ROMÂNI CARE AU STRĂLUCIT ÎN ULTIMA SUTĂ DE ANI

 MIHAIL DIACONESCU, REPER

AL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI

– Scriitor, istoric, profesor –

 

L-am cunoscut inițial pe scriitorul Mihail Diaconescu în cadrul intâlnirilor cu rudele familiei soției, apoi l-am descoperit și apreciat prin cărțile sale. Trebuie să punem în evidență opera sa remarcabilă în care atinge subiecte de un larg interes și ca rezultat la o profundă cercetare în spiritualitatea românească. La Mihail Diaconescu am descoperit lumina lui lăuntrică, a cărei sursă provine în urma unor lungi și neobosite căutări prin bibliotecile europene, căutări de povești ale românilor, ale ortodoxiei pe aceste meleaguri, istorii pe nedrept de puțin cunoscute de noi.

A strălucit mai ales ca scriitor istoric și profesor. A avut o carieră impresionantă, și o operă complexă și voluminoasă. Unii au scris romane, alții au făcut cercetare în biblioteci, dar el a scris și dezvoltat prin cercetare subiectele abordate, îmbinând inspirația artistică cu documentarea științifică. A scris despre istoria veche despre care nu se cunoaște în profunzime, abordând subiecte pentru care a „scormonit” la propriu arhive și biblioteci străine.

Ca romancier el nu s-a limitat doar la inspirația condeiului și a combinat povestirile cu studii și cercetări de profunzime pe subiectele abordate, subiecte cu teme istorice sau religioase, abordând o tematică puțin atinsă de alți scriitori sau chiar istorici.

În 1989 părintele Dumitru Stăniloae spunând despre Mihail Diaconescu că este „cel mai reprezentativ scriitor al spiritualităţii româneşti, începător al scrisului nostru viitor”, înseamna că deja îl vedea ca o personalitate cu o operă literară, istorică și filozofică de o anvergură istorică. De-a lungul timpului s-a adeverit, a efectuat cercetări în biblioteci, a identificat mistere în documente care au contribuit la zestrea culturală și la  profunzimea evocărilor, punctând pe subiecte din adâncul societății din punct de vedere istoric, filozofic, religios.

Biografia lui Mihail Diaconescu începe în comuna Priboeni din judeţul Muscel unde s-a născut la 8.11.1937,  fiind fiu al preotului şi învăţătorului Aurelian Diaconescu. Având de mic un apetit de carte și învățătura a fost trimis și absolvit în 1955 Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti. În anul 1960 el a absolvit  Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. În anul 1972 a obţinut titlul de doctor în filologie la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi cu o teză intitulată „Gib I. Mihăescu. Prezentare monografică” publicată apoi în volum în 1973, în colecţia Universitas  a Editurii Minerva.             A debutat în publicistica literară de la absolvirea facultății în 1960. Editorial a debutat în anul 1963 cu romanul Visele au contururi precise.

A început activitatea profesorală între 1960-1964 ca profesor de limba română, limba latină, logică şi psihologie la Liceul “Şt. O. Iosif” din Rupea, jud. Braşov.

Apoi între anii 1965-1985 a fost asistent, lector şi conferenţiar, şef de catedră la Universitatea din Piteşti. În această perioadă, în anul 1966 a înfiinţat revista literară şi culturală Argeş, pe care a condus-o până în anul 1969. Este cofondator al revistelor Astra (1966), apoi mai târziu la Noua revistă română (1996) şi Analele Universităţii Spiru Haret, Seria Filologie, Limba şi Literatura Română (1999).

În octombrie 2001 a reînfiinţat revista Argeş. Este perioada când alături de alte personalităţi din ţară şi străinătate, face parte din consiliul ştiinţific al publicaţiei Philosophia militans, Revistă de filosofie şi gândire socială, care apare sub egida Asociaţiei de cultură Argedava, a Universităţii din Piteşti şi a Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş.  Apreciat fiind, a fost invitat ca membru în colegiul de redacţie al revistei  de cultură Familia Română  din Baia Mare.

O etapă importantă care a marcat formarea și adâncirea cunoașterii sale pe teme filozofice, istorice, de religie, precum și opera sa, a fost între anii 1972-1975 când a fost conferenţiar invitat (Gastdozent) la Institutul de Romanistică al Universităţii Humboldt-Berlin. Aici a ţinut cursuri, a condus seminarii şi a îndrumat elaborarea unor teze de licenţă cu subiecte româneşti.

La Berlin a colaborat cu studii, articole, eseuri, cronici şi recenzii pe teme ştiinţifice, literare şi culturale româneşti la revistele Sitzungsberichte der Akademie der Wissenschaften, Der Morgen, Beitraege zur romanischen Philologie, Sonntag, Zeitschrift für Geschichtwissenschaften, Börsenblatt für den Deutsche Buchhandel, Horizont şi altele.

În țară, între anii 1985-1995 a lucrat în calitate de cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie şi Teorie Literară “G. Călinescu” al Academiei Române. Anii următori a ţinut prelegeri la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii “Spiru Haret” şi la Facultatea de Sociologie şi  Psihologie a Universităţii „Hyperion” din Bucureşti.  A ţinut, de asemenea, cursuri la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti precum şi la Facultatea de Filologie şi Istorie şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Piteşti, a făcut parte din numeroase comisii de doctorat în filologie sau teologie ale unor eminenţi doctoranzi.

Dar cum am prezentat deja, personalitatea sa spectaculos de polivalentă s-a manifestat în bogata și diversa sa activitate, Mihail Diaconescu, cu o cultură vastă și solidă fiind deopotrivă romancier, teolog, critic și istoric literar, critic de artă, profesor universitar, publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

 A realizat nenumărate traduceri din greacă, latină și a realizat o operă vastă în domeniul filozofiei, a calendorologiei și al scrierilor juridice, fiind cosiderat fondatorul dreptului canonic.

În activitatea de scriitor și publicist, Mihail Diaconescu este remarcat ca autorul a numeroase romane. Proza sa este plină de pitoresc și dramatism, izvorâtă mereu din spiritualitatea și cultura românilor: Visele au contururi precise (1963), Culorile sângelui (1973),  Adevărul retorului Lucaci (1977), Umbrele nopţii (1980), Marele cântec (1982), Călătoria spre zei (1982), Speranţa (1984), Depărtarea şi timpul (1986), Sacrificiul (1988), Nopţi şi nelinişti, Pseudojurnal metafizic (2008). Majoritatea romanelor sunt concepute astfel încât pot constitui părţi ale “fenomenologiei narative a spiritului românesc”, pe care a teoretizat-o și în numeroase alte studii, eseuri, articole şi interviuri. Romanele sale au avut căutare și deci au apărut în numeroase ediţii.

În 2007 apare romanul Marele cântec, într-o ediţie specială (a III-a); la recomandarea Comisiei Naţionale UNESCO, cu ocazia proclamării oraşelor Sibiu şi Luxemburg capitale ale culturii europene.

De-a lungul anilor a publicat în ţară şi în străinătate numeroase alte studii, comunicări, articole, cronici, recenzii şi eseuri pe tematică privind teoria literaturii, istoria culturii, filozofia istoriei, estetică şi istoria literaturii. O parte din aceste lucrări au fost adunate în volumul Istorie şi valori (1994).

Pe parcursul activității sale, „profesorul și scriitorul” Mihail Diaconescu a prezentat comunicări la reuniuni ştiinţifice internaţionale desfăşurate la Bucureşti, Piteşti, Berlin, Leipzig, Halle, Sofia, Bonn, Chişinău, Paris, Roma. El a efectuat numeroase călătorii pentru informare, cunoaștere şi stagii de studiu în arhive, muzee şi biblioteci din marile capitale sau centre culturale.

Aprecierea activității și a talentului este marcată în anul 1996, când Universitatea din Oradea i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa pentru întreaga sa operă literară şi ştiinţifică. Laudatio sollemnis a fost rostită de părintele  Prof. Univ. Dr. Dumitru Abrudan, eminent savant ebraist, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă.

 În 2005 a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Brad din judeţul Hunedoara “pentru prestigioasa sa activitate literară, publicistică, filozofică şi didactică”.

În anul 2007 a primit titlul de cetăţean de onoare al comunei Vultureşti din judeţul Argeş, comuna de suflet unde a copilărit, trăit în vacanțe și vara şi a scris o parte din cărţile care l-au făcut remarcat. Tot în anul 2007 a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Argeş „pentru întreaga activitate depusă”.

 În anul 2011 Universitatea din Piteşti i-a acordat al doilea titlu de Doctor Honoris Causa.  “pentru întreaga sa activitatea literară, ştiinţifică şi teoretică pusă în serviciul valorilor reprezentative ale culturii române.”  Laudatio sollemnis  a fost rostită de doamna Prof. Univ .Dr. Alexandrina Mustăţea, decanul Facultăţii de Litere.

 Din partea Academiei Dacoromâne, în anul 2011, Mihail Diaconescu a primit titlul şi diploma de Doctor Honoris Causa „pentru întreaga activitate ştiinţifică, didactică, pedagogică şi de creaţie literară”. Diploma este semnată de dr. Geo Stroe, preşedintele Academiei Dacoromâne, şi de dr. Aurel David, secretar.

La editia din 2017 a Zilelor municipiului Câmpulung Muscel, profesorul universitar și scriitorul Mihail Diaconescu a primit titlul de cetățean de onoare. Era al șaselea titlu primit.

Mihail Diaconescu a fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, de asemenea, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

 Mihail Diaconescu a făcut parte din Comitetul Ştiinţific European al Societăţii Ad Fontes. Alle Fonti Dell‘Unita D’Europa aflate sub patronajul Secretariatului General al Consiliului Europei, al Preşedinţiei Republicii Italia. Mihail Diaconescu a fost primit în Comitetul Ştiinţific European al Societăţii Ad Fontes. Alle Fonti Dell‘Unita D’Europa la recomandarea Excelenţei Sale  Monseniorul Jean-Claude Perisset, Arhiepiscop titular de Justiniana Prima, fost nunţiu apostolic în România.

Tot ca apreciere este faptul că o parte din proza sa constituită din romane sau fragmente de romane a fost tradusă în limbile germană, franceză, engleză, rusă, italiană.

Criticii şi istoricii literari ai scriitorului, de cele mai diferite orientări, sunt de acord că îmbinarea specifică de date documentare, fluxul narativ plin de tensiune dramatică, descrierile pitoreşti alternând cu cele fantastice, dezbaterile morale, simbolurile etnospirituale şi particularităţi stilistice din romanele lui Mihail Diaconescu au marcat profund evoluţia prozei româneşti, în care găsim artisticul îmbinat cu istoria. Trecem în revistă câteva din operele reprezentative.

                Tratatul Prelegeri de estetica Ortodoxiei compus din vol. I, Teologie şi estetică; vol. II, Ipostazele artei, pe care l-a publicat în 1996, este o lucrare realizată pe o largă bază de cercetare interdisciplinară. Romanul nu are comparație cu alte opere din creația românească şi europeană. „Adoptarea metodei dialectico-speculative, amploarea viziunii, spiritul analitic, dar îndeosebi structurarea sistematică şi integratoare a fiecărei expuneri asigură perspectiva transdisciplinară a demonstraţiilor. Ediţia a II-a revizuită şi adăugită a acestui tratat, apărută în 2009, cuprinde cinci capitole noi precum şi 112 planşe color imprimate pe hârtie cretată, ce ilustrează principiile teoretice expuse.

Pentru tratatul său ‘’Prelegeri de estetica ortodoxiei’’ publicat de editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași, Mihail Diaconescu a fost distins cu premiul Academiei Române ‘’Mircea Florian’’, secțiunea filozofie.

  O altă prezentare a principiilor teoretice afirmate în tratatul Prelegeri de estetica Ortodoxiei se află în amplul album monografic pe care Mihail Diaconescu l-a intitulat Lainici, capodoperă a artei româneşti şi europene (2011). Relatările sunt discutate din perspectivele oferite de teologia dogmatică şi liturgică ortodoxă, istoria artei bizantine şi postbizantine, teoriile estetice construite de autor şi critica de artă.

Şi trilogia Teologia ortodoxă şi arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii (Vol. I Aspecte generale. Personajul în literatură; Vol. II Genul epic. Genul liric; Vol. III Genul dramatic. Receptarea operei literare, 2013) constituie o aplicare în opera literară a principiilor afirmate în Prelegeri de estetica Ortodoxiei.

Tratatul Istoria literaturii dacoromane (1999; ediţia a II-a 2013) constituie o sinteză ştiinţifică cu caracter fundamental, unică în cultura română şi europeană. El este o noutate într-un domeniu de strictă actualitate datorită prezentării scriitorilor dacoromani de valoare universală din secolele I-VI – Aethicus Histricus, Sfântul Ioan Cassian, Sfântul Niceta de Remesiana, Sfântul Dionisie Smeritul şi Areopagitul, Leontius Byzantinus, Ioan Maxentius şi alţii. Aceştia au fost incluşi în programele analitice ale cursurilor de literatură română pentru licee şi facultăţile de filologie.

Volumul Antologie de literatură dacoromană. Texte comentate publicat în 2003 la Casa de Producţie şi Editură Corifeu este o completare necesară la tratatul Istoria literaturii dacoromane.

Textele cu specific de antologie şi prezentările care le preced sunt în măsură să demonstreze rolul catalizator al mesajului operelor literare dacoromane în timp, de-a lungul civilizaţiei umane. Prin mesajul moral şi constanța lor creştin-ortodox, aceste lucrări poartă în lume sufletul (paideuma) poporului român încă de la începuturile sale.

Volumul Farmecul dialecticii şi fenomenologia narativă (2001) conţine teoriile lui Mihail Diaconescu despre roman, natura specifică a epicului şi “fenomenologia narativă a spiritului românesc”.

 Ca scenarist şi regizor de filme documentare Mihail Diaconescu a realizat serialul Dobrogea creştină.Harta spirituală în 13 episoade a câte 30 de minute fiecare. Serialul a fost difuzat la Postul de Televiziune România de Mâine din Bucureşti în perioada octombrie 2006 -februarie 2007 iar la cererea publicului unele episoade au fost difuzate de mai multe ori. Ca recunoaștere pentru munca titanică depusă (Prelegeri de estetica Orotodoxiei, istoria literaturii şi filmele documentare dedicate mânăstirilor româneşti dobrogene, Mihail Diaconescu a fost distins cu Crucea Dobrogei (Crucea Sfântului Apostol Andrei)  acordată de Arhiepiscopia Tomisului.

  De-a lungul carieirei și afirmării sale literare, teoretice şi ştiinţifice Mihail Diaconescu a primit, de asemenea,  numeroase alte distincţii, premii, diplome, titluri şi medalii. În tot ceea ce a scris, Mihail Diaconescu a militat în mod consecvent, cu argumente artistice, teologice, filosofice, morale şi politice pentru unitatea europeană. El pune în relaţie ceea ce este reprezentativ şi convergent în specificul spiritual al diverselor popoare de pe continentul nostru, cu imperativele istorice ale epocii în care trăim şi cu valorile creştine. Fiind un autentic reprezentant al valorilor naţionale ale românilor, Mihail Diaconescu dă dovadă de un spirit european exemplar.

Personalitatea şi opera lui Mihail Diaconescu sunt obiectul unor ample prezentări în numeroase lucrări de critică şi istorie literară precum şi în dicţionare de autori elaborate în România şi în alte ţări.  Presa tipărită și cea online găzduiește numeroase articole, studii, relatări privind opera sa, activitățile publice, literare, omagieri și evenimente dedicate.

Cele mai importante dintre „volumele monografice” dedicate scriitorului sunt:

Gh. Bulgăr, Stil şi artă literară în proza lui Mihail Diaconescu (200l; Ediţia a II-a, 2004); Valeriu Filimon, Critica arhetipală şi fenomenologia narativă (2004); Theodor Codreanu, Mihail Diaconescu. Fenomenologia epică a istoriei româneşti (2004); Preot Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu, Fundamentele teologice ale fenomenologiei narative ( 2005); Ilie Barangă, Noi contribuţii bibliografice la studiul operei lui Mihail Diaconescu, 2009);  Ilie Bădescu, Drama istorică a omului creştin în literatura lui Mihail Diaconescu, De la sociologia literaturii la fenomenologia narativă, Contribuţii antropologice ( 2010); Monica Duşan, Simbolic, metafizic şi monumental în proza lui Mihail Diaconescu (2014); Rodica Subţirelu, Mihail Diaconescu, În colecţia Personalităţi contemporane, 2015; Aurel V. David, Naţiunea în stare de veghe, Note şi comentarii sociologice la romanul Marii Uniri (Oneşti, 2017).

Romanul său cu tematică istorico-religioasă ‘’Departarea și timpul’’ ( 1986) a fost republicat, de curând, cu puțin înainte de moartea sa, de o editura din Milano, în limba italiană. „Lo spazio e il tempo” și este definit ca  „un alt roman istoric și reflexiv al lui  Mihail Diaconescu care trece fruntariile”,  a cărui acțiune se petrece prin secolele V și VI în Dacia Pontică și în Imperiul Bizantin. Este descris conflictul dintre:  viitorul doctrinar al teologiei mistice a creștinismului ortodox, Dionisyus – în fapt Dionisie Areopagitul și Felix și Eudoxius.

Recunosc că, întotdeauna m-a fascinat latura ortodoxist mistică și traditionalistă a operei sale; m-a atras susținerea ‘’misiunii românilor’’, a ‘’caracterului tragic, eroic și sublim al românilor’’.

Semnificaţiile acestei traduceri sunt redate în Revista Curtea de la Argeș, nr. 5 mai 2020 la pagina 25, (http://www.curteadelaarges.ro/arhiva/XI_5_114/XI_5_114.pdf)  în penița doamnei Corina Ligia VLAD. De altfel și soția sa, doamna Corina Vlad Diaconescu, talentată în ale scrisului și muzicii i-a fost mereu un sprijin sufletesc, emoțional și creativ.

Întâlnirile pe care le aveam cu ocazia diverselor evenimente cum ar fi Seratele Mihai Eminescu la Uniunea Ziaristilor Profesioniști, la Zilele Revistei și orașului Curtea de la Argeș, organizate de academicianul Gh. Păun sau la unele vizite, erau pline de destăinuiri și povestiri.

Fotografia de la „vernisajul” statuii marelui poet Mihail Eminescu la Curtea de Argeș, evocă într-o ipostază unică două mari personalități ale scrisului, poetul Mihail Eminescu si scriitorul Mihail Diaconescu. Parcă destinul i-a adus împreună pe scenă, purtători de papion, să îi vedem și considerăm ca doi „Papi” ai culturii, ai poeziei și scrisului românesc.

Atât Mihail Eminescu cât și Mihail Diaconescu au îmbrățișat și teme filozofice și istorice, ambii au avut viziuni de perspectivă asupra nației și culturii. Columna culturală simbolică a neamului trebuie să-i evoce de la temelia ei prin opera lor.

Dar trebuie amintit în această trecere scurtă în revista, postumă, romanul capodoperă, o epopee națională a românilor. Romanul său „Sacrificiul”, este singura operă despre războiul reîntregirii neamului de la 1918.

Este de menționat că Aurel V. David, îi dedică nu doar pagini de analiză scrisului lui Mihail Diaconescu, ci și un volum monografic, precizând că: „Prozatorul Mihail Diaconescu deapănă fiorul luptei pentru unitatea noastră națională cu o măiestrie greu de egalat, pornind din Țara Beiușului, ajungând în acele locuri în care s-au produs faptele mărețe, demne de luat în seamă de către generațiile viitoare”. Acest volum de 500 pagini despre „Sacrificiul” evocă greutatea spirituală și artistică a operei respective.

Sacrificiul este romanul Marii Uniri de la 1918, în care portretizează personajele adevărate care au generat și participat la evenimente: personalități istorice ca Vasile Goldiș, Episcopul Miron Cristea, Mitropolitul Vasile Mangra, Iuliu Maniu, Episcopul Roman Ciorogariu, Alexandru Vaida-Voievod, Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, Ionel Brătianu și zugrăvește desfășurarea faptelor de atunci.

Similar, în voluminoasa culegere de texte realizată de Maria Dohotaru, „Romanul capodoperă Sacrificiul, epopee națională a românilor” este o antologie de 700 de pagini apărută în 2019, regăsim un elogiu adus scriitorului, profesorului,  filozofului și omului Mihail Diaconescu, ca un omagiu adus Centenarului României Mari.

Putem certifica că încununarea activității sale a fost marcată și de faptul că profesorul Mihail Diaconescu a fost propus de către Academia Dacoromână în anul 2013 pentru Premiul Nobel pentru literatură.

Aminteam că l-am cunoscut din anii ”80, cu nostalgii frecvente pentru locurile natale argeșene, un mare iubitor de România și de istoria românilor. La fiecare întâlnire îmi dăruia câte o carte din cele scrise și așa l-am descoperit pe Mihai Diaconescu  în profunzimea sa, cea de scriitor și romancier  istoric. Așa a rămas și până ne-a părăsit anul acesta pe 25 martie. Ne-a părăsit însă pe neașteptate.

Ce mândrie avem că au fost printre noi și astfel de oameni, astfel de personalități și avem de la ei o valoroasă moștenire scrisă !.

VOLUME  PUBLICATE DE  MIHAIL  DIACONESCU

Visele au contururi precise, Roman, 1963; Culorile sângelui, Roman, 1973; Gib I. Mihăescu, Monografie critică, 973; Die Farben des Blutes, Roman, Berlin, 1976; Adevărul retorului Lucaci, Roman, 1977; Umbrele nopţii, Roman, 1980; Marele cântec, Roman, 1980; Călătoria spre zei, Roman, 1982; Speranţa, Roman, 1984; Emissarâ, 1985;Magnus Cantus, Roman, 1985; Depărtarea şi timpul, Roman, 1986; Marele cântec, Roman, 1987; Adevărul retorului Lucaci, Roman, 1991; Sacrificiul, Roman, 1988, Ediţia a II-a, Vol. I, Iluzia, 1993; Ediţia a II-a, Vol. II, Tenebrele, 1993; Editia a II-a, Vol. III, Lumina, 1993; Speranţa, Roman, Chişinău, 1993; Ediţia a III-a, 1996; Istorie şi valori, Studii, comunicări, eseuri, articole, 1994; Prelegeri de estetica Ortodoxiei, Vol. I, Teologie şi estetică, 1996; Vol. II, Ipostazele artei, 1996; Biserici și mânăstiri ortodoxe , Romania, Orthodox Churces and Monasteries, Text Terra Mirabilis  de Mihail Diaconescu, 1998; Ediția a II-a, 2000, Ediția a III-a, 2004, Ediția a IV-a București, Bucharest, 2006, Ediția a V-a, 2011; Istoria literaturii dacoromane, 1999;

Farmecul dialecticii şi fenomenologia narativă, 2001; Antologie de literatură dacoromană. Texte comentate, 2003; Depărtarea şi timpul, Roman, Ediţia a II-a, Chişinău, 2003; Culorile sângelui, Roman, Ediţia a II-a, 2004; Marele cântec, Roman, Ediţia a III-a, 2007; Visele au contururi precise, Roman, Ediţia a II-a, 2007; Nopţi şi nelinişti, Pseudojurnal metafizic, 2007; Ediţia a II-a revizuită, 2008; Prelegeri de estetica Ortodoxiei, Ediţia a II-a, Vol. I Teologie şi estetică; 2009; Ediţia a II-a, Vol. II Ipostazele artei; 2009; Sacrificiul, Roman, Ediţia a III-a, 2010, Lainici, Capodoperă a artei româneşti şi europene, 2011; Istoria literaturii dacoromane, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită,  2013

Teologia ortodoxă şi arta cuvântului, Introducere în teoria literaturii, Vol. I, Aspecte generale, 2013, Vol. II, Genul epic, genul liric, 2013, Vol. III, Genul dramatic, Receptarea operei literare,  2013; Serile la Vulturești, nuvele și amintiri sentimentale, 2016; Dialoguri și meditații metafizice despre literatură, muzică și artele plastice, 2016; Icoane din trecut și de azi, Portrete, evocări, mărturii, , 2017

Discursuri, 2018; Nicolae Băciuț – Încercare de profil literar, 2018; O nouă luptă literară, Vol. I, Atitudini necesare, Vol.II, Acțiunea revistei Argeș, 2019; Lo Spazio e il Tempo, Milano, 2019; Biserici și mânăstiri ortodoxe, Romania, Orthodox Churces and Monasteries, Ediția a VI-a, engleză, germană, Ediția a VII-a, franceză, spaniolă, 2020.

Am vrut să-ți spun cuvinte frumoase

 Nicolae DIACONESCU

Tocmai îți scriam un mesaj când anunțul șoc m-a blocat. (24 martie 2020) Vecinul fratelui meu, Mihai Codrea, mi-a transmis condoleanțe. Pentru ce, am întrebat. Îmi pare nespus de rău, a continuat el, fratele dumneavoastră, prietenul meu cel mai bun, a decedat acum un sfert de oră! Am tras aer adânc în piept. N-am plâns, n-am țipat, am anunțat-o în șoaptă pe soția mea. Ce trist, a spus ea. O lume se prăbușea, dispărea odată cu el. Lumea mea interioară. Fusese reazemul meu, speranța, stânca pe care o știam neclintită, la bine, la rău, cel cu care dialogam, mai ales când mă cuprindea disperarea. Ultima vizită i-o făcusem pe la sfârșitul lunii februarie, îi adusesem cele două cărți ale mele, Ochi de jar și Cronica unei mari iubiri. Dă-le unui critic literar, unui prieten de-al tău, poate scrie ceva despre ele. Năică, o să dureze trei patru luni până o să apară ceva! Până atunci, ai mare grijă, niciun cuvânt pe teme politice, suntem monitorizați mai rău ca înainte de 89! Am râs. Eu sunt prea puțin important să mă ia cineva în seamă. Și totuși, am adăugat eu, chiar pe site-ul poezie punct ro am texte cenzurate, refuzate pentru corectură, Tainica mea iubire, Eu pe cine votez și… Ne-am înțeles, îmi fac griji pentru tine, nimic politic!

După o săptămână m-a sunat fratele meu. Năică, mi te-ai relevant ca un mare scriitor, e mult mai greu să scrii proză scurtă decât romane!

Mulțumesc frumos, i-am răspuns.

Eu îți mulțumesc, mi-ai oferit prilejul să te descopăr într-o altă ipostază. Mi-am zis în sinea mea, probabil nu va da cărțile mele niciunui prieten, critic sau redactor pentru a le comenta, câteva cuvinte frumoase nu îl costă nimic, așa că mi le-a spus. Fratelui meu i-a plăcut întotdeauna să vorbească în hiperbole. A continuat să-mi explice, ineditul, frumusețea prozelor mele. Nu am luat în seamă vorbele lui, am continuat în ritmul meu obișnuit, câteva ore pe zi în câmp la întins sârme, schimbat șpalierii rupți, alimentat albinele cu apă în două cauciucuri tăiate, privit minute în șir circulația la urdinișuri, adunat iarbă pentru găini, urmărit comportamentul celor patru cocoși unde ierahia este foarte bine păstrată. Conducătorul merge țanțoș cu turma după el pentru scăldatul în cenușă sau pentru scurmatul în grădină. De pe margine, la oarecare distanță, ceilalți trei privesc hulpavi găinile. Când, câte una se rătăcește sau rămâne stingheră, toți trei se reped s-o calce, primul care apucă este lovit cu aripile de ceilalți doi, iar din fundul grădinii apare și conducătorul care îl aleargă pe câte unul de chirăie, parcă l-a atacat uliul. Ca să n-o mai lungesc, preocupările amintite mai sus, reprezintă pentru mine o joacă, o evadare din realitatea cruntă care ne înconjoară. Surprinzător și în lumea plantelor am întâlnit o situație specială. Se spune și se cunoaște proverbul, capul plecat sabia nu-l taie! Dar cel care se comportă toată viața ca o slugă nici nu e mare brânză de capul lui. Eu am stat semeț în fața vremurilor, am învățat asta de la vița de vie! Dacă o lași să se dezvolte pe orizontală, aplecată, toate bolile o copleșesc, în special mana, și toamna nu ai ce să culegi. Așa că încerc să o dirijez pe vertical, bag lăstarii printre sârme, cât apuc! Discutam și prostii d-astea cu fratele meu. În seara aceea voiam să comentez un text care îmi plăcuse al doamnei Daniela Goea. N-am mai fost în stare. În miez de noapte nu mă lua somnul. Am spus de vreo trei ori tatăl nostru și probabil am adormit. Am visat frumos, o doamnă cu un chip suav mă alinta. Nu era soția, fiica, sora sau mama. Era o doamnă c-o infinită compasiune pentru mine. Dimineața soția m-a întrebat cum mă simt. Am visat frumos, o doamnă, nu știu cine era, îmi alina durerea.

Apoi m-a sunat sora mea. Ea plângea, eu plângeam, nu am putut să comunicăm. Mi l-a dat la telefon pe Horia, fiul ei. Am reușit, printre sughițuri să-i spun. Când s-or liniști lucrurile ne-om strânge toți să ne luăm rămas bun de la el. Pentru că eram în plină pandemie. Pe fratele meu, scriitorul Mihail Diaconescu l-au însoțit pe ultimul drum, Corina, soția, Ioana o nepoată, doi preoți, dascălul și trei gropari. Au trecut zilele, săptămânile, lunile. Când m-am liniștit am început să rememorez întâmplările cu fratele meu, de ce reprezentase pentru mine reazemul, stânca, speranța.

Singurele poezii pe care le-am învățat vreodată și pe care le știu și acum sunt Scrisoarea a treia de Mihai Eminescu și Lordul John de George Coșbuc. Se străduise fratele meu să le învăț ca să le spun la serbarea cu Moș Gerilă, eram în clasa întâi. Am început cu aplomb, De din vale de Rovine, Grăim Doamnă către tine… Doamna Margareta Constantinescu, învățătoarea, era în primul rând în sala Căminului Cultural din Vulturești, Argeș. Probabil de frică, (asta am înțeles mult mai târziu) a început să dea din mâini, să țipe, să tremure…S-a ridicat în picioare și s-a apropiat de scenă. Cine te-a învățat așa ceva, dă-te jos, imediat…Scandal, rumoare, am coborât ca în vis, am fost singurul copil care, atunci, la serbare, n-a primit biscuiți, covrigi și napolitane. Stam chircit în ultimul rând din sala Căminului Cultural și mă consideram cel mai rău copil din lume. Acasă, fratele meu îmi povestea Prâslea cel voinic și merele de aur eu eram în acea casă.

Au trecut anii, trebuia să merg la liceu…

Pe fratele meu, Tudor Vianu vrusese să-l oprească la catedră, asistent, dar avea un dosar prost, tata era chiabur și preot așa că a ajuns profesor la liceul Ștefan Iosif din Rupea, între Brașov și Sighișoara. Poate ăsta a fost norocul meu. Mihai ne-a luat pe mine și pe soru-mea Tatiana să ne întrețină. Mie mi se părea normal acest fapt, era fratele nostru mai mare și era dator să aibă grija noastră. El mi-a cumpărat uniforma de elev în clasa a VIII-a, primul palton, primii pantofi. M-a trimis într-o zi, toamna, să cumpăr cartofi, ceapă, varză, morcovi. La tarabe se vindeau și prune. Atunci, de altfel ca și azi, îmi plăceau foarte mult fructele. După ce am cumpărat ce mi se spusese nu mi-a rămas niciun ban! Mă învârteam pe lângă grămezile de prune, râmneam, nu îndrăzneam să cer. O bătrânică, văzând că mă tot întorc la taraba ei o fi înțeles dorința mea și mi-a dat câteva prune. I-am mulțumit frumos! Abia atunci am înțeles că fratele meu făcea un sacrificiu să ne crească. Dacă n-am fi fost în grija lui ar fi mâncat câte prune vroia! În liceu reprezentanții unei școli militare au vrut să mă recruteze, la fel securitatea, el mi-a spus, nu ești bun pentru așa ceva! La terminarea facultății mi-a aranjat să mă angajez la Fabrica de autoturisme Colibași, era doar la 12 km de casa noastră din Vulturești. Cei de la ITB, RATB azi, m-au tentat cu o garsonieră în București și am uitat de promisiunea făcută părinților. Fratele meu înființase revista de cultură Argeș, era redactorul șef al revistei, avea notorietate pe plan local, avea o anumită trecere în fața organelor de putere. Năică, mi-a zis el, dacă tot ai renunțat la postul de la Colibași pentru București, fă cercetare, dă-ți doctoratul! După vreo șase ani de inginerie mi s-a propus simultan, fie un post de director la Liceul Energetic, fie un post de director la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida. Tot cu el m-am consultat. Năică, licee sunt sute, mii, Muzeul Tehnic e unul singur! Ca expert în patrimoniul tehnic național am avut de înfruntat mafia care înstrăina orice. Și înainte de 89 și după. Ca să mă potolesc!? mi s-a făcut un proces, civil și penal, lung, devastator pentru psihic, vezi textul publicat. Cine sunt! Și de data asta mi-a fost alături, a mers cu mine la un general și i-am expus problema. Ai primit vreo atenție, un cadou, ceva? Niciodată! În afară de un măr, o banană, o bomboană la ziua unor colegi, altceva nu am luat. E bine, o să ai puțin de tras dar or să te lase în pace! Ca supapă a neîmplinirilor, frustrărilor, scriam, mai bine, mai rău, mergeam la el să-mi spună o părere. Lasă scrisul în seama filologilor, tu ocupă-te de inginerie. Acolo strălucești! Enervat îl luam la rost, de ce nu protestezi și tu ca Mircea Dinescu, ca Brucan, ca…Singura formă reală de rezistență este prin cultură, eu scriu romane istorice și pun în gura personajelor, vorbe alese, frumoase, îmbrăcate în mănușă de catifea, valabile pentru orice timp. Fiind personaje istorice nu pot fi acuzat de atitudine subversivă, relația dintre putere și artist este totdeauna pe muchie de cuțit, în toate timpurile, adică și azi.

P.S.

La moartea fratelui meu au scris cu multă simțire Ilie Bădescu și Nicolae Băciuț. În timpul vieții Mihail Diaconescu a publicat 30 de cărți, a condus revista de cultură Argeș în două etape, a fost premiat de Academia Română, a fost tradus în germană, franceză, rusă, italiană.