MIHAI EMINESCU, LA VIENA, ACUM 150 ANI

Noi date despre Cabinetul
de Lectură al Societății
România Jună
Preocupat de descoperirea unor urme ale
trecerii studentului Mihai
Eminescu prin capitala
Imperiului, în urmă cu 150
de ani, am început să studiez
documente de arhivă,
presa vremii, căutând
detalii privind asociațiile
studențești românești1.

Una dintre cele mai
importante a fost Societatea
România Jună, a cărei
deviză înflăcărată era Unire
în cuget și în simțiri. Aceasta a constituit un fecund
instrument de educație pentru tinerii români veniți
din Transilvania, Maramureș, Bucovina, Basarabia,
Moldova sau Țara Românească.
Studenții, vorbind dialecte foarte diverse,
o română cu accent, un amestec de jargoane, de
regionalisme, aici, la România Jună, limba vorbită
de ei se uniformiza, devenea unitară, îmbrăca forme literare apropiate de
standardul de azi al limbii
române.

Eminescu considera
Societatea Academică
România Jună o Dacie în
miniatură, voioasă, activă
şi plină de încredere în
viitor. Acolo găsim copii de
pe malul Nistrului alături
cu alţi din valea Crişului,
a Mureşului, a Dâmboviţei
şi a Dunării. Faţă cu acest
tablou de frăţie nu putem
zice decât: ,,Prosit naţie !
Grație sprijinului
material obținut din partea
comunității românești din
Viena, și nu numai, România Jună a dispus de un
sediu propriu, care și-a schimbat adresa de câteva
ori: Körblergasse 3 (în perioada 1872-1874), apoi, o
bună perioadă, în apropierea clădirii noii Universități
(Langegasse 4, Schlöselgasse 28, Florianegasse 12)
și, în preajma primului război, în Palatul Dietrichstein
– Hofburg.

Schimbările de adresă erau anunțate cu
promptitudine în presa din țară. Astfel, Familia din
17/29 aprilie 1888, p. 203 își informa cititorii că
asociația studenților români de la Viena și-a stabilit
sediul în Pelikangasse nr.15; la rândul ei, Transilvania
din 15 febr.1895, p. 56 atrăgea atenția că sediul
României June era în Lazarethgasse nr. 26.
De obicei, alegerea conducerii Societății
România Jună se desfășura, în fiecare an, în cursul
lunii noiembrie, însă novicii sau embrionii, cum
mai erau numiți noii veniți, nu accedeau la funcții de
conducere, acestea revenind doar celor cu vechime,
cu experiență, care inițiau activități literar-științifice,
desfășurate o dată pe lună, de obicei Sâmbăta, între
orele 20-24, urmate de petreceri însuflețite. Cu
această ocazie, soliștii sau coriștii intonau cântece tinerești sau patriotice, se toasta în cinstea unui român
sărbătorit, se citeau anecdotele și ironiile înserate în
revista umoristică studențească Urzica.
De regulă, tinerii admiși în societatea România
Jună treceau proba noviciatului, scriind mici articole,
glume sau întâmplări hazlii în revista Urzica,
dovedind astfel că au dobândit puterea de a gândi și a
scrie la jurnal.

Seratele literare aveau loc într-un restaurant
sau berărie, aflate în strada Wollzeile, din apropierea
Universității, o sală încăpătoare pentru numărul mare
de participanți, închiriată separat, la ele participând
studenți români din toate instituțiile de învățământ din
Viena (Universitate, Politehnică, Școala Superioară
de Silvicultură, Școala Superioară de Agricultură,
Academia de Arte Frumoase, Conservator, Academia
Comercială etc.)

Fără a insista asupra unor nume faimoase din
lunga listă a celor ce i-au fost colegi de studii lui
Eminescu, la Viena, dorim să îi menționăm, totuși, pe
unii mai puțin cunoscuți: Aurel Mureșianu2, cu care a
colaborat atât de fructuos la România Jună (chiar mai
bine decât cu V. Bumbac), Aurel Isacu, jurist, tatăl
poetului Emil Isac3, Moise Groza4, erou al Războiului
de Independență, Ilarion Pușcariu5, Ștefan Velovan,
coleg de studenție cu Eminescu6.
Ajunul Anului Nou (Revelionul) se celebra cu
fast și solemnitate, de fiecare dată într-unul dintre cele
mai frumoase localuri ale Vienei, serbarea ținând până
a doua zi, dimineața, reunind pe studenți cu ceilalți
membri ai coloniei române din acest oraș, inclusiv cu
ofițerii regimentelor românești, care se aflau temporar
dislocați în garnizoana Viena.

Studenții dansau, cei mai în vârstă discutau,
degustând un pahar de bere sau de vin, dar la ora 12,
un membru, de obicei președintele Societății România
Jună, rostea un discurs și toasta în onoarea celor
prezenți, cu ocazia intrării în noul an. Însuși Eminescu
a rostit un astfel de toast, închinat în onoarea Prințului
Carol, considerat ocrotitorul României June.

Tinerii, printre ei și Eminescu, prieten apropiat
al studenților greco-catolici ai Institutului Sfânta Barbara, aflat la 2 pași de vechea Universitate,
cărora le dăruie cărți de istorie foarte valoroase, merg
împreună la biserică, cu ocazia marilor praznice.
În acele timpuri, existau în Viena două
biserici ortodoxe, aflate în apropierea Universității:
Biserica Sf. Gheorghe, situată pe Strada Grecilor
(Griechengasse 5) și Catedrala Sfintei Treimi din
Piața de Carne (Fleischmarkt).

În ziua de Crăciun, de Anul Nou, de Paște sau
cu alte ocazii festive (3/15 Mai), studenții mergeau
in corpore la biserica de pe Fleischmarkt, considerată
biserică românească, deși pentru mulți vienezi ea era
cunoscută drept biserica grecească.
În biserica Sf. Treime din Viena aveau loc și
cununii, cum a fost aceea a medicului
I. Hosanu (coleg de studenție al lui Eminescu),
cu domnișoara Josefine Theiss, fiica unui arhitect
vienez7, sau ceremonii ale României June.
În perioada premergătoare Marii Uniri, mulți
tineri români din provinciile Imperiului dualist își
satisfăceau stagiul militar în diverse regimente, dintre
care unele erau dislocate, temporar, în Viena, printre
ei și Ion Slavici.
Duminicile și cu ocazia unor sărbători
religioase, aceștia primeau permisiunea să meargă
la slujbe (Garnisonskirchec). Fiecare confesiune
religioasă avea preotul ei.
Tinerii militari români, de religie ortodoxă,
erau păstoriți de părintele protopop Popovici, originar
din Cornu Sadu (Sibiu), despre care se spune că
albise de atâtea războaie la care luase parte, însoțind
regimentele românești.

Acest om al credinței era un ghid spiritual,
mai ales al studenților, fiind prezent la numeroasele
lor întruniri, așa cum, la slujbele ținute de acesta,
studenții nu lipseau. La sfârșitul serviciului divin,
părintele Popovici ținea o frumoasă predică, în
care îndemnurile religioase erau însoțite de gânduri
patriotice înălțătoare, sfătuind tineretul studios să nu
îi uite pe cei de acasă, să fie buni români.
De fiecare dată, după slujbă, studenții erau
invitați acasă la părinte, în Lazarethgasse nr. 8,
din districtul IX al capitalei, unde tinerii aveau
posibilitatea să răsfoiască felurite cărți, multe în
limba română, rânduite pe etajere, în fiecare cameră.
Părintele Popovici a lăsat numeroase manuscrise,
inclusiv memorii legate de perioada de care ne
ocupăm.
Setoși de învățătură, de lecturi în limba română,
marele deziderat al membrilor României June a fost
înființarea unui cabinet de lectură, pentru care se
strângeau donații, se organizau baluri. Am avut șansa să identific primul sediu al
Cabinetului de Lectură al societății România Jună,
inaugurat la data de 15 mai 18738, situat în strada
Marokkanergasse nr. 8, din cartierul Landstrasse
(districtul 3).

Pe aceeași stradă, la numărul 3, se afla și
cantina studențească, ținută de Papa Will, frecventată
de tinerii veniți la studii la Viena, printre ei Mihai
Eminescu iar, mai târziu, Ciprian Porumbescu.
Din păcate, Eminescu părăsise Viena, aflânduse la Berlin în momentul inaugurării acestei biblioteci
a Societății România Jună, el fiind unul dintre
inițiatorii ideii înființării cabinetului de lectură,
instrument de educație culturală, literară, științifică
dar și patriotică a studenților români aflați la studii
în capitala imperiului, îndeplinind chiar funcția
de bibliotecar al României June, în primul an de
activitate.

Cabinetul de lectură (Lesehalle) funcționa întrun spațiu compus din 6 camere, destul de încăpătoare,
aflate la etajul 1 al clădirii, oferind bune condiții celor
67 de membri ai acestui club studențesc.
La inaugurare, a fost invitat și tribunul Axente
Sever9, eroul de la 1848, aflat în vizită la Viena, cu
ocazia inaugurării Pavilionului României în cadrul
Expoziției Internaționale din capitala AustroUngariei.
În vârstă de 52 de ani, acesta avea o statură
impunătoare, deși părul și barba îi albiseră. El
semnează în cartea de onoare, ca membru fondator al
Cabinetului de Lectură. Bibliotecar era A. ChebiciRevneanu, prieten cu Eminescu.
Aici erau primite și păstrate ziare și cărți în
limba română, germană, franceză, engleză, italiană,
spaniolă, rusă, maghiară și greacă.
Am descoperit, studiind documentele vremii,
că acest cabinet de lectură a îndeplinit efectiv și
funcția de Birou de Turism, putând primi titlul de
primul birou de turism al României în străinătate,
miile de vizitatori români ai Expoziției de la Viena
(1873) urmând să fie însoțiți de tinerii studenți, prin
intermediul ospitalității cu care erau tratați oaspeții ce
vizitau cu această ocazie și cabinetul de lectură. Din cauza scumpirii chiriei, România Jună
este nevoită să elibereze spațiul închiriat, cărțile și
mobilierul fiind mutate la data de 29 ian/9 febr.1874
într-un alt sediu, aflat în strada Neubadgasse nr. 6
(sect.1)10.

Intenționând să aflu cât mai multe date cu
privire la soarta cărților și tipăriturilor aflate în
inventarul cabinetului de lectură, am descoperit că,
în anul 1909, întregul patrimoniu al României June a
trecut în administrarea Consiliului de Administrație al
Bisericii Ortodoxe din Viena, funcționând în capela din
Palatul Dietrichstein. Din păcate, în urma izbucnirii
războiului, autoritățile vieneze au dispus confiscarea
bunurilor asociației. O parte au fost scoase la licitație,
iar cărțile au fost transferate Bibliotecii Universității
Viena. După război, conducerea României June a
intentat (fără succes însă) un proces pentru deblocarea
fondurilor asociației, păstrate la Banca Marmorosch
din București, confiscate de trupele de ocupație,
precum și pentru recuperarea cărților cabinetului de
lectură11.

Așadar, putem constata că o parte dintre
bunurile asociației, inclusiv cărțile donate acestui
cabinet de lectură de către însuși Mihai Eminescu,
sunt păstrate până în zilele noastre în sălile de lectură
ale Bibliotecii Universității Viena, situate în noul
sediu, construit în ultimele decenii ale secolului al
XIX-lea.

În ceea ce privește Statutul Asociației România
Jună, acesta se află la Biblioteca Academiei Române,
în timp ce Biblioteca Națională a Austriei păstrează un
raport anual al asociației studențești amintite, tipărit
la Viena, în anul 1889. Alte numeroase documente
prețioase privind activitatea studenților români din
capitala vieneză se pot consulta la Arhivele Naționale ale Austriei.12
În tentativa de a recupera o parte dintre valorile
deținute de România Jună, unul dintre cei mai buni
biografi ai lui M.Eminescu dar și al lui Ciprian
Porumbescu, Leca Morariu, locotenentul rezervist,
rănit şi convalescent la Viena, a cumpărat,la data de 9
februarie 1915, violoncelul lui Ciprian Porumbescu,
pus sub sechestru și scos la licitaţie de către guvernul
austro-ungar, odată cu toate celelalte bunuri ale
societăţii România Jună.

Timp de 50 de ani, Leca Morariu a reunit la
un loc zeci de mii de file de manuscrise, documente,
fotografii, obiecte având legătură cu viața și activitatea
lui Ciprian Porumbescu, Mihai Eminescu13, România
Jună etc, fiind întemeietorul Muzeului de la Suceava,
dedicat marelui compozitor de la Stupca. Din păcate,
nu se știe câte exponate și obiecte muzeale au fost
pierdute ulterior, acestea fiind împrăştiate, rătăcite,
pierdute în urma repetatelor şi primejdioaselor
peregrinări ale acestui aşezământ în diverse locații
temporare din Bucureşti, Focşani, Cernăuţi, Suceava,
Râmnicu Vâlcea.
În final, trebuie subliniată contribuția lui
Leca Morariu pentru păstrarea memoriei celor doi
corifei ai României June, Mihai Eminescu și Ciprian
Porumbescu.
Dan Toma Dulciu
Viena, 31.12.2018

 

1 Mihai Eminescu nu a fost membru doar al României June,
așa cum nici Ciprian Porumbescu nu a fost doar membru
al unei singure organizații. Ciprian Porumbescu a fost o
figură de frunte atât la Arboroasa cât și la România Jună,
apoi membru și chiar vicepreședinte al unei asociații
internaționale: Akademische Lesehalle– Societatea
Academică de Lectură – formată din cadre didactice și
studenți ai diverselor facultăți din cadrul Universității
Cernăuți, respectiv ai Universității Viena. În tinerețe,
Eminescu a făcut parte din alte asemenea asociații (Orientul,
Românismul), iar în perioada 1869-1872 a frecventat
asociații studențești, precum Steluța, Gorila, eventual
asociațiile vieneze Hesperus, Harmon, Epheu. De văzut
implicarea sa, la Viena, într-o asociație inițiatică, formată
din studenți români, unde membrii trebuiau să glăsuiască
într-o limbă din cronici, primind ”diplome” de înnobilare,
iar din 1882, legăturile sale cu ”Asociația Carpații”.

2 Mircea Gherman, Mureşenii, în Magazin Istoric, 1968, nr. 4, apr., p.
2–7;
3 Emil Isac, Versuri, Bucureşti, 1964, p. 8;
4 Aurel Cosma, Petru Vintilă Un soldat în căutarea patriei, în
Mitropolia Banatului, 1978, nr. 10–12, oct–dec., p. 767–770 (Prezentări
bibliografice). Recenzie elogioasă a romanului vieţii eroului Războiului
pentru Independenţă, Moise Groza, care se împrietenise la Viena cu
Mihai Eminescu;
5 Ion Breazu, Studii de literatură română şi comparată Ed. îngrijită…
de Mircea Curticeanu, Vol. I–II. Cluj, Edit. Dacia, 1970–1973, amintește
pe Ilarion Puşcariu, coleg la Viena cu Mihai Eminescu și bun prieten al
acestuia.
6 Ion Iliescu, Vasile Alecsandri Pagini bănăţene la a 75
a comemorare, Timişoara, 1965 amintește de Ștefan
Velovan, coleg de studenţie la Viena cu Mihai Eminescu.

7 Observatoriul, Sibiu, 1879, nr. 58 (iulie), p. 234, coloana 2.

8 T.V. Stefanelli, ”Despre Axente Sever”, în ”Gazeta de
Transilvania”, 14 aug. 1907
9 Axente Sever, prefectul legiunii din ținutul Blajului și
de pe Valea Mureșului, a fost strategul cel mai iscusit
dar și consilierul cel mai bun al lui Avram Iancu. Având
studii la Blaj și Sibiu, el trece munții, în 1847, fiind
profesor de latină și română, la București, participând
activ la Revoluția de la 1848, în calitate de comisar pentru
propagandă în județul Ilfov. După victoriile repurtate în
fruntea legiunilor românești, Axente Sever trăiește retras,
murind la Brașov, în anul 1902

10 Revista Științifică, an 4, nr. 24, din 1 febr. 1874, p.384
11 Documente privind România Jună se găsesc în copie
la Arhivele Naționale ale României, în Pachetul CCXLII
– Diverse. Printre documentele în limba germană,
franceză și română, de relevanță majoră pentru biografia
lui Mihai Eminescu, amintim pe cele conținând rapoarte
ale autorităților austriece despre participarea studenților
români din Viena la Serbările jubiliare de la Putna, din
anul 1871, implicarea reprezentanților acestei societăți
în comemorarea la Cernăuți a fostului domnitor Ghica
(1877), dar și alte aspecte, precum respingerea de către
autoritățile austro-ungare a cererii conducerii acestei
societăți de a face colecte în beneficiul soldaților români
răniți în Războiul de la 1877, subvenții acordate de
guvernul român pentru Societatea România Jună, pentru
celelalte societăți studențești-patriotice (din Cernăuți,
Blaj, Brașov), în perioada 1877-1878, burse acordate de
guvernul roman unor studenți români din Transilvania,
etc.

12 ”Der Jahresbericht des akademischen geselliglitterarischen Vereins «Jung-Rumänien» in Wien”.
(Raportul anual al societății academice social-literare
România Jună, Wien, 1889, Wallishausser).
13 O parte dintre achizițiile documentare referitoare la biografia
Luceafărului au fost prezentate în Buletinul Mihai Eminescu, demers
unic în istoria literaturii române.

DAN TOMA DULCIU
(Date selective)
– Născut 24.01.1953
– Căsătorit
– Traducător limbă arabă, scriitor, publicist
– Membru: UZPR; Asociația Scriitorilor Români din
Austria; Asociația „Mihai Eminescu –Viena”;
Studii:
– Liceul ”Gh. Şincai Bucureşti”, Secția Real, 1968 – 1972;
-Absolvent cursuri de zi, ”Facultatea de Drept”, București,
Secția Juridic-1977;
– Diplomă ”Madrasa Saidya” – Cairo (1974);
– Cursuri la Universitatea Cairo, ”Facultatea de
Arte”,Secția Limba Arabă, 1974 -1976;
– Curs Postuniversitar – Drept și Relații Internationale, ”
Facultatea de Drept”, București, 1995.
CĂRȚI TIPĂRITE
(Selecție)
– „Biblioteca Eminescu Arhive Biblioteci-Ambrozie și
Aguridă,”, Botoșani, Ed. Geea, 1998
– ”Introducere în studiul Dreptului Islamic; Statutul
Juridic al Cadiatelor din România”, București, Editura
Ars Docendi, 2001;
– „Popești – Leordeni, File de Istorie”, Bucuresti, Ed.
International, 2001;
– ”Casa Capșa – 150 de ani de existență”, București, Ed.
Ars Docendi, 2002
– ”Tărtășești – Insemnări Documentare”, București, Ed.
Ars Docendi, București, 2002;
– ”Iuliu Zane, Proverbele românilor din românia,
Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia, Vol
IV, (Prefața),”, București, 2003
– ”Eminescu și Diplomația ”, Editura Universitară,
București, 2008.
– ”Misterele gravurilor ediției Maiorescu. Simboluri
Criptice ”, Editura Universitară, București, 2008 ;
– ”O istorie a Criptologiei Române”, Editura RAO,
București, 2010;
– ”Proiecții ne varietur. Din istoria românilor”, București,
2012
– ”Eminescu – sofisme și aporii”, București, 2013
– ”Eminescu inedit –Ediția papier à cigarettes”, București,
2013.
– ”Sigint – Pânza de păianjen Momente din istoria
criptologiei românești, ” București, 2013
– ”Eminescu în culisele justiției. Dosarul interdicției
judecătorești”, București, 2016
– ”Contribuții la biografia lui Mihai Eminescu Documente
inedite”, București, 2016
– ”Lumină Lină – Poezii de dragoste, rar editate”, Ed.
Magic Print, Onești, 2016 (prefață);
– ”Mihai Eminescu – Prezențe vieneze”, București, 2016
– ” La Steaua…. o interpretare hermeneutică”, Ed. Magic
Print, Onești, 2017
– ”Mihai Eminescu- Itinerar vienez”, Ediția I, Viena, 2017
– ”Mihai Eminescu – Itinerar vienez”, Ediția a II-a, Cluj,
2017
– ”Mihai Eminescu – Itinerar vienez”, Ediția a III-a,
Viena, 2018
– ”Mihai Eminescu Nevropatii atipice”, Viena, 2018
– ”Mihai Eminescu în arhive diplomatice”, Viena, 2018