Victoria MILESCU – UN REVOLTAT INTERCONTINENTAL
RECENZII ȘI CĂRȚI PRIMITE LA REDACȚIE
UN REVOLTAT INTERCONTINENTAL
Victoria MILESCU
Şi în cazul dlui Virgil Ciucă este valabilă observaţia conform căreia poţi vedea mai bine un obiect sau o situaţie dacă le priveşti de la o anumită distanţă. În cazul său, distanţa este apreciabilă. Dânsul scrie despre România, aflându-se la New York, după cum indică datarea multor poezii din recenta carte Salvaţi ţara, publicată la editura Betta, în 2019. Destinul i-a oferit experienţe diverse, unele dramatice, trecând prin vâltorile vieţii, ale timpurilor istorice, astfel că biografia sa este bogată şi semnificativă. S-a născut la 15.01.1936, în comuna Gherceşti, judeţul Dolj, într-o familie, catalogată de autorităţile vremii, de chiaburi, fapt care-i va îngreuna cursul firesc al dezvoltării personale, al carierei profesionale. Intrând în conflict cu oficialităţile de atunci, decide să emigreze în 1980, în SUA. Până la acea dată, a lucrat ca inginer la Termocentrala Craiova, Termocentrala Turceni, Întreprinderea de Reţele Electrice Craiova şi la Fabrica de Maşini şi Tractoare Craiova. În 1985, obţine cetăţenia americană, iar în SUA, a lucrat în domeniul transmisiilor de televiziune prin satelit şi prin staţii terestriale la Group W Satellite Communication – Westinghouse – CBS, Viacom, Echostar şi Univision din Connecticut, New York şi New Jersey.
Deşi departe de România, nu a uitat-o, iar dorul şi nostalgia i-au inspirat poezii, multe vădind o preocupare înfrigurată pentru soarta prezentă a ţării natale, intrate sub un alt regim politic după 1989. Venind periodic în ţară, a publicat cărţi cuprinzând o poezie sentimentală, autobiografică, dar şi una angajată, având un discurs cu predilecţie social-politic, evident uneori încă din titluri: Blestem străbun (2007), Versete dumnezeieşti (2008), Pierdut în lume (2010), Chemarea la judecată (2012), Condamnarea (2013), Execuţia (2014), Aduceţi Basarabia acasă (ed. I, 2016, ed. II, 2018). Acestora li se adaugă o bogată activitate publicistică în reviste, prezenţa în dicţionare şi antologii din ţară şi din străinătate. Cel mai recent titlu, Salvaţi Ţara, este şi cel mai rezonant, mergând pe linia cărţilor anterioare, ca tematică şi patos al rostirii. Revenirea la intervale de timp, îi dă ocazia să observe mai bine schimbările apărute pe diverse planuri, diferenţele, având de fiecare dată o privire atentă şi un ochi critic. Iar ceea ce vede, uneori, îl îndurerează şi îl revoltă, fiindcă rădăcinile sale sunt aici, iar ataşamentul faţă de pământul străbun i-a fost transmis din familie: bunicul a murit în Războiul de Întregire a neamului, iar tatăl şi-a pierdut o mână în Al Doilea Război Mondial. Versurile lui Virgil Ciucă au marca unui patriotism real, vibrant, glasul său e al unei conştiinţe lucide şi tragice. Poeziile din noua carte, scrise între 2016-2019, atât la New York cât şi la Bucureşti, conform datării lor, au în prim-plan România, cu evenimentele sale, cu ce are ea particular, caracteristic privind geografia, istoria, etnologia, politica etc. Autorul priveşte melancolic peste Ocean, dar urmăreşte cu interes evenimentele din ţară, care se succed rapid şi nu de puţine ori, bulversant. Poezia liminară „Salvaţi Ţara”, scrisă la New York, pe 22 decembrie 2018, la ora „cinci când ziua-ncepe”, este în fapt un strigăt mobilizator adresat românilor de a-şi apăra valorile milenare în faţa unor pericole venite dinafară dar şi dinăuntru, de a-şi găsi forţa pentru reîntregirea ţării, resuscitând ecoul unui alt îndemn „Aduceţi Basarabia acasă”. Reîntregirea este o temă dragă autorului, urmărită consecvent, chemând la acţiune concretă: „Veniţi zeci de batalioane/ Sub steagurile Nemuririi/ Veniţi în multe milioane/ Să bată ceasul Re-ntregirii!” Versurile înflăcărate, cu parfum din alt veac, îndeamnă la trezire, la conştientizarea unui trecut glorios. Poetul face apel la istoria neamului, la martirii lui, invocându-le numele, faptele de arme. Venind spre timpuri recente, sunt reamintite contemporanilor jertfele de sânge ale românilor din Al Doilea Război Mondial: „La Cotul Donului martirii/ Au împărţit groapa comună/ Acolo s-au luptat cu zbirii/ Ce ne-au ciuntit glia străbună// În golul stepelor calmuce/ Ostaşi români au oseminte/ Acolo mulţi nu au nici cruce/ N-au avut dreptul la morminte!”
Virgil Ciucă – Salvați Țara
Poeziile lui Virgil Ciucă au acea autenticitate a unui suflet sincer, ce se exprimă direct, în versuri simple, accesibile, la prima mână şi la primul imbold al inimii. Dureroasa observaţie că prezentul, sub unele aspecte, nu e la înălţimea sacrificiilor înaintaşilor, îi declanşează o puternică revoltă, apelând uneori la termeni duri, până la imprecaţie. Simţul justiţiar exacerbat vituperează faţă de tot ce i se arată a fi injust, fals, detracat. Critică vehement slugărnicia, laşitatea, trădarea, clasa politică, fariseismul şi ipocrizia unor reprezentanţi ai clerului cu practici vetuste, dar şi, lărgindu-şi sfera de observaţie, globalismul, migraţiile, abuzurile asupra planetei: crime, bombe, otrăvirea mediului etc. Românilor plecaţi din ţară le adresează îndemnul de a veni acasă. De săgeţile sale nu scapă nici „gaşca scriitoricească”, nici alte medii unde a pătruns corupţia, concluzionând acid: suntem „un popor sinucigaş”. De la New York, clamează cu durere: „Trezeşte-te, popor român”. Chiar şi atunci când se plimbă prin Forest Park, gândul se îndreaptă tot spre ţara copilăriei, a tinereţii, a iubirii, rememorând obiceiuri, ritualuri străvechi, scriind după modelul versului popular: „La izvorul din ponor/ Se strâng fetele ciopor/ Să bea apă-nencepută/ Ritual străvechi de nuntă”. În pofida exaltărilor şi impetuozităţii revoluţionare, autorul este un sentimental. Scrie şi poezii de un lirism cald, asimilând tonul şi topica folclorului românesc, mândruţa (din ţară ori de peste graniţă – din Cernăuţi, Cadrilater, de peste Nistru) fiind prototipul româncei sub haloul iubirii, al poeziei. Ca român, e captiv dorului nostru specific: „În exil când vântul bate/ Doru-i zidul de cetate/ Când destinul te trădează/ Doru-ţi e alint şi rază”.
Misteriosul sentiment al dorului îi acutizează condiţia de exilat. În ţara tuturor posibilităţilor, poetul nu se poate abstrage dramei exilatului, descătuşându-şi sufletul în poezia reprezentativă „Ai învăţat să mori puţin”: „Când ai plecat de-acasă, ai învăţat să mori,/ Să-nfrunţi necunoscutul! Pierdut printre străini!/ De zile fără soare ai parte deseori/ Tăcut suporţi restriştea pe-oceanul cu rechini// Când rătăceşti prin lume, înveţi să mori puţin/ Şi singura-ţi avere e-un sac cu amintiri/ Zadarnic vrei ca setea s-astâmperi cu pelin/ Că Ţara ta-i izvorul nestinselor iubiri”. Constată însă cu dezamăgire că nici în Ţara Mamă lucrurile nu merg bine, aşa cum şi-ar fi dorit, dar nu are la îndemână decât arma cuvântului. Virgil Ciucă este tipul de poet luptător pe baricadele cuvântului punându-şi ideile în versuri, cu energie şi curaj. În poezia sa tradiţionalist-sentimentală, departe de trendul poeziei de azi, prioritar este transmiterea mesajului, cu orice preţ, chiar al unor scăpări de ritm şi rimă, deficienţe estetice, inadecvări stilistice. Cu riscul interpretării unor strofe drept lozinci versificate, autorul spune tot ce are pe suflet, şi o spune din tot sufletul: Salvaţi ţara! Salvaţi limba română, salvaţi naţiunea română. La ora actuală, când întreaga planetă se află sub pandemia produsă de COVID-19, îndemnul său poate avea şi un alt înţeles, unul cu o reverberaţie mai amplă, neaşteptată şi copleşitoare: Salvaţi planeta! Ea e patria noastră comună.
Victoria Milescu
