RĂZBOIUL (IM)PREVIZIBIL
Un scriitor perseverent cu propria
ambiţie, de a rămâne sesizabil pe rafturile
unor biblioteci naţionale de referinţă îşi scoate
fiecare nouă carte în o sută de exemplare,
dintre care primele zece le trimite la instituţii
culturale de prim rang, iar restul le oferă la
prieteni. Impact posibil? Circa patru sute de
conaţionali vor răsfoi volumul în următoarele
săptămâni. Ulterior depinde de valoarea cărţii.
Un internaut, cu blog propriu, când
reflectă opinia sa despre mersul lumii, dacă
are mai mult de şapte cititori este un
compatriot citit, primii 7 vizitatori ai arealului
său electronic fiind ofiţerii de serviciu de la
instituţiile plătite de contribuabilii români, ca
să fie vigilente. Impactul probabil, în lumea
mediilor de socializare fiind mult mai mare,
propagarea unei păreri temerare, bine
argumentate fiind deseori comparabilă cu
viteza luminii, de unde şi decizia unor
autorităţi din state cu regim politic aparte,
precum Rusia şi China, de a impune şi
menţine restricţii în privinţa dreptului la libera
exprimare, în spaţiul de interes larg, prin
intermediul inteligentei utilizări individuale a
computerului.
O teleastă cu podoaba capilară de
culoare blondă, cu dorinţa de a realiza o
emisiune cu poveşti vânătoreşti, pentru cine se
anestiază, zilnic, cu minciuni livrate pe bandă
rulantă, poate şi chiar a demonstrat, la finalul
lunii iunie, că atrage naivii cu doi invitaţi
aparte.
Era duminică, când se mai poate da în
stambă şi o televiziune altfel incisivă în
căutarea adevărului. Primul invitat avea un aer
voit misterios, fiind specialist în anticiparea
ploilor răsăritene şi invocarea conducerilor
secrete ale lumii pământene, un vocal net
delimitat de poziţii pro-Vest sau pro-Est,
personajul fiind, conform propriei precizări,
un bun român, visător, cu harul povestirilor
pentru amărâţii care mai au nevoie de ghizi,
prin culoarele imaginaţiei unor naratori
încântaţi de haloul creat cu propria amăgire a
semenilor.
Al doilea invitat purta…cosiţe, fiind de
fapt o Blondă ce îndemna telespectatorii, ca
specialistă, vorba vine, în premoniţii de doi
bani, ca să nu creadă în…poveştile cu
agresivitatea Rusiei, ea având rude la Doneţk,
care i-au trimis imaginile video ale unui
reportaj, realizat pe timpul unui schimb de
focuri, context în care reporterul…de limbă
rusă…întreba pe cetăţenii de pe stradă spre ce
aleargă şi aceştia îi răspundeau în
limba…engleză! Deci erau americani, cum ne
invita să credem Blonda.
Atâta Manipulare, Prostie şi Abuz de
credulitatea cui o fi crezut-o pe Blonda cu.. iia
albă, gura slobodă şi mintea dusă cu sorcova,
sau indusă în spirit…răsăritean, nu am văzut de
mult timp în România.
Păi dacă aşa stau lucrurile, ruşii sunt
paşnici…deloc agresori, americanii vor război,
pe unde se duc…cum cuvânta Blonda invitată
în platoul de filmare…fiind privită, cu
amuzament, de…Blonda teleastă, atunci cei
peste şase mii de morţi, din estul Ucrainei,
sunt toţi americani, veniţi să agreseze pe
paşnicii răsăriteni?!…
Noroc cu canicula, creşterea
temperaturii fiind o posibilă explicaţie logică a
a teatrului mic, absurd, jucat la o televiziune
cu milioane de telespectatori, de o Blondă
rusofonă, în emisiunea unei Blonde aparent
afonă. Comedie mare, de doi bani minutul…
Recapitulând, cărţile înţelepţilor nu
mai ajung la cei mulţi, gândurile internauţilor
navighează în mediile de socializare cu viteza
luminii, iar inepţiile unor persoane cu pretenţii
aiuritoare sunt servite pe tavă, instantaneu, la
milioane de telespectatori, unii naivi, alţii
dornici de un refugiu temporar, în lumi
imaginare, aparent paralele.
De la nivelul cetăţenilor simpli să
trecem la nivelul celor aleşi sau numiţi să
decidă soarta mai bună a naţiei române.
Primul nivel, cel suprem, fiind acela
prezidenţial, care a şi lansat recent documentul
unei strategii naţionale, aparent de apărare,
trecut rapid prin parlamentul format din
cetăţeni dornici să nu îşi supere preşedintele,
dar nici pe vigilentul DNA.
Strategia menţionată nici nu se compară cu
aceea a preşedintelui Barack Obama, din
februarie 2015, cea americană fiind expresia
mentalităţii de învingător, de încredere în
capacităţile reale ale americanilor, în timp ce
aceea mioritică este doar expresia grafică a
unei prudenţe prezidenţiale autohtone.
Prin urmare, documentul lipsit de
vigoare strategică, propus de Cotroceni,
adoptat de Parlamentul care are peste o sută de
membri susceptibili a fi corupţi, va avea soarta
cărţii scriitorului despre care scriam la
începutul acestor rânduri, mai concret câteva
exemplare fiind deja trimise la unii demnitari
ai momentului, restul tirajului, confidenţial,
fiind la dispoziţia preşedintelui României.
Povestea publică conform căreia va urma o
Carte Albă şi o Strategie Militară merge
pentru cei ce urcă pe Dealul Ţăcăliei, unde se
mimează rolul Armatei Naţionale, la românii
ce nu măresc bugetul apărării şi au iluzia că
războiul început în anul 2014, în Ucraina, a
îngheţat pe omuleţii…verzi în peninsula
Crimeea şi pe rusofonii separatişti în Donbas,
acum fiind acolo, în cele două teritorii rupte
de Ucraina, doar linişte şi pace, curgând
numai miere şi lapte…
Cu un prezident de ţară purtând o
pălărie de vară evident prea mare pentru el,
am ajuns în situaţia ca Pentagonul, adică
Departamentul Apărării al Statelor Unite să
dea o mână de ajutor, concretă, necesară,
aliaţilor de la frontiera de est a NATO, mai
concret statelor baltice, Poloniei şi României,
prin anunţata trimitere, din timp, de tehnică de
luptă şi alte echipamente militare, pe teritoriul
ţărilor menţionate.
Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia au
cerut aşa ceva, la Bucureşti a trebuit să vină
Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din
Europa, pentru a transmite interlocutorilor
oficiali români propunerea Pentagonului, care
include trimiterea de 55 de tancuri americane
moderne de luptă. Cu alte cuvinte, noroc că de
apărarea României se ocupă Statele Unite ale
Americii.
România este ţară membră a NATO, dar
Suedia, nu. Cu toate acestea, pornind de la
agresiunea militară a Federaţiei Ruse, în anul
2014, în Ucraina, de la anexarea manu
militari, a se citi în mod hitlerist sau dacă vreţi
stalinist, a peninsulei Crimeea, de la
desprinderea de facto a zonei Donbas de sub
autoritatea legală a guvernului de la Kiev,
ministrul suedez al apărării a propus acum
creşterea bugetului forţelor armate, „pentru a
pregăti Suedia pentru război.” Deci bani
pentru armată.
Polonia este ţară membră a NATO şi de mai
multe luni de zile îşi pregăteşte armata, în mod
oficial, pentru război, nu cu marţienii, ci cu
aceia care au agresat statul european ucrainean
în anul 2014, iar acum fac pe victimele
încercuirii plănuite, în imaginaţia
propagandiştilor de la Moscova, de către
Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic. Hoţul
cel mare strigă…hoţii!
În schimb, la Bucureşti, avem un
premier interimar de o candoare făcută zob – la
aceeaşi televiziune cu apetitul mai sus
semnalat pentru poveşti răsăritene -, care nu
înţelegea că aparentul interes al unui jurnalist
cu experienţă, care a lansat ziare cu impact la
public, după decembrie 1989, interes pentru
diferenţa dintre logistica şi justiţia cu misiuni
militare, nu era decât un exerciţiu de
comunicare ironică, generat de o realitate
aparte, în care cine urma să fie premier este
trimis ambasador peste Ocean, cine a fost
premier, cu studii interesante parcă pe tărâm
britanic, primeşte un os de ros la un serviciu
pe care l-a mai condus cumva, cândva, iar
actualul premier a reuşit să îşi recupereze nu
doar piciorul, la sud de Marea Neagră, dar,
aparent, desigur, parte din imaginea robustă
din primăvara anului trecut.
Noroc cu prezenţa, în ultima zi a lunii
iunie, 2015, a secretarului general al NATO,
Jens Stoltenberg, la Berlin, la aniversarea a
60 de ani de la primirea Germaniei în
Organizaţia Tratatului Nord-Atalntic, noroc de
întâlnirile sale cu ministrul de externe al
Germaniei, dr. Frank-Walter Steinmeier şi cu
ministrul de finanţe, dr. Wolfgang Schäuble..
Prilejuri teoretice de a îl întreba pe Steinmeier
ce iluzii mai are cancelarul Germaniei, Angela
Merkel, în privinţa intenţiilor preşedintelui
Putin, şi de a sugera lui Schäuble să trasmită
cui trebuie, la Bruxelles, că bugetul apărării,
din ţări blocate de restricţii ale Berlinului,
precum România, poate fi adaptat cerinţelor
ultimului Summit al NATO, derulat în Marea
Britanie, anul trecut.
Cum aşa ceva ţine tot de orizontul
poveştilor vânătoreşti, vom rămâne în lumea
orgoliilor mărunte, cu cărţi citite de doar
câteva sute de avizaţi, cu internauţi care i-au
determinat şi pe oficialii, de ieri şi de azi, de la
Bucureşti să utilizeze, cu exces de zel, mediile
de socializare, televiziunile ostile sau
favorabile, cu responsabili din ministerul
armatei obişnuiţi să nu susţină ofensiv,
argumentat, inteligent, prioritatea alocării
acum, nu peste 24 de luni, a banilor meniţi a
întări capacitatea de apărare naţională.
Apărarea naţională nefiind acum decât
o sintagmă jucată dogmatic de autorii unei
strategii insignifiante, buşificatoare şi
bilibizdrocizante. Un nimic, deloc de interes
public.
Ion Petrescu