Alexandru Fetiţa – Între conversia electromecanică şi poezia românească

Am primit din partea domnului inginer
Aleaxandru Fetiţa un sumar autoportret care
reflectă marea dumnealui modestie şi calitate
umană de excepţie.
„Sunt al şaselea fiu al familiei Ioan şi Florica
Fetiţa, din cei opt fii pe care i-au avut aceştia, născut
la 13 mai 1930 în comuna Luna, judeţul Cluj.
Am urmat şcoala primară în sat, unde am fost
printre elevii merituoşi ai şcolii.
M-am remarcat şi ca recitator de poezii
(Ardealul de Mircea Rădulescu, Împărat şi proletar
de Mihai Eminescu, Trei doamne şi toţi trei de
George Coşbuc etc.) pe care le învăţam şi le
recitam cu multă pasiune.
Unul din fraţii mei, mai mare ca mine, strungar
la fabrica de ciment din Turda, m-a îndrumat către
meseria de bobinator-electrician, ca fiind o meserie
mai curată şi potrivită mie care, la terminarea
şcolii primare, eram încă un copil firav.
Aşa că, la 14 ani, am devenit ucenic la
Uzinele Industria Sârmei – Câmpia Turzii, de la
1 dec. 1944 şi până în 1948.

Poză cu colegii de promoţie de la
Şcoala din Câmpia Turzii

Absolvenţii Şcolii Industriale Ind. Sârmei 1848

Aici am avut toate condiţiile (cazare, hrană,
îmbrăcăminte) pentru a termina ucenicia cu succes.
În 1948, cu recomandarea dată de uzină, am
dat examen şi am reuşit la Şcoala Medie de Energie
Electrică din Braşov. Media mare obţinută la
examen mi-a permis să intru direct în anul al doilea
al şcolii. Absolvind şi această şcoală cu o medie
mare, m-am putut înscrie, în 1055, la Institutul
Politehnic Bucureşti, facultatea de Electrotehnică.
Aici mi-au folosit mult cele ce învăţasem şi
practicasem în şcolile pe care le urmasem.
Am terminat facultatea în 1956 cu calificativul „Foarte bine” şi drept urmare am fost repartizat
la Academia Română, în domeniul cercetării.
Soliciat să predau în învăţământ, m-am transferat la Facultatea de Electrotehnică, ca asistent
universitar şi apoi ca şef de lucrări la catedra de
Maşini Electrice, în 1958.

În 1970, fiind deja căsătorit şi având pe cei
doi fii, am fost nevoit să mă mut la Ministerul
Energiei Electrice, pentru a avea un salariu mai
mare. Am continuat să predau şi la facultate.
În 1973 am devenit expert instructor la Centrul
de Perfecţionare al Lucrătorilor din Ministerul Energiei
Electrice, de unde am ieşit la pensie în 1993.
În cariera mea am scris lucrări de specialitate
şi anume: „Cartea bobinatorului de maşini electrice”,
în colaborare cu C. Băla şi V. Lefter. Cartea a fost
reeditată de mai multe ori în română şi maghiară,
în ţară şi în germană, în RDG în 1969 şi în 1976,.
Cartea s-a bucurat de multe aprecieri ale oamenilor
de specialitate.

Am colaborat la alcătuirea manualului
„Studiul materialelor electrotehnice, pentru licee
cu profiluri de electricitate”, manual elaborat de
soţia mea Ileana Fetiţa, în 1980. Manualul a avut
multe reeditări în română şi maghiară.
Contribuţii am avut multe, prin invenţii şi
inovaţii în domeniul maşinilor electrice asistenţe
tehnice în diverse fabrici din ţară.
Aceasta este, în rezumat, viaţa mea.

Acum am 85 de ani şi pot să confirm ce a
spus scriitorul Gabriel Garcia Marquez şi anume:
„Viaţa nu e cea pe care ai trăit-o
Ci aceea pe care ţi-o aminteşti
Şi cum ţi-o aminteşti spre a o povesti”.
De asemenea pot spune că vârsta nu este un
merit, dar nici un defect.
Doresc să mă străduiesc să progresez cât mai
mult pe cale resemnării
Ce am înţeles trăind? Că viaţa trece!
Alexandru Fetiţa”

Prezentăm ştiinţifice în cele ce urmează
lucrări conţinut tehnic şi ştiinţific de mare valoare
publicate de domnul domnul Alexandru Fetiţa în
colaborare cu alţi autori.

Datorită valorii ei Lucrarea a fost tradusă în
limba germană şi editată de două în RDG:

Reîntâlnirea mea cu domnul Alexandru Fetiţa,
după mulţi ani a fost o adevărată bucurie a sufletului, am ascultat fascinat recitat actoriceşte poemul
Issus scris de Panait Cerna (22 strofe), opiniile
dumnealui despre viaţa şi opera acestui mare poet
român, am ascultat înfiorat şi uimit poemul Ardealul,
şi am, rămas încă o dată impresionat de verva
povestirilor despre Luna şi despre trecutul domniei
sale, de tinereţea incredibilă a spiritului domnului
inginer la cei 85 de ani. Îi mulţumesc şi mă înclin
cu admiraţie, recunoştinţă şi respect deosebit.
A consemnat,
Gheorghe Indre