Poezii apărute în nr. 49-50 / IUNIE 2013

GHEORGHE VĂDUVA

Dor de dimineaţă…

Cândva, demult, când mai umblam pe munte,

Gândeam, visam, c-aş vrea să fiu cu tine,

Şi chiar erai alăturea de mine,

Când îmi ştergeam sudoarea de pe frunte.

Urcam din greu spre crestele spuzite,

Prin toamne reci, prin veri cu stropi de ceaţă,

Pe brâne seci, pe stânci cu flori de gheaţă,

Prin hornuri doar în vorbe auzite.

E mult de-atunci, dar parc-ar fi acum…

Eram un dor ce căuta, pe-o stâncă,

O oază dintr-o linişte adâncă,

Un pas pe nori, o clipă de parfum…

Visam s-aud o floare ce să-mi spună,

De-acolo, de pe munte, dintre creste,

Mereu, aceeaşi magică poveste,

Sau doar un verb frumos şi-o vorbă bună…

În pasul meu spre piscu-nseninării,

Cu ochi prelungi, precum un dor de vară,

Acolo, sus, pe unde timpul zboară,

Te căutam pe-un gând al neuitării…

N-aveai un chip, în schimb, erai frumoasă,

Te căţărai precum o căprioară,

Pe dorul cu parfum de lăcrimioară,

Acolo unde roua-n zori se lasă.

Şi tot aşa, gândindu-mă la tine,

Prin liniştea de piatră de pe creste,

Trăiam, pe stânci, aceeaşi nepoveste,

A florii ce-nfloreşte pentru mine…

Dar, pentru mine, nu-nfloreşte-o floare,

O floare va-nflori doar pentru viaţă,

Când noaptea se preschimbă-n dimineaţă

Şi muntele coboară la izvoare…

Frumoasa mea, eşti zarea mea din mine,

Fereastra mea ce-mi luminează dorul,

Eşti multele, ecoul şi izvorul,

Şi inima ce-mi bate pentru tine.

Frumoasa mea idee de o viaţă,

Parfum de flori pe-un dor de dimineaţă…

Bucureşti,

03 aprilie 2013

VICTORIA MILESCU

Ruinele refăcându-se

Al cui va fi şalul meu de mătase

cumpărat din Iordania?

Ai cui vor fi pantofii mei aurii

ce ţi-au străpuns coastele

A cui va fi casa ce ne-a adăpostit

şi turnul

din care-am sărit fără aripi

Ale cui vor fi zalele împrăştiate pe scară

şi trupurile

eliberate de ele

sunând cristalin

Cine va fi plutoniu

Cine va fi diamant

Ale cui vor fi inelele noastre de nuntă

pe care nu le-am purtat…

Iubind pur şi simplu

Cu numele tău pe buze

cu gustul amar al trupului tău

cu sunetul vorbelor nerostite

trec prin lumea care începe mereu

cu dărâmarea zidurilor

trec prin lumea care încă

trimite corăbii pentru hrana zeilor

iubind pur şi simplu

trec prin lumea care are ceva glorios

în felul în care ne împrăştie,

ne fărâmiţează

ne adună

apoi ne predă morţii…

ION IANCU VALE

Captivul

e umbletul zvâcnet

şi camera cub de gheaţă fără ferestre

doar o uşă grea, zăvorâtă, se vede

pe care scrie ca o arsură

„ ieşirea imposibilă”

iedera lungă a mucegaiului

linge pereţii înalţi şi umezi

pe alocuri pânza fină a păianjenilor

se agaţă precum teama de gând

pe tencuiala instabilă

în mijloc, un tron împărătesc aurit, aşteaptă

cu coroana şi sceptrul

aşezate pe o pernă de atlas verde

dar el nu le dă nici o atenţie

se întreabă unde este răsăritul

şi de ce nu-l vizitează nimeni

şi tot aşteaptă, aşteaptă fără să ştie

că pe cealaltă parte a uşii stă scris

„ intrarea interzisă”

RAVECA VLAŞIN

Ghiocelul

Dulce zvon stârnit pe-afară,

Mi-a făcut din gând vioară,

Drept arcuş, un ghiocel

Cu scânteia vieţii-n el.

Ghiocel gingaş, fragil,

Inocent ca un copil

Pe papucii iernii urcă

Îmboldind-o să se ducă.

Du-te Iarnă, nu mai sta !…

Polei-voi urma ta

Cu alb pur, de viaţă plin

Leac perfect pentru suspin !

Du-te, du-te ia-ţi vacanţă

Că de mâine dimineaţă,

Clinchete de clopoţei

Vor trezi şi-alţi bobocei.

Păsările-or gânguri

Dulce-alai se va porni;

Sevele s-or dezmorţi,

Să hrănească mugurii.

Mii de frunze şi de flori

Vor aduce noi comori,

Dăruind a vieţii carte

Cu poveşti fără de moarte.

NICOLAI MAXIM

S-a născut la 21.12.1938 în oraşul Tighina, Republica Moldova. A absolvă Şcoala de Maiştri din Bucureşti. Din 1972 se stabileşte în oraşul Dej (judeţul Cluj), urmându-şi soţia. Talent nativ autentic, Nicolai Maxim scrie o poezie clasică, ritmul şi rima contribuind la crearea unei atmosfere nostalgice şi romantice legate de trecerea timpului. (Lucian Gruia)

Bădiţă Eminescu

De-acolo de-unde eşti, din nemurire,

Apleacă-ţi către mine-a ta ureche,

Poet al nostru fără de pereche,

De ziua ta, să-ţi fac mărturisire;

Să nu te superi că îţi spun „bădiţă”,

Altcum să-ţi spun acum nu am idee,

Tu eşti Luceafăr, eu doar o scânteie,

Tu ai un Tei, eu n-am nici o mlădiţă;

De când te-ai dus s-au întâmplat prea multe

Să nu strigăm la Cer, la Tatăl Sfântul,

Să nu-l invoc pe Ştefan din pământul

Care urechi nu are să m-asculte;

Ca şi atunci, şi-acum trăim o dramă

Că ne-au călcat şi neamţul şi tătarul,

Ne-au rupt din ţară şi, mutând hotarul

La Prut, fraţii îşi strâng mâna prin vamă!

Dihonia, cum îi spunea Vieru,

Ne-a întinat pământul, atmosfera,

S-a aplicat „Divide et impera”,

Ni-e sufletul mai aspru decât gerul!

Dac-ai veni ca paşii să te poarte

Pe unde ai cules vestita Doină,

Cea plină de năduf, pătruns de moină,

Vei sta întâi la rând la paşapoarte.

Niciun conducător sau prim-ministru

N-a cutezat picioru-n prag să pună,

Iar cei nedeportaţi nu pot să spună

Că Ştefan a avut hotar la Nistru;

Acest hotar acum şi-l revendică

Alt stat, de moldoveni, însă mânia

Este că se dezic de România

Şi nu opinca ţării, cât vlădica!

NICOLAE VASILE

Inginer: A proiectat şi introdus în fabricaţie seriile de servomotoare fără perii, pentru maşini unelte şi roboţi industriali, începând din anul 1986, la Electrotehnica şi ICPE. Export URSS, SUA, Germania, Israel, din 1987 până în prezent, în valoare totală de peste 30 miloane USD. Manager: ICPE- Director General(1992-2005), ASRO- Preşedinte fondator(1998-2000), Camera de Comerţ şi Industrie a României- Primvicepreşedinte(2002-2005), Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti- Vicepreşedinte(2005-2010). Inventator: 33 brevete în România, 1 brevet în Germania, 2 Medalii de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva şi o Medalie de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Bruxelles. Scriitor: Membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni  (din 2011), autor a 2 romane şi 2 eseuri.

Profesor universitar: Universitatea Politehnica Bucureşti şi Universitatea Valahia Târgovişte, Membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice

Agonia cifrelor repetate

De treisprezece ani

trăim în afara lumii

fără să ne pese,

tot felul de crize,

din ce în ce mai dese,

Dumnezeu ne-ncearcă

cu noi şi noi pedepse.

666

ne-a intrat în oase,

nebuni cu palate,

gripe inventate,

12 12 12,

noi cifre repetate,

creează psihoze,

apără-ne Doamne,

ce o să urmeze?

Privim buimaci la toate

cum ne depărtează

de realitate.

Chiar cei buni

nu pot răzbate

de atâţi nebuni,

bine că anul

nu are treisprezece luni!

Tristeţea albului

Alb, alb, alb,

albe sunt străzile,

albe sunt casele,

alb este Pământul,

alb îmi este gândul.

fizic, acest peisaj imaculat,

nu este ceva pur,

e un curcubeu amestecat.

din infinitul ce ne înconjoară,

acesta-i însă doar un mic crâmpei,

precum din eterna frumuseţe a femeii,

este trecătoarea frumuseţe,

doar a unei singure femei.

Tot nesfârşită, între el şi ea,

este disputa de idei,

el vrea să aibă totul,

ideea frumuseţii de femei,

ea îi oferă doar ce poate,

firava frumuseţe, doar a ei.

Aşa scuză el, ingratul,

iubirea pentru mai multe femei.

Ele apar în viaţa lui,

ca nişte valuri de culoare

pe care viaţa le amestecă,

în ceva alb, ce apoi îl doare.

De aceea, albul, mă întreb,
Este un simbol de puritate?
Nu, este amestecul sublim,

are nimic, are de toate,

are mai multe culori,

are şi viaţă are şi moarte.
Alb, alb, alb.

CONSTANTIN STROE

CEA DE A DOUA CARIERĂ A LUI CONSTANTIN STROE

de Colonel (r.) Vasile MOLDOVAN

Constantin Stroe a venit relativ târziu în lumea literaturii,respectiv după ce şi-a încheiat în mod onorabil cariera militară, cu gradul de plutonier adjutant şef. Cea mai mare parte a primei sale cariere s-a derulat în cadrul Studioului Cinematografic al Armatei. Aici a contribuit în calitate de cameraman sau îndeplinind diverse alte însărcinări la realizarea a zeci de filme de scurt metraj, unele distinse cu premii sau menţiuni în ţară şi chiar peste hotare. Obişnuit deci, cu munca de creaţie, după pensionare nu a putut sta locului, ci şi-a început în mod practic cea de a doua carieră artistică. În decurs de câţiva ani de când s-a lăsat la vatră, el a publicat patru cărţi de poezie şi tot pe atâtea îşi aşteaptă rândul la tipar. De asemenea este unul din colaboratorii permanenţi ai ziarului Armatei “Observatorul militar”şi al revistei ”Frontiera”.

Printre cei care i-au îndrumat primii paşi pe drumul spre lumina tiparului, se numără Viorel Domenico, care i-a fost director la Studioul Cinematografic Militar, Liviu Vişan, fondator şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Militari, criticul literar Radu Voinescu, ofiţer de carieră şi Valentin Nicoliţov, director al unei unităţi de cercetare a armatei şi inovator în domeniul tancurilor şi auto. E un caz tipic de solidaritate, indiferent de grad şi funcţie, între cei care şi-au apărat ţara cu braţul, iar după ce şi-au încheiat cariera militară o apără cu arma cuvântului.

Dintre lucrările lui Constantin Stroe, de un real succes s-a bucurat cartea sa de haiku “Casa bunicii”(2008) care a fost recenzată de reviste de profil din România, Grecia şi Serbia. De asemenea, poeziille sale în stil nipon au primit menţiuni la concursurile internaţionale de haiku din Bulgaria, Croaţia, Japonia şi România. Ca urmare a acestor succese a fost desemnat în anul 2009 secretar al Societăţii Române de Haiku, funcţie de care, chiar dacă nu este remunerată, se achită cu toată răspunderea. Educaţia cazonă, ca şi în cazul altor camarazi de arme şi confraţi de condei, îşi spune cuvântul.

Pentru ca dv,cititorii să vă puteţi da seama de gândurile şi sentimentele poetului-soldat, vă oferim un eşantion din creaţia lui recentă.

VATRĂ

Pământ – cetate a ţării mele,

Tezaur nesfârşitelor comori,

Tu eşti izvor de mângâiere

Rotondă – plai cu scriitori

Patrie – vatră de lumină

Eşti gândul meu cel mai frumos,

Pornit din Dacia străbună,

Cântat din fluierul de os.

ŢARĂ

Atâta de frumoasă eşti tu, Ţară,

Cu chipul blând în orice anotimp,

De dorul tău mă nasc a doua oară,

Ca să mă ştiu mereu drumeţ prin timp.

Atât de mândră eşti tu, Ţară,

Oglinda vremurilor noi,

De dorul tău mă nasc a doua oară

Să-mi regăsesc părinţii în eroi.

EROICĂ…

Cu ochi de şoimi adevăraţi

Pe drumul istoriei noastre,

Întrezărim eroii bărbaţi

Urcând sub neumbrite astre.

Îi regă şim în calendare,

Şi în mireasma dulce-a pâinii,

În luciul argintiu pe care

L-adună apele fântânii.

ISTORIE

Aud glasurile străbunilor

Printre noi,

Murmurate de toamnă

Şi de ploi.

Amintirile lor

Aleargă departe prin veacuri,

Imnuri de iarbă

Cad peste ei,

Trimise de soare

Pe fluvii de eroi.

L-adună apele fântânii.

PREZENT!

Mă simt cu tine, orişiunde ţară,

De când pământu-mi dă din seva lui

Eu n-am plătit cu gândul sau cu fapta

Tribut, din libertatea ţării nimănui.

Mă simt cu tine, orişiunde ţară,

Îţi sunt soldat, în orice anotimp al meu

Ca flacăra mi-e inima fierbinte

Răspund ,,PREZENT!” la bine şi la greu.

CONTOPIRE

Fiecare picătură de apă

Cu licăr de stea

I-o notă de cântec

Din inima mea.

Fiecare fărâmă de pământ

E rodul câmpiilor pline

Cu bobul de grâu rotund

Al veghei

HAIKU-URI CAZONE

După război

armata victorioasă-

mamele-n doliu

La graniţă,

doar soarele necontrolat

de vameşi

Lada cu zestre-

în batiste fluturaşii

cusuţi de mama

Nicio slujbă

la troiţa eroilor-

doar cânt de greieri

Vreme de criză-

şi sperietorile-n

haine militare

Un om de strajă

în viscolul de afară…

şi acela de zăpadă

Lumânări aprinse-

pe mormântul eroului

lalele  albe

Barză ţopăind-

un invalid în cârje

trece pe stradă

Liniştea iernii-

împrăştiind ciorile

focul de armă

Restructurare-

la corpul de gardă doar

omul de zăpadă

NICU DOFTOREANU

Tangoul NĂdejdii

PĂRINTE !

Sunt mort şi pustiit

Şi-aş vrea să mă mai nasc odată

SĂ  ŞIMT ..uimit

Cum viaţa-i mai bogată-n…BUCURII !

Să Fiu ..,

Să Fii,

Încă odată,

Curat în cuget şi-n  şimţiri, nemurdărit în AMINTIRI de VIAŢĂ !

PĂRINTE !

Sunt mort şi pustiit cu sufletul uscat,

Înmormîntat în nenăscut păcat !

Marcat de plictiseală şi …NEVOI ,

Sunt mort şi pustiit !

Zdrobit …ca după luptă,..sau victorie !!

Şi nu găsesc cuvîntul potrivit ,

Deosebit în ce e bine sau e rău ..în NOI ,

Poate istorie-acuma pentru VOI !

SĂ ÎL MAI CAUT ?!

SĂ ÎL LAS SĂ  MOARĂ ?!

SAU NICI SĂ NU-L TREZESC ?!

Ajută-mă  PĂRINTE să nu mai greşesc,

Să nu mă mai opresc…precum odinioară !

Răspunde-mi tu şi nu mă chinui !

Dă-mi cale mai uşoară,..mai fără de primejdii !

FII … LÂNGĂ NOI !..

ÎN NOI !…

STROPUL NĂDEJDII !!

Nicu Doftoreanu -1.08.1993, revizuit 2012

TANGOUL DE ALUNGARE A SINGURĂTĂŢII

Motto

Nu faceti aceea şi prostie de două o

…sunt atât de multe prostii noi de făcut

Filosofie glumeaţă de cafenea

Lucrurile nu merg bine

Când…rămân singur cu mine !

Nu mă prea simt confortabil

Când viaţa se dă-n spectacol şi nu se poartă amabil !

Doamne sfinte fii cu mine,

Când fac rău,

Nu când fac bine,

și sunt prea sigur pe mine !

Ştiu că nu-i de bun augur

să–ţi cer putere să-ndur,

Dar nimic n-am rezolvat și nici nu prea m-am schimbat

De-am apucat și-am păşit

pe terenul lui „GREŞIT“

Însă asta nu contează

când viaţa-mi rămâne trează !

Oare viaţa-i doar trecut ?!

Preţuim doar ce-am pierdut ?!

Să-ţi întrebi culisele ce-ţi face cu visele !

Din ce-s visele făcute

de sunt aşa de tăcute ?!

Ştiu că-ntr-un anume fel, uităm tot ce-i din eter,

Dar se pare că-i altfel, când sunt trimise de…cer.

Dumnezeu bate la fel când trimite drept coşmar.

Dorul de-a spera-n zadar,

Aşa că te rog fierbinte :

Nu mă mai lăsa prea sfinte

Să stau singur doar cu mine….fără tine !!

Nicu Doftoreanu – 02.11.2011, revizuit 201

SEVER  CONSTANTIN  RĂDUICĂ

CÂNTEC DE DOR

lui Ilie ILAŞCU

Frânt de jalea dorului

N-am durerea cui s-o spui.

Du-te dor pe Nistru-n sus

Să vezi fraţii un’ s-au dus,

De te-ntorci pe Nistru-n jos,

Jalea ne-a ajuns la os.

ARDETE-AR FOCUL, GULAG!,

Ţmi răpiţi ce-mi fu mai drag,

M-ai condamnat făr vină,

Străin  în ţară străină,

Prin Siberiile reci

Singuratec pe poteci,

Beau cupa pelinului

Din mila străinului, Frânt de jalea dorului,

N-am durerea cui s-o spui.

Ruptă din tulpină floare,

Basarabia ne doare.

Du-te gând şi fă-te cale,

Basarabie de jale,

Frântă de durere mută,

Lacrimă de fraţi pierdută.

Inima în mine plânge,

FRAŢI ROMÂNI DE-ACELAŞI SÂNGE,

Frânt de jalea dorului

N-am durerea cui s-o spui.

O, BASARABIE!…

Ochii mei plâng: o, Basarabie!

Trupul se frânge, strămoşii mă dor,

Sora mea bună trecută prin sabie,

Fratele drag, umilul popor.

Pe umerii striviţi istoria poartă

Crezul tău sfânt, prim demnii  urmaşi

Ce plâng în altare de vitregă soartă

Şi-i mistuie întruna un dor pătimaş.

E dorul de mamă şi-i dorul de Ţară,

În lanţuri străine ţinut ferecat,

Gem morţii-n morminte şi fiii afară

Îşi vindecă rana de trup sfârtecat.

Să tremure spada înfiptăân hotar,

Spumege valul rupt de corabie,

Sceptrul lui Ştefan ne strigă la far

OCHII MEI PLÂNG. O, BASARABIE!…

PE TABLA DE ŞAH

Unda de şoc căzu năprasnic,

Văzduhul cerne scrum şi cenuşă,

Speranşe zadarnic mai caut o uşă,

Pustiul tăcerii-I singurul paznic

Pe tabla de şah.

Pe tabla de şah e ultima rundă,

Nebunii pornesc din nou la atac,

Destine se frâng de gândul opac,

Când trupuri strivite cad în secundă

Pe tabla de şah.

Unda de şoc căzu năprasnic,

Pământul îşi linge rănile,

Sufltete triste trec vămile,

Cerbii tămâie al morţii praznic

Pe table de şah.

Pe tabla de şah nebunii sunt lege,

Lumea e plină deâal morţii ecou,

Unda şoc pândeşte din nou

Şi seamănă moarte, iar moartea culege

Pe tabla de şah…

UITARE

Mă simt ca o fantoşe

Ce spânzură în cui,

Sunt gol pe dinăuntru

Şi-s mortul nimănui.

Este ferice-n lume,

Cu bani şi cu avere

Ce-şi fac un bun renume

Şi-n mâini îţi dau putere.

Şi iată-mă, deci,astăzi,

Când mai atârn de-un cui

M-aţi dat cu toţi uitării,

În calea vântului.

Dar sufletul mă poartă

Prin viaţa risipită

Şi plânge-n neagra-i soartă,

Fantoşa-mi părăsită.

O, bunii mei prieteni!

Cu pietre nestemate

V-aţi cumpăra tăcerea,

Dar moartea nu se poate.

Trec regii şi-mpăraţii,

Nimic nu-i nou sub soare…

Noi suntem condamnaţii

Care hrănim uitare.

PAŞII RĂTĂCIŢI…

Colonelului(r.) Florea-Puiu CIOBANU din Bechet,

In memoriam

Paşii rătăciţi prin lume

În tăcere-au ancorat,

Odihnind la “Sfânta Vineri”

Obosiţi de-atât umblat.

Nuferii aprinşi pe baltă,

Candele peste priviri,

Au rămas departe-n haltă

Risipiţi în amintiri.

Peste “Dealul lui Ivancea”

Urmele ţi-au învârstat

Sufletul copil[riei

Alergând desculţ prin sat.

La Bechet te-aţteaptă-o cruce

Într-un colţ plin de tăcere…

MAMA, care doru-ţi duce

Fără chip de mângâiere