Realități care dau fiori
CÂT DE VIABIL MAI ESTE,
AZI, SISTEMUL NAȚIONAL
DE SECURITATE ȘI APĂRARE?

General locotenent (rtr) Ioan BĂLĂEI

Cu ceva vreme în urmă, pensionar fiind, am fost invitat la o ședință festivă prilejuită de ziua instituției în care lucrasem mult timp, având funcții ierarhice, începând de la structuri operative de execuție și până la cele centrale, la nivel național. Era sărbătorită ziua poliției de frontieră, iar eu făceam parte din specialiștii mai vechi cu responsabilități la granițele țării și fusesem chiar unul din ultimii conducători ai comandamentului național al grănicerilor desființat la un moment dat.
Consideram justificată invitația, ca o expresie a respectului față de arma grăniceri față de tradițiile înaintate ale acesteia și față de zecile de generații care au slujit cu devotament patriotism și spirit de sacrificiu interesele patriei la granițele sale sfinte.
Întrucât predecesoarea poliției de frontieră a fost instituția denumită Comandamentul Național al Grănicerilor, orice abordare referitoare la paza și supravegherea frontierei în sectoarele de mare diversitate și specific la munte, la câmpie, în deltă, la Dunăre și litoral, era de așteptat să se țină seama și de unele caracteristici ale experienței acumulate în trecut.
La reuniune, am întâlnit o serie de alți invitați reprezentând Ministerul de Interne cât și de alt profil cu care poliția de frontieră coopera sau conlucra la nivel central și în teritoriu.
Bineînțeles că era prezentă și majoritatea cadrelor de la punctul de comandă al inspectoratului general.
Obișnuit cu astfel de reuniuni, mă așteptam ca, la masa prezidiului, nu știu cum se numește altfel pe lângă conducătorii gazdă, să fie numiți și invitați cu o reprezentare semnificativă pentru eveniment. Recunosc că mă pregăteam să fiu printre ei.
Surprinzător, la masa din față s-au așezat numai trei persoane, respectiv, împuternicitul la conducerea inspectoratului general, apoi un consilier al ministrului de interne și fostul șef al Inspectoratului Poliției de Frontieră un chestor general cu 4 stele, maximum posibil, numit tot șef la altă structură.
În aceeași ordine, cei trei au vorbit, evocând meritele instituției și rezultatele ei în îndeplinirea misiunilor la frontiera României și a Uniunii Europene. Chestorul general cu patru stele a vorbit și despre experiența sa în cei 30 de ani de vechime în sistem. Știam din spusele unui coleg că domnul chestor, la revoluție aflat într-o localitate din vestul țării, a plecat din întreprinderea unde lucrase în producție și s-a angajat funcționar la vamă. Apoi sprijinit de cineva a fost primit la poliția de frontieră într-un punct pentru controlul trecerii frontierei (PCTF). De acolo a fost numit șef la structura județeană și apoi promovat și avansat în continuare.
Tot surprinzător, pentru mine și nu numai, a fost și faptul că cei trei vorbitori de la tribună nu au amintit nimic despre grăniceri, instituție care a existat în trecut la frontierele României, contribuind uneori decisiv la păstrarea teritoriului strămoșesc și a ființei noastre naționale.
De fapt, poliția de frontieră a preluat nu numai misiunea și tradițiile pozitive, ci și întregul personal precum și patrimoniul material și al altor instituții grănicerești, exponente importante ale statului român în cursul istoriei.
La un moment dat, în timpul ședinței, un organizator a venit la mine în sală și, pe șoptite, mă întreba dacă doresc să transmit de la tribuna un mesaj foarte scurt. Am refuzat, socotind că se încerca o improvizație.
La scurt timp însă, a fost anunțat la cuvânt un cercetător istoric, profesor universitar pensionar și el. Am avut satisfacția ca acesta să evoce participarea grănicerilor la toate marile evenimente care au determinat soarta țării, obținerea Independenței și suveranității, la înfăptuirea marii uniri a românilor din 1918, eroismul și patriotismul grănicerilor granițelor României în cele două războaie mondiale.
Aș fi dorit să spun celor prezenți la ședință că vechimea mea în instituție este dublă față de cea amintită de cineva timp în care, împreună cu colegii de generație, am fost la frontieră când sovieticii au invadat Cehoslovacia, pe timpul războaielor din Iugoslavia și Transnistria și am asigurat respectarea embargoului pe Dunăre.
Voiam să amintesc și acțiunile grănicerilor la revoluție, când subunitățile pe unele direcții au trecut la apărare cu o parte din forțe, aplicând variante de acțiune pregătite din timp pentru securitatea frontierei în condiții speciale.
A existat și un moment deosebit, în data de 23 Decembrie 1989, când împuterniciții de frontieră sovietici, ofițeri la comanda unor unități au solicitat o întâlnire pe toate podurile peste Prut cu împuterniciții noștri. Solicitarea a fost raportată la comandament și acceptată iar comandanții batalioanelor de grăniceri Galați, Huși, Iași și Botoșani împuterniciți de frontiere numiți de guvern, însoțiți de ofițeri din Statele majore s-au prezentat la întâlnire. Consider că trebuie cunoscuți acești comandați grăniceri respectiv coloneii Ichim, Sârghie, Butnariu și Tobogan care, în condiții tensionate, s-au comportat exemplar. Ofițerii sovietici s-au interesat de situația la frontiera comună, ținând seama de evenimentele din România și s-au oferit să intervină cu trupe pe teritoriul nostru pentru a ne sprijini în lupta împotriva teroriștilor.
Delegațiilor noastre li s-a cerut, de la comandamentul trupelor, să respingă orice ajutor sovietic, ceea ce comandanții amintiți au susținut cu fermitate și au dat asigurări că grănicerii români au sub control zona de frontieră și sunt pregătiți să rezolve orice situație! Aș fi vrut, la ședință, să amintesc și de faptul că trupele de grăniceri s-au confruntat, după revoluție, în unele sectoare, cu explozia infracționalității transfrontaliere, constând în trafic cu droguri și carne vie, imigrație ilegală contrabandă cu armament și muniție din zone cu dispute etnice și religioase și acțiuni ale unor rețele teroriste și de criminalitate economică etc.
Toate acestea au impus măsuri speciale pentru manevra de forțe și mijloace pentru paza și supravegherea frontierei, un efort susținut din partea grănicerilor și a polițiștilor din PCTF-uri, acțiuni comune cu autoritățile locale pentru respectarea legislației specifice din zona de frontieră și prevenirea criminalității transfrontaliere cu organizatori, transportatori, călăuze etc.
Evoluțiile prezentate aici au determinat, la nivelul structurilor cu responsabilități la frontieră în deceniile trecute, indiferent de subordonarea și de denumirea specialităților grăniceri, polițiști, acumularea unei vaste experiențe ce se impune a fi valorificată, întrucât multe din activitățile și măsurile întreprinse conțin investiții de inteligență și practică profesională a specialiștilor aflați în serviciu la frontierele României.
Probabil, aș fi solicitat conducerii Poliției de frontieră o atenție sporită pentru prezența rezerviștilor la unele activități, atât pentru informarea lor cu problemele din actualitatea de interes general cât și pentru o eventuală consultare de specialitate în limite de competență.
Voi relata întâmplarea referitoare la ședința comemorativă la care am participat, pentru a susține necesitatea ca, la nivelul cunoștințelor și experienței, să se asigure transferul de la o generație la alta a patrimoniului național în orice domeniu.
Mă voi referi, în continuare, la o problemă de mare și stringentă actualitate, care preocupă întreaga lume: pericolul unui nou război provocat de politica imperială agresivă a Rusiei, care pregătea, la data aceea, o posibilă invazie asupra Ucrainei și o extindere a conflictului în zona noastră. Și, care, s-a și întâmplat.
Știindu-mă militar și pensionar, o parte din rude mă întreabă ce cred despre implicarea României în conflict, ținând seama de apartenența noastră la alianța NATO și de poziția noastră geostrategică în bazinul Mării Negre la granița cu Ucraina și foarte aproape de marile concentrări de trupe și mijloace de luptă rusești.
Am recomandat să urmărească declarațiile oficialităților, derularea ostilităților prezentate în media, descrierea evenimentelor și prognozelor analiștilor politico-militari, specialiștilor din Ministerul de Externe, comentariile corespondenților de presă, acțiunile diplomatice la toate nivelurile, cu participarea reprezentanților tuturor statelor interesate, inclusiv a României.
Conducătorii țării noastre ne-au asigurat că, în cazul declanșării unui război ca urmare a politicii imperiale rusești, România, membru NATO, este pregătită pentru orice scenariu, fiind sprijinită de țările Alianței și, în primul rând, de SUA care a dislocat importante forțe și mijloace de luptă dezvoltă și întăresc bazele militare pe teritoriul nostru. Ca urmare, ar trebui să fim liniștiți. În primul rând, că nu va fi război, că pe linie diplomatică, se încearcă (se încerca, la vremea respectivă) detensionarea relațiilor dintre principalii factori de putere militară aflați în conflict. Apoi, liniștea noastră trebuia și trebuie să se bazeze și pe măsurile proprii luate pentru a ne alătura eforturilor alianței în vederea securității și stabilității internaționale.
Din punctul meu de vedere, cred că unele măsuri pregătitoare pentru siguranța națională sunt în întârziere, astfel că abia acum se încearcă finalizarea unor soluții privind formarea rezerviștilor, revitalizarea producției de armament, asigurarea a spațiilor pentru efectivele chemate în unități, precum și a posibililor refugiați din Ucraina, rezolvarea problemelor privind echiparea hrănirea asistența medicală asigurarea tehnică materială pentru personal și mijloace de luptă în condiții de mobilizare, fie ea și numai parțială.
Revin asupra unei aprecieri personale de acum câțiva ani cu privire la desființarea (suspendarea) serviciului militar obligatoriu, decizie pe care o consider cel puțin pripită, care a avut și are în continuare consecințe negative în domenii diverse, pe lângă cel mai important efect negativ asupra capacității de apărare a țării.
Este cunoscut faptul că măsura ne-a condiționat, printre altele, și primirea în structurile euro atlantice, că aderarea la Uniunea Europeană și la NATO ne stabilea, obligatoriu, valoarea efectivelor armatei și caracterul ei profesionalizat. Cu siguranță, se va spune că, în condițiile prezentate, menținerea serviciului militar obligatoriu nu mai era posibilă. Totuși, se putea încerca adoptarea unor reglementări sau completări pentru situații excepționale în asigurarea securității naționale în care să fie prevăzut regimul serviciului militar, bineînțeles că erau necesare argumente temeinice și negocieri susținute de personalități importante.
Au fost aduse justificări numeroase în vederea renunțării la serviciul militar obligatoriu, în primul rând de natură economică, pentru reducerea cheltuielilor neproductive în favoarea redistribuirii resurselor pentru investiții, apoi pentru îmbunătățirea formării profesionale a tinerilor, intensificarea educației acestora și orientarea lor intelectuală, disponibilizarea unui număr mare de clădiri și terenuri etc.
Avantajele practice ale capacității și operativității superioare, posibilitățile multiple pentru dezvoltarea acțiunilor specifice războiului sunt definitorii și evidente pentru o armată de profesioniști. Un jurnalist cu pretenții, solicitat mereu să își dea cu părerea despre toate, spunea, la o televiziune, râzând cu gura până la urechi, că pe el armata nu l-a învățat nimic și că stagiul militar a fost o pierdere de vreme, iar militarii în termen au fost folosiți numai ca forță de muncă în construcții și agricultură.
Adevărul este că, într-o perioadă, armata a primit sarcini în producție, ceea ce nu era misiunea ei, afectând temporar nivelul de pregătire al infanteriștilor, dar contribuind decisiv la realizarea unor obiective în economie. Ca unul care, prin natura profesiei, m-am aflat în contact cu mai multe generații de tineri veniți în armată, afirm, în cunoștință de cauză, că, pe timpul stagiului, pe majoritatea celor veniți din toate colțurile țării și din medii diferite i-am învățat și ajutat să își apere și să își iubească patria. Unii au reușit să-și definească personalitatea și chiar să își aleagă drumul în viață.
Alături de acești tineri, am îndeplinit misiuni în paza, supravegherea și apărarea frontierei, ei executând serviciul la graniță. În aceleași condiții de teren și stare a vremii, am depășit greutățile și neajunsurile existente la un moment dat, am fost puternici împreună (ofițeri, subofițeri, maiștri militari, gradați și soldați), făcându-ne datoria față de țară. In zilele noastre, constatăm cu ușurință unele comportări, manifestări și atitudini negative ale unor tineri, nu puțini la număr, care dovedesc un nivel de educație insuficient pentru viitorul lor și locul ce le va reveni în societate.
Nu este cazul să insist asupra fenomenelor ce se răspândesc în rândul unor tineri și nu numai din toate mediile – și se cunosc faptele lor antisociale cazurile de violență criminalitate consum de droguri, jaf și prostituție, sechestrarea de persoane precum și teoriile apărute privind contestarea familiei tradiționale a bisericii, a proprietății private, încurajarea nemuncii etc. –, dar toate acestea sunt realități care au slăbit enorm capacitatea, unitatea și personalitatea țării, sporindu-i, în schimb, degradarea economică, socială și morală, vulnerabilitatea, securitatea și capacitatea de apărare.
Se naște întrebarea: cine și când se mai ocupă de educația civică a tinerilor cu părinții plecați în străinătate la muncă, ori ale căror familii se zbat în sărăcie, de recuperarea și reeducarea unor tineri racolați de grupări infracționale transfrontaliere?
Cum sunt combătute abandonul școlar, criminalitatea juvenilă, analfabetismul rural și șomajul mascat? Așteptăm ca, din rândul acestor tineri, să pregătim rezerviști pentru armată? Dacă îi excludem, ce viitor le rezervăm?
Avem restanțe și în ceea ce privește pregătirea populației și a teritoriului pentru apărare, asigurarea rezervelor cu alimente, echipament, materiale sanitare, carburanți, gaze naturale și alte materiale necesare pentru traiul oamenilor în condiții de război, chiar dacă vom avea ajutorul și protecția aliaților. Mă preocupă și o altă întrebare: POLIȚIA DE FRONTIERĂ are pregătirea și dotarea să treacă la apărare pe graniță în situații de urgență?
Pentru asigurarea cu rezerviști se încearcă soluția înrolării pe bază de voluntariat, respectiv după o selecție riguroasă solicitanții sunt concentrați, apoi urmează o perioadă de instrucție și, pe baza unui program de calendar, participă la exerciții și aplicații complexe. În tot acest timp, oamenii sunt angajați și remunerați financiar cu salariu pe bază de contract și se supun ordinelor și rigorilor regulamentelor militare. Întregul proces urmează să fie condus coordonat și controlat de Statul Major gal Apărării, iar o parte din activități aparțin centrelor militare teritoriale.
Am încercat să deslușesc cine ar fi posibilii candidați. La un recent sondaj de opinie realizat în stradă, majoritatea tinerilor întrebați au răspuns că nu au de gând să se angajeze în armată ca rezerviști și apărarea țării este datoria profesioniștilor care sunt plătiți să facă asta. Au mai spus că își doresc să plece în străinătate la studii sau să lucreze pe salarii mai mari. În aceste condiții, cred că se vor angaja în primul rând cei cu o situație materială precară, indivizi nerealizați profesional și fără un loc de muncă, bărbații cu probleme familiale, cu litigii materiale, cu datorii de tot felul, precum și tineri neadaptați social și care caută o zonă de refugiu.
Cu siguranță, vor veni și tineri valoroși cu aptitudini și perspective pentru domeniul militar, tineri dornici să se specializeze în tehnicile cele mai performante care își găsesc aplicabilitate în armată, precum și patrioți hotărâți să își apere patria la nevoie. Rămâne de văzut ce categorie va predomina!
Un punct de vedere pesimist mă face să cred că, fără un serviciu militar obligatoriu, fie și cu o serie de condiționări, tinerii de bani gata, bărbații bogați cei cu proprietăți importante și conturi grase în țară și străinătate, infractorii protejați datorită înțelesului legislației și corupției de la cel mai înalt nivel, vor fi indiferenți, pasivi și chiar ostili oricăror măsuri de securitate națională, susținând cu argumente false libertatea individului în afara legii și manifestările cu violență ce pot duce la anarhie și dictatură.
S-ar putea să greșesc și, recunosc, aș fi fericit ca toate pretențiile mele negative să fie nerealiste să nu se confirme. Sper, din tot sufletul, ca liderii politici, conducătorii statelor, guvernele, oamenii de știință, diplomații, medicii militari să reușească să înlăture pericolul războiului, să elimine amenințarea unei confruntări cu arme nucleare, care ar putea distruge viața pe planeta noastră albastră! În aceeași măsură, cred că și noi, românii, inclusiv conducătorii, parlamentul și guvernul, vom acționa consecvenți și uniți pentru securitatea țării.
Am să închei considerațiile mele, reafirmând speranța că, până la urmă, rațiunea va învinge și se va menține pacea, asigurându-se progresul civilizației și dezvoltarea omenirii. Cu puțină ironie, am să spun că mă aștept să înceteze și războiul româno-român, instaurat de unii politicieni de la cel mai înalt nivel.

Ioan Bălăiei  
februarie 2022 București