Poezii apărute în nr. 53-54/15 IUNIE 2014

Gheorghe VĂDUVA

Deşert lângă-un izvor…
Când viaţa mă sugrumă, eu încă vieţuiesc,
Când moartea-mi dă târcoale, eu încă mai
trăiesc,
Când cerul nu mă vede, eu încă-l mai privesc,
Când ura mă striveşte, eu încă mai iubesc…
Când soarta mă loveşte, n-o pot lovi şi eu,
Când şansa m-ocoleşte, mă-înjug din nou la
greu,
Când am trudit degeaba, am dat ce-a fost al
meu,
Când am să ies din ploaie, voi fi doar
curcubeu.
Când am s-ajung la capăt, o iau de la-început,
Când am să cad pe gânduri, voi fi un gând
tăcut,
Când voi afla ce-i gândul, voi şti de ce-am
căzut,
Când altul o să-mi vină, voi şti ce n-am ştiut.
Când poate-mi va fi bine, voi fi un bun
străbun…,
Când am s-ajung în zdrenţe, voi fi ce-mi sunt
acum,
Când voi aprinde focul, mă voi zidi din fum,
Când mă va arde viaţa, voi fi tăciuni şi scrum.
Când îmi va trece vremea, mă voi sui pe-un
nor,
Când voi privi la stele, voi şti c-am să cobor,
Când voi sosi din ceruri, am fost un meteor
Ajuns la mine-acasă, deşert lângă-un izvor…
Gheorghe Văduva,
Bucureşti, 07 martie 2014

Nori

Nu vrem să fie nori, dar norii-înseamnă ploaie,
Port-ape, sus, pe cer, căci ceru-i rai cu apă,
Din care viaţa lumii-n zori de zi se-adapă
Ca verdele din frunze, ca vinul din butoaie.
Cu cât sunt mai urâţi, cu-atât sunt mai daţi
dracul,
Se fulgeră-între ei, se bat, smintiţi, pe cer,
Cu săbii-îmbârligate, cu ancore de ger,
Sunt negrii-n cerul gurii, c-atât îi duce capul.
Sunt nori de vreme rea şi nori pe vreme bună,
Sunt nori de uragane şi nori goliţi de ploi,
Sunt nori purtaţi de viaţă şi nori pătrunşi în
noi,
Cuminţi, când sunt de gardă, şi răi, când ţes
furtună.
Trăim mereu sub nori, căci norii ne dau viaţă,
Din ei coboară apa ce iese din pământ,
Dar norii cei mai grei sunt norii de pe gând,
Când gândul, nins de vorbe, devine sloi de
gheaţă.
Gheorghe Văduva,
Bucureşti, 22 martie 2014

Viorel CREȚU

Eu nu sunt…
Eu nu sunt mintea şi nici gândul,
De mii de ani pribeag cutreier tot Pământul.
Sunt ploaia care plânge, samânţa o-nfioară
Cu fiecare verde răsărit de primăvară.
Eu nu sunt cel ce astăzi vă vorbeşte,
De mii de ani un nufăr alb in inimă imi creşte.
Sunt vântul care printre crengi suspină
Cu fiecare vis născut in drumul spre Lumină.
Eu nu sunt cel pe care-l vezi acum,
De mii de ani privesc la timpul ca un fum.

Cornel BALABAN
LA JUDECATA DE APOI
CRONICĂ

Generalul Basta
Declară asta :
-Pus-am să-l taie
Pe Mihai
Că era musai –
Dar nu eu, numai –
Mai dinainte
I-aţineau un dinte
Boierii hicleni
La Călugăreni,
Turcii în istov
La pod pe Neajlov
Aruncaţi din sfârcuri
De tăiş în smârcuri,
Toţi bătuţii-măr
Lângă Selimbăr,
Când porni atacul
Cu Baba Novacul,
Cei loviţi rău
Lângă Gorăslău,
Cei trântiţi din şa
La Jajcea,
Toţi craii răsturnaţi
În pulbere
Ori scăpaţi înot
Prin apa tulbure,
De spaimă,
Când Mihai trecea iureş
În Maramureş
De la Istru
Și din Banat la Nistru
Faima lui zburând

Ca un gând
Până în Bretania
Și Hispania…
Că au rămas de snoave
În hrisoave
Și cum îl mai puteam răbda
Pe Mihai ?
Când Măria Sa
Feodor, Tarul –
I-a recunoscut hotarul ?
Pentru că îndrăznise
Și reuşise
Să facă punţi
Peste munţi
Ducându-le în salbă
Din Valahia
Și Moldavia
La Alba –
În Ardeal
Unindu-le
Și stăpânindu-le
Cu dreptul
Lui Decebal
Că păliră
Și tresăriră
Coroana lui Arpad –
Crucea lui Ștefan cel Sfânt – în mormânt
Dacă i-am dat
Osânda –
Nu numai eu
I-am fost
Gâde
La Turda
Chem martor pe Iuda !
Care l-a vândut
Mai demult
La Stambul.
În Lehia,
La Praga,
La Viena
Și Buda !
Cu mine
Au lucrat,
Au trădat
Și l-au tăiat
Toţi care în pământul transilvan
Vroiau crai unguresc
Ori nemţesc
Nu os domnesc
Oltean, neam de opincă
Peste nemeşi vlădică
Toţi
I-am adus năpasta !
Semnează
BASTA.

Sorica PACIOGA
ADUNARE ELECTORALĂ Nr. 130

În pădure la răcoare
Adunare – zarvă mare…
Mese-ntinse, difuzoare,
Televiziuni locale….
Cu principii liberale,
Meşteră în osanale,
Candidată ideală,
Vulpea îşi prezintă astăzi
Platforma electorală.
Chipeşă la-nfăţişare,
Vicleană, curtenitoare,
Făcând baie de mulţime,
Trece pe la fiecare,
Călduros le-ntinde laba,
Îi salută zâmbitoare
Le dă poză ”souvenire”
Și împarte calendare.
În aplauze, slogane,
Urcă apoi la tribună,
Îi cuprinde cu privirea
Și începe să le spună:
– Dragi, distinşi compădureni,
”Nu există în natură
Pădure fără uscătură”
Chiar de sunt printre noi hoţi,
Nu vreau să-i stigmatizez,
Jur, că vă stimez pe toţi!
Am venit la adunare
Cu planuri măreţe, clare…
În profesii liberale,
Concurenţa este mare,
Bătălia-i câştigată
În final, de cel mai tare!
Exemple avem destule
Printre oameni şi-n pădure.

Astăzi trăim vremuri grele…

Vreţi ca să scăpaţi de ele?
Bizuiţi-vă pe mine!
Pentru supravieţuire,
Am soluţii salutare
Și metode de succes..
Niciodată nu dau greş!
Dacă mă votaţi pe mine,
Vă promit ”Să trăiţi bine!”
Vom da iama în judeţe,
La baroni şi interlopi,
Că şi ei s-au îmbuibat
Ca şi noi – tot din furat!
Voi fi lângă voi mereu
Și la bine şi la greu!
Doresc să vă ocrotesc..
Parol! Nu vă păcălesc!
(şi îşi aminti şireata
cum şi-a pierdut ursul coada).
Vreau ca să fim protejate,
Să trăim în libertate
Și să nu mai fim vânate!
Am în proiect legi severe
Prin care se pedepseşte
Vânătoarea de plăcere-
”Hobby-ul” pe a noastră piele
Ce-o pun unii la vânzare
Pe pieţe occidentale.
Onorată adunare,
Voi propune-n Parlament
Legi pentru emancipare
Și fără discriminare
Între om şi animale!-
Să avem drepturi egale!
Nu vreau să mai lungesc vorba!
Asta-s eu – asta-i platforma!
Vă las timp să meditaţi,
Și vă rog să mă votaţi!
După această prezentare
S-a încins o horă mare
Ca în zi de sărbătoare!
Lupul se prinde în horă
Lângă juna Căprioară,
Iepurele ţine pasul
Cu Vulpea şi cu Ogarul;
Pe post de observator,
(cândva şef pe nu ştiu unde)…
Ursul pofticios cum este,
Lângă el cu o găleată
Plină cu miere curată
(pe care-a primit-o-n dar),
Stă la masă, îi priveşte
Și se-nfruptă împărăteşte
Cu mici, bere şi cu peşte.
Bursucul cam amărât,
(zice-se că-i implicat
într-un lobby necurat)
Stă şi-i ţine de urât.
Bairamul e în toi!
Unii s-au cam cherchelit…
Vulpea a surprins momentul
Și-a strigat: – Începe votul!
Atunci, întreaga suflare
Prezentă la adunare,
În urale şi fanfare,
Artificii şi baloane,
Toţi! în ”unanimitate”,
Încântaţi de-aşa proiect,
Au votat şi-au trimis Vulpea,
Deputată-n Parlament.
Metoda-i molipsitoare!
Pentru un ciolan mai mare,
Se rotesc la guvernare,
Șmecherii cu ”ciocul mare” –
Cei care păcălesc gloata –
Cu mici, bere sau găleata!
Și mai nou Electorata.

Cornelia Violeta Popescu, născută Remeş, inginer,
absolventă a Facultăţii de Electrotehnică din U.P.B. ,
secţia Acţionări electrice, cercetător ştiinţific principal
III şi şef departament marketing la ICPE ACTEL
Bucureşti, secretar al CT 36 – ASRO şi preşedinte al
CT 130 – ASRO, autor al unei invenţii, coautor al SR
nr. 13547-3:2012 “Model de dezvoltare a afacerii prin
inovare. Partea 3 Transfer tehnologic, Principii generale
şi linii directoare”; Preocupări literare din 1995,
redactor al revistei Inforenergetica (2000-2007),
membru al Cenaclui literar susţinut de pictoriţa Angela Paşca (2000-2001), membru al Cenaclului literar
„Liting” al AGIR şi redactor al suplimentului literar
„Literar ing” al revistei „Univers ingineresc” editată de
AGIR (2013 – prezent).

Norii

La început, norii erau doar
bucăţi din vată pufoasă de zahăr,
rupte din cerul plin cu destine,
să se joace d-ascunselea cu mine.
Apoi, luau forme de păsări arheopterix,
dragoni cu guri care scapără foc,
mari de tot, cât să mă-nghită pe loc.
Erau când albi, când gri ori negri,
jucăuşi şi hoinari telegari,
mânaţi pe cer de Sfântul Ilie,
s-aducă ploi peste noi, cei ştrengari,
să creştem chiar şi un pic mai mari.
Mai târziu, norii au devenit mai înţelepţi:
Mi-au descoperit răsăritul de Soare,
Pe care l-am aşteptat într-o noapte albă
Să răsară … dintr-o Mare Neagră.
Ce vrajă divină a agregat din vapori
Chipuri de îngeri plutind printre nori ?
2005, Cornelia Violeta Popescu
Dragoste de frate
Dragostea de frate este sfântă.
La început, copilăria ne-o încântă
Cu jocurile dintre năzdrăvani,
Şi apoi ne însoţeşte printre ani.
Dragostea de frate împarte totul:
Părinţii, amintirile, chiar şi tortul,
Lacrimi, bucurii şi micile secrete
Păstrate-n jurămintele discrete.
Dragostea de frate inima îţi frânge
Când vezi c-aproapele tău plânge.
O îmbrăţişare şterge lacrima amară
Şi atunci durerea începe să dispară.
Dragostea de frate te judecă uneori,
Apoi te iartă, te ajută, îţi aduce flori.
Este într-adevăr prima prietenie
Care înfloreşte prin fiecare bucurie.
Dragostea de frate este dăruită
Fără ca s-aştepte să fie răsplătită.
Cu ea, o inima de mamă pe Pământ
Veghează şi-n cer un Frate sfânt.
Cornelia Violeta Popescu, 15 august 2013

Alexandru PACIOGA
Cântec de iubire

Soţiei mele Sorica Pacioga
Eşti fiinţa pentru care scriu
Și-mbrăţişarea ţi-o ador
Cu sufletul purtat de dor
Și vise dragi de viitor.
Răscolind abil gândirea
Lumina noastră vie,
S-o purtăm ca pe-o făclie
Trăind din plin iubirea!
Iubirea de la Dumnezeu,
Pentru viaţă şi credinţă,
Ce ne-a condus ca un ecou –
Chemare sfântă şi dorinţă.
Să cântăm cu bucurie
Și slove calde, elevate,
Mesaje sfinte, pozitive,
Refrene pro eternitate!
Azi, pentru noi e sărbătoare,
De suflet şi legământ,
Că porţi nume de la Soare
Și harul de la Duhul Sfânt!
Să cântăm toţi pentru tine,
Pentru timpul care vine,
Cu vise dragi înaripate
Și cu gânduri luminate.
Refren cu graţie divină
Și evocare creştină –
Să-l cântăm din nou cu toţii:
Soţul, copiii şi nepoţii!
La mulţi ani cu sănătate
Și cu gânduri luminate
Alexandru Pacioga
Bucureşti 12.05.2