GÂNDUL ANONIMULUI nr.49-50, iunie 2013. Recenzie

De obicei, răsfoiesc revistele şi citesc doar articolele care mă interesează. De data aceasta însă, mi-am propus s-o citesc din doască în doască şi am avut surpriza să constat că toate articolele sunt interesante şi că toate meritau citite. Citind povestirea domnului colonel în rezervă, Ion Mazere Luneanu, „Întoarcere în timp (IX). Pichetul de grăniceri (III)”, am străbătut, alături de domnia sa, tânăr sublocotenent, şi alături de soldatul Nădăşan, prin ploaie şi noroi, drumul de 18-20 kilometri până la pichetul de grăniceri de pe graniţa de vest a ţării, şi mi-am amintit de drumuri mult mai scurte, parcurse de mine, în aceleaşi condiţii, la început de secol XX, la doar 25 kilometri de capitala ţării. Am mai avut prilejul să citesc texte scrise de ofiţeri în rezervă sau să-i ascult vorbind, şi, de fiecare dată, am remarcat discursul lor patriotic împănat cu nostalgie. Este o plăcere să citeşti astfel de texte,  mai ales când sunt bine scrise, cum este şi cazul acestei povestiri.

Cele două texte ale domnului Gheorghe Indre, „Susana” şi „Raport sentimental la înmormântarea unei uzine”, le-am ascultat şi citite de autor, primul în Cenaclul „Destine”, al doilea în „Cercul literar al inginerilor”. E altceva când asculţi un text şi altceva când îl citeşti. Citind cele două texte, le-am înţeles mai bine şi am putut să revin sau să zăbovesc mai mult asupra pasajelor care mi-au plăcut şi care n-au fost deloc puţine. Domnul Indre scrie despre ceea ce cunoaşte foarte bine, despre evenimente trăite sau petrecute în preajma sa. Se înduioşează sau se revoltă în faţa unora dintre ele şi reuşeşte să ne transmită şi nouă aceleaşi sentimente. Descrie în aşa fel câte ceva, încât ne face martori nemijlociţi la ceea ce i-a impresionat retina. Talentul său literar este indiscutabil.

„Următorul!” este o povestire excelentă! Mi-a plăcut foarte mult. Se vede că domnul Gheorghe Văduva are un condei format, de pe „vremea când lucra la ziar”. Talentul, al cărui dovadă o face şi în poezia „Dor de dimineaţă…” îl are, cu siguranţă, din născare.

„Un fapt divers (paiele popii)”este o povestire interesantă N-am înţeles de ce mărturisirea incendiatorului a venit „prea târziu”? Niciodată nu-i prea târziu să primim iertarea păcatelor noastre. Tâlharul din Biblie, a primit-o pe când era răstignit, alături de Hristos. Întrebarea o adresez, probabil postum, popii.

Toată admiraţia mea pentru pasiunea pentru Brâncuşi a domnului Lucian Gruia şi pentru strădania sa de-a descifra sensurile ascunse ale sculpturii lui. Îl iubesc pe Brâncuşi. Am trăit douăzeci de ani în preajma monumentelor sale de la Târgu Jiu, i-am văzut o parte din opere în diferite muzee – inclusiv Muzeul de Artă Modernă din Paris – m-am recules la mormântul lui din cimitirul Montparnase, am citit multe cărţi despre el şi opera lui, i-am dedicat poezii şi am sculptat, în lemn, o replică după Cuminţenia Pământului. Observaţi că am scris mai mult despre mine decât despre domnul Lucian Gruia! Am făcut-o ca să dovedesc că sunt în stare să înţeleg şi să apreciez pasiunea domniei sale.

Domnul Ovidiu Ţuţuianu a scris articolul „Latinitatea limbii române? Argumente şi dovezi contra!” Domnia sa ne face cunoscută teoria originii în principal dacă a poporului român, originea pelasgă a dacilor, romanilor, galilor, ibericilor  şi faptul că pelasgii şi-au avut originea pe teritoriul ţării noastre şi au creat aici cea mai veche şi strălucită civilizaţie cunoscută. Cu alte cuvinte, noi, românii, suntem „buricul lumii” şi nu altcineva. Promotorii acestei teorii la noi au fost Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Nicolae Densuşianu, iar un înfocat susţinător contemporan  al ei este Napoleon Săvescu, trăitor în America. Un număr de savanţi, de mai multe naţionalităţi, împărtăşesc această teorie, nu însă şi Academia Română şi universităţile noastre. Se consideră că este profund neserios ca după ce ne-am bătut atâta timp în piept cu originea noastă latină, să inventăm acum alta. Şi eu am susţinut-o, în romanul „Comorile de sub Meseş”, şi sunt nemulţumit şi neconsolat că ea nu reuşeşte să se impună. Articolul domnului Ţuţuianu este foarte bine scris.

„Privitorul trebuie să descifreze în sculpturile mele ideea pe care am vrut să o transimt….” spune sculptorul Costel Iacob, citat de domnul Dinu Moraru în articolul „Sufletul tainic al lucrurilor”.  Prin urmare, în timp ce Camil Petrescu, afirmă despre el că „a văzut idei”, sculptorul Costel Iacob poate afirma despre sine că „a sculptat idei”. Cam aceasta este „ideea” articolului citat.

Da, domnule Gelu Neamţu, dumneavoastră v-aţi făcut datoria demonstrând, în articolul „Simbolurile naţionale româneşti sub stăpânire ungurească”, că „bârna” (din ochii ungurilor n.n.)  este mai groasă şi mai perfidă decât „paiul” (din ochii românilor n.n).  Aţi adus dovezi în plus cu privire la dublul standard cu care operează ungurii în problemele naţionale, având grijă să tragă tot timpul spuza pe turta lor şi de duplicitatea acestora când sunt puse în discuţie aceleaşi probleme. Sper că n-aţi făcut în van această demonstraţie.

Citind articolul „Vexilologia – o ştiinţă foarte puţin cunoscută”, al domnului Titus- Flaviu Cristurean, am aflat lucruri interesante despre steaguri şi faptul că faţă de arborarea ilegală a drapelului secuiesc în judeţele Covasna şi Harghita, autorităţile române au deocamdată recţii relativ timide. Autorul nu îndrăzneşte să le recomande acestora mai multă fermitate pentru respectarea legii.

Lăudabilă este strădania istoricului Sever Constantin Răduică, şi nu numai a d-lui, de-a dezgropa trecutul unor vechi aşezări româneşti, în situaţia în care au rămas atât de puţine mărturii din vremurile de demult. Articolul „Cronos la poarta uitării” ne duce până în vremea cumanilor, în secolul XI, şi ne ajută, cât de cât, să aflăm câte ceva din ce s-a întâmplat atunci şi de atunci încoace. Grea misiune au istoricii când sapă atât de adânc!

În articolul intitulat „Eveniment” şi consacrat decernării titlului de Docotr Honoris Causa  a Universităţii de Vest din Timişoara, profesorului Constantin Tulai, originar din satul Luna, domnul Gheorghe Indre, consătean cu distinsul profesor, scrie: ….eveniment pe care îl consemnăm cu mare bucurie şi îl facem cunoscut cititorilor noştri şi locuitorilor comunei, ca o confirmare în plus a valorii comunei noastre ca izvor de umanitate creatoare de excepţie. Felicitări domnule profesor! Felicitări Luna!

Poeziile sunt frumoase sau interesante, poetesele sunt zâmbitoare, poeţii încruntaţi, basarabenii suspină.

„Actualitate şi trecut în Luna”: îi dorim domnului primar să-şi ducă la îndeplinire proiectele; am fost impresionat de ce a spus, în legătură cu ce-a făcut pentru satul său natal, domnul colonel (r) Ion Mazere Luneanu; sunt impresionat de felul în care acest sat a participat la istoria noastră. Frumos portretul făcut colonelului de domnul căpitan Constantin Piştea.

Recenziile de carte ale domnilor Lucian Gruia şi Gheorghe Indre sunt meşteşugit scrise, menite să ne trezească interesul pentru cărţile recenzate, ceea ce, mărturisesc că în ceea ce mă priveşte au reuşit. Îi mulţumesc domnului Indre pentru recenzia la cartea mea, „Nobilul proprietar”. Laudele pe care i le aduce m-ă determină s-o recitesc, pentru că îl suspectez de exagerare. În ce-i priveşte pe poeţii Cornel Balaban şi Marian Dumitru, sunt coleg de cenaclu cu ei, le cunosc poezia şi o apreciez. Mai mult, la lansarea celor două volume de poezie ale domnului Cornel Balaban am participat şi eu.

În final, alătur elogiile mele la adresa revistei celor prezenţi în rubrica „Ecouri în presă” şi pentru că nu este singurul număr al revistei care îmi cade în mână, mă alătur declaraţiei d-lui Ion Mazere Luneanu şi anume că revista „este tot mai bună cu fiecare număr.”

Artemiu Vanca

1 august 2013