preţui şi îi vor cinsti memoria asemenea părinţilor lor.

Anul acesta, promoţia lui loan Urcan împlineşte 50 de ani de la absolvirea Şcolii generale din comuna Luna. El nu va mai ajunge la întâlnirea cu noi. Poate ne va privi, împreună cu alţi colegi plecaţi în călătorie spre alte ţinuturi. Şi, în aceste vremuri de încercare ale anului 2020, poate, nici noi n-o să putem sărbători reuniunea de clasă. Dar nouă ne-a rămas, încă, speranţa şi credinţa.

loan Urcan s-a retras între coperte de carte, iar noi, până când ne vor învălui umbrele acestei lumi, îl vom regăsi mereu în nobleţea cuvintelor trecute prin sufletul lui şi dăruite nouă.

„Vreau să rămân în limpedele har al minţii treze-n veşnică lumină Dumnezeiască veghe să mă ţină Ca fluturii privind din chihlimbar…” (De veghe)

 

Arhivă