REZULTATELE REFORMEI (IX)

Personaje cheie ale reformei

Politicianul

Motto:

”Lasciate ogni speranza, voich’entrate! (Voi care intraţi lăsaţi orice speranţă!)”

Dante Alighieri

Fiecare perioadă din istoria omenirii a creat propriile sale modele umane, a generat profesii şi ocupaţii specifice epocii, a cultivat modele comportamentale şi modalităţi de soluţionare a problemelor societăţii adecvate condiţiilor existente şi stadiului de dezvoltare economică şi socială. Este supracunoscută sintagma ”la vremuri, noi oameni noi”, ori după 1989 în România au apărut vremuri noi, s-a modificat radical sistemul de valori şi, treptat s-au modificat regulile de organizare şi funcţionare ale societăţii, ierarhiile, structurarea categoriilor sociale, au apărut instituţii şi ocupaţii noi.

Până atunci societatea românească era descrisă în literatura de specialitate a vremii ca fiind structurată pe mari clase sociale: clasa muncitoare cu rolul ei conducător şi mesianic, clasa ţărănească  conservatoare şi rezistentă la schimbările  şi programele de transformare impuse de partidul unic, muncitoresc la început, comunist mai târziu, şi pătura intelectualilor de asemenea manifestând la început rezistenţă la schimbare şi păstrând o anumită atitudine critică derivată din capacitatea de a înţelege şi interpreta evenimentele şi consecinţele lor. Era o viziune schematică şi incompletă, care nu acoperea toate categoriile de oameni şi de ocupaţii, dar care era foarte răspândită şi predată copiilor în şcoli, propovăduită în toate materialele şi scrierile cu caracter propagandistic.

După 1989 şi până acum la aproape un sfert de veac după schimbările din decembrie 1989, termenul de clasă socială nu mai este folosit, industria ca ramură de bază a economiei care, oferea locuri de muncă unei mari părţi a populaţiei, a dispărut sau, mai corect spus, s-a diminuat până aproape de dispariţia totală. Clasa muncitoare nu mai există, se foloseşte tot mai rar substant ”muncitor”, fiind înlocuit adeseori cu lucrător mai mult sau mai puţin calificat. Ţărănimea, a dispărut şi ea sub asaltul colectivizării şi al desfiinţării proprietăţii private asupra pământului (propaganda vremii folosea termenul de ţărănimea muncitoare, sau ţărănime cooperatistă) mecanizarea şi chimizarea agriculturii a redus numărul de oameni ocupaţi în agricultură. Ţăranul ca personaj este tot mai rar pomenit, termenul fiind înlocuit cu cel de agricultor sau dacă este proprietar de pământ, fermier, cuvânt împrumutat din altă limbă sau mai bine spus adus din orientarea oficială spre apus. Apusul cui?.. În terminologia uzuală referitoare la alcătuirea societăţii contemporane din România termenul de clasă este evitat având conotaţii de sorginte comunistă din limbajul marxism-leninismului.  Şi totuşi mai există o categorie de oameni caracterizată ca o clasă, clasa politică, termen folosit în toate spectacolele televizate, vorbite de  comentatori şi politicieni  pe post de actori, denumite foarte româneşte talk-show.

După dimensiunea ei în raport cu restul societăţii această clasă pare a fi o clasă de şcoală, iar după calitatea, comportamentul şi rezultatele obţinute de mulţi dintre membri, pare fi o clasă formată în mare parte de derbedei şi repetenţi  sau mai îngăduitor vorbind o clasă în care majoritatea componenţilor ar trebui să aibă nota scăzută la purtare.Această clasă de oameni este populată de politicieni. Politicianul zilelor noastre are rolul pe care activiştii de partid îl aveau înainte de 1989. Clasa politică în totalitatea ei este echivalentul  activului de partid al partidului unic cu diferenţa că, de data aceasta, ea însumează activul de partid al tuturor partidelor de pe scena politică.

Sigur pe el, având răspunsuri la toate întrebările ce i se pot pune politicianul asemenea managerului din portretul prezentat de John Ralstom Saul şi menţionat în articolul nostru anterior referitor la personajele cheie ale reformei, este un individ amoral, pentru care minciuna electorală şi minciuna explicativă a cauzelor eşecurilor de după alegeri sunt mijloace din registrul instrumentelor de manipulare. Promisiunile fără acoperire, aroganţa şi siguranţa de sine atunci când este la putere, convingerea că i se cuvine totul şi că are întotdeauna dreptate, precum şi spiritul agresiv şi foarte critic la adresa adversarilor atunci când este în opoziţie, exagerând de cele mai multe ori, sunt atitudini şi înzestrări fără de care politicianul consideră că nu şi-ar putea îndeplini nobila misiune de reprezentare şi apărare a intereselor celor care l-au ales. Dar adevăratul politician al zilelor noastre este un ins pragmatic, cu scopuri personale de creştere şi parvenire bine definite, cu dorinţa de îmbogăţire personală, averea fiind piedestalul, elementul de stabilizare a poziţiei, iar obţinerea şi rotunjirea ei permanentă fiind una din preocupările de bază, indiferent cât de riscante şi periculoase sunt metodele folosite în acest scop. În împrejurările în care el se adresează unor oameni care îi sunt inferiori ca poziţie şi influenţă socială, de regulă politicianul este neiertător cu oricine încearcă să exprime o altă părere decât a lui sau să contrazică argumentat afirmaţii făcute de el. În aceste situaţii este susţinut de indivizi servili şi linguşitori gata să îl perie, să îi pună în evidenţă calităţile şi să ironizeze, să ridiculizeze sau chiar să înfiereze pe indisciplinatul, inconştientul, nefericitul care a avut curajul opiniei şi l-a supărat pe şefu’.

Din teorie şi din anumite prevederi ale doctrinelor politice ai fi tentat să imaginezi politicianul ca pe un om superior, animat de idealuri, cu mari disponibilităţi sufleteşti, capabil de dăruire, altruist şi drept, capabil de sacrificiu şi de ce nu chiar de eroism, capabil să jertfească pentru o cauză nobilă. Marcată de corupţie, de minciună, de impostură, de fals, înşelătorie şi viclenie lumea în care trăim, este din păcate o lume lipsită de cauze nobile, în această lume globalizată patriotismul este considerat o slăbiciune,  o ruşine, dragostea de ţară şi de popor sunt apreciate ca incapacitate de a înţelege spiritul globalizării şi apartenenţa noastră la marea familie europeană, solidaritatea şi compasiunea faţă de cei mulţi şi sărmani oropsiţi ai sorţii şi marginalizaţi din punct de vedere economic şi social este privită ca o atitudine populistă sau in extremis ca o reminiscenţă comunistă, iar în această lume politicianul zilelor noastre este chemat să lupte împotriva unor astfel de rătăciri, să aducă pe cei slabi şi nepregătiţi pe calea dreaptă şi de viitor a progresului în cea mai ilustrativă manieră caragialiană.

Scrise cu durere şi cu efort, cu o suferinţă resimţită aproape fizic din cauza realităţii acestor stări de fapt, frecvent întâlnite, practic prezente în viaţa noastră cotidiană la tot pasul şi în aproape toate împrejurările trăite, aceste rânduri mi-ar putea crea mustrări de conştiinţă, dacă nu ar abunda studiile de caz ilustrative pentru dimensiunile şi profilul acestui personaj cheie al reformei, realizate cu curaj, cu competenţă profesională şi mare forţă de convingere de harnicul şi inimosul gazetar Silviu Mănăstire în emisiunea sa zilnică ”Portret de politician” la postul de televiziune Realitatea TV, care are marele merit de a arunca o lumină clarificatoare asupra politicienilor români din zilele noastre. Mai menţionez în sprijinul efortului de a da, nu atât dimensiunea şi profilul acestui personaj, cât mai ales consecinţele ce pot decurge din această tristă realitate a clasei politice pentru evoluţiile în planul economic şi social a vieţii româneşti, consecinţe ilustrate tulburător şi din păcate extrem de alarmant, pentru vremea lui,  în pamfletul „1907 Din primăvară până în toamnă” scris de geniul literaturii româneşti care a fost Ion Luca Caragiale, în 1907, în încercarea sa de a descoperi cauzele pentru tragedia trăită de România în sângeroasa primăvară a acelui an îngrozitor. Marele scriitor şi om de cultură, care a cochetat şi cu viaţa politică a vremii,  animat de un patriotism onest şi dăruit sufleteşte cauzelor celor mulţi şi oropsiţi, în finalul eseului său îşi punea speranţa în schimbarea constituţiei şi a sistemului de votare şi în apariţia unui bărbat providenţial capabil să intervină pentru a îndrepta starea de lucruri, astăzi însă privind la vârful conducerii politice a statului descoperim politicianul şi politicianismul din România contemporană care din păcate nu inspiră nici o speranţă pentru viitor.

Gheorghe INDRE