Portrete de luneni 

IOAN URCAN

(21septembrie 1955, Luna – 21 martie 2020, Bistrița)

Nicolae DAN

 

Începutul lunii martie 1968. Peste câteva zile urma 8 martie „Ziua Femeii”. Pentru ora de dirigenție la clasa a VI-a B, de la școala din comuna Luna, județul Cluj era planificată tema: „Ne iubim părinții ? Cum dovedim?”. În dialogul cu elevii, dirigintele a condus spre o concluzie că a-ți asculta părinții, a-i respecta și a-i iubi este o datorie a fiecărui copil. Li s-a sugerat elevilor că 8 martie  este un prilej să-și arate dragostea pentru părinți, în special pentru mame, iar ca dovadă a aleselor sentimente li s-a propus să caute, pentru felicitare,  expresii care mângâie sufletele. După o săptămână, când mai erau trei zile până la serbare, profesorul a recurs la un sondaj  pentru a afla în ce măsură elevii s-au pregătit pentru tema care li se sugerase. Cam toate felicitările conțineau declarații de iubire și ascultare…

În acea clasă era și elevul Urcan Ioan, orfan de mamă de când el se găsea în grupa mare la grădiniță. Acest fapt îi scăpase din vedere dirigintelui care asculta acum citindu-se o poezie intitulată „Mama”, creație a elevului orfan spre a fi dăruită mamei sale plecată de șase ani în veșnicie. Când termina lectura, cititorul scălda în lacrimi ultimele cuvinte iar colegii lui și profesorul-diriginte exprimau printr-o tăcere apăsătoare compasiunea colectivă față de sufletul rănit al autorului.

În dimineața zilei de 8 martie, poezia  a fost publicată la „Gazeta de perete” spre a fi citită de elevii și dascălii școlii. Era debutul literar al lui Nelu Urcan, așa îl apelam toți în acea vreme.

În luna aprilie a urmat concursul de literatură al pionierilor. După corectarea lucrărilor, de la cele trei școli de pe raza comunei, a fost trimisă pentru faza județeană poezia „Mama” de Ioan Urcan.

Prin luna iulie am fost anunțați de la Consiliul Național al Pionierilor că elevul Urcan Ioan este premiat pentru poezie și drept recompensă va participa, gratuit, în tabăra de creație de la Homorod.

După întoarcerea din tabără, mi-a povestit cu încântare că în timpul unei plimbări recreative scriitorul Constantin Chiriță , autorul romanului „Cireșarii”, trecându-i brațul pe după umeri, i-a lăudat poezia pe care o citise bucurându-se că și Nelu Urcan  citise Cireșarii.

Cu toate că Cercul de literatură din școală era format doar cu elevi ai claselor a VII-a și a VIII-a,  președintele l-a invitat și pe Ioan Urcan la ședințele cercului. Acesta citea frecvent din creațiile sale , bucurându-se de aprecierea colegilor mai mari. Și în prezent cochetează cu literatura foști membri ai cercului de atunci, Livia Baciu (Țilea), Viorica Hudrea (Fetița), Margareta Giurgiu, Gheorghe Indre, Lucia Păcurar și alții.

Poezia premiată este inspirată din situația reală în care  Ana Urcan, mama lui Nelu bolnavă la pat fiind, chema copilul lângă ea și-l îndruma arătându-i cu acul cum se scriu literele și cifrele:

”Cu slabele-i puteri de om bolnav

Îmi arăta cu acul pe-o hârtie

O literă sau cifră cum se face

Și de la ea-nvățai astfel a scrie…”

Pe lângă faptul că era un elev foarte bun la învățătură, citea multă literatură, Nelu era permanent preocupat să-și îmbogățească orizontul cunoașterii în diverse direcții. La bibliotecă zăbovea mult, insistând să împrumute cartea dorită (în acea perioadă aveam și sarcina de bibliotecar). Într-o zi a insistat până a găsit cărțile „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu și „Singur pe lume” de Hector Malot. Citea în totalitate cărțile recomandate în listele de lectură suplimentară. Cărțile de povești nemuritoare, Marile legende ale lumii, le citise începând din clasele primare  a V-A și a VI-a.

Toate titlurile din care în cărți erau doar fragmente le citea în totalitate, opere din clasicii literaturii române, Slavici, Sadoveanu, Rebreanu ș.a..

Din literatura universală potrivit vârstei avea preferință pentru Jules Verne, Charles Dickens, Mark Twain. Poezia era genul literar preferat de Ioan Urcan , cu predilecție pentru poezia în formă clasică.

Tot ce însemna cuvânt tipărit îl atrăgea, fapt care se reflecta în fraza șlefuită ce se observa în timpul exprimării orale și scrise. Frecvent în spațiul panoului de perete intitulat „Limba noastră-i o comoară” apăreau creații ale protagonistului acestei caracterizări între care și versuri ocazionale cum sunt cele care alcătuiesc moto-ul de pe tabloul de absolvire a cursurilor Școlii generale din Luna de către promoția  sa:

”Cu brațele și mintea azi omul zămislește

Mașini care să-l poarte pe suprafața Lunii,

El dă viață stâncii atunci când dăltuiește,

Natura o supune cu arma rațiunii”

Străduindu-mă să realizez o portretizare cât mai apropiată de realitate a lui Ioan Urcan, distinsul meu elev, am apelat la foștii lui colegi de clasă pentru a creiona și ei chipul celui plecat spre veșnicele lăcașuri.

În concluzie, afirm cu hotărâre că Ioan Urcan, în condiții adeseori vitrege, a realizat o admirabilă ascensiune profesională și, cu toate acestea, a rămas în memoria noastră un exemplu de om smerit.

Nicolae Dan

 

***

Dintre evocările pline de iubire colegială, făcute de cei care au fost alături de Nelu pe parcursul a 8-10 ani am ales-o pe cea primită de la premianta de necontestat a clasei, DOINA CĂLUȘER –BALACI. Redau  în întregime , această evocare sentimentală intitulată IN MEMORIAM IOAN URCAN.