
SĂ PUNEM PUMNUL ÎN PIEPTUL ANTIROMÂNISMULUI CĂ DE NU, PIERIM …
De curând, am participat la lansarea
revistei „Iancule Mare”, nr. 62, iulie 2016.
A fost o experienţă interesantă şi
binevenită.
Nu e o revistă cu pretenţii, ba chiar una
modestă aş zice, dar oamenii care au participat la
eveniment erau dintre aceia cărora le pasă de
trecutul, prezentul şi viitorul ţării lor.
Pe astfel de oameni e bine să-i asculţi, să-i
înţelegi şi chiar să meditezi la vorbele şi intenţiile
lor.
Adunarea noastră mi s-a părut a fi o clipă
de răgaz pentru a ne pune nişte întrebări foarte
serioase, în urma a mai multor ani în care am
îndurat un adevărat tzunami de antiromânism.
Se vedea pe feţele fiecăruia dintre cei
prezenţi îngrijorare, silă, revoltă, dar parcă şi o
oarecare hotărâre de a spune: gata, e destul ! Nu se
mai poate în felul acesta !
A venit vremea să oprim rostogolirea
avalanşei acţiunilor duşmănoase menită dă
dezintegreze România, programată parcă să aibă
loc până la aniversarea a 100 de ani de la Unirea
cea Mare de la 1 Decembrie 1918.
Foarte pe scurt aş rezuma patru exemple
de ură antiromânească.
1. Atacul furibund din ultimii ani asupra
simbolurilor româneşti. În principal, împotriva
tricolorului dispreţuit şi batjocorit până şi de unele
personalităţi care, de sărbătoarea Unirii, au refuzat
să îmbrace eşarfa tricoloră.
2. Refuzul de a-i acorda lui Avram Iancu
titlul de erou al naţiunii române, pentru că a luptat
încă în 1848-1849 pentru realizarea Unirii
(reprezentată de aspiraţia realizării Dacoromâniei).
3. Apariţia în presa maghiară din Sf.
Gheorghe şi Miecurea Ciuc a unor articole
injurioase la adresa sfântului românilor, Andrei
Şaguna, fără a se spune că el a salvat zeci de mii
de români de la moarte şi că din ordinul lui
Kossuth au fost omorâţi 40.000 de români şi ceea
ce este mai semnificativ, a ordonat atacarea
românilor de către Hatvany în timpul
tratativelor de pace.
4. Acum de curând, în nr. 28 din mai
2016, în revista „Sinteza”, apare un articol intitulat
Naţionalistul român este un semidoct, crede că le
ştie pe toate, în care „naţionalistul român” este
comparat cu naţionalistul maghiar.
Titlul, de fapt, voia să spună totul, dar
parcă mai trebuia adăugat, totuşi, ceva:
„Naţionalistul român este cel care le ştie
pe toate. În primul rând este un semidoct, are
sentimentul că ştie ceva istorie, întotdeauna ştie so falsifice, întotdeauna ştie să ia din istorie numai
ceea ce crede el că i-ar putea ajuta idealurile. El
crede că România este o ţară care nu are nevoie de
ajutorul nimănui, care poate trăi undeva
suspendată în lume şi că ceea ce se întâmplă
negativ în România este din cauza altora.
Asta înseamnă că naţionalistul român are
întotdeauna şi argumente xenofobe. Dar lucrul cel
mai pregnant este această autosuficienţă, faptul că
el le ştie de toate, că poate explica, că le poate
înţelege şi că noi trebuie să ne apărăm valorile
naţionale fără a ne indica măcar o dată care este
acea gamă de valori naţionale care ne
caracterizează. Nu întâmplător, Mioriţa a devenit
un soi de baladă piază rea !”Iată, deci, cum a fost zugrăvit naţionalistul
român. Sincer să fiu, aşteptam să citesc în
continuare, ce hibe îi va găsi autorul
naţionalistului maghiar din România. Deoarece
ziaristul Marius Avram îl rugase pe autor să
creioneze şi un portret al acestuia. Şi iată ce scrie
autorul despre acesta:
„În ceea ce-i priveşte pe maghiarii din
România aceştia au o agendă extrem de clară,
aproape că o repetă fără încetare de mai bine de un
deceniu. Este ideea autonomiei culturale, care e un
deziderat al lor. Şi trebuie să recunoaştem, că este
un drept al lor, inalienabil, obligaţia lor morală
faţă de predecesori, dar mai ales faţă de urmaşi.
Cam acesta cred că ar fi idealul comunităţii
maghiare în ceea ce priveşte nu naţionalismul ei, ci
acţiunile îndreptate pentru conservarea identităţii
naţionale. Într-o masă oarecum solidă de
românism, mi se pare firesc ca grupul etnic
maghiar să încerce să-şi conserve, să-şi dezvolte
şi să-i perpetueze propria identitate culturală”.
Obiectivitatea autorului ? Nu o comentăm.
Reiese evident din text.
Şi culmea ironiei, în aceeaşi revistă apare
o convorbire cu Ana Blandiana, intitulată:
Corectitudinea politică limitează şi chiar încalcă
dreptul la libertatea opiniei. Înţeleg că autorul
care făcea anterior comparaţie între naţiunea
română şi naţiunra maghiară, pe care nu a atins-o
nici măcar cu o floare, a vrut să fie „corect
politic”, adică să nu-i jignească cu nimic. Şi atunci
ne întrebăm: pe român poate să-l jignească, dar pe
maghiar nu ?
Ce scopuri ascunse l-au îndemnat pe autor
să scrie astfel ?
Acest mod de a de a-i trata pe români îmi
aminteşte cum erau trataţi istoricii români prin anii
’90-’92. Am participat atunci la reeducări făcute
de noii „eroi” sau „ilegalişti” care veneau să ne
spună că istoria noastră este ruşinoasă, că tot ce
am realizat a fost un mit şi trebuie musai să o
demitizăm.
În fruntea noilor „politruci” era unul care
se numea Patapievici, de care nu auzise nimeni,
dar din ordinul căruia au fost adunaţi istoricii şi
dăscăliţi într-o sală de la et. I al clădirii centrale a
Universităţii „Babeş-Bolyai” care şi ea trebuia
redată celor care au construit-o. Era alături de
mine celebra academiciană Cornelia Bodea (fostă
secretară a marelui Nicolae Iorga) şi pitoreasca
figură a „necunoscutului” se strofoca să ne înveţe
cum să scriem istoria şi să aplicăm „corectitudinea
politică” !
În fapt era o metodă de cum să falsifici pe
faţă istoria … Era o spălare a creierelor.
Şi cu unii istorici, mai slabi de înger şi cu
burse grase de la Soros, s-a şi reuşit, într-o
oarecare măsură, să se neantizeze trecutul nostru
bun sau mai puţin bun …
Acum, pe terenul rămas liber, se putea
construi orice şandrama.
Dar să vedem ce se dorea în sala în care se
lansa revista „Iancule Mare”. Cei mai mulţi dintre
românii prezenţi spuneau că trebuie să ne unim
pentru ca astfel „dispreţuiţii patrioţi”, cei care
sprijineau revista aceasta („Iancule Mare”) şi altele
precum: „Astra”, „Lumini şi umbre”,
„Dacoromânia”, „Gândul anonimului”, toate
cultivatoare a ideii de dragoste de neam şi patrie,
să devină o forţă care să spulbere trădătorii şi
vânzătorii de ţară.
Deveniţi o forţă, umăr la umăr cu biserica
strămoşească, patrioţii ar putea crea astfel şi un
„Tribunal” care să judece activităţile antiromâneşti
şi să dezvăluie faţa hidoasă a noilor „politruci” …
Forţele binelui trebuie să se unească
pentru a mai salva în ceasul al 12-lea ceea ce se
mai poate salva.
Credem că existenţa românilor de acum
este în mare pericol, ca şi la 1848. De aceea
Unirea este imperios necesară, pentru a sta cu
fruntea sus în faţa strămoşilor noştri.
„Doamne, ocroteşte-i pe români !”
Gelu Neamţu