Selectați pagina

Maria Margareta LABIȘ – Cruce de flori fratelui meu

Maria Margareta LABIȘ – Cruce de flori fratelui meu

Cruce de flori

fratelui meu.

  

   Atunci, vântul morții viscolea în alai

                Zăpadă și sânge printre roți de tramvai.

                Tras de palton și împins nemilos,

                Peste tampoane reci cu capul în jos,

                Vedea îngrozit cum zburau înapoi,

                Scântei scăparate din părul vâlvoi.

                Cine era, Doamne, cine era

                Păgânul acela care-l tot împingea?

   Atunci, în lunga lui noapte de dor,

                Spera să se-amâne ultimul zbor,

                Nu accepta cumplita osândă,

                Măduva ruptă, osia frântă.

                Dar rugul aprins de roșia stea

                Îi ardea trupul, sufletul ardea,

                Zi după zi și noapte de noapte,

                Așa cum prevestise el în carte.

   Atunci, un înger i-a dăruit aripa nemuririi,

                Ca sufletul liber să zboare

                Spre oaza mult visată,

                De la izvorul mântuirii …

                Din jarul trupului, stins în pământ,

                Din cenușa rămasă-n țărână,

                Adusă târziu, la noul mormânt,

                A răsărit, deodată, mălinul.

 

Tăiat de atâtea ori

De coasele unor neștiutori,

Mălinul  a  înălțat,  iară  și  iară,

Trei ramuri, cruce de flori în primavară.

 

Maria Margareta Labiș

Nicolae Labiș și Maria Margareta Labiș

Nicolae Labiș și Maria Margareta Labiș

Gândul Anonimului

Arhivă