GRAFOLOGIE. UCIGAŞI ŞI SCRISUL LOR

Scriu acest material ca un semnal
de atenţionare pentru societatea în
care trăim, şi am în vedere amploarea
infracţiunilor de omor. Nu voi insista asupra
factorilor care au declanşat această avalanşă
de infracţiuni de omor, pentru că aceştia
sunt în atenţia cercetătorilor din domeniile
economic, sociologic şi a organelor cu
acţiuni punitive. Ceea ce vreau să subliniez
însă, este ajutorul pe care-1 poate oferi
această ştiinţă, care este grafologia, despre
care am mai scris chiar în aceasta revistă
şi urmare acestui fapt Parchete din România au realizat
că grafologia poate veni în sprijinul cercetărilor, cu
date valoroase, mai ales în aflarea cauzei morţii.
Cum spuneam mai sus, când am scris despre
grafologie, i-am dat şi definiţiile. Mă voi referi la una
singură, pentru a nu obosi cititorii; „Grafologia este
ştiinţa care are ca obiect studiul scrisului unei persoane
pentru a determina caracterul, temperamentul, în
general personalitatea, cu calităţile şi defectele acelei
persoane”.

Condiţia care se impune este ca scrisul studiat
să fie sincer (natural). Definiţia este dată de Radu
Constantin în „Grafologie. Personalitatea în scris ”,
Editura AS AB, Bucureşti, 2007, p. 16.
Tot în acest volum se vorbeşte şi de aplicaţiile
grafologiei, între domeniile de activitate fiind şi
criminalistica, incluzându-se aici şi actul de justiţie în
general, (op. cit, p. 147-151). Încă nu se cunoaşte bine
ce rol joacă grafologul în domeniul judiciar. De obicei
este confundat cu expertul-grafolog şi cu expertul în
scriere; ultimul, de exemplu, nu este neapărat un grafolog
şi lucrează cu un document suspect sau cu o piesă în
litigiu. Justiţia recurge deseori la experţi în scrisuri pentru
identificarea autorilor unor tipuri de scris.
Dar justiţia mai apelează, de asemenea, la
grafologi în cazurile unor deţinuţi sau criminali pentru
a încerca să le determine tendinţele, motivaţiile, temperamentul.

Diagnosticul scrisului nu este decât un
element suplimentar care vine să confirme, sau uneori să
infirme expertizele psihiatrilor şi psihologilor.
Dacă pentru cel care ştie să asculte, cuvântul
posedă o multitudine de conotaţii, scrisul
evocă o lume mult mai profundă: cea a
gândirii simbolice şi a inconştientului
familial şi colectiv.
Grafologii fac, de fapt, o cercetare
constantă pentru a mări cunoştinţele lor
„tehnice” şi pentru a-şi îmbunătăţi ştiinţa
în raport cu psihologia, sociologia și
psihanaliza.

Înainte de a se pronunţa sentinţa
care, într-un anumit fel, va „dezrădăcina”
pentru un timp pe bărbatul sau pe femeia
acuzată şi considerată vinovată în urma unui proces,
Justiţia va avea nevoie de a fi luminată de numeroase
ajutoare auxiliare: psihologi, educatori, grafologi.
Dacă grafologia nu poate prevedea actul criminal
(ca şi cel suicidar, care până la urmă este tot un act criminal
dar îndreptat împotriva propriei fiinţe), ea poate însă
judeca starea mentală a inculpatului, poate fi utilă în
cadrul tribunalelor pentru cauze unde sunt implicaţi
copii, se dovedeşte a fi eficace pentru orientarea sau
reintegrarea deţinuţilor, poate judeca durabilitatea unui
eventual pericol pe care condamnatul îl prezintă, sau
evoluţia acestuia către o sociabilitate regăsită.
Scopul principal este de a înţelege şi de a-1 face pe
cel căruia i se studiază scrisul, în ideea de a i se respecta
demnitatea, ce anume îi periclitează poziţia socială,
valoarea intelectuală sau morală. Această apreciere
trebuie să se facă cu echitate, conştiinţă şi măsură.
Apropierea, legătura puternică dintre criminalistică şi
grafologie, beneficiar fiind cea dintâi, sunt cunoscute deja.
Legătura la care ne-am referit se face simţită încă din
secolul al XlX-lea, perioadă în care criminalistica şi
grafologia încep să se cristalizeze ca ştiinţe autonome.
Grafologi celebri, precum J.H, Michon, J.Cre’pieux Jamin şi alţii,

întreprind cercetări aprofundate în domeniul
scrisului. Astfel, aceştia pun în evidenţă faptul că scrisul
este strict individual şi are o stabilitate relativă, constatări
care, preluate rapid de criminalistică, vor constitui piatra
de temelie a identificării persoanei după scris.
De asemenea, grafologii, ca şi botaniştii şi biologii,
întocmesc clasificări ale scrisurilor, activitate descriptivă
de mare interes şi pentru experţii grafici. Analiza

scrisului se va face în continuare, pe alte baze care
pot fi considerate ştiinţifice şi a cărei veridicitate va fi
confirmată şi de cercetările criminaliştilor şi ale unor
somităţi din alte domenii şi ne vom limita să îi amintim
pe savanţii Gh. Marinescu şi C.I. Parhon.
Influenţa cercetărilor neîntrerupte întreprinse de
grafologi continuă să se răsfrângă şi asupra expertizei
grafice (expertiza criminalistică a scrisului fiind una din
ramurile criminalisticii). Un bun exemplu îl oferă, urel
Boia care, pe baza studiilor a doi mari grafologi, Jules
Eloy şi Pierre Humbert, concepe un tablou de clasificare
a scrisurilor, adaptat pentru scopurile expertizei grafice
în lucrarea sa, INTRODUCERE ÎN GRAFOLOGIE ŞI
EXPERTIZA GRAFICĂ. ELEMENTE DE ANATOMIE
GRAFICĂ, Imprimeria „TIPARUL UNIVERSITAR”,
Bucureşti, Str. Elie Radu, Nr.6, 1944, pag. 16-17. :
Mulţi experţi grafici redutabili (îl amintim pe H.
Stahl) sunt în acelaşi timp şi grafologi. În Europa apar
„şcoli” de expertiză grafică considerate a fi de influenţă
grafologică. Se observă în acelaşi timp că cercetările
privind relaţia dintre scris şi personalitate se pot dovedi
de mare interes nu numai pentru criminalistică, ci în
general pentru activitatea de înfăptuire a justiţiei şi cea
de prevenire a actelor antisociale. Astfel, în faza de
urmărire penală, pot apărea mijloace materiale de probă
sub forma unor grafisme. Infractorii lasă deseori la
locul comiterii faptei bilete destinate în special derutării
anchetatorilor. Acestea pot avea însă şi alt conţinut.

În acest sens, Prof. Edouard de Rougemont arată că
„studiul grafologiei oferă expertului un avantaj
incontestabil, pentru că îi permite să distingă dintre
gesturile grafice, pe cele care reflectă impulsurile
spontane de cele care rezultă dintr-un artificiu.
În orice gesticulaţie umană sinceră, fie scrisă
sau mimată, este o logică interioară. Mişcările sale
constituie un ansamblu care rezultă din tendinţele
intelectuale, morale şi voluntare, conştiente sau
inconştiente. Cunoaşterea aprofundată a cauzelor permite
expertului să distingă calitatea personalităţii scriptorului.
În multe cazuri de scrisori anonime, aceste indicaţii îi
sunt preţioase şi pot contribui la orientarea cercetărilor.
Acesta se află în prezenţa unei serii de documente care
provin de la una sau mai multe persoane suspectate.
Aceste piese reprezintă un traseu sincer; acestea arată,
prin urmare, tendinţele psihologice ale scriptorului.
Grafologul poate să obţină de aici informaţii foarte utile.
Scrisul persoanelor anonime nu este întotdeauna atât de
bine deghizat (mai bine spus contrafăcut n.n.) încât să
nu poată permite recunoaşterea unor particularităţi ale
caracterului scriptorului.
Analiza psihologică a acestor documente poate
deci oferi posibilitatea de a descoperi un anumit număr
de tendinţe individuale ale autorului cercetat.

Pe de altă parte, Prof. dr. docent A. Athanasiu
spune că în problema anonimelor, grafologul poate
aduce un ajutor substanţial şi relatează povestea
autentică a „portretului grafologic robot”.
„O firmă franceză a făcut apel la cunoscutul
expert în grafologie Raymond Trillat, în urma primirii
unei scrisori anonime care critica vehement direcţia.
Cum instituţia număra cca. 350 de funcţionari,
părea destul de greu să se obţină atâtea scrisuri de
comparaţie. Grafologul a încercat deci să schiţeze
după piesa litigioasă un portret grafologic robot
al persoanei, pe care 1-a prezentat direcţiei firmei.
Acest portret a eliminat din capul locului mai bine de
325 de persoane; o examinare mai atentă a eliminat
încă 20 şi, în sfârşit, au putut fi luate în mod discret
probe de comparaţie de la ultimele cinci persoane.
De acum se putea descoperi adevăratul vinovat cu
ajutorul unei simple expertize a scrisului…”.
Aşa după cum am văzut, în astfel de situaţii, o
analiză grafologică competentă, ar putea oferi indicii
preţioase cu privire la autorul unor astfel de grafisme.
Ne referim la posibilitatea de a-i determina vârsta şi
sexul, posibil, profesia şi mai ales starea sa psihofizică
în care se afla în momentul scrierii (aşa cum vom
vedea în exemplul al doilea pe care îl vom prezenta
în acest material, n.n), stabilirea sincerităţii
declaraţiilor subiecţilor implicaţi într-un proces
penal, dar şi aflarea adevărului privind sinuciderile
sau numai tentativele (aspect tratat în volumul
CARACTEROLOGIE ȘI GRAFOLOGIE, tipologii
umane, tendinţa criminală în scris, tendinţa suicidară în
scris, Editura ASAB, Bucureşti, 2011, scris de Prof.
dr. docent A. Athansiu şi Radu Constantin).
Informaţiile privind starea autorului ar putea
fi valorificate şi în faza procesuală şi ne gândim la
dozarea pedepsei, la aplicarea unor circumstanțe
atenuante sau dimpotrivă. Astfel că un studiu
grafologic competent, ar putea da judecătorului
o idee mai aprofundată despre subiect, despre
temperamentul acestuia, despre comportarea sa
exterioară, frământările sale interioare, tendinţele sale
intelectuale şi afective, voinţa, posibilităţile sale de
activitate şi sociabilitate, în sfârşit despre moralitatea
sa.
Legat de acest aspect, amintim că ia
„CONVEGNO DI STUDI ÎL FUTURO DELLA
GRAFOLOGIA, Problemi, metodi e prospettive”
desfăşurat la Bologna (Italia) în 25-27 februarie 2005,
Prof. Roberto Travaglini, preşedintele A.G.P., în
cuvântul său – între altele -, a arătat că „oricum, trebuie
să se ştie că de grafolog ne folosim atunci când scrierea
a început să aibă importanţă în momentele solemne

(chiar dacă cineva ar putea obiecta că avântul pe care
îl ia informatica poate să dăuneze astăzi, mai mult ca
niciodată, cantităţii de lucru a grafologului, din cauza
folosirii scrierii din ce în ce mai puţin): este un
fapt, oricum, că această activitate profesională – că
se vrea sau nu – a acumulat, şi în prezent acumulează
mai mult ca niciodată, un caracter de necesitate în
diferitele domenii ale vieţii modeme şi contemporane,
mai ales în domeniul lumii judiciare, un sector
aplicativ al grafologiei, atât de delicat…”.
Apoi, la fel merită amintită, între altele,
intervenţia Decanului Baroului de Avocaţi din
Bologna, Domnul Luciano Strazziari care a evidenţiat

aplicabilitatea grafologiei (muncii grafologilor) în

desfăşurarea actului de justiţie şi s-a referit în mod

concret la faptul că, pe lângă interogatoriul
care i se ia părţii în procesele penale şi chiar civile,
instanţele judecătoreşti, procurorii, apelează la
studii grafologice atunci când există îndoieli asupra
declaraţiilor pe care aceasta (partea) le dă.
Şi în procesele civile, analizele grafologice
ar putea contribui substanțial la justa soluţionare
a unor speţe vizând anularea unor acte: anularea
unui act de vânzare-cumpărare pe motivul că ar fi
fost realizat prin amenințare. Considerăm că un bun
grafolog ar putea să facă lumină în multe asemenea
cazuri. Criminalistul, având şi cunoştinţe de grafologie,

„tehnografolog” să îl numim, ar putea participa eficient la buna funcţionare a vieţii sociale şi prin
activităţi de prevenire a comiterii actelor cu caracter
infracţional. Avem în vedere două posibile domenii de
operare. Ne gândim, în primul rând, la acţiuni de testare
bine concepute şi periodice, efectuate în scoli şi licee,
având ca scop imediat depistarea tinerilor cu „potenţial”
criminogen şi ca scop final scăderea infracţionalităţii.
În al doilea rând, avem în vedere testarea, obligatorie a
persoanelor care doresc să fie angajate în posturi care,
în lipsa unei conduite corecte; ar putea comite diferite
infracţiuni, fiindcă nu numai indivizii ale căror fapte
aparţin de justiţie trebuie să intereseze grafologul, ci şi
membrii societăţii mai mult sau mai puţin imorali –
ale căror acte nu merg până la crimă, dar care sunt
totuși vătămători anturajului. Studierea acestor .cazuri
a fost făcută încă din 1923 de către Jules: Crepieux Jamin, care a analizat într-un volum scrierea „des
canailles”, termen fericit ce înglobează toți subiecții
a căror structură caracterială prezintă tare mergând de la
nesinceritate la delict sau crimă, trecând prin minciună şi
trişare. Canalia ar fi persoana care, până la un punct, are
un comportament ireproşabil. Pot apărea conjuncturi,
situaţii în care aceasta uită de codul deontologic şi de
morală, fiind capabilă să comită infracţiuni.
Tendinţa criminală în scris are în vedere aspecte
care se regăsesc la cei cu devieri caracteriale vicii morale,
caracteriopatii, dizarmonii ale personalităţii de tip
psihotic (psihotic – individ afectat de psihoză, conform
Norbert Sillamy membre de la Société de psychologie ~
préface du docteur Hesnard ancien président de la Société
française de psychanalyse, dictionnaire de la psychologie,
librairie Larousse 17, rue du Montparnasse, et boulevard
Raspail, 114, Paris-VIe
, 1965, p. 240, iar psihoza – 1.
Termen generic pentru bolile psihice, 2.. Stare de spirit
bolnăvicioasă caracterizată printr-o surescitare obsedantă
şi contagioasă, provocată de cauze exterioare: război,
calamități etc., conform Vasile Breban, DICŢIONAR
AL LIMBII ROMANE CONTEMPORANE DE
UZ CURENT Editura ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1980, p. 478). ;

O largă gamă de însușiri din acest cadru, dar
într-un grad redus, există şi la omul obişnuit care nu
depăşeşte media, dar aceste trăsături nu apar în mod
manifest în exterior. Când aceste trăsături ajung la o
anumită intensitate, ele îşi pun amprenta pe personalitatea
omului, iar când se accentuează şi mai mult, ajung să
perturbe structura personalităţii. Personalitățile – însensul
celor spuse mai sus – pot fi considerate „accentuate”
după terminologia lui Karl Leonhard şi, deşi nu sunt
anormale, pot înrâuri relațiile individuale. Ele au
tendinţa de a aluneca spre patologic, constituind atunci
nete caracteriopatii. Devieri de acest tip putem găsi şi
la persoanele cu perturbări psiho-patologice ce aparţin
domeniului medico-psihiatric, în speță psihopatiei
(psihopatic – persoană cu stare psihică anormală,
caracterizată prin tulburări de comportament, prin
scăderea capacităţii de adaptare la condiţiile de mediu,
conform Vasile Breban, op. cit., p. 478) şi psihotici, cu
un comportament aberant şi cu nete repercusiuni sociale.
Şi, în fine, modificări psihice în sensul arătat mai sus
se pot observa la o serie de inşi cu comportament
deviant antisocial, la delincvenți şi criminali.
Vrem să subliniem că aceste dizarmonii ale
personalităţii pot fi decelate şi prin examenul grafologic,
iar, în acest sens, unul din primele studii a fost făcut – cum
am amintit mai sus – de către Jules Grepieux-Jamin în
1923.

Dar, aşa cum recunoaşte şi autorul, nu există niciun
semn grafic care să fie o dată sigură de anomalie flagrantă
de viciu de caracter, dacă nu este întovărăşit şi agravat
în acelaşi timp de unul sau mai multe semne peiorative
(peiorativ – care are sens depreciativ, dispreţuitor, conform
Vasile Breban, op, cit., p. 425). Prezenţa unuia dintre acestea
într-o scriere, arată Crepieux-Jamin, nu furnizează
decât o indicație elementară cu totul relativă şi doar
intensitatea şi mai ales gruparea unor semne grafice ne
vor da o posibilitate mai mare în a decela caracteristicile
scrierilor unor devianţi morali.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Aşa cum sună şi titlul, pe noi ne interesează,
în acest material, atât dizarmoniile personalităţii
delincvenților şi criminalilor, cât şi o idee mai precisă
asupra subiectului în ceea ce priveşte temperamentul,
configurația caracterială, comportamentul.
Aceste aspecte au fost subliniate de mulţi autori,
ca eminentul caracterolog şi grafolog Ludwig Klages,
care spunea, între altele: „Progrese substanțiale se
înregistrează în câmpul cercetărilor asupra manuscriselor

delincvenților şi criminalilor, oferindu-ne
date notabile care demonstrează considerabilul aport al
grafologiei.”
Este posibil şi de a decela tendinţele la crimă; un
cercetător bine pregătit în .această problemă .este astăzi
capabil de a remarca în scris aceste tendinţe care ar
putea predispune la o acţiune criminală şi .uneori chiar
să furnizeze indicaţii în caracterizarea naturii specifice a
delincventului
Trăsăturile caracteriale descrise la delincvenţi:
agresivitate, egoism feroce, imaturitate afectivă,
indiferenţă afectivă, labilitate, nesinceritate…, au fost
confirmate prin cercetări făcute în timp, atât .prin
studiul scrierii, cât şi prin testul lui Rorschach. Ele
se luminează şi se completează unul pe celălalt,
remarcându-se o concordanță între aceste două teste. :
Astfel, Belin și Aubert (De la psychopathie a
la délinquante, La Graphologie nr. 155, 1987, pp. 4249),

analizând scrierea unor delincvenţi, observă o
zonă medie blocată la nivel şcolar, reluare în posesie
a spaţiului grafic, margini din stânga rigide, ritm grafic
absent sau perturbat, mişcare lipsită de supleţe (rigiditate)
sau instabilitate. Ei mai remarcă monotonie a traseului,
adesea lipsă de spontaneitate, scriere nestructurată, de
tip infantil, în arcade, lăcătuită.
În sensul celor comentate mai sus, prezentăm
două cazuri concrete, care au avut loc în decembrie
2017 şi în martie2018. .
Primul caz este abordat de ziarul LIBERTATEA
din 15 decembrie 2017 pp. l şi 4-5 (cu care de altfel
am colaborat) şi care, sub semnătura Elvirei Gheorghiţă
şi Dana Aramă, publică articolul „Un expert grafolog a
analizat scrisul M.S. Scrisoarea criminalei de la metrou
spune totul despre ea” (grafologul fiind subsemnatul),
în care se arată că „numita M.S. a ucis cu sânge rece,
chiar cu sadism o tânără împingând-o în faţa trenului
de metrou”.

DEFINIŢIA SCRIERII; Scrierea intitulată
„Doamna Director, Subsemnata S.M. cu
domiciliul…”, din 21.09.2017, redactată pe o coală
format A4, remis sub formă de xerocopie, este o scriere
tipografică, răsturnată (înclinată spre stânga), uşor
descendentă (textul), dar mai accentuată la ultimele
două rânduri, aliniată spre rigidă (mai ales în partea
a doua a textului, liniile sunt prea ţepene în direcţia lor
de la stânga la dreapta), încadrată sinistromarginat uşor
regresiv, cu partea superioară mică, juxtapusă (adică
nelegată total), bara „t”-ului coborâtoare, arcadată cu
elemente anguloase (la „g”-uri, dar şi în semnătură
la „S”), cu semnătura relativ depărtată de text, având
finalul descendent, altfel gladiolată şi plasată în dreapta.
INTERPRETARE: Subiect la care se poate
manifesta o compensaţie fictivă a complexelor de
inferioritate.
Grafologii germani clasici 1-ar încadra în
rândul cleptomanilor, hoţii de bijuterii, jucătorii şi
contrabandiştii de obiecte preţioase, însă datele actuale nu
confirmă şi nici nu infirmă această interpretare (scrierea
tipografică, după Prof. dr. docent Andrei Athanasiu,
TRATAT DE GRAFOLOGIE Cunoaşterea personalităţii
prin scris, Editura HUMANITAS, Bucureşti, 1996, pp,
103-104).

Şi totuşi caracteristica de furt se întâlneşte
la S.M., fiindcă (ne informează ziarul citat mai sus)
„criminala M.S, înainte de a o asasina pe A.C., pe care
a împins-o în faţa trenului în staţia Dristor l, M.S, ar
fi intrat într-un magazin, unde a fost surprinsă de
camerele de supraveghere în timp ce fura un energizant.
S-a ascuns într-un colţ, a consumat energizantul
şi a pus cutia goală înapoi în vitrină; Vânzătoarea de
la magazinul respectiv a făcut descoperirea după ce
a văzut imagini cu crima oribilă comisă de M.S.” La
femeie scrierea răsturnată revelează adesea un complex
de inferioritate (impresia de a fi urâtă, fără sex-appeal,
de a nu putea fi iubită etc), experienţe nefericite sau
atitudini răuvoitoare ale anturajului şi ale celor apropiaţi.
Represiune, lipsă de sinceritate, posedare ilegală
(furt), agresivitate, dispreţ, orgoliu, critici, remarci
muşcătoare, caracter dificil, minciună, neagă adevărul
din principiu, nu aşteaptă nimic bun de la contactele
cu alţii, temătoare, inhibabilă, neîncrezătoare, au un
fel de carapace a gândurilor, uneori au un prieten.
Scrierea trebuie interpretată ca un semn de apărare, de
retragere sau de înfrângere în faţa realităţii, care îl duce
pe subiect la o aversiune şi la o represiune mai mult sau
mai puţin violentă, angoasată a nevoilor de contact (erotic,
afectiv, social, spiritual). Oricum, subiectul adoptă faţă
de alţii o atitudine precaută, se teme, este neîncrezător
în persoanele cu care poate fi în contact. (Un coleg de la
centrul Asistenţei Sociale, spune că „Era mereu tăcută,
îngândurată, stătea retrasă. Nu lega prietenii cu nimeni,…
Sigur e bolnavă psihic, aici oamenii bolnavi psihic se
recunosc imediat: sunt mai tăcuţi, mai rezervaţi, sunt aprigi
dacă le zici ceva”, spune V.I. de 60 de ani care stă din 2015
aici). Atitudinea represivă a supraeului îl obligă să fie
rezervat.

Astenie, epuizare, uzură fizică, neurastenie,
depresiune, moral scăzut. Această scriere cu elemente
colţuroase şi execuţii tasate ar indica o personalitate
schizoidă (schizoidia, după Kretscchmer, este faza în
care manifestările sunt mai şterse, mai puţin evidente
faţă de boala declarată de schizofrenie, este o stare
morbidă atenuată), e vorba de scrierea rigidă.;
Helmut Ploog pentru o asemenea scriere
răsturnată ar vedea un „subiect cu reţinere (eventual
temporară), frică de viaţă, autostăpânire puternică,
atitudine de protecţie, nesiguranţă nerecunoscută”.
Introversiune, subiect cu teamă de a cheltui,
invidie, gelozie, egocentrism, fixare la trecutul infantil,

astenie, pierderea încrederii în sine, pesimism, toate
cu tendinţă, (marginalul stânga regresiv uşor).
Persoană cu contacte sociale defectuoase,
subiectul, rezervat la început, ignoră consideraţiile de
rang, de respect şi de curtoazie elementară, vulgaritate,
inoportunitate (scriere cu marginea superioară mica).
A.Vels vede aici un tip dezintegrativ. Klages
pentru această scriere juxtapusă (nelegată) ar spune
că este vorba de un subiect „insensibil la raţiune”,
în fapt grafismul nelegat indică lipsă de adaptare,
contraste de echilibrat, un conflict important al
personalităţii.
Subiect la care este prezentă minciuna, lipsa
de sinceritate, reţinerea, circumspecţia – recte secretivitate (forma arcadată a nazalelor „m” şi „n”),
în privinţa prezenţei unor elemente anguloase
(unghiulare), acestea ne traduc impasibilitate la
bucuriile sau suferinţele altuia, individualitate care
se supără uşor (cu reacţii de neplăcere şi antipatie
provocate prin „idei de prejudiciere”), sentiment
de inferioritate tradus prin asprime, intransigenţă,
obstinaţie, invidie sau ingratitudine, la aceşti subiecţi
eul este foarte „sensibilizat” şi reacţionează agresiv
faţă de orice opoziţie, şoc sau contrarietate venite din
exterior, dezgust de viaţă (Klages).

Semnătura are o semnificaţie deosebită: „S
„-ul lăţit pe orizontală semnifică o anume nevoie de
spaţiu, ea „ar da din coate’ ca să nu mai fie deranjată
de vecini, de cei de lângă ea, iar dacă nu are parte de
acest spaţiu se simte înghesuită și reacţionează violent
(unghiularitatea superioară şi inferioară la „S”),
însă aceste angulozităţi nefiind frecvente, asemenea
acţiuni violente apar numai în unele momente când sunt
create condiţii de nemulţumire, de ceva anume, fiindcă
bara „t”-ului descendentă ne relevă o persoană cu
voinţa care slăbeşte, sentiment de neputinţă şi
nesiguranţă pentru viitor, producând la fiinţe slabe
şi ranchiunoase îndărătnicie, încăpăţânare, rezistenţă
sălbatică. Revin asupra tendinţei de deprimare în
faţa realităţii, energie sau valoare morală insuficientă
pentru a reacţiona pozitiv în faţa obstacolelor şi a
situaţiilor care ies din normal, sentiment de neputinţă
şi culpabilitate, nemulţumire de sine însuşi şi de alţii,
iar pentru moment este vorba de o depresiune şi un
moral scăzut.

Atenţie! Dacă această tendinţă de descendenţă
a rândurilor se amplifică, adică dacă scrierea coboară
într-un grad mai mare decât este în cea prezentă, ea
poate să fie semnul unei depresiuni grave cu tendinţe
tragice (tentativă sau chiar reuşită de sinucidere,
sau orice alt act de autodistrucţie, sinuciderea fiind
de fapt tot o crimă dar îndreptată împotriva propriei
vieţi, şi am adăugat acest punct fiindcă doi autori – pe
care i-am citat mai înainte –, Belin şi Aubert, arată că,
la scrierea unor delincvenți, se observă o zonă medie
blocată la un nivel inferior, marginea din stânga destul
de rigidă de sus în jos, mişcări lipsite de supleţe –
adică tot rigiditate, monotonie a traseului lipsă de
spontaneitate, arcadată, caracteristici pe care le
întâlnim şi la scrierea de faţă). Finalul descendent
de la semnătură (e vorba de ultima literă) ne relevă
depresiune, descurajare, pierderea tonusului vital,
oboseală, surmenaj, epuizare morală.
Ca un fel de recapitulare, să amintim că este vorba
de un subiect cu caracter dificil, introvertit, încăpăţânat,
cu acumulări de nemulţumiri, cu un contact cu lumea
foarte slab sau deloc, nesincer (mincinos), am zis că
neagă adevărul din principiu, personalitate schizoidă,
nu este puternică este doar încăpăţânată (e vorba
de caracter), personalitate la care se acumulează
nemulţumiri datorită vieţii personale, dar şi provocate
de alţii, cu o încercare de a se menţine la un nivel
moral (semnătura este orizontală), dar textul arată
că nu se întrevede prea curând o ameliorare.
Al doilea caz 1-am preluat după ziarul Click nr.
din 5 martie 2018, p. 4, articolul intitulat „Infirmierul
şi-a înjunghiat de zece ori iubita asistentă” în
care, între altele, se spune că „Gelozie şi sânge
la Slatina”! Un episod cumplit s:
a derulat sâmbătă noapte (4 martie 2018, ora l,30, n.n.), la secţia
psihiatrie a Spitalului Judeţean Olt. Un infirmier de
54 de ani (Gh.Gh., n.n.) a înjunghiat mortal (de şapte
ori în spate| de trei ori în gât) o asistentă de 46 de
ani, R.C., apoi s-a sinucis, prin tăierea venelor, dar şi
înjunghiere în gât.

Înainte de a intra în tura de noapte, Gh. Gh. a
lăsat o scrisoare acasă şi i-a transmis surorii sale să o
dea presei. El simţea nevoia să se răzbune fiindcă un
bărbat ar fi intervenit între el şi R.C.
DEFINIŢIA SCRIERII: Scrierea executată pe
o filă dictando, este cu tendinţe tipografice în cele opt

rânduri de început, cu caractere minuscule, iar restul
este tipografică cu majuscule.
Această scriere, produs al unei culturi grafice
insuficiente (cu abuzuri de despărţiri greşite în
interiorul cuvintelor), este arcadată cu elemente
anguloase (avem în vedere primele opt rânduri şi
de aici, al doilea „n” de la „nenorocită” din rândul l,
„n” de la „în” din rândul 2, sau „n” de la „Din” din
rândul 5) juxtapusă sau nelegată parţial (când sunt două
litere legate), strânsă, cu rândurile şerpuitoare în cadrul
alinierii impuse de liniatura dictando, cu fînalurile
rândurilor în general descendente (cum este cuvântul
„ăsta” de pe rândul 8), înclinată moderat, progresivă,
cu relief inegal, cu bara „t”-ului joasă, în general egală
(e vorba de partea mediană a scrierii în care nu se iau
în calcul depasantele superioare), lentă, reţinută spre
inhibată, cu alburile inegale la primele opt rânduri
pentru ca în rest (când se execută o scriere cu majuscule)
spaţiile între cuvinte să crească, dacă la primele rânduri
scrierea este sinistromarginată uşor inegal şi la fel
uşor progresivă, la fragmentul cu majuscule scrierea
este sinistromarginată progresivă cu rândurile (de la
„AJUNSESEM” în jos) aliniate spre rigid.
Scrisoarea lăsată de Gh. Gh.

INTERPRETARE: Subiect, care în momentul
debutului acestei scrieri reţinute-inhibate trăieşte
stări de angoasă, egoism, urmând apoi cu o scriere
inhibată când se pot întrevedea tulburări psihice
însoţite de un comportament specific şi cu greu
reprimarea, frenajul, anularea impulsurilor criminale
mai pot avea loc, ba chiar deloc dacă ne gândim că a
luat de acasă cuţitul pentru înjunghiere, ajunge la
partea de execuţie cu majuscule în care manifestarea
lui este de surescitare, ieşit din minţi şi după un timp
(la ora 1,30 din sala de tratamente au răzbătut urlete)
o ucide pe R.C. prin înjunghiere de şapte ori în spate
şi de trei ori în gât.
Până la acest final tragic, să vedem ce ne mai
spune scrierea de mai sus despre Gh. Gh.
Subiect la care se întâlnesc lipsa de sinceritate,
minciuna, recte secretivitate (scrierea arcadată), dar
şi o atitudine puţin adaptată la un plan social care este
proprie persoanelor schizoide (J,-Ch. Gille-Maisani.
spune că unghiurile indică nervozitate şi caracter
defensiv într-o natură schizoidă), dacă avem în vedere
şi elementele anguloase menţionate în DESCRIEREA
SCRIERII, cu o comunicare cu sincope din partea
unei individualităţi care se supără uşor (cu reacţii
de neplăcere şi antipatie provocate prin „idei de
prejudiciere”), sentiment de inferioritate tradus prin
asprime, obstinaţie (încăpăţânare, îndârjire), gelozie,
invidie, ingratitudine (nerecunoştinţă), la aceşti
subiecţi eul este foarte „sensibilizat” şi reacţionează
agresiv faţă de orice opoziţie, şoc sau contrarietate
venite din exterior.

Lipsă de voinţă sau inconsecvenţă în comportare,

judecată capricioasă, tip dezintegrativ, iar
pe plan moral, egoism, egocentrism cu aspectul de
exclusivitate, gelozie, (scriere juxtapusă şi nelegată
parţial), în fapt este vorba de un conflict important al
personalităţii în care se regăsesc trăsăturile menţionate.
Persoană cu inconstanţă, caracter schimbător în
conduită (scriere şerpuitoare).
Tendinţă de deprimare în faţa realităţii,
energie sau valoare morală insuficientă pentru a
reacţiona pozitiv în faţa obstacolelor şi a situaţiilor
care ies din normal, sentiment de neputinţă şi de
culpabilitate, descurajare morală sau spirituală, durere
sau întristare morală, nemulţumire de sine şi de alţii,
trăiri însoţite de o revoltă intimă care ulterior (prin
acţiunea surorii sale de a preda presei scrisoarea)
devin publice.

H.Ploog vis-â-vis de înclinarea moderată
dreapta, ne spune că ar fi vorba de un tip nestăpânit,
impulsiv, necontrolat la care tendinţa de inhibare
(de care am amintit mai sus) care s-a instalat este
înlocuită cu tendinţa de acţiune, (partea stângă
devine mai lată),
A.Vels, faţă de o scriere progresivă, vede un

subiect cu violenţă, caracter exploziv (exact ce s-a
întâmplat în partea a doua a scrierii şi s-a produs crima,
după ce se acumulase o serie de nemulțumiri). Pentru
scrierea suspendată (primul „i” de la „umilit” şi „l”
de la „cel”, ambele din rândul 5, „l” de la „calvar” din
rândul 7, primul „l” de la „halul” din rândul 8), după
Pulver, relevă frică şi angoasă, iar Dominque Prot
(Les suspensions dans l’ecriture, monographie du
GGCF, 1989) vorbeşte de anxietate (stare de nelinişte,
de teamă nedesluşită).
Tendinţă de a judeca rău pe alţii, şi a vedea la
ei ceea ce nu există decât în inconştientul subiectului
(proiectare a sentimentelor de culpabilitate asupra
altora), slabă activitate intelectuală (scriere în general
egală), lipsă de cultură şi inabilitate grafică (scriere
lentă). Spaţiile mari dintre litere (e vorba de partea
a doua a scrierii, cea cu majuscule), după A.Vels,
ar releva lipsă de judecată şi reflecţie, înclinare
impulsivă şi sugestionabilă (care poate motiva
actul de autodistrucţie, sinuciderea subiectului) şi,
în acelaşi timp, ar reflecta tendinţe schizoide sau
schizotimice, dar şi un contact social dificil şi cu
resentimente.

Caracteristicile grafice descrise mai sus (e vorba
de ambele cazuri) traduc devieri caracteriale care se
remarcă pregnant la criminali.
Se ştie, după Pinatel (La societe criminogene,
Editura Calman-Levy, Paris, 1971) că personaliţatea
criminală nu este un tip antropologic, o variantă a
speciei umane, ea nu are nimic cu tipul lombrozian şi
nici cu teoriile mult depăşite ale frenologiei. El arată
că, la zdrobitoarea majoritate a marilor delincvenţicriminali, se poate descoperi existenţa unui nucleu
ale cărui elemente componente sunt: egocentrismul,
labilitatea, agresivitatea şi violenţa afectivă, la care se
pot adăuga şi altele.

După constatările lui Pinatel, această constelaţie
a personalităţii criminale este o structură dinamică.
Ea este reunirea şi asocierea de componente dintre care
niciunul nu ar fi anormal în sine, ci doar în acțiunea,
în interacţiunea lor. De aceea, personalitatea criminală
trebuie să fie considerată ca un rezultat şi nu ca un dat.
Toate celelalte componente psihologice care pot fi
găsite la criminal de fapt nu sunt în niciun fel de relaţii
cu trecerea la act, ci numai cu modalităţile de execuție
a crimei.
Constantin RADU