
Poezii apărute în nr. 49-50 / IUNIE 2013
GHEORGHE VĂDUVA
Dor de dimineaţă…
Cândva, demult, când mai umblam pe munte,
Gândeam, visam, c-aş vrea să fiu cu tine,
Şi chiar erai alăturea de mine,
Când îmi ştergeam sudoarea de pe frunte.
Urcam din greu spre crestele spuzite,
Prin toamne reci, prin veri cu stropi de ceaţă,
Pe brâne seci, pe stânci cu flori de gheaţă,
Prin hornuri doar în vorbe auzite.
E mult de-atunci, dar parc-ar fi acum…
Eram un dor ce căuta, pe-o stâncă,
O oază dintr-o linişte adâncă,
Un pas pe nori, o clipă de parfum…
Visam s-aud o floare ce să-mi spună,
De-acolo, de pe munte, dintre creste,
Mereu, aceeaşi magică poveste,
Sau doar un verb frumos şi-o vorbă bună…
În pasul meu spre piscu-nseninării,
Cu ochi prelungi, precum un dor de vară,
Acolo, sus, pe unde timpul zboară,
Te căutam pe-un gând al neuitării…
N-aveai un chip, în schimb, erai frumoasă,
Te căţărai precum o căprioară,
Pe dorul cu parfum de lăcrimioară,
Acolo unde roua-n zori se lasă.
Şi tot aşa, gândindu-mă la tine,
Prin liniştea de piatră de pe creste,
Trăiam, pe stânci, aceeaşi nepoveste,
A florii ce-nfloreşte pentru mine…
Dar, pentru mine, nu-nfloreşte-o floare,
O floare va-nflori doar pentru viaţă,
Când noaptea se preschimbă-n dimineaţă
Şi muntele coboară la izvoare…
Frumoasa mea, eşti zarea mea din mine,
Fereastra mea ce-mi luminează dorul,
Eşti multele, ecoul şi izvorul,
Şi inima ce-mi bate pentru tine.
Frumoasa mea idee de o viaţă,
Parfum de flori pe-un dor de dimineaţă…
Bucureşti,
03 aprilie 2013
VICTORIA MILESCU
Ruinele refăcându-se
Al cui va fi şalul meu de mătase
cumpărat din Iordania?
Ai cui vor fi pantofii mei aurii
ce ţi-au străpuns coastele
A cui va fi casa ce ne-a adăpostit
şi turnul
din care-am sărit fără aripi
Ale cui vor fi zalele împrăştiate pe scară
şi trupurile
eliberate de ele
sunând cristalin
Cine va fi plutoniu
Cine va fi diamant
Ale cui vor fi inelele noastre de nuntă
pe care nu le-am purtat…
Iubind pur şi simplu
Cu numele tău pe buze
cu gustul amar al trupului tău
cu sunetul vorbelor nerostite
trec prin lumea care începe mereu
cu dărâmarea zidurilor
trec prin lumea care încă
trimite corăbii pentru hrana zeilor
iubind pur şi simplu
trec prin lumea care are ceva glorios
în felul în care ne împrăştie,
ne fărâmiţează
ne adună
apoi ne predă morţii…
ION IANCU VALE
Captivul
e umbletul zvâcnet
şi camera cub de gheaţă fără ferestre
doar o uşă grea, zăvorâtă, se vede
pe care scrie ca o arsură
„ ieşirea imposibilă”
iedera lungă a mucegaiului
linge pereţii înalţi şi umezi
pe alocuri pânza fină a păianjenilor
se agaţă precum teama de gând
pe tencuiala instabilă
în mijloc, un tron împărătesc aurit, aşteaptă
cu coroana şi sceptrul
aşezate pe o pernă de atlas verde
dar el nu le dă nici o atenţie
se întreabă unde este răsăritul
şi de ce nu-l vizitează nimeni
şi tot aşteaptă, aşteaptă fără să ştie
că pe cealaltă parte a uşii stă scris
„ intrarea interzisă”
RAVECA VLAŞIN
Ghiocelul
Dulce zvon stârnit pe-afară,
Mi-a făcut din gând vioară,
Drept arcuş, un ghiocel
Cu scânteia vieţii-n el.
Ghiocel gingaş, fragil,
Inocent ca un copil
Pe papucii iernii urcă
Îmboldind-o să se ducă.
Du-te Iarnă, nu mai sta !…
Polei-voi urma ta
Cu alb pur, de viaţă plin
Leac perfect pentru suspin !
Du-te, du-te ia-ţi vacanţă
Că de mâine dimineaţă,
Clinchete de clopoţei
Vor trezi şi-alţi bobocei.
Păsările-or gânguri
Dulce-alai se va porni;
Sevele s-or dezmorţi,
Să hrănească mugurii.
Mii de frunze şi de flori
Vor aduce noi comori,
Dăruind a vieţii carte
Cu poveşti fără de moarte.
NICOLAI MAXIM
S-a născut la 21.12.1938 în oraşul Tighina, Republica Moldova. A absolvă Şcoala de Maiştri din Bucureşti. Din 1972 se stabileşte în oraşul Dej (judeţul Cluj), urmându-şi soţia. Talent nativ autentic, Nicolai Maxim scrie o poezie clasică, ritmul şi rima contribuind la crearea unei atmosfere nostalgice şi romantice legate de trecerea timpului. (Lucian Gruia)
Bădiţă Eminescu
De-acolo de-unde eşti, din nemurire,
Apleacă-ţi către mine-a ta ureche,
Poet al nostru fără de pereche,
De ziua ta, să-ţi fac mărturisire;
Să nu te superi că îţi spun „bădiţă”,
Altcum să-ţi spun acum nu am idee,
Tu eşti Luceafăr, eu doar o scânteie,
Tu ai un Tei, eu n-am nici o mlădiţă;
De când te-ai dus s-au întâmplat prea multe
Să nu strigăm la Cer, la Tatăl Sfântul,
Să nu-l invoc pe Ştefan din pământul
Care urechi nu are să m-asculte;
Ca şi atunci, şi-acum trăim o dramă
Că ne-au călcat şi neamţul şi tătarul,
Ne-au rupt din ţară şi, mutând hotarul
La Prut, fraţii îşi strâng mâna prin vamă!
Dihonia, cum îi spunea Vieru,
Ne-a întinat pământul, atmosfera,
S-a aplicat „Divide et impera”,
Ni-e sufletul mai aspru decât gerul!
Dac-ai veni ca paşii să te poarte
Pe unde ai cules vestita Doină,
Cea plină de năduf, pătruns de moină,
Vei sta întâi la rând la paşapoarte.
Niciun conducător sau prim-ministru
N-a cutezat picioru-n prag să pună,
Iar cei nedeportaţi nu pot să spună
Că Ştefan a avut hotar la Nistru;
Acest hotar acum şi-l revendică
Alt stat, de moldoveni, însă mânia
Este că se dezic de România
Şi nu opinca ţării, cât vlădica!
NICOLAE VASILE
Inginer: A proiectat şi introdus în fabricaţie seriile de servomotoare fără perii, pentru maşini unelte şi roboţi industriali, începând din anul 1986, la Electrotehnica şi ICPE. Export URSS, SUA, Germania, Israel, din 1987 până în prezent, în valoare totală de peste 30 miloane USD. Manager: ICPE- Director General(1992-2005), ASRO- Preşedinte fondator(1998-2000), Camera de Comerţ şi Industrie a României- Primvicepreşedinte(2002-2005), Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti- Vicepreşedinte(2005-2010). Inventator: 33 brevete în România, 1 brevet în Germania, 2 Medalii de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva şi o Medalie de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Bruxelles. Scriitor: Membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (din 2011), autor a 2 romane şi 2 eseuri.
Profesor universitar: Universitatea Politehnica Bucureşti şi Universitatea Valahia Târgovişte, Membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice
Agonia cifrelor repetate
De treisprezece ani
trăim în afara lumii
fără să ne pese,
tot felul de crize,
din ce în ce mai dese,
Dumnezeu ne-ncearcă
cu noi şi noi pedepse.
666
ne-a intrat în oase,
nebuni cu palate,
gripe inventate,
12 12 12,
noi cifre repetate,
creează psihoze,
apără-ne Doamne,
ce o să urmeze?
Privim buimaci la toate
cum ne depărtează
de realitate.
Chiar cei buni
nu pot răzbate
de atâţi nebuni,
bine că anul
nu are treisprezece luni!
Tristeţea albului
Alb, alb, alb,
albe sunt străzile,
albe sunt casele,
alb este Pământul,
alb îmi este gândul.
fizic, acest peisaj imaculat,
nu este ceva pur,
e un curcubeu amestecat.
din infinitul ce ne înconjoară,
acesta-i însă doar un mic crâmpei,
precum din eterna frumuseţe a femeii,
este trecătoarea frumuseţe,
doar a unei singure femei.
Tot nesfârşită, între el şi ea,
este disputa de idei,
el vrea să aibă totul,
ideea frumuseţii de femei,
ea îi oferă doar ce poate,
firava frumuseţe, doar a ei.
Aşa scuză el, ingratul,
iubirea pentru mai multe femei.
Ele apar în viaţa lui,
ca nişte valuri de culoare
pe care viaţa le amestecă,
în ceva alb, ce apoi îl doare.
De aceea, albul, mă întreb,
Este un simbol de puritate?
Nu, este amestecul sublim,
are nimic, are de toate,
are mai multe culori,
are şi viaţă are şi moarte.
Alb, alb, alb.
CONSTANTIN STROE
CEA DE A DOUA CARIERĂ A LUI CONSTANTIN STROE
de Colonel (r.) Vasile MOLDOVAN
Constantin Stroe a venit relativ târziu în lumea literaturii,respectiv după ce şi-a încheiat în mod onorabil cariera militară, cu gradul de plutonier adjutant şef. Cea mai mare parte a primei sale cariere s-a derulat în cadrul Studioului Cinematografic al Armatei. Aici a contribuit în calitate de cameraman sau îndeplinind diverse alte însărcinări la realizarea a zeci de filme de scurt metraj, unele distinse cu premii sau menţiuni în ţară şi chiar peste hotare. Obişnuit deci, cu munca de creaţie, după pensionare nu a putut sta locului, ci şi-a început în mod practic cea de a doua carieră artistică. În decurs de câţiva ani de când s-a lăsat la vatră, el a publicat patru cărţi de poezie şi tot pe atâtea îşi aşteaptă rândul la tipar. De asemenea este unul din colaboratorii permanenţi ai ziarului Armatei “Observatorul militar”şi al revistei ”Frontiera”.
Printre cei care i-au îndrumat primii paşi pe drumul spre lumina tiparului, se numără Viorel Domenico, care i-a fost director la Studioul Cinematografic Militar, Liviu Vişan, fondator şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Militari, criticul literar Radu Voinescu, ofiţer de carieră şi Valentin Nicoliţov, director al unei unităţi de cercetare a armatei şi inovator în domeniul tancurilor şi auto. E un caz tipic de solidaritate, indiferent de grad şi funcţie, între cei care şi-au apărat ţara cu braţul, iar după ce şi-au încheiat cariera militară o apără cu arma cuvântului.
Dintre lucrările lui Constantin Stroe, de un real succes s-a bucurat cartea sa de haiku “Casa bunicii”(2008) care a fost recenzată de reviste de profil din România, Grecia şi Serbia. De asemenea, poeziille sale în stil nipon au primit menţiuni la concursurile internaţionale de haiku din Bulgaria, Croaţia, Japonia şi România. Ca urmare a acestor succese a fost desemnat în anul 2009 secretar al Societăţii Române de Haiku, funcţie de care, chiar dacă nu este remunerată, se achită cu toată răspunderea. Educaţia cazonă, ca şi în cazul altor camarazi de arme şi confraţi de condei, îşi spune cuvântul.
Pentru ca dv,cititorii să vă puteţi da seama de gândurile şi sentimentele poetului-soldat, vă oferim un eşantion din creaţia lui recentă.
VATRĂ
Pământ – cetate a ţării mele,
Tezaur nesfârşitelor comori,
Tu eşti izvor de mângâiere
Rotondă – plai cu scriitori
Patrie – vatră de lumină
Eşti gândul meu cel mai frumos,
Pornit din Dacia străbună,
Cântat din fluierul de os.
ŢARĂ
Atâta de frumoasă eşti tu, Ţară,
Cu chipul blând în orice anotimp,
De dorul tău mă nasc a doua oară,
Ca să mă ştiu mereu drumeţ prin timp.
Atât de mândră eşti tu, Ţară,
Oglinda vremurilor noi,
De dorul tău mă nasc a doua oară
Să-mi regăsesc părinţii în eroi.
EROICĂ…
Cu ochi de şoimi adevăraţi
Pe drumul istoriei noastre,
Întrezărim eroii bărbaţi
Urcând sub neumbrite astre.
Îi regă şim în calendare,
Şi în mireasma dulce-a pâinii,
În luciul argintiu pe care
L-adună apele fântânii.
ISTORIE
Aud glasurile străbunilor
Printre noi,
Murmurate de toamnă
Şi de ploi.
Amintirile lor
Aleargă departe prin veacuri,
Imnuri de iarbă
Cad peste ei,
Trimise de soare
Pe fluvii de eroi.
L-adună apele fântânii.
PREZENT!
Mă simt cu tine, orişiunde ţară,
De când pământu-mi dă din seva lui
Eu n-am plătit cu gândul sau cu fapta
Tribut, din libertatea ţării nimănui.
Mă simt cu tine, orişiunde ţară,
Îţi sunt soldat, în orice anotimp al meu
Ca flacăra mi-e inima fierbinte
Răspund ,,PREZENT!” la bine şi la greu.
CONTOPIRE
Fiecare picătură de apă
Cu licăr de stea
I-o notă de cântec
Din inima mea.
Fiecare fărâmă de pământ
E rodul câmpiilor pline
Cu bobul de grâu rotund
Al veghei
HAIKU-URI CAZONE
După război
armata victorioasă-
mamele-n doliu
La graniţă,
doar soarele necontrolat
de vameşi
Lada cu zestre-
în batiste fluturaşii
cusuţi de mama
Nicio slujbă
la troiţa eroilor-
doar cânt de greieri
Vreme de criză-
şi sperietorile-n
haine militare
Un om de strajă
în viscolul de afară…
şi acela de zăpadă
Lumânări aprinse-
pe mormântul eroului
lalele albe
Barză ţopăind-
un invalid în cârje
trece pe stradă
Liniştea iernii-
împrăştiind ciorile
focul de armă
Restructurare-
la corpul de gardă doar
omul de zăpadă
NICU DOFTOREANU
Tangoul NĂdejdii
PĂRINTE !
Sunt mort şi pustiit
Şi-aş vrea să mă mai nasc odată
SĂ ŞIMT ..uimit
Cum viaţa-i mai bogată-n…BUCURII !
Să Fiu ..,
Să Fii,
Încă odată,
Curat în cuget şi-n şimţiri, nemurdărit în AMINTIRI de VIAŢĂ !
PĂRINTE !
Sunt mort şi pustiit cu sufletul uscat,
Înmormîntat în nenăscut păcat !
Marcat de plictiseală şi …NEVOI ,
Sunt mort şi pustiit !
Zdrobit …ca după luptă,..sau victorie !!
Şi nu găsesc cuvîntul potrivit ,
Deosebit în ce e bine sau e rău ..în NOI ,
Poate istorie-acuma pentru VOI !
SĂ ÎL MAI CAUT ?!
SĂ ÎL LAS SĂ MOARĂ ?!
SAU NICI SĂ NU-L TREZESC ?!
Ajută-mă PĂRINTE să nu mai greşesc,
Să nu mă mai opresc…precum odinioară !
Răspunde-mi tu şi nu mă chinui !
Dă-mi cale mai uşoară,..mai fără de primejdii !
FII … LÂNGĂ NOI !..
ÎN NOI !…
STROPUL NĂDEJDII !!
Nicu Doftoreanu -1.08.1993, revizuit 2012
TANGOUL DE ALUNGARE A SINGURĂTĂŢII
Motto
Nu faceti aceea şi prostie de două o
…sunt atât de multe prostii noi de făcut
Filosofie glumeaţă de cafenea
Lucrurile nu merg bine
Când…rămân singur cu mine !
Nu mă prea simt confortabil
Când viaţa se dă-n spectacol şi nu se poartă amabil !
Doamne sfinte fii cu mine,
Când fac rău,
Nu când fac bine,
și sunt prea sigur pe mine !
Ştiu că nu-i de bun augur
să–ţi cer putere să-ndur,
Dar nimic n-am rezolvat și nici nu prea m-am schimbat
De-am apucat și-am păşit
pe terenul lui „GREŞIT“
Însă asta nu contează
când viaţa-mi rămâne trează !
Oare viaţa-i doar trecut ?!
Preţuim doar ce-am pierdut ?!
Să-ţi întrebi culisele ce-ţi face cu visele !
Din ce-s visele făcute
de sunt aşa de tăcute ?!
Ştiu că-ntr-un anume fel, uităm tot ce-i din eter,
Dar se pare că-i altfel, când sunt trimise de…cer.
Dumnezeu bate la fel când trimite drept coşmar.
Dorul de-a spera-n zadar,
Aşa că te rog fierbinte :
Nu mă mai lăsa prea sfinte
Să stau singur doar cu mine….fără tine !!
Nicu Doftoreanu – 02.11.2011, revizuit 201
SEVER CONSTANTIN RĂDUICĂ
CÂNTEC DE DOR
lui Ilie ILAŞCU
Frânt de jalea dorului
N-am durerea cui s-o spui.
Du-te dor pe Nistru-n sus
Să vezi fraţii un’ s-au dus,
De te-ntorci pe Nistru-n jos,
Jalea ne-a ajuns la os.
ARDETE-AR FOCUL, GULAG!,
Ţmi răpiţi ce-mi fu mai drag,
M-ai condamnat făr vină,
Străin în ţară străină,
Prin Siberiile reci
Singuratec pe poteci,
Beau cupa pelinului
Din mila străinului, Frânt de jalea dorului,
N-am durerea cui s-o spui.
Ruptă din tulpină floare,
Basarabia ne doare.
Du-te gând şi fă-te cale,
Basarabie de jale,
Frântă de durere mută,
Lacrimă de fraţi pierdută.
Inima în mine plânge,
FRAŢI ROMÂNI DE-ACELAŞI SÂNGE,
Frânt de jalea dorului
N-am durerea cui s-o spui.
O, BASARABIE!…
Ochii mei plâng: o, Basarabie!
Trupul se frânge, strămoşii mă dor,
Sora mea bună trecută prin sabie,
Fratele drag, umilul popor.
Pe umerii striviţi istoria poartă
Crezul tău sfânt, prim demnii urmaşi
Ce plâng în altare de vitregă soartă
Şi-i mistuie întruna un dor pătimaş.
E dorul de mamă şi-i dorul de Ţară,
În lanţuri străine ţinut ferecat,
Gem morţii-n morminte şi fiii afară
Îşi vindecă rana de trup sfârtecat.
Să tremure spada înfiptăân hotar,
Spumege valul rupt de corabie,
Sceptrul lui Ştefan ne strigă la far
OCHII MEI PLÂNG. O, BASARABIE!…
PE TABLA DE ŞAH
Unda de şoc căzu năprasnic,
Văzduhul cerne scrum şi cenuşă,
Speranşe zadarnic mai caut o uşă,
Pustiul tăcerii-I singurul paznic
Pe tabla de şah.
Pe tabla de şah e ultima rundă,
Nebunii pornesc din nou la atac,
Destine se frâng de gândul opac,
Când trupuri strivite cad în secundă
Pe tabla de şah.
Unda de şoc căzu năprasnic,
Pământul îşi linge rănile,
Sufltete triste trec vămile,
Cerbii tămâie al morţii praznic
Pe table de şah.
Pe tabla de şah nebunii sunt lege,
Lumea e plină deâal morţii ecou,
Unda şoc pândeşte din nou
Şi seamănă moarte, iar moartea culege
Pe tabla de şah…
UITARE
Mă simt ca o fantoşe
Ce spânzură în cui,
Sunt gol pe dinăuntru
Şi-s mortul nimănui.
Este ferice-n lume,
Cu bani şi cu avere
Ce-şi fac un bun renume
Şi-n mâini îţi dau putere.
Şi iată-mă, deci,astăzi,
Când mai atârn de-un cui
M-aţi dat cu toţi uitării,
În calea vântului.
Dar sufletul mă poartă
Prin viaţa risipită
Şi plânge-n neagra-i soartă,
Fantoşa-mi părăsită.
O, bunii mei prieteni!
Cu pietre nestemate
V-aţi cumpăra tăcerea,
Dar moartea nu se poate.
Trec regii şi-mpăraţii,
Nimic nu-i nou sub soare…
Noi suntem condamnaţii
Care hrănim uitare.
PAŞII RĂTĂCIŢI…
Colonelului(r.) Florea-Puiu CIOBANU din Bechet,
In memoriam
Paşii rătăciţi prin lume
În tăcere-au ancorat,
Odihnind la “Sfânta Vineri”
Obosiţi de-atât umblat.
Nuferii aprinşi pe baltă,
Candele peste priviri,
Au rămas departe-n haltă
Risipiţi în amintiri.
Peste “Dealul lui Ivancea”
Urmele ţi-au învârstat
Sufletul copil[riei
Alergând desculţ prin sat.
La Bechet te-aţteaptă-o cruce
Într-un colţ plin de tăcere…
MAMA, care doru-ţi duce
Fără chip de mângâiere