Selectați pagina

Visul lui Putin

În ce lume trăim? Ucraina este puternic zdruncinată de mişcările separatiste, extrem de active la momentul redactării acestor rândurigânduri. Iar la Bucureşti, iniţial, doar preşedintele a luat public o atitudine firească pentru un stat membru al NATO, România beneficiind, din fericire, şi de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, superputerea politică, militară şi economică a lumii.

După ce premierul a pozat în liderul calm al societăţii româneşti, brusc a decis să suplimenteze bugetul armatei şi să solicite Consiliului Suprem de Apărare a Ţării o evaluare a riscurilor de securitate pentru România şi – bilă albă pentru Victor Ponta – pentru Republica Moldova.

 Temerile Ucrainei În spaţiul exprimării publice, mai apar voci ale unor foşti demnitari postdecembrişti – culmea ridicolului sau a adevărului abia acum devoalat – care încearcă să atenueze îngrijorările acelora care văd că Rusia sfidează, pur şi simplu, dreptul internaţional şi comunitatea mondială. În plus, în presa  lectronică abundă comentariile favorabile evident cotropirii de către Rusia a peninsulei Crimeea, mai nou fiind intense eforturile de alipire a sudului şi estului Ucrainei, areal numit de Vladimir Putin drept Noua Rusie.

Dacă şi Noua Rusie, ca şi Crimeea, va deveni parte a Federaţiei Ruse, ne vom învecina cu euroasiaticii lui Vova, cum este alintat Putin de susţinătorii săi. Ceea ce este grav, condamnabil şi deloc de trecut cu vederea este efortul susţinătorilor ofensivei imperiale a Kremlinului, de a susţine că fragmentarea Ucrainei nu este o chestiune care să privească şi România, dar mai ales NATO, din care ţara noastră, din fericire, face parte. 

Direcţiile de atac În traducere liberă, pe baza nostalgiei sale declarate, după URSS, Putin întâiul, ca ţar de modă nouă, are dreptul, de viaţă şi de moarte, asupra cetăţenilor din fostele state sovietice şi socialiste, precum, mai ieri Georgia, azi Ucraina, probabil mâine Republica Moldova. Ar merita trecută în Cartea Enormităţilor, nu în aceea a recordurilor, pretenţia autorităţilor ruse că
sancţiunile anunţate pe 29 aprilie, de SUA şi Uniunea Europeană, pot fi comparate cu o nouă
Cortină de Fier. Adevărata Cortină de Fier este cea dorită de Vladimir Putin, care visează, cu ochii deschişi, la refacerea Uniunii Sovietice, sub forma Uniunii Euroasiatice, a cărei frontieră de vest să coincidă cu graniţa de est a NATO.

Păi cum altfel? Raportul de forţe Realitatea din teren confirmă extinderea zonei controlate de separatiştii rusofoni, care exercită o presiune evidentă asupra guvernului de la Kiev. Nimeni nu se mai îndoieşte că prima ţintă este determinarea amânării alegerilor prezidenţiale, planificate pentru 25 mai. Deja, la Kiev, se vorbeşte de posibilitatea de a organiza secţii de votare numai în teritoriul controlat de administraţiile locale care nu doresc federalizarea Ucrainei şi nici noi acte de secesiune.
Iar ruşii joacă la ofsaid.

În cazul unei intervenţii militare ucrainene masive, pentru neutralizarea redutelor secesioniştilor din sudul şi estul Ucrainei, cei 40.000 de militari ruşi, aflaţi la graniţă, cu peste 700 de blindate şi 270 de avioane de luptă, vor da o ripostă care nu se va opri, iniţial, decât la Kiev, iar temporar la graniţa cu Republica Moldova. În acest caz, cei aproape 2000 de militari „pacificatori”, din Transnistria ar putea lovi, “pe la spate”, trupele de grăniceri ucraineni.

Ucraina mai are şi neşansa de a avea, pe teritoriul
său, ofiţeri din serviciul militar rus de informaţii, care au pregătit, instruit şi finanţat tineri echipaţi acum cu ţinute de campanie, la reverul cărora, pe epoleţi, sau la umăr se află bentiţa neagră- portocalie, însemnul victoriei răsăritenilor.

Clamata autonomie sporită este un pretext pentrunesupunerea faţă de autorităţile centrale de la Kiev, care, iniţial, au făcut greşeala să anuleze dreptul minorităţilor naţionale de a utiliza limba nativă în şcoli.

Revenirea Ucrainei la ceea ce a fost înainte deînceperea manifestaţiilor din centrul Kievului, nu  mai este posibilă. Crimeea rămâne de facto sub cizma rusă. Ca şi Abhazia şi Osetia de Sud, în Georgia. Ca şi Transnistria, în Republica Moldova. Noua Rusie, cea clamată de Vladimir Putin dă semne serioase de desprindere de sub autoritatea Kievului. Cu 40 de oameni reţinuţi ostateci de rusofoni, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, bătrâna OSCE îşi dovedeşte, din nou, impotenţa şi inutilitatea, în actuala stare de fapt,genera tă manu militari de Rusia.

Cu un discurs mai degrabă tipic unui preşedinte republican, decât democrat, Barack Obama a afirmat în Malaezia, că Rusia trebuie să oprească acţiunile destabilizatoare în Ucraina. Intenţie onorabilă. Efect zero.
Preşedintele Statelor Unite ale Americii este convins că noile sancţiuni vor consolida poziţia SUA şi a Europei, care, prin unitatea lor reiterată pot descuraja pe preşedintele Rusiei, determinându-l să nu mai
minimalizeze gravitatea situaţiei reducând-o doar la un conflict americano-rus.

Barack Obama a criticat poziţia oficialilor de la Moscova, care nu au ridicat niciun deget pentru a determina pe rebelii separatişti, din Ucraina – încurajaţi, instruiţi şi finanţaţi la ordinul Kremlinului – pentru a se conforma acordului internaţional formal, de la Geneva, cel vizând detensionarea situaţiei în zonele rusofone. Prima întrebare, de bun simţ, este: preşedintele american percepe realist efectul dorit imagologic al măsurilor anunţate? Respectiv, Casa Albă a mai pus şapte cetăţeni ruşi, pe lista celor cu interdicţie de intrare în SUA şi cu bunuri îngheţate peste Ocean.

Toţi au funcţii importante la Moscova, iar doi sunt apropiaţi de preşedintele rus, precum Igor Secin , şeful companiei petroliere Rosneft, cea mai mare din Federaţia Rusă şi Viaceslav Volodin, primul şef adjunct al personalului administraţiei prezidenţiale, cu atribuţii vizând politica internă, mai nou şi în Crimeea, în viitor, probabil şi în Noua Rusie. La Kiev, ca şi la Bruxelles, o asemenea decizie nu valorează mai mult decât un nou semnal politic, al Casei Albe către Kremlin. Practic vorbind, deloc descurajant.

Dar, într-adevăr, cu un impact major este decizia americană de a îngheţa activele la 17 companii ruse, care vor rămâne cu ochii în soare şi la capitolul achiziţionării de licenţe americane. Obama a declarat că „Scopul (noilor) sancţiuni nu este acela de a viza pe domnul Putin personal. Scopul este de a schimba calculul
său cu privire la modul în care acţiunile curente, la care el se angajează în Ucraina ar putea avea un impact negativ asupra economiei ruse pe termen lung „.

Greu de crezut. Dacă nici acum Kremlinul nu diminuează presiunea politică, economică şi militară asupra Ucrainei, sancţiuni viitoare ar putea lovi serios zonele financiară şi energetică, ale Federaţiei Ruse. Aşa speră Obama. Ameninţările pe regiuni Afirmaţie bună pentru presă, dar dificil de anticipat dacă va fi chiar aşa, deoarece în tandemul euroatlantic, administraţia Obama doreşte să pareze criticile republicanilor, prin măsurile anunţate acum şi sancţiunile promise pentru viitor, dar Europa este împărţită în două.

Cea răsăriteană, care simte că doar Unchiul Sam întreprinde ceva concret pentru protecţia aliaţilor de la frontiera răsăriteană a NATO. Şi cea occidentală, deloc entuziastă pe calea unei înăspriri viitoare a sancţiunilor posibile pentru Rusia. Occidentul este robul unor prejudecăţi, comparabile cu scuze pentru limitarea acţiunilor la declaraţii fără efect şi măsuri similare sforilor utilizate la teatrul de păpuşi.

O iluzie este aceea că reducerea dependenţei economice a Rusiei de Uniunea Europeană, prin diminuarea sumelor de bani obţinute din vânzarea de petrol şi gaze, va afecta atât bugetul social, cât şi cel militar al guvernului de la Moscova.

Dar China, Brazilia, India şi alte ţări deloc ostile preşedintelui Putin ar putea înlocui statele europene, care ar renunţa la comerţul menţionat cu Federaţia Rusă.

Apoi, nici dacă trupele terestre ruse intervenţioniste şi agresoare intră, sub pretextul menţinerii păcii – diabolică, dar inteligentă etichtă găsită la Kremlin – pe teritoriul Ucrainei, opinia publică occidentală nu se va revolta, ci va agrea repetarea politicii unor state ce şi-au retras primele trupele lor din Afganistan. Mai concret vor prefera să asigure finanţarea unor structuri militare, sub stindardul Alianţei, precum Forţa de Răspuns a NATO, decât să trimită militari pe ceea am putea numi Frontul de Est.

De altfel, cu Obama la Casa Albă şi Angela Merkel la Berlin, ruşii pot mărşălui liniştiţi, până la frontiera de est a NATO, deoarece nicio forţă aliată nu va interveni acolo, conform declaraţiilor de până acum.Iluzia descurajării, prin sancţiuni econ omice, a  politicii expansive a Rusiei, ţine de credinţa că până în ultima clipă totul se poate negocia. Dar Vladimir Putin, credincios visului său, nu are nimic de negociat cu comunitatea euroatlantică, el dorind una euroasiatică.
Ion Petrescu

Arhivă