Selectați pagina

SPIRITUL MIORIȚEI – Victor Vernescu

„Nici o faptă bună nu rămâne
nepedepsită”
„Prietenul, la români, este acela
care te cultivă și te laudă când ești pe
«cai mari» și care te lovește când te vede
căzut sau îngenunchiat”
De la Decebal încoace (poate chiar
de mai-nainte, dar nu am eu cunoștință),
conducătorii români care au fost aproape
de popor și l-au slujit cu credință, în final,
au fost loviți de acesta, în raport direct proporțional cu
binele făcut.
Nu există român (îți vine să crezi după
frecvența constatărilor) care să nu-și schilodească fără
milă dobitocul de care se servește pentru a-i prelua
din efort dacă dintr-un motiv sau altul, la un moment
dat, acesta are clipe de neputință.
Românul care are și cel care poate nu-l va
înțelege niciodată pe cel care nu are și/sau pe cel care
nu poate.
Sadismul la români se manifestă și prin bucuria
cu care privește sau întâmpină nenorocirea vecinului.
(A te bucura de răul altuia este mai sadic sentiment
decât acela de a dori «să moară și capra vecinului»).
Dorințele de renunțare la simbolul Mioriței
(baladă populară cu profund înțeles creștin) este
dovada cuibăririi răului în sufletele mici ale unor
parveniți în funcții sau cu avuturi nemeritate.
Miorița trebuie înțeleasă în pilda Hristică și
nu ca pe un abandon în fața răului sau al violenței
pentru că «cine scoate sabia de sabie va pieri» și, ca
un adevăr revelat de viață, «violența naște violență».
Miorița, ea însăși, se dovedește a fi la români
o floare rară, la nevoie cel căzut rar putând găsi pe
cineva căruia să i se spovedească, nici cum să-i ceară
milostivul sprijin.

Epilog: Nu putem renunța la Miorița,
transpunere laică a spiritului Hristic (nu-mi e clar și
risc un gând profan, spunând că nu știu de ce, dar
însuși Mântuitorul urmează, parcă, firul ideatic logic
al Mioriței), fără a renunța la darul de umanitate.
Binele trebuie răsplătit cu bine, la fel cum trebuie
răsplătit și răul. Pentru că, în toate există
o măsură, iar fiecare faptă are o răsplată,
înțelegând prin aceasta întotdeauna o
plată în bine. Nu există spirit, nu există
suflet împietrit care să nu fie cutremurat
la permanenta răsplată în bine. Tocmai
acesta este „Spiritul Mioriței”.
Notă: sunt profund pătruns de
versurile poeziei „Dreapta măsură”,
presupusă a fi a lui Emil Cioran, dar despre care cred,
mai de grabă, a fi «a lui» sau «influențată de» Kipling.
Iat-o:
„Un pic de durere te face profund,
Prea multă durere te-afundă prea mult.
Cu-n pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn și te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă-mplinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alții îi doare.
Cu-n pic de respect ești încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ține mai bine,
Prea multă-ngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creștine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar și sigur, de la pocăință
Și te pricopsește c-o altă credință”
*
Morala: Fii bun, fiu al Evei, că nu ai nimic de
pierdut! …
Victor Vernescu
* * *
Aștept reacții (critici sau completări)

 

P.S.D. vs JOHANIS

Pot spune că am trăit în mai multe dictaturi: carlistă,
antonesciană, a partidului unic și încă vreo două-trei după
1989. Nu m-a clintit niciuna: fie că eram prea mic, fie că
îmi cunoșteam drepturile, obligațiile și libertățile.
Ajung, însă, acum să privesc, să ascult și să numi vină să cred nici ce văd, nici ce aud. Apoi, când mă
mai dezmeticesc, îmi spun că: „bine le face!” și poate
că ar trebui să le facă chiar mai rău. Dar nici el nu este
mai breaz. Este la fel, dacă nu chiar mai analfabet politic
pentru că mai rău nu poate fi nimeni și nimic altcineva sau
altceva decât el, el fiind o culme… [ați înțeles, bănuiesc,
că mă refer la p.s.d. pe de o parte și la Johanis WernerKlaus].
Pentru a mă explica (și nu a mă justifica) voi
exemplifica doar cu cel mai recent caz: mutarea ambasadei
României (rămasă de mai bine de doi ani fără titular) de la
Tel-Aviv la Ierusalaim.
Care este adevărul constituțional?
Să vedem, luând-o … „pas cu pas”:
1.Art.109(1): Guverneul răspunde politic în fața
Parlamentului
2.Art.102(1): Guvernul, potrivit programului său
de guvernare acceptat de Parlament, asigură politica
internă și externă … a țării.
Președintele, așadar, nu este „stăpânul” politicii
externe (cum greșit se interpretează de la Traian
Băsescu încoace, de i-a intrat așa de adânc în gândirea
bolnavă de beția puterii, până la narcisism, a domnului
Johanis). În actele sale de politică externă, președintele
este cenzurat de Parlament și de Guvern, astfel:
3.Art.91(1): Președintele încheie tratate
internaționale în numele României, negociate de
Guvern și le supune spre ratificare Parlamentului (2):
Președintele, la propunerea Guvernului, acreditează
și recheamă reprezentanții diplomatici ai României
și aprobă înființarea, desființarea sau schimbarea
rangului misiunilor diplomatice.[unde se regăsește
președintele în acțiunea de locare și/sau relocare a
misiunii diplomatice, acțiune care este, pur și simplu,
doar o sarcină administrativă?!?]. Așadar, președintele
nu are, constituțional, nici o răspundere și nici o treabă
pentru mutarea sediului unei ambasade. Fiind doar o
acțiune administrativă, locarea sau relocarea misiunilor
diplomatice este doar o sarcină a Guvernului: Art.102(1):
Guvernul … asigură conducerea generală a administrației
publice”.
Așadar, mutarea sau stabilirea locului de amplasare
și de funcționare a unei ambasade acreditate intră în
această atribuție a Guvernului.
În ce privește CSAT, potrivit Art.119 (singurul care
în Constituție vorbește despre acest organism), nu are nici
o atribuție în această operațioune, care este o problemă
bilaterală internă între România și statul Israel. [Art.119:
Consiliul Suprem de Apărare a Țării organizează și
coordonează unitar activitățile care privesc apărarea țării și
securitatea națională, participarea la menținerea securității
internaționale și la apărarea colectivă în sistemele de
alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau de
restabilire a păcii (pentru regaliști, amintesc că acest CSAT
este corespondentul Consiliului de Coroană)].
Statul Israel, ca orice stat independent și suveran
(a se vedea Germania, Cazahstan ș.a.), are libertatea să-și
stabilească locul Capitalei statale oriunde pe teritoriul său.
Iar ideea că România, prin mutarea reședinței ambasadei în
noua capitală a statului Israel, ar deranja Iordania sau OEP
ori întreaga lume arabă din zonă nu este decât un pretext
fără substanță reală. (Nu-mi amintesc ca statul Israel să
se fi supărat pe România că a stabilit relații diplomatice
cu oricare din statele arabe și nici pentru locul unde a
locat-o). Trebuie să consemnez că România a avut, chiar și
când rămăsese singura țară din „Lagărul socialist”, relații
diplomatice, atât cu statul Israel, cât și cu toate statele arabe
din zonă. Asta mă face să mă întreb: de ce atunci România
putea, iar acum România nu mai poate? A încetat România
să mai fie un stat suveran încât Guvernul său să nu mai
poată să facă politica externă a țării fără aprobare din alte
cancelarii? Abia că cine promovează o asemenea alegație
poate genera o reacție de euroscepticism.
*
Cunoscând toate acestea mă întreb: ce epitet s-ar
cuveni și s-ar potrivi cel mai bine actualului Guvern/actualei
coaliții guvernamentale, dar și actualului președinte?
Pentru acesta din urmă nu este greu de a da un
răspuns: arogant, nesătul de putere, îmbătat de narcisism,
acesta privește poporul României cu ochii și sentimentul
stăpânului de sclavi.
Dar pentru ceilalți? Ei bine, ori inculți politici, ori
lași. Sau poate mai bine, pe amândouă.
*
Biet popor român, biată țară România până nu te vei
scutura și de unii și de alții, te vei afunda din ce în ce mai
mult în umilință, în sărăcie, în rușine.
Deschide ochii, Patria mea, și privește-ți istoria
încărcată de demnitate. Întoarce spatele pigmeilor epigoni
ai figurilor luminoase din trecutul tău și scoate-ți fala și
puterea în fața tuturor ce nu-ți vor binele. Fie ei din interior,
fie ei de afară….
–-///–-

Gândul Anonimului

Arhivă