Selectați pagina

REZULTATELE REFORMEI (3)

REZULTATELE REFORMEI (3)

După 20 de ani oamenii şi reforma

Motto: ”Testul progresului nostru nu este dacă noi asigurăm mai mult abundenţei celor care au prea mult este dacă noi asigurăm suficient celor care au prea puţin” , F.D. Roosevelt

Continuăm seria reflecţiilor asupra rezultatelor reformei privite prin prisma unui observator profund implicat în procesul de transformare a modului de organizare şi funcţionare a industriei energiei electrice din România după 1990. În numărul anterior am inventariat o serie de aspecte aduse de schimbarea relaţiilor contractuale şi de creşterea explozivă, diversificarea şi nuanţarea activităţilor comerciale pe piaţa de energie electrică. În această nouă strădanie de relevare a unor rezultate, efecte şi consecinţe observabile la o primă vedere, ne vom concentra asupra impactului pe care reforma l-a avut şi îl are asupra forţei de muncă din sectorul energiei sau folosind un termen la modă în acord cu noua „limbă de lemn” a zilelor noastre asupra resurselor umane. Ce vom descoperi aşadar din această nouă, importantă şi extrem de incitantă şi tulburătoare perspectivă? Prima, cea mai izbitoare, plină de semnificaţii şi foarte evidentă schimbare adusă de transformările impuse de reformă deja am şi enunţat-o şi ea se referă la modificarea terminologiei, foarte rar se vorbeşte de forţa de muncă specializată şi calificată ca forţă de producţie, termenul este considerat perimat de sorginte socialist-comunistă, venind din economia planificată, arareori se vorbeşte despre personal şi politica de personal, toate aceste formule şi exprimări fiind înlocuite cu atotstăpânitoarea denumire de resurse umane, sau la singular resursa umană. Încă de la primele lecţii de management, termen care a înlocuit pe cel de conducere şi ştiinţa conducerii, am fost surprins şi aproape şocat de ideia considerării omului, a personalului şi puterii sale de muncă şi creaţie ca resursă.

Pentru mine, format şi calificat pentru a lucra în domeniul energetic, în industria energetică termenul de resursă este indisolubil legat de resursele primare de energie şi materie primă, combustibili fosili, mineralele extrase din subsol sau din exploatări de suprafaţă, energia căderilor de apă, sau a valurilor, energia solară etc. Raţiunea de a fi a unei resurse este aceea de a fi exploatată raţional, cu maximă eficienţă în mod special în situaţia resurselor epuizabile cu volum şi  cantităţi finite. Dacă ar fi să personalizăm în ultimii 200 de ani după apariţia revoluţiei industriale, s-a dovedit că drama fiecărei resurse este exploatarea ei neraţională, aproape fără milă şi fără grijă pentru viitor. Exploatarea s-a făcut în unele locuri şi în unele perioade absolut neraţional până la epuizare, motivarea deciziilor fiind întemeiată constant pe goana după profit, fiind întreţinută de ritmurile mari de creştere economică, de încurajarea, diversificarea şi dezvoltarea consumului, ca motor al dezvoltării economice şi sociale a societăţii omeneşti. Din motivele arătate mai sus, considerarea personalului şi a forţei lui de muncă şi creaţie ca resursă, mă trimitea imediat cu gândul la faptul că raţiunea de a fi a acestei resurse este să fie exploatată raţional iar drama ei este ca exploatarea în ciuda declaraţiilor de faţadă este tot mai neraţională şi nemiloasă, în aceeaşi goană nebună după profit, după acumulare de bogăţii şi de averi de către toţi cei care decid, de către toţi cei care sunt educaţi, formaţi şi chemaţi să recruteze, să selecteze, şi să valorifice prin angajare resursa umană. Desigur că acest demers analitic mă trimite fără să vreau la noţiunile şi teoriile învăţate în şcoală referitoare la exploatarea omului de către om, pe care nu le-am mai auzit exprimate în ultimii 20 de ani ca şi când în lumea democraţiei născută ca produs al reformei astfel de realităţi nu mai există sau dacă există ele trebuie ascunse, aşa cum gospodina leneşă şi superficială ascunde gunoiul sub preş pentru a da întotdeauna impresiacă în casa ei este o curăţenie perfectă.

Conceptul de resursă aparţine ştiinţei economice, de regulă resursele au un preţ care reflectă valoarea lor de piaţă. Privit ca resursă omul este considerat simplificator numai din punctual de vedere al forţei sale de muncă minimalizându-se celelalte nevoi, însuşiri şi calităţi, neglijându-se complexitatea şi valoarea personalităţii umane care într-o judecată normală nici nu poate fi evaluată în bani. Ce s-a întâmplat de fapt din punctul de vedere al forţei de muncă în sector ca efect şi rezultat al reformei? Dacă privim situaţia personalului existent în industria de electricitate la începutul anilor 90 vom constata firesc că înregistrăm azi un grad avansat de îmbătrânire, media de vârstă în societăţile şi companiile create prin restructurare şi reformă este foarte mare de regulă peste 40 ani în unele situaţii chiar peste 45 ani. Restructurările succesive au fost marcate de obiective care vizau reducerea de personal în contul investiţiilor noi şi a modernizării şi retehnologizării instalaţiilor. Tehnologia în domeniul tehnicii de calcul al informaticii şi telecomunicaţiilor (IT) a făcut în ultimii 20 de ani salturi spectaculoase, iar odată cu ea s-au revoluţionat, aparatele, şi echipamentele din sector, pe principii noi tehnologia digitală a pătruns definitiv în domeniul aparatelor de măsură, al releelor din construcţia instalaţiilor de protecţie şi automatizări, al sistemelor de supraveghere a stării instalaţiilor, al sistemelor de comandă şi control, al sistemelor de reglaj etc. Toate echipamentele primare de comutaţie, de măsură, de protecţie împotriva supratensiunilor, ş.a. au fost practic reproiectate şi realizate cu materiale şi soluţii noi generate de evoluţia cercetării şi inovării stimulate de utilizarea tehnicii de calcul. În aceste condiţii personalul din activităţile de întreţinere şi exploatare, din cercetare şi proiectare s-a confruntat cu nevoia de instruire continuă, de învăţare permanentă progresele care se înregistrau foarte rapid conducând uneori la schimbarea tehnicii la fiecare câţiva ani. Modernizările realizate în ultimii ani prin înlocuirea echipamentelor uzate şi nu arareori prin reproiectarea instalaţiilor, precum şi noile investiţii au avut ca rezultat reducerea volumului necesar de lucrări de întreţinere şi reparaţii ceea ce a determinat redimensionarea schemelor de personal, reducerea numărului de posturi, disponibilizări colective şi pensionări anticipate eliberând o mare parte din personalul existent şi generând din păcate un considerabil număr de şomeri şi oameni încă în forţă fără ocupaţie, fără un loc de muncă. Ajustarea structurală a economiei româneşti, închiderea prin falimentare sau prin privatizare a unui foarte mare număr de foste intreprinderi industriale a complicat lucrurile din acest punct de vedere foarte mulţi muncitori calificaţi rămânând fără locuri de muncă şi fără o perspectivă imediată în ceea ce priveşte posibilitatea găsirii unui loc de muncă. Criza economică şi financiară din ultimii doi ani a dus la falimentarea multor societăţi mici şi la agravarea situaţiei din punctul de vedere al locurilor de muncă. Primul val de emigrare masivă a forţei de muncă s-a înregistrat în anii 90, în primii ani de upă revoluţie şi primii care au plecat au fost  oameni cu pregătire superioară, ingineri, doctori, economişti, jurişti, profesori oameni care lucrau în industrie, în cercetare, în proiectare, în învăţământ, ănătate etc. Erau buni vorbitori de limbi străine şi  dispuneau de curajul, determinarea şi încrederea în forţele proprii necesare pentru a alege această cale. Ţările de destinaţie, cu o politică de absorbţie eficientă au fost pentru acea etapă Canada, SUA, Israel şi ţări din Uniunea Europeană. Acesta a fost primul tribut şi primul cost plătit de economia şi societatea românească în materie de valori umane, ca preţ al reformei. Înainte de criză începând cu a doua jumătate a anilor 90 foarte mulţi oameni tineri şi calificaţi au părăsit ţara în căutarea unui loc de muncă în ţările Uniunii Europene, în mod deosebit în Italia şi Spania. Spre deosebire de fenomenul de emigrare menţionat anterior, în această a doua etapă au plecat foarte mulţi oameni fără pregătire superioară, muncitori, maiştri, tehnicieni, fenomenul a luat proporţii de masă, satele s-au golit de oameni tineri, copiii au rămas în sate şi oraşe în grija bunicilor, cu toate consecinţele de ordin educativ, formativ şi social derivate din acest proces, toate aceste fenomene fiind efecte ale schimbărilor aduse de reformă. Reforma în industria energiei electrice ca proces în integralitatea lui a avut două componente principale restructurarea activităţilor din sector şi privatizarea prima impusă de cerinţele construcţiei cadrului legislativ şi instituţional necesar implementării pieţei de electricitate iar a doua ca soluţie întrevăzută şi preconizată pentru îmbunătăţirea activităţilor manageriale, a modului de conducere şi gestionare a activităţilor comerciale prestate în cadrul sectorului. Aceste două aspecte au afectat diferit personalul dar fiecare dintre ele au lăsat urme adânci în viaţa, în concepţia, în realizările şi nerealizările, în satisfacţiile sau frustrările şi neîmplinirile înregistrate de oamenii din sectorul energetic. Prin restructurare au apărut societăţi noi, create prin decizie politică, dezechilibrate din punctul de vedere a resurselor alocate, din punctul de vedere al poziţiei pe piaţă, al perspectivei de dezvoltare şi al provocărilor de retehnologizare şi modernizare, de adaptare la noile cerinţe impuse de legislaţia europeană. Ca o consecinţă a acestor diferenţieri oamenii din companiile nou create au fost afectaţi diferit, unitatea lor din punctul de vedere al capacităţii de a-şi conştientiza şi apăra interesele a fost zdruncinată, diferitele colective care lucraseră şi colaboraseră, unele zeci de ani de pe poziţii relativ egale cu interese comune, s-au trezit dintr-o dată pe poziţii diferite cu dorinţe şi aşteptări diferite, cu ameninţări şi provocări diferite.

În primii ani de după 90 interesele lor colective erau reprezentate de noile sindicate organizate, cu lideri carismatici şi hotărâţi, mai mult sau mai puţin pregătiţi pentru misiunea dificilă ce şi-o asumaseră, dintre care unii au rezistat alţii au eşuat. După restructurare organizaţia iniţială s-a divizat şi ea în organizaţii mai mici, federaţii şi confederaţii, mulţi dintre liderii de sindicat afirmaţi şi-au completat studiile şi au folosit vizibilitatea şi popularitatea dobândite de pe poziţiile lor de conducere pentru a intra în politică au devenit deputaţi şi senatori oameni cu putere şi influenţă care au negociat contractele colective cu reprezentanţii patronatelor şi cu conducerile companiilor. Pe măsură ce divizarea şi restructurarea au progresat forţa şi activitatea sindicatelor au fost şi ele afectate. Privatizarea, cea de-a doua fază a reformei a adus transformări şi provocări noi pentru oamenii din sector, regulile jocului managerial s-au schimbat, numărul disponibilizărilor şi pensionărilor anticipate a crescut considerabil iar capacitatea de reacţie şi influenţare a sindicatelor se face tot mai puţin resimţită, oamenii trebuie să se obişnuiască cu căutarea de soluţii şi rezolvări individuale, adeseori greu de găsit într-un climat tot mai nesigur, într-un mediu abraziv şi necruţător.
Sunt însă şi oameni din sector care au progresat în urma schimbărilor aduse de reformă. Au apărut activităţi noi cum sunt cele circumscrise domeniilor de piaţă, activităţi de reglementare, activităţi legate de managementul calităţii, de relaţii publice şi comunicare de achiziţii, induse şi aduse de procesele de privatizare ş.a. Toate acestea au generat oportunităţi de dezvoltare a carierei, de specializare şi recalificare, care au fost valorificate cu succes de oamenii ambiţioşi, serioşi şi bine pregătiţi, sau de cei mai puţin valoroşi profesional dar bine sau foarte bine orientaţi politic şi comportamental. Dar cea mai mare şansă obţinută este deschiderea spre lume, posibilitatea de a călătorii şi de a înţelege mecanismele de lucru în companii similare, posibilitatea de colaborare şi lucru în echipe internaţionale, accesul aproape nelimitat prin INTERNET la uriaşe biblioteci cu documentaţie şi informaţii. Şi toate aceste realităţi le subliniem în finalul acestui moment de reflecţie, pentru a încheia pe nota optimistă minimală care să ne permită să mergem mai departe. În numărul următor vom extinde examinarea efectelor reformei asupra oamenilor cu privirea îndreptată spre generaţiile care se pregătesc pentru a prelua misiunea energeticienilor în noile condiţii şi cu noile date ale problemei.

26 aprilie 2010, dr. ing. Gheorghe INDRE



Arhivă