Martiri români din Luna şi din jur la 1848
La 31 ianuarie 1850, protopopul grecocatolic al Boianului (azi com. Ceanu Mare, CJ), Georgie Lazăr, scria din Iacobeni (azi com. Ceanu Mare, CJ) Consistoriului de la Blaj că trimite în anexă „Specificarea
orfanilor şi a văduvelor prin insurgenţii maghiari în timpul resbelului trecut la cea mai mare mişălătate [sǎrǎcie] aduşi, din Districtul Protopopesc al Beiului [Boianului], şi a invalizilor”.
Preotul rǎspundea de fapt la porunca „Mǎritului Consistoriu” din Blaj, care a solicitat aceastǎ situaţie conform Decretulului guvernatorului Transilvaniei, feldmareşalul Ludovic von Wohlgemuth, cu nr. 851 din 15 octombrie 1849, dat în Sibiu, decret tradus în limba română şi trimis protopopilor de Consistoriul greco-catolic din Blaj. În înaltul ordin se spunea cǎ „Mulţi oameni din
Naţiunea Romană prea inaltei Dinastii şi cauzei drepte credincioasă, in incurgerea săvarşitei de curand bătăi a revoluţiei prin insurgenţi, parte s-au omorat, parte s-au
chilăvit, şi invalizi s-au făcut”. Pentru ajutorarea lor s-au cerut situaţii cu starea văduvelor, orfanilor şi invalizilor, din toatǎ Transilvania.
Datorǎm cercetǎtoarei Elena Mihu din Târgu Mureş descoperirea şi publicarea a numeroase rǎspunsuri ale preoţilor greco-catolici transilvani, inclusiv raportul protopopului Boianului, care înscrie şi situaţia acestor urmaşi ai martirilor din Luna Arieşului şi care urmau sǎ fie despǎgubiţi din vistieria ţării. Aceşti urmaşi erau „de toatescăpătaţi [şi] nu mai sunt harnici de a-şi susţine viaţa”- scrie protopopul. În raportul
protopopul Boianului sunt trecuţi cei 25 morţi şi 1 rănit din satele Grindeni, Hădăreni Gligoreşti, Luna, Sâncrai, Câmpia Turzii (Ghiriş), Urca şi Luncani. Şase dintre ei au fost împuşcaţi în Luna, la 11 septembrie 1848, pentru că s-au opus recrutării tinerilor români în armata maghiară.
Cazul este cunoscu din lucrarea dedicatǎ masacrului de la Luna semnatǎ de istoricii Gelu Neamţu şi Ioan Mazere. Aflǎm cǎ preotul Lazar Todor din Luncani a fost împuşcat la Noşlac, la „începutul lunii octombrie 1848”, fiind în legiunea lui Axente Sever; ceilalţi cinci au fost arestaţi în primǎvara anului 1849, duşi în temniţa din Turda, unde şi-au găsit sfârşitul din cauza torturilor la care au fost supuşi.
Iuon Fetiţia din Luna s-a întors acasă invalid, rănit în iulie 1849 în luptele de la Szeged, unde a fost dus „cătană”. În Luna au rǎmas „trei prunci mici” ai lui Filip Nicuşan, „mort în Turda în robie”, în iunie 1849, copiii nu au mamǎ şi „avere nimica”. Soţul Iulianei Hada din Luna a fost „puşcat in Luna” în septemvrie 1848. Vǎduva a rǎmas „cu trei prunci” şi „avere nimica”.
Exact în aceeaşi situaţie a rǎmas Maria Tulai din Luna, soţul fiindu-i „puşcat în Poiana [la] 24 decembrie 1849”. Ana Dondos din Luna, orfanǎ, ţigancǎ, a rǎmas singurǎ, la vârsta de 7 ani, „avere nimica”, tatǎl ei a fost ucis la Grindeni, în martie 1849.
Sunt doar câteva aspecte emoţionante ale vieţii româneşti dintr-un sat din bazinul Arieşului din perioada imediat urmǎtoare Revoluţiei paşoptiste, care se adaugǎ istoriei acestei demne obşti rurale atât de încercate de secolele întunecate ale Transilvaniei.
Vasile Lechinţan , Jan 27
