

Şi în acest an premianţilor absolvenţi ai
Şcolii generale din comuna Luna redacţia
revistei Gândul Anonimului le-a oferit,
tradiţionalul de acum, premiul format dintrun volum din cartea Istoria Comunei Luna.
Trăinicie şi adevăr pe Valea Arieşului şi o
revistă Găndul Anonimului. Am fost
reprerezntaţi acolo de colaboratorii noştri,
părintele paroh Iura Vasile şi domnul
profesor pensionar Nicolae Dan, cărora le
mulţumim şi pe ceastă cale.
Am primit din partea uneia dintre cele două
surori premiante un mesaj pe care îl
publicăm mai jos însoţit de felicitările
noastre pentru rezultatele obţinute şi de urări
de succes şi realizări în întreaga lor evoluţie
viitoare.
Gheorghe INDRE
Îmi amintesc de prima zi de şcoală şi de primii
oameni care m-au îndrumat în viaţă şi mi-au
călăuzit paşii. După părinţi, educatorul,
Gândul Anonimului nr.61-62 Anul XIV /15 Iunie 2016
53
învăţătorul, iar mai apoi profesorii, au fost cei
care au preluat modelarea caracterului meu.
În ceea ce priveşte calitatea de a fi om, fiecare în
parte a fost un model în viaţă pentru mine şi am
fost învăţată să culeg tot ce este mai bun din
oameni, acceptând şi părţile lor rele.
Între pereţii acestei şcoli, am deprins calităţi
care, după părerea mea, sunt esenţiale în viaţă:
să ajuţi, să accepţi să fii ajutat, să iubeşti, să
apreciezi şi să te conformezi.
De la mic la mare, în această şcoală, toţi am
îmbrăţişat învăţătura cu drag, iar profesorii neau fost sprijinul fără de care nu am fi putut reuşi.
Când mă gândesc la şcoala mea dragă, mă
gândesc la a doua mea casă, la locul care m-a
ajutat să mă cunosc, să mă descopăr.
Braţele pline de învăţătură ale profesorilor
mereu au fost întinse către noi elevii, formând
un pod al înţelepciunii.
Ca şi nişte părinţi protectori, profesorii ne-au
îndrumat mereu pe calea cea bună, dar aici
efortul este mai mare, deoarece drumul
înţelepciunii pe care noi am ales să îl urmăm
este străbătut cu ajutorul lor, dar obligatoriu cu
dorinţa şi voinţa noastră.
Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru
implicarea în formarea noastră ca oameni în
decursul acestor ani.
Mulţumesc profesorilor care m-au învăţat !
Mulţumesc colegilor care m-au ajutat !
Datorită vouă, Şcoala de la Luna nu a fost
pentru mine o simplă clădire, a fost şi va
rămane ceva memorabil şi demn de
admiraţie.
Teodora Delimoţ
Şef de promoţie 2016