Selectați pagina

ROMÂNIA ŞI COMPETIŢIA MARILOR PUTERI

Chiar și un observator nu foarte inițiat
într-ale politicii internaționale poate
realiza că lumea a intrat într-o nouă perioadă
istorică. Intervenția Rusiei în Siria, proiectul
acesteia de a stabili o bază militară
permanentă în nordul Libiei,
includerea Crimeii în domeniul său
teritorial și prezența militară în
Venezuela conturează o imagine
foarte diferită de perioada
anilor 1990 când locatarul de
la Kremlin era Boris Elţîn. De
asemenea, actualitatea este
dominată de războiul comercial
al Statelor Unite cu China, de
deschiderea administrației americane față de Coreea de
Nord.
Turcia, o putere regională aflată în apropierea
noastră, își croiește un drum diferit de cel cu care fuseserăm
obișnuiți : simpla aliniere la politica americană este de
domeniul trecutului.
China a devenit o prezență cu dimensiune globală
iar proiectul noilor drumuri ale mătăsii cât și programul
său militar naval ne arată dorința de a-și proiecta puterea
oriunde pe glob. În Uniunea Europeană, proiectul statelor
unite pe baze federale este apus pentru totdeauna.
Franța și Germania trasează destul de lent dar sigur
conturul unui nucleu-dur, autonom din punct de vedere
strategic față de SUA. Acestea sunt numai câteva elemente,
cele mai vizibile ale perioadei în care am intrat și pe care
specialiștii în relații internaționale o numesc « revenirea
la competiția marilor puteri ». Istoria ne-a arătat că orice
competiție a marilor puteri – și cu atât mai mult cea din
urmă, în care prezența armelor nucleare exclud războaiele
clasice – se încheie prin ajungerea la un echilibru care
înseamnă trasarea unor sfere de influență, cel puțin a unor
înțelegeri.
Această competiție influențează și puterile de
dimensiuni mai mici. Bunăoară, Ungaria caută să joace un
rol cu amprentă regională prin dezvoltarea unor proiecte
de infrastructură care să o transforme într-o adevărată
platformă logistică a Europei centrale dar și prin crearea
unor companii transnaționale în domeniul energetic
(MOL), de transport (WizzAir) și bancar (OTP). Austria
a redevenit deja, de mai bine de două decenii, centrul de
greutate al Europei danubiene, confirmând teoria istorică a
permanențelor : mica republică alpino-danubiană
și-a regăsit sub altă formă poziția dominantă pe
care o deținea până la primul război mondial
Viena imperială.
Ce poate face România în această situație
? Este evident, că țara noastră nu posedă nici
resursele și mai ales nici voința de a lua parte la
vreo competiție, nici măcar regională. Felul în
care am pierdut în fața micii Slovenii, în 2009,
competiția pentru a găzdui Agenția Europeană
de Reglementare în Energie, felul în care am
pierdut anul acesta în fața Estoniei competiția
pentru un loc de membru nepermanent în
Consiliul de Securitate al ONU și modul în
care am fost ignorați (nici nu aveam cum să
fim tratați altfel) pe dosarul Republica Moldova de către
partenerii noștri din UE și NATO, dezinteresul față de
comunitățile românești din Balcani, toate acestea ne arată
fără niciun fel de tăgadă lipsa de voință de care dăm dovadă
pentru a nu juca vreun rol pe harta lumii. Opțiunea noastră
este, după cum bine spunea analistul american George
Friedman, de a ne alinia pur și simplu poziției SUA, ceea
ce este « o soluție low cost pentru România ».
Desigur, poziția periferică pe care ne-am ales-o are
un cost, cel mai vizibil fiind acela al direcționării resurselor
către statele aflate în poziție centrală față de noi. Generații
întregi de copii au fost formate în ultimii treizeci de ani
fără a li se cultiva ambiția pentru țară. Familiile le-au
deprins numai cultura supraviețuirii, a realizării materiale.
Patriotismul a fost ridiculizat pe toate canalele, avansânduse falsa idee a incomptibilităţii acestuia cu proiectele
european și euro-atlantic, uitându-se că o Uniune Europeană
poate fi puternică numai dacă națiunile care o compun sunt
ambițioase. Condiția de periferie o putem depăși numai
dacă începem să ne reconstruim identitatea națională
pe baze sănătoase și să reparăm ascensorul social. Însă,
personal, nu cred în recuperarea decalajelor și schimbarea
rolului pe harta geopolitică a lumii. În cazul în care se
produc, asemenea evoluții necesită foarte mult timp, peste
orizontul nostru, indiferent de vârsta la care ne aflăm. Tare
îmi este teamă că vorbele domnitorului Grigore al III-lea
Ghica, spuse înainte de a fi executat deoarece se opusese
raptului Bucovinei în favoarea Imperiului Habsburgic, să
nu fie profetice: “Ţării acesteia în veci îi este sortit să fie
smerită!” Ștefan POPESCU

Arhivă