Valeria Mureşan, dascăl şi om exemplar

Valeria Mureşan s-a născut în 3 octombrie 1926,  în comuna Luna din judeţul Cluj care, potrivit datelor din arhiva Mitropoliei Greco-Catolice de la Blaj, era caracterizată ca ”Sat valah, cu multe izvoare, aşezat pe malul drept al Arieşului, atestat documentar de la 1270”, din părinţii Nicolae Gh. Nemeş (născut în 1890) şi Irina Nemeş (născută în 1897), care constituiseră o familie de ţărani care avea trei copii doi băieţi şi o fată. Tatăl om simplu care trăia la Luna din lucratul pământului se distingea între săteni prin pregătirea sa era absolvent a 7 clase primare ceea ce în prima parte a secolului XX în România acelor vremi echivala şi în multe cazuri depăşea consistenţa, dimensiunea, valoarea şi pregătirea multor absolvenţi de universităţi particulare din zilele noastre.

Despre tatăl ei Valeria Mureşan vorbeşte cu admiraţie şi cu o mare emoţie, mărturisind că avea o minte şi o gândire matematică absolut remarcabile, el reuşind să îşi asiste şi să îşi ajute copiii la temele de aritmetică şi matematică pe tot cursul primar şi gimnazial până când au intrat la liceu. Om preocupat în primul rând de educaţia şi viitorul copiilor săi tatăl Valericăi, spre surprinderea şi nedumerirea multora din consăteni săi. În 1926 a părăsit Luna pentru a se instala la Turda, convins fiind că oraşul este poarta prin care copiii lui trebuie să păşească în viaţă, că şcolile de la oraş au dascăli şi elevi mai buni, exigenţă sporită şi posibilităţi de formare a caracterelor mai mari decât şcoala din sat. Trebuie însă remarcat că, cu toată această decizie, Nicolae Nemeş şi-a păstrat şi a continuat neîntrerupt să îşi administreze casa şi pământul; soţia şi copii veneu vara la munca câmpului la ţară, se aprovizionau cu produse, iar iarna el venea cu trenul până la Câmpia Turzii şi apoi pe jos la Luna sau uneori tot drumul pe jos,  pentru a mătura zăpada din curte şi a ţine casa şi acareturile sub supraveghere. Folosindu-şi pregătirea, s-a angajat după două săptămâni în poliţie iar mai târziu a lucrat timp de 25 de ani ca arhivar la Prefectura Turda.

Mama lui Nicolae Gh. Nemeş, tatăl Valeriei, a fost soră cu cel mai mare şi mai remarcat intelectual pe care l-a dat Luna până acum, profesorul Nicolae Mazăre cel care în 1911 a obţinut Premiul Academiei pentru lucrarea harta Etnografică a Transilvaniei cu adnotări, şi care a fost în ultima perioadă a vieţii sale coleg cu academicianul şi marele lingvist Iorgu Iordan ca profesor la liceul Spiru Haret şi profesor prepozit pe lângă Universitatea din Iaşi. Viaţa activitatea şi opera lui Nicolae Mazăre sunt prezentate detaliat în volumul Profesorul Nicolae Mazăre. Un destin asumat, autor col.  Ioan Mazere Luneanu, apărut la Editura Bren în Bucureşti în 2007 şi lansat la Luna în august 2007 cu ocazia Întâlnirii cu fiii satului.

Valeria era mezina familiei, ocrotită şi educată şi stimulată de atmosfera intelectuală şi formativă a familiei în care fratele cel mai mare Nicolae Nemeş era născut în 1912 şi a urmat după liceu cursurile Şcolii de Ofiţeri pe care le-a întrerupt şi s-a întors la Turda unde a funcţionat ca Secretar al Prefecturii Turda. Patriot înflăcărat şi activ, pasionat de literatură şi de istorie,  împreună cu un grup de intelectuali din Turda, din care făceau parte, printre alţii, doctor avocat Cerghizan, medicul Jean Pelea şi fraţii Gomboş, au fondat în 1937 ziarul „Turda nouă”, la care Nicolae a funcţionat pe post de Prim redactor. Grupul de tineri şi entuziaşti intelectuali se întâlnea adeseori în casa lor. Copil receptiv şi sensibil fiind, Valeria a asistat la multe discuţii şi dezbateri şi a reţinut încă din anii de şcoală multe informaţii preţioase de ordin intelectual şi cultural.

Cel de al doilea frate, Ioachim Nemeş, a fost unul din cei mai cunoscuţi, valoroşi şi apreciaţi profesori ai liceului teoretic din Câmpia Turzii, astăzi colegiul Pavel Dan, unde toată viaţa a predat istoria, cu pasiune, competenţă, dragoste de ţară şi de adevăr.

Din anii frumoşi ai copilăriei Valeria Mureşan îşi aminteşte că tatăl ei îi aducea acasă publicaţiile vremii adresate copiilor revista Lumea Copiilor a cărei apariţie a început în 1922, precum şi suplimentul de dumineca al cotidianului Universul, intitulat Universul copiilor. Revista şi suplimentele îi erau aduse cu regularitate de tatăl ei citindu-le cu nesaţ descoperea lumea fascinantă a copilăriei populată de personajele celor două publicaţii. Multe din personajele acelor reviste au devenit mai târziu eroi de desene animate. Era un mare privilegiu atunci când nu existau calculatoare şi televizoare, iar formarea corectă a gândirii, minţii şi sistemului de valori ale copilului beneficiau de valoarea educaţională şi formativă a conţinutului acestor publicaţii care erau conduse şi de filtrul competent şi calificat al editorilor lor.

Dintr-o astfel de copilărie a început şcoala Valeria Mureşan urmând succesiv cursurile primare şi cursurile gimnaziale la Turda, după care au urmat cursurile Liceului Principesa Ileana din Turda şi mai apoi cursurile Şcolii Normale din Cluj.

La sfârşitul acestui parcurs în anul 1947 la vârsta de 21 ani îşi începe activitatea ca învăţătoare în cadrul Şcolii din Luna, unde a funcţionat timp de 34 de ani, până în 1981 când s-a pensionat.

Şi-a iubit profesia, dar mai ales a iubit copii, şi-a îndrăgit elevii şi i-a format şi îndrumat cu sensibilitate de mare dascăl, cu înţelegere şi competenţă, cu o autoritate recunoscută şi respectată de elevi, părinţi, colegi, inspectori şi autorităţile locale ale comunei.

Cu modestia şi nobleţea sufletească şi de caracter care o caracterizează despre elevii cu care a lucarat doamna învăţătoare ne-a mărturisit cu emoţie în glas:”Am avut norocul să am elevi cu mult bun simţ, cu dragoste de carte, posesori ai unei inteligenţe native care au dovedit o sete de învăţîtură şi dorinţă de progres, ei fiind nepoţii foştilor iobagin trăitori în Luna, care prin dorinţa lor de independenţă au făcut parte la 1848 din primele sate de revoluţionari din triada Luna –Bradul şi Mihalţul, au luptat să scutere jugul străin şi au reuşit în final. Am muncit cu multă dragoste faţă de copii, cu pasiune şi devotament pentru nobila meaprofesie de dascăl, fiind mândră să fac parte dintr-un colectiv de dascăli de excepţie,  care sub conducerea competentă a directorului Dan Nicolae au ridicat prestigiul şcolii din Luna pe cele mai înalte trepte situându-se printre cele mai bune şcoli din judeţ, rivalizând chiar cu Clujul-prin rezultatele obţinute de elevi-privind promovabilitatea şi nivelul înalt de pregătire.

De pe băncile acestei şcoli s-au ridicat oameni bine pregătiţi, de o valoare intelectuală deosebită: educatori, profesori, farmacişti,  medici, ingineri,  buni profesionişti, recunoscuţi în ţară şi foarte mulţi ajungând să ocupe posturi importante în străinătate: Canada,  Statele Unite ale Americii, Israel, etc.

Sunt fericită şi mândră că prin munca mea de 35 de ani am contribuit şi eu într-o oarecare măsură la reuşita şi prestigiul lor. Îi admir şi îi felicit! Cinste Lor!”

Rezultatele înregistrate i-au adus şi însemne oficiale ale confirmării şi recunoaşterii valorii şi calităţii muncii desfăşurate. A obţinut de-a lungul carierei mai multe distincţii cum ar fi titlul de învăţătoare fruntaşă şi aprecierea de învăţător cu merite deosebite.

În 1949 Valeria s-a căsătorit cu remarcabilul învăţător şi om care a fost Grigore Mureşan, venit de undeva din părţile Ohabei, pentru a se rostui pentru o viaţă exemplară la Luna, devenind unul din reperele omeneşti cele mai valoroase din corpul didactic al Şcolii generale de la Luna. Grigore Mureşan a fost un învăţător de modă veche, cu cunoştinţe didactice, pedagogice şi ştiinţifice care acopereau cu mult cerinţele postului de învăţător. Lipsa cadrelor didactice calificate au făcut ca în cei peste 35 de ani petrecuţi în şcoala din Luna să lucreze ca profesor suplinitor la o mare varietate de discipline predând ore de fizică, ore de agricultură, ştiinţele naturii, şi împărtăşind cu generozitate elevilor din bogatele dumnealui cunoştinţe. În urmă cu câţiva ani, într-un număr al publicaţiei noastre la rubrica portrete de luneni, l-am prezentat pe artistul, muzicianul şi profesorul Nelu Boca, strălucit absolvent de conservator, care a mărturisit în interviu că îi datorează descoperirea talentului său domnului învăţător Mureşan Grigore care i-a pus pentru prima dată vioara în mână şi l-a făcut să tresare şi să înţeleagă ce vrajă se poate naşte de pe strunele ei atunci când sunt mângâiate cu pricepere şi sensibilitate de arcuş. Personal mărturisesc că am aflat pentru prima dată despre dimensiunea filozofică a poeziei marelui poet Mihai Eminescu într-o după amiază de primăvară în care, elev fiind în clasa a V-a sau poate a VI-a, l-am ascultat pe domnul Mureşan vorbindu-ne despre partea a doua a poemului filozofic Scrisoarea I-a şi recitându-ne aprope în întregime tulburătoarele versuri eminesciene care descriau poetic teoria bing-bangului privind naşterea şi evoluţia universului. M-a fascinat şi m-a impresionat aşa de mult încât în scurt timp am căutat o carte de poezii de Eminescu, am citit poemul şi am memorat acea parte pe care de atunici o pot recita şi acum, după cca 45 de ani, la orice oră din zi sau din noapte.

Pasionat de istorie şi un mare patriot, domnul Mureşan ne-a povestit despre înfruntarea de la Păuliş, în care elevii subofiţeri ai scolii din Radna azi Lipova, cu vârste între 18 şi 20 ani au opus timp de o săptămână, în septembrie 1944, o rezistenţă eroică trupelor hortiyste care încercau să ocupe Valea Mureşului în august 1944. Tot de la dumnealui am primit pentru lectură o carte veche,  în vremea ceea o carte document, scrisă în 1891 de Aurel Popovici asistat de Alexandru Vaida Voievod şi intitulată „Replica junimii academice române către studenţii maghiari ca răspuns la „Memoriul” studenţilor maghiari de la universităţile din Budapesta şi Cluj” o carte manifest, interzisă, despre care am vorbit şi în primăvara lui 2008 când ne-am întâlnit pentru ultima dată, invitându-mă să trec pe la dumnealui căci vroia să mi-o dăruiască,  convins fiind că eu îi voi aprecia corect valoarea bibliofilă. Prin acest document, bazat pe legile şi datele statistice oficiale ale statului maghiar, erau evocate autonomia naţională, federalismul şi separarea românilor şi a ungurilor din punct de vedere politic, astfel încât fiecare să aibă propriul teritoriu naţional în cadrul Imperiului Habsburgic.

Din păcate nu am mai apucat să fac această vizită. Lucrarea a fost tipărită în 1892 şi difuzată în Europa bucurându-se de mare succes în rândul opiniei publice internaţionale

Valeria şi Grigore Mureşan au constituit o adevărată familie de intelectuali pentru comună, respectaţi şi stimaţi,  preţuiţi aşa cum spuneam pentru calitatea lor de dascăli şi cetăţeni. Organizau cu elvii serbări cu recitări de poezie şi spectacole de teatru regite de ei, îmi aduc şi azi aminte de cât de bine am ânţels cum trebuie să interpretez pe Nică lu Şetefan a Petrii din Amintiri din copilărie, pusă în scenă de domnul Grigore Mureşan.

Despre elevii dumneaei, de fapt despre copii din Luna pe care i-a instruit în primele 4 clase ale cursului primar, doamna învăţătoare Valeria Mureşan mi-a vorbit deosebit de frumos. Au fost foarte mulţi copii dotaţi, inteligenţi şi creativi, dornici să înveţe şi să se pregătească pentru a deveni oameni de valoare ai societăţii. Una dintre fostele eleve mi-a mărturisit că în primele clase scria foarte urât, iar doamna învăţătoare i-a spus cu un ton adecvat: „ Tu, Măriuţă, ai să creşti mare, ai să pleci departe şi o să scri mamei tale scrisoare atât de urât încât nu va putea să o citească!” Avertismentul a funcţionat perfect! De atunci şi-a înzecit eforturile şi-a corectat caligrafia şi am avut ocazia să citesc multe scrisori scrise de ea mamei, de foarte departe,  scrisori înduioşătoare care erau redactate foarte citeţ, foarte îngrijit şi uşor de citit.

Oameni harnici şi foarte gospodari,  soţii Mureşan au început construirea unei case în anii 50 imediat după ce s-au căsătorit,  o casă mare şi frumoasă, finalizată, în anii 60, şi au înteţinut o grădină model În familia lor s-au născut şi au crescut doi băieţi, Horea şi Sorin, deveniţi oamnei serioşi,  apreciaţi de cei care i-au cunoscut şi cu care au lucrat,  întemeindu-şi la rândul lor propriile familii. Întrebată despre elevii dumneaei reamarcabili mi-a prezentat o lungă listă de nume de oameni realizaţi care au ajuns profesori, doctori, ingineri, economişti dintre care meţionăm fără pretenţii de exhaustivitate: farmacista Maria Tulai din prima promoţie, Maria Giurgiu, Popa Ioan, Nicolae Zeicu, Teodora Hidişan, Petrică Negrău, Dina Giurgiu, Gheorghina Giurgiu, Măriuţa Indre, Margareta Giurgiu, Mişu Mărginean, Lenuţa şi Miuţa Toadere, Mia Bucur şi mulţi alţii. De toţi îşi aduce aminte cu plăcere este bucuroasă şi fericită pentru rezultatele şi reuşitele lor, i-a urmărit în toţi aceşti pe tot parcursul evoluţiei lor. Nu a uita în scurtul dialog telefonic avut să îmi menţioneze pe lunenii ce au decis să continue misiunea de dascăl la Luna şi au lucrat sau mai lucrează ca profesori dintre care mi-a amintit pe Petrică Negrău, Cornelia Urcan, Elisabeta Urcan şi Felicia Feneşan. Generaţiile din care fac parte aceşti foşti elevei s-au format şi au trăit într-o lume în care dictonul „Ai carte ai parte” era adevărat, diferenţierea după averi şi acumulări materiale nu era atât de importantă, destabillizataore şi nedreaptă din punct de vedere al valorilor umane valoric ca în confuzia zileleor de azi,  ne-a mărturisit cu tristeţe în glas doamna învăţătoare.

Dumnezeu îi încearcă adeseori pe cei buni, iar Valeria Mureşan nu a fost absolvită nici dumneaei de încercări. În anii războiului, casa familiei lor a ars şi au trebuit să o ia de la zero, iar mai târziu, în decembrie 1999, la numai 48 de ani, i-a părăsit pentru totdeauna băiatul mai mare, Horia. În decembrie 2008 s-a stins şi iubitul dumneai soţ, Gligoriţă Mureşan, iar în urmă cu câţiva ani a pierdut şi pe nora ei, soţia băiatului mai mic, Sorin.

Astăzi, la venerabila vârstă de 86 de ani, Valeria Mureşan este în continuare un om de omare frumuseţe şi eleganţă interioară,  un om modest dar nu lipsit de conştiinţa propriei valori, o inteligenţă vie şi care trăieşte sub semnul unei lucidităţi uneori obositoare şi care depozitează încă o zestre impresionată de cunoştinţe şi informaţii despre istoria şi evoluţiea comunei Luna, pe care bine ar fi dacă cineva ar putea să o ajute să le comunice şi să le valorifice ca mărturii vii pentru cei ce vin după noi. În acest sens se bucură că o mai vizitează şi o mai solicită fostul elev remarcabil al şcolii din Luna, domnul profesor Petre Negrău, care de câţiva ani trudeşte pentru a elabora şi publica o carte despre personalităţile pe care comuna Luna le-a dat de-a lungul timpului.

Împovărate de lipsuri şi greutăţi de ordin material, zilele doamnei Mureşan sunt iluminate de vizitele strănepoatei dumneaei în vîrstă de numai 2 ani şi jumătate, fata nepotului Ciprian din partea lui Sorin, care o impresionează şi o încântă cu progresele rapide care le face în dezvoltarea gândirii şi exprimării.

Nu putem încheia exerciţiul provocator al creionării acestui portet fără a o felicita pe doamna învăţătoare, a-i mulţumi în numele tuturor generaţiilor de elevi şi a consătenilor pentru eforturile dumneaei, pentru modelul uman pe care l-a creat şi îl reprezintă cu eleganţă şi cu o demnitate aparte, pentru dăruirea din toţi aceşti ani, şi a-i ura multă sănătate şi bucurii din partea celor dragi.

Gheorghe Indre

15 decembrie 2012