Selectați pagina

LUNENII ÎN OASTEA LUI HOREA

Evenimentele prilejuite de marea răscoală a ţăranilor din Transilvania sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan din 1784 au angajat şi iobagii comunei Luna. Referirile directe la luneni din diverse documente când dovezile scrise sunt destul de puţine, pentru întreaga răscoală, vin să arunce o rază de lumină binemritată asupra rolului acestei comune cu tradiţia istorică bogată, într-un moment crucial.

În principiu cauza fundamentală a răscoalei a fost dorinţa fierbinte a ţăranilor din toată Transilvania, de a se elibera de exploatarea feudală. Năzuinţa aceasta generală de fapt nu justifică pe deplin, de ce răscoala a izbucnit cu atâta violenţa la 1784, cu precădere în Munţii Apuseni şi s-a extins în restul Transilvaniei într-o formă sau alta.

Despre cauzele imediate care au precipitat răscoala, modul de organizare şi conducere a acesteia s-au scris atătea carţi şi studii, încât greu poate îndrăzni cineva să aibă pretenţia că duce ceva cu totul nou, doar poate privirea evenimentelor de pe poziţii şi din unghiuri diferite. Totuşi problematica răscoalei nu se poate spune că este epuizată complet. Fapt pentru care în ceea ce ne priveşte, noi ne vom limita numai la evenimente, documente şi faze ale răscoalei, ce au legătură directă cu comuna Luna şi mai ales cu poziţia şi modul de acţiune a lunenilor. Pe cât posibil vom scoate în evidenţa şi numele conducătorilor locali şi ai participanţilor.

În primul rând sublineim că răscoala ţăranilor din 1784, se constituie ca o bătălie finală, în urma unui şir întreg de confruntări şi răscoale mai mici ale ţăranilor, în tot secolul al XVIII-lea, când aceştia îşi pun speranţa să scape de iobăgie, având şi promisiunea împăratului – pentru a câta oară?

Spre exemplu, premergător lui 1784 e suficient să amintim un şir de răscoale cum ar fi : la Trascău (Remetea), în 1703 unde ţăranii distrug şi ocupă castelul nobilului Taraszkay; între 1703-1711 Răscoala Curuţilor sub conducerea lui Francisc Rakoczy la care participă şi iobagii români şi maghiari; Răscoala condusă de călugărul Visarian Sarci în 1744 şi în special răscoala condusă de călugărul Şofronie din Cioara şi Popa Tunsu din Sadu, care a izbucnit în Munţii Apuseni s-a extins pe Valea Arieşului şi Mureşului. Ultimele două răscoale, deşi erau îndreptate împotriva subordonării bisericii române papalităţii, au avut de fapt un caracter social, la care lunenii au participat cu furie, baza constituind-o, nemulţumirile acumulate de trecerea la greco-catolicism şi promisiunile neonorate. Mărturia stă concripţia Braşov 1760-1762 în vederea creeării Regimentelor de graniţă din care rezultă că lunenii au trecut înapoi la neuniţi prin menţiunea din dreptul acestuia – ˝satul Luna ; 4 preoţi si o familie uniţi ; un preot şi 110 familii neuniţi (1.)˝.

Întoarcerea la religia ortodoxă s-a produs pe fondul unor mişcări sociale adesea violente, când masele răsculate au îngrozit autorităţile, prin tenacitate şi amploare, care nu îndrăzneau să schiţeze nici un gest de opunere, după cum se remarcă într-o scrisoare a guvernatorului Transilvaniei către autorităţile subordonate – „dacă observaţi pe cineva, fie între popii români, fie între alţii, care s-ar părea că lucrează împotriva ordinei anterioare, să se prefacă ca şi când n-ar observa, ba chiar dacă oarecare român ar fi arestat undeva pentru tulburările ˝unirii˝ să-l elibereze şi pe acela” (2.) .

Însuşi episcopul unit Pavel Petru Aron, de teama răzvrătiţilor se refugiase în august 1760 de la Blaj la Sibiu, la adăpostul garnizoanei militare austriece.

Deruta şi paralizia autorităţilor administrative şi religioase a fost aşa de mare încât conducătorul răscoalei călugărul Şofronie, nestingherit circula prin satele Transilvaniei ca un mântuitor. Însoţit de o suită personală de peste 200 de ţărani, judeca şi pedepsea după cum credea pe nobili şi preoţi sau alţi opozanţi, ce susţineau subordonarea faţă de Papă.

– ˝S-a terminat cu domnii acum noi suntem domnii˝ (3.), se pronunţa adesea fără echivoc Şofronie. Şi nu ne îndoim că guvernatorul Transilvaniei Ladislau Kemeny a fost sincer, simţind foarte aproape coasa şi furca iobagilor luneni, şi a altora de pe moşiile sale, când s-a adresat la 1761 cancelariei Aulica din Viena – ˝Înnoirile şi excesele lui Şofronie cresc zilnic. Ne este ruşine că un asemenea om rău, stăpâneşte suveran toată ţara şi lui singur i se ingăduie orice, spre marea pierdere a serviciului Crăiesc şi spre stricăciunea patriei… De altfel, noi credem că ceva sigur, că aceasta scânteie ce a izbucnit sub pretextul religiunii se va preface în foc mare˝(4.) şi nu s-a înşelat, completam noi.

Răzvrătirea la Luna este condusă de Nicolaie Moldovan iobag, care devine popă ortodox în localitate, ridicând toată localitatea împotriva unirii.

Această răscoală, prin amploarea ei, s-a constituit ca o avangardă a violenţei răscoalei ţărăneşti, ce avea să se declanşeze după 22 de ani în 1784 sub conducerea lui Horea.

În condiţiile existenţei acestei stări conflictuale potenţiale şi făţişe, împăratul Austriei, pentru a împiedica o răscoală nedorită pe timpul războiului cu turcii, după cum susţine Kurmuzaki, a dispus ˝mărirea regimentelor grănicereşti române cu încă 2˝ (5.). Astfel apare unul din factorii imediaţi ce amplifică şi radicalizează mişcarea ţăranilor români, punând-o pe un făgaş nou în dispută cu nobilii. Adică să devină catane – poate aşa vor scăpa de iobăgie şi alte multe nelegiuiri – ˝În ianuarie 1784 împăratul Iosif al II-lea în concordanţă cu tendinţele sale de germanizare şi alte reforme administrative, ordonă guvernului Transilvaniei să înscrie în regimentele grănicereşti şi alte comune˝ (6.), amnplificând tendinţele românilor.

Ordonanţa împăratului vom vedea de ce a oferit lunenilor o nouă şansă să scape de iobăgie. Şansa ce le-a mai zâmbit în perioada 1762-1772 cu ocazia creării celor 3 regimente grănicereşti de români, faţă de care acum vor fi cu mult mai activi. Care a fost şansa pierdută de luneni şi ce li se oferă acum din nou?

În preajma răscoalei condusă de Horea existau în Transilvania trei regimente grănicereşti formate din români, înfiinţate în 1762 r. I Gr. cu sediul la Orlat, R. 2 Gr. cu sediul la Năsăud, iar în 1768 se înfiinţează un batalion de Grăniceri români, ulterior transformat în regiment cu sediul la Caransebeş. Despre aceste regimente s-a scris şi se cunoaşte organizarea, dipsunerea şi rolul jucat în emanciparea românilor din Transilvania. Mai puţin cunoscute sunt organizarea, structura teritorială şi funcţionarea R. 3 Gr. de dragoni (cavalerie) români înfiinţat tot în 1762 şi desfiinţat în 1772. Din cauză că regimentul era prea disperat, în 1772 a fost redus la 4 escadroane, acestea fiind încorporate la regimentul de grăniceri secui (husari). Comenzile escadroanelor erau la : ˝Dejani (Făgăraş), Dobra (Hunedoara), Teiuş (Alba) şi Agârbici (Turda)˝(7.). Să mai amintim că regimentele de grăniceri de atunci se bazau pe o structură organizatorică după principiul teritorial, un sat mediu – un pluton.

La o privire atentă observăm că un escadron era dispus la Agârbici (Viişoara) 5 km de Luna. În aceste imprejurări satul Luna cu forţa sa, se constituia cel puţin într-un pluton de dragoni al R. 3 Gr… dacă nu se desfiinţa. De la C. Gollner autor al istoriei Regimentelor grănicereşti române din Transilvania aflăm ca ˝R. 3 de dragoni era compus din 1738 grăniceri, familiile şi copii acestora, împreună cu care ajungeau la un efectiv de 3037 oameni˝ (8.). însă spre deosebire de celelalte, cărora li se indică dispunerea cu numele satelor, pentru Regimentul 3 dragoni nici un autor nu indică satele ce îl compuneau.

După dispunerea celor 4 escadroane, din care două în centrul Transilvaniei, rezultă că în intenţia împăratului, R. 3 dragoni ar fi trebuit să fie o unitate de eşalon 2. O rezervă cu efective reduse sau de completat cu efective numai la nevoie şi la îndemâna comandamentului militar austriac pentru a interveni uşor pe orice direcţie în special în caz de război. Ştiut fiindcă pentru adunarea oastei se întâmpinau destule greutăţi din partea nobililor care se opuneau încorporării în oaste a propriilor iobagi.

R. 3 Gr de dragoni români s-a desfiinţat înainte de a primi o formă organizatorică cu cadre, personal şi armament, nedepăşind în formare stadiul de proiect, materializat doar în scripte, ca un plan de mobilizare. O opoziţie puternică din partea stărilor şi a nobilimii feudale, trebuie să fi fost cauza abandonării planului, probabil şi pentru că ar fi ridicat la cifra 4 numarul R. Gr. române în comparaţie cu 3 R. Gr. secuieşti. În plus privilegiile rezultate din abolirea iobăgiei acordate acestor sate, ar fi intrigat şi mai mult nobilimea maghiară, care şi aşa cu greu a cedat unele privilegii.

Deci şansa pierdută de luneni, este abandonarea creări R. 3 de dragoni de care ar fi profitat pentru a scăpa de iobăgie. Tocmai acea şansa pierdută anterior de a deveni grăniceri, şi-o dispută din nou în anul 1784, de pe alte poziţii, în condiţiile în care se intensifică dorinţa împăratului de a mări numărul grănicerilor români, – ˝să se înfiinţeze încă 2 R. române˝ – ţăranii de pretutindeni se mişcă, se sfătuiesc. ˝Sate întregi în cap cu preotul şi judele se prezentau la Alba Iulia pentru a se înscrie la oaste şi a primi arme. Într-o luna şi jumătate până la 15 august 1784 s-au înscris la oaste 81 de sate şi amploarea creştea. Popa Trăilă, protopopul unit de la Inoc face agitaţie, umblând pe la Giriş, Agârbici, Luna, Grind şi prin alte sate îndemnându-i să se înscrie la oaste că după aceia vor fi stăpâni pe ţară˝ (9.).

Vestea conscripţiei trezi toată Câmpia Ardeleană. Sate tot mai numeroase angajându-se pe drumuri spre Alba Iulia, a pus pe gânduri autorităţile militare, bănuind că mişcarea ar putea degenera într-o răscoala cu urmări impevizibile. ˝Să mai tempereze pornirile românilor şi să degajeze drumurile de mulţimi în mişcare, se dă cuvânt de ordine ca înscrierile următoare să se facă la preoţii locali, care primesc formulare în acest scop, sau la cea mai apropiată instituţie militară˝. În aceste condiţii aflăm că lunenii s-au înscris la oaste nu la preotul local, ci la Agârbici (Viişoara), adică acolo unde după tradiţie funcţiona comanda escadronului de dragoni a fostului R. 3 Gr. – ˝Cei din luna se înscriseseră˝ (la oaste) , subliniază D. Prodan ˝prin caporalul Gheorghe Istvanfy încartiruitorul militar din Agârbiciu˝ (10.).

În atare împrejurări , Horea deputatul ţăranilor din Albac, întors de la Viena ˝găseşte terenul propice să arunce sămânţa răscoalei˝ în masele de ţărani nemulţumiţi – ˝Împăratul, zice el, a trimis un ordin în Transilvania, ca toţi locuitorii ţării să fie înscrişi la oaste, din cauză că nobilii nu voiesc să respecte ordinul împăratului pentru uşurarea ţăranilor. Horea afirmase că are hârtie de la împărat că ţăranii de acum înainte să nu mai facă serviciu nobiliar˝ (11.). Horea era ascultat de ţărani, iar spusele lui au devenit lege.

El ia repede înfăţişarea şi autoritatea unui reprezentant al împăratului din rândurile ţăranilor, ţinându-se seama de numele ce i s-a dat de iobagi : când domn, când crai, când împărat. Aureola lui Horea era aşa de mare, încât ţăranii înscrişi la oaste erau convinşi şi susţineau că s-au înscris în oastea lui Horea. Aceeaşi convingere au nutrit şi luneii, mai ales că înscrierea din punctul lor de vedere viza atingerea unor revendicări sociale mai profunde. Satele grănicereşti de până atunci eliberate de iobăgie constituiau imbold, de multe ori erijându-se în protectori ai iobagilor români.

Cu aceste impulsuri şi semntimente ale iobagilor, înscrierea la oaste s-a canalizat treptat, dar sigur, pe făgaşul neaşteptat de iniţiatorii conscripţiei. Să nu uităm că Imperiul Austriac se baza pe sistemul feudal, iar mişcarea ce se extindea îi ameninţa temelia. Prin urma oficială rămasă în documentele vremii, cu înscrierea satului Luna la oaste, apare sub forma opoziţiei alarmate a autorităţilor – ˝Samuel Inczedi, preşedintele interimar al Comitatului Turda împreună cu 5 asesori, relatează guvernului despre înscrierea la oaste a satului Luna de Arieş de către militarii din Agârbici prin aceea că sătenii refuzau să mai facă serviciile dominiale şi nu plătesc nici contribuţia˝ (12.) .

Referirea prin care se reclamă înscrierea sătenilor la oaste prin militari, are în vedere încălcarea ordinului dat de comandantul suprem Generalul Br. Preiss la 19 august 1784, prin care se interzicea militarilor din orice unitate de a mai conscrie români la oaste. De unde rezultă că lunenii s-au înscris la oaste după data de 19 august subestimând ordinul, prilej să irite conducerea comitatului Turda cu atât mai mult. Înainte de 24 august 1784 preşedintele interimar al Comitatului, Samuel Inczedi, care în acelaşi mod, se adresează şi vicecolonelui Scultz reclamând înscrierea lunenilor la oaste de către militari. Acesta îi răspunde că – ˝Nu li s-a dat militarilor nici un ordin pentru aceasta ˝ (13.).

Răspunsul scurt, negativ, al vicecolonelului Scultz (14.) e şi el de natură să scoată în evidenţă relaţiile uneori tensionate între militari şi autorităţile civile. Lucrurile însa nu se opresc aici, întrucât în viziunea Comitatului Turda, comuna Luna putea constitui un precedent periculos şi molipsitor pentru satele din zonă (15.). La acea dată Luna era singura localitate înscrisa la oaste dintre satele apropiate de Turda. În plus comuna Luna, odată înscrisă se consideră liberă punându-se în capul nemulţumirilor şi răzvrătiţilor, împotriva ordinei vechi. Ei au inceput, să nu îşi mai îndeplinească îndatoririle iobăgesti, considerând înscrierea la oaste un act pentru înlăturarea iobăgiei, în continuare nu se mai supun nobililor, ci direct împăratului, după spusele lui Horea.

Situaţia din Luna şi celelalte sate înscrise la oaste devenise insuportabilă şi pentru autorităţile nobiliare. În vâlvâtaia ivită la orizont şi disputele violente dintre iobagi şi nobili – ˝La 18 august 1784 Guvernul Transilvaniei numeşte pe Ştefan Halmagy să cerceteze la faţa locului cauzele (situaţiei create) şi să afle cine sunt corifeii, sfătuitorii (acelor ce se împotrivesc ordinei). Pe autorii descoperiţi să-i încredinţeze tablei (justiţiei) pentru a-i pune la punct (16.)˝.

Graţie cercetărilor iniţiate de guvern, cât şi animozităţilor iscate între organele militare şi autorităţile civile, care se învinuiau reciproc pentru situaţia de revoltă creată, în sânul iobagilor, s-au întocmit documentele ce le avem la dispoziţie.

Astfel, aflăm de la judele nobiliar (echivalentului pretorului de plasă) Samuel Ferenczi care relatează la 24 august 1784 împrejurările în care s-au înscris lunenii în oastea lui Horea – ˝ei au solicitat mai întâi pe căpitanul Echinger (din Agârbici) să-i înscrie dar, acesta i-a refuzat iniţial. Au găsit atunci pe caporalul Gyorgy Istvanfy din Agârbici (încartiruitorul militar ), dar cum formularele folosite de ei de la Alba Iulia erau scrise în limba germana (probabil necunoscută de caporal), lunenii insistând, căpitanul Echinger le-a dat pe lângă caporalul Istvanfy un sergent şi aşa amândoi i-au înscris˝ (17.).

Din cele mai de sus reţinem insistenţa lunenilor pe lângă escadronul de la Agârbici de a-i înscrie la oaste, considerând că în felul acesta vor scurta formalităţile pentru a deveni grăniceri. Data actului înscrierii se afla intre 19-24 august 1784 după câte se poate constata din dosarul de cercetare întocmit de reprezentanţii guvernului.

Pregătirea sătenilor pentru înscriere şi contactul permanent cu autorităţile militare din Cetatea Alba Iulia s-a realizat în timp mai îndelungat de către preotul Popa Toma şi Popa Ioan (ultimul, tatăl lui Nicolaie Lonai tribunul din 1848) localnici. În ce priveşte procurarea formularelor, necesare într-o perioadă când înscrierea oficială era oprită, credem că acestea s-au obţinut prin intermediul lui Popa Tiron, preot greco-catolic din Cetatea Alba Iulia, un susţinător activ al înscrierii românilor la oaste, în bune relaţii cu preoţii din Luna. Alături de aceştia, judele sătesc Dic Vasile lui Simion n. 1742 s-a remarcat printre promotorii înscrierii la oaste, în care scop iniţiază adunarea celor 8 florini drept taxă, aproximativ valoarea a doi viţei. Înscrierea făcută de 2 cadre militare, duce la concluzia că numărul celor înscrişi a fost mare, dacă nu chiar toţi sătenii să poarte arme. În plus înscrierea trebuie văzută nu ca o simplă înşiruire de nume a bărbaţilor, ci a întregii familii cu tot avutul pentru ca astfel să poată fi scos de sub incidenţa obligaţiilor feudale.

Lista originală a înscrierii nu s-a găsit până în prezent, însă numele câtorva luneni din generaţia celor înscrişi în oastea lui Horea au fost identificaţi, pe baza altor documente şi apreciem ca o datorie a noastră să-i consemnăm fie şi succint : Adam Gligor s 1782- s. 1806; Barta Macovei 1759- s 1806; Boar Simion 1754-s. 1836; Căluşer Ioan 1765- 1835; Crişan Vasile 1758-1836; Dic Ilie I. Kirila 1762-1835; Dic Simion 1750-s. 1806; Dic Vasile I. Simion 1742- s. 1784 jude sătesc; Drevar Ioan 1749- s. 1806; Drevar Petru s. 1774- s. 1806; Fetiţă Dănilă 1746- s. 1806; Fetiţă Gavrilă s. 1769-s. 1824; Fetiţă Ioan 1751- s. 1806; Fetiţă Ioan

1763-s. 1824; Giurgiu Blag 1753-1840; Giurgiu Toader 1757-1834, Giurgiu Toma 1764-1844; Hăşmăşan Ştefan 1767-1837; Hegheş Ignat 1767-1837, Miron 1760-s. 1824 ; Inocan Anton 1766-1836; Mazere Ignat 1759-s. 1806; Mazere Ioan 1763-1833; Mazere (Grof) Matei I. Vasilica 1766-1837; Mesaroăşi Chim 1762-1834; Mureşan Gligor 1765-1845; Mureşan Urs s. 1769-s. 1794; Oancea Gheorghe I. Iacob 1763-17-839; Petrideanu Constantin 1762-1834; Popa Ioan 1755-1825 (tatăl preotului Nocalaie Lonai, tribunul din 1848); Popa Toma, preotul local în 1784; Rad Gheorghe 1767-1837; Rad Ioan I. Toader 1756-1833; Rad Nicolaie 1766-1839; Rad Simion s. 1769-s. 1806; Rus Petru 1766-1833; Şpălnăcan Indrei 1760-1831; Suciu Nicolae 1751-s. 1806; Tulai Simion 1764-1832; Vlad Gavrilă s. 1749-s. 1806; Vlad Macovei 1751- s. 1806; Vlad Petru 1764-1836; s.a. în prezent necunoscuţi.

La 25 august 1784, vicejudele nobiliar S. Fogoroşi din Plasa Uioara face cunoscut şi el starea în legătură cu tulburările iscate de conscriere şi lista de corifei din mai multe sate : Gabud , Gheja, Copand, Noslac si Uioara.

Comuna Luna devine în aceste condiţii punctul de legătură între satele de pe valea Mureşului înscrise la oaste şi cele din Munţii Apuseni, răsculate sub conducerea lui Horea. Bineînteles, urmările îndrăznelii lor n-au întârziat, pentru că la 31 august nobilimea maghiară se adună la Sard, considerând că a sosit momentul să treacă la ofensivă. De aici ei înaintează două memorii, guvernului şi împăratului. În ambele memorii, nobilii se plâng de noile orânduieli şi de consecinţele lor împotriva liniştii publice, ˝şi, fireşte, împotriva conscripţiei militare, prin care tăranii vor să scape de jugul domnesc, ba ameninţa să steargă de pe pământ nobilimea şi tot neamul unguresc. Mai cer să fie pedepsiţi în primul rând ca tulburători ai liniştei, militarii care au făcut conscrierea fără ordin prealabil˝ (18.).

În situaţia creată nobilii intervin cu forţă, ameninţă şi brutalizează pe supuşi. Mânioşi, iobagii contraatacă, ameninţându-şi stăpânii şi devastează moşii. Confruntările cu nobilii în cele mai multe cazuri sfârşesc cu victime. Situaţia tot mai explozivă, scapă de sub control, încât guvernatorul Transilvaniei Br. Bruchental, la cecerea nobililor, intervine ultimativ, pentru a aduce ţăranii răsculaţi la ascultare, declarând conscrierea la oaste anulată.

Luna, sat românesc bine închegat cu ˝831 locuitori, 4 preoţi˝ (19.), manifestă opoziţie făţişa la hotărârea guvernatorului Transilvaniei de a declara conscrierea nulă. Pentru ei anularea conscrierii era echivalentă cu preluarea jugului iobăgesc abia lăsat jos. Comitatul Turda, dar şi Comandamentul militar central din Sibiu sunt tot mai îngrijorate de revolta de la Luna după cum rezultă dintr-o altă indiscreţie scrisă. Vicecolonelul Scultz, care primise ordin le la Comandamentul suprem Sibiu – ˝informează la 5 sept. 1784 Comitatul Turda ˝ pentru a-l linişti, ˝că a încredinţat pe căpitanul Echinger să cerceteze conscripţia de la Luna şi să pedepsească pe încartiruitorul militar, care făcuse conscripţie˝. De asemeni – ˝să înapoieze sătenilor cei 8 florini nemţeşti pe care i-a primit pentru osteneala făcută˝ (20.).

Cazul comunei Luna din cele relatate mai sus a iritat şi Comandamentul suprem, care dă ordin lt. Col. Scultz să intervină, Comitatul Turda fiind depăşit. Pe de altă parte Comandamentul militar încearcă un fel de dezvinovăţire faţă de comitat, fidel nobilimii prin cercetările iniţiate şi alte măsuri – ˝Juzilor şi juraţilor adunaţi la faţa locului le-a dat să înţeleagă, susţine lt.col. Scultz că acea conscripţie nu s-a făcut în porunca celor de mai sus şi că ea nu este de nici un folos, iobagii să-şi facă mai departe slujbele domneşti şi împărăteşti˝ (21.).

Se subîinţelege că judele sătesc din Luna Dic Vasile nu prea a rămas impresionat de cele ordonate, din moment ce atât el cât şi sătenii continuă să se menţină pe aceleaşi poziţii. Prin urmare cercetările intreprinse în sat de reprezentanţii guvernamentali, argumentele acestora, inclusiv ale lt. Col. Scultz prin care se neagă valabilitatea înscrierii la oaste tot nu conving pe luneni să se supună. Nici ameninţarea armatei care se asociază cu excesele nobilimii nu-i înspaimântă. Se caută atunci, ţapi ispăşitori de rang mai mare, aflându-se de către guvern că înscrierea la oaste a comunei Luna s-a făcut cu asentimentul că cpt. Echinger, pe fondul stării de revoltă ce se menţine, guvernul Transilvaniei, cere la 23 sept. 1784 comandantului militar de la Sibiu -˝să sancţioneze pe cpt. Echinger pentru că a făcut înscrierea contrar ordinului de sistare˝ (22.).

Solicitată în asemenea mod şi cea mai înaltă instanţă militară din Transilvania, deducem ca iobagii din Luna înscrişi la oaste trebuie să fi comis fapte şi să-şi fi asumat un asemenea rol, ce a depăşit cu mult cadrul local de confruntare a nobilimii, care deocamdată nu sunt pe deplin elucidate. Acesta de fapt este şi singurul caz de ofiţer condamnat pentru înscrierea la oaste, din câte se cunoaşte în Transilvania. E o adevarată enigma, de ce lucrurile au evoluat până acolo, mărind în acelaşi timp convingerea noastră că ei au jucat un rol major în revoluţia condusă de Horea.

Presupunem de asemenea că între săteni şi subunitatea de la Agârbici s-au stabilit unele afinităţi, care evident nu convenea nobilimii, dar şi altele care au contravenit ordinelor eşaloanelor superioare. Spre exemplu înscirerea lunenilor după ce se dăduse ordin de sistare şi poziţia îngăduitoare faţă de atitudinea nonconformistă a lor, care i-a încurajat să se pună în capul răzvrătiţilor finnd convinşi că armata nu va interveni. Prevederea ˝să se înapoieze sătenilor din Luna cei 8 florini˝ menţionată în ordinul comandantului suprem, către lt.col. Scultz, vine să ne întărească convingerea că lunenii se foloseau de acest fapt ca de un gaj, pentru a-şi justifica legitimitatea, în virtutea căreia se considerau oameni liberi şi acţionau ca atare.

De subliniat că această stare de confruntare cu nobilii, iar după 23 sept. 1784 şi cu armata, se petrece paralel cu acţiunea moţilor în Munţii Apuseni, care se intensifică şi mai mult începând cu luna noiembrie 1784.

După cum situaţia căpătase aspectul unei răscoale generalizate, armata primeşte ordin să intervină peste tot. Cercul din jurul Apusenilor, zonă unde se putea face faţă intervenţiilor armate, se strânge tot mai mult. Răsculaţii din munţi nu mai pot primi ajutor ca înainte dinspre Turda, deoarece dragonii din Regimentul german Savoia, aduşi în grabă de imperiali, s-a instalat în oraş şi localităţile răsculate din jur, tăind astfel legătura între Apuseni şi satele de pe câmpie. Dinspre Aiud spre Trascău Mogoş, Abrud acţionau husarii lt. col . Scultz. Comuna Luna se vede izolată, supusă presiunilor şi ameninţărilor de tot soiul.

Cum au acţionat ei în continuare nu mai avem ştiri decât în general, că au fost alături de Horea până la capăt. Ştim de asemenea că răscoala ţăranilor din 1784-1785 a fost înăbuşită în sânge, hârtia însă nu ne-a transmis şi tributul lunenilor, cât a fost.

Mai ştim că visul lor frumos de a scăpa de iobăgie prin înscrierea în oastea lui Horea la escadronul Regimentului 3 Grăniceri români de dragoni, rămas în memoria lor din 1762 pe care îl doreau creat, nu s-a putut îndeplini nici de data aceasta.

În continuare lunenii bătuti, dar nu învinşi ca şi toate satele răsculate din Transilvania îşi pun speranţa într-o nouă bătălie, mai favorabilă, în care să-i conducă soarta şi pe ei odată la izbândă.

NOTE

1. Dr. Virgil Ciobanu- Statistica românilor din Ardeal, 1760-1762, Ed. 1925 ; Concripţia Bucov ; n.n. Col. Bucov ofiţer din armata austriacă a primit misiunea să organizeze regimentele din români de regulă, din românii trecuţi la unităţi, în care scop a iniţiat recensământul respectiv.
2. Ştefan Meteş- Mănăstirile româneşti p. LIII – LIV

3. Augustin Bunea- Ist. R. Din Trans. 1751-1764 Blaj 1902 p. 196-198.

4. Ştefan Meteş- ibidem

5. Nicolaie Deuşuşeanu – Revoluţiunea lui Horea, 1884-p. 117.
6. Ibidem p. 114
7. Ibidem p. 115.

8. Carol Gollner – Regimentele Grănicereşti din Transilvania
1764-1851 Ed. 1973 p. 114-115.
9. A.S.M. f. Doc. Horea p. 244; 275-278; D. Prodan – Răscoala

lui Horea Cluj 1979 p. 232-233; n.n. Popa Trăilă cu reşedinţa la Inoc era protopopul protopopiatului Geomal de care depindea şi comuna

Luna.

10. David Prodan – Răscoala lui Horea 1979, p. 233.
11. Nicolaie Deuşuşeanu- Ibidem p. 121.
12. David Prodan- ibidem p. 234.

13. Ibidem

14. n.n. vicecolonelul Scultz era Comandantul Regimentului de grăniceri husari secui cu mai multe subunităţi repartizate în diferite

localităti din centrul Transilvaniei inclusiv Comitatul Turda pentru menţinerea ordinei. Escadronul de husari de la Agârbici (Viişoara

Turda) i se subordona vicecolonelului Scultz. Acesta era în subordine comandamentului militar general din Sibiu, respectiv ierarhic

Împăratului de la Viena. Cu organele civile maghiare Scultz coopera fără a se subordona, fapt pentru care aprecierea evenimentelor, cât şi măsurile adoptate de multe ori, nu coincideau producând ficţiuni ca cele legate de înscrierea lunenilor la oaste prin intermediul militarilor din Agârbici.

15. Dr. Ilie Dăianu – Unirea cu Roma în revoluţia lui Horea 1930, p. 11; n.n. cum de fapt s-a şi întâmplat cu preotul Oreja din Giriş- Sâncrai (Câmpia Turzii) care urmând pilda lunenilor, ducând munca de înscriere a sătenilor în oastea lui Horea a fost arestat în noiembrie 1784.
16. David Prodan- ibidem p. 250

17. Ibidem p. 235; Arhivele Guvernului Transilvaniei Budapesta D. nr. 8109/1784.

18. Ibidem p. 261

Anul XVI /Iunie 2018

19. Dony Dezeo şi David Zoltan – Primul recensământ din
Ungaria 1784-1787 Budapesta 1960, p. 324-325.
20. D. Prodan – Răscoala lui Horea în Comitatul Turda şi

Cluj 1938 p. 30.
21. D. Prodan- ibidem 261; Arh. Guv Trans. Budapesta nr.
3469 / 1784.

22. P Prodan Ibidem

Ion Mazere LUNEANU

Gândul Anonimului

Arhivă