Ioana Stuparu – SCHIMBAREA
SCHIMBAREA
Ioana STUPARU
Meda se simţea împlinită. Îl considera pe Tanu, fiul ei, pe care i l-a dat Dumnezeu atunci când a sosit vremea şi în felul în care a hotărât chiar El, „Tatăl Atotţiitorul”(aşa cum spune „Crezul”).
Şi-a schimbat locul de muncă şi beneficia de mult timp liber. Dacă ar fi fost cazul, ar fi renunţat definitiv la serviciu, doar pentru a avea grijă de copilul care intrase pe negândite în viaţa ei.
Trauma suferită de Tanu după pierderea mamei, dăduse impresia că îl va duce la pierzanie. Doar Dumnezeu ştie de ce, tocmai atunci, întâmplător, Meda l-a întâlnit pe Darius, care ieşise la plimbare cu copilul.
Meda nu uitase de starea ei emoţională şi de tremurul de nerăbdare, care o cuprinseseră atunci, în aeroport, când văzuse o familie fericită: Darius cu soţia şi fiul. Se gândea că fusese, poate, o prevestire, că spiritele au cunoştinţe despre viitor, însă nu le explică în cuvinte; că persoanele mai sensibile, mai ales atunci când se află pe trepte înalte de cunoaştere, de simţire, primesc diverse semnale, care mai de care mai importante şi că nu întotdeauna ştiu să le descifreze sau, probabil, nu e timpul cuvenit spre a le desluşi.
Căsătoria cu Darius, făcuse ca viaţa ei să aibă un alt sens, iar Tanu să depăşească momentele de suferinţă.
„Salvarea sufletelor se face de către Dumnezeu, prin oameni”! şi-a spus ea în gând.
Darius remarcase mirosul de parfum al Medei şi obsesia ei pentru acesta. S-a gândit să-i facă o surpriză şi a comandat unul, de la Viana. Aceasta a făcut un coleţel special, anume pentru o prietenă foarte dragă.
Când a ajuns coletul, Darius s-a bucurat ca un copil, păstrând secretul până va sosi momentul să i-l ofere.
Dimineaţa, Meda a observat un pacheţel pe noptieră. Era ambalat foarte frumos, nedând de bănuit ce se află în el. S-a aşezat turceşte pe pat, şi bucurându-se, a început să despacheteze. Darius privea discret, de undeva, de unde nu putea fi văzut.
– „Zbor de îngeri”, a spus Meda cu tremur în glas, privind curioasă la sticluţa sub formă de vioară. S-a ridicat din pat şi a alergat să-i mulţumească lui Darius.
– Ce cadou ai primit, draga mea?
– Parfumul „Zbor de îngeri”, a răspuns ea, cu vocea încă tremurândă.
– Nu cred. Nu se poate! E o greşeală! Eu am comandat parfumul tău preferat, cu miros de iasomie. Înseamnă că Viana a încurcat parfumurile. Comanda mea nu avea recipientul sub formă de vioară.
Darius chiar se supărase. Nici nu se gândise că Viana poate fi atât de neatentă. Şi doar îi spusese despre ce e vorba…
Meda asculta explicaţiile lui Darius, dar gândul ei colinda în mai multe locuri. Trebuia să stea neapărat de vorbă cu Viana. Probabil apăruse furnizorul misterios şi adusese marfa… Era curioasă să afle cine era furnizorul sau, poate creatorul recipientului şi al parfumului.
– Vreau să testăm parfumul împreună, Darius! l-a rugat Meda.
– Bine. Cum vrei tu! Însă, voi merge la magazin, la Viana, în mod special să-ţi cumpăr parfumul cu miros de iasomie!
– Da, aşa vom face. Dar mai întâi haideţi să testăm acest parfum!
Meda a pulverizat pe un tester şi apoi pe mâna ei.
– Miroase a iasomie… Dar mai are şi altceva… Un miros special…Divin… Poate chiar miroase a zbor de îngeri!… Cine ştie?!… Eu n-am cunoscut acel miros!…
– Ai dreptate, a spus Darius! E un miros de iasomie dumnezeiesc de frumos!
– Vrei să dăm o fugă până la Viana? Sunt foarte curioasă să aflu de ce a făcut asta? Este prea important, ca să fie o greşeală!
Bucuria Vianei a fost deosebit de mare, când i-a văzut pe Meda şi Darius, intrând împreună în magazinul ei de parfumuri.
Meda a privit către raftul pe care ştia că se afla locul sticluţei sub formă de vioară. Nu era nimic schimbat. Sticluţa era tot acolo şi singura.
– Ai primit marfă de la furnizorul misterios?
– Da de unde! Nu m-a sunat, nu m-a căutat, nu a mai dat semne de viaţă…
– Şi atunci…, de unde ai mai avut încă o sticluţă ca aceea, pe care să mi-o trimiţi mie? De fapt să i-o trimiţi lui Darius…
Viana a făcut ochii mari. Se uita când la Meda, când la Darius.
– Despre ce vorbeşti, Meda?
– Uite despre ce vorbesc, a zis Meda, arătându-i sticluţa sub formă de vioară. Tu i-ai trimis-o lui Darius.
– Te înşeli! Nu-i adevărat! I-am trimis parfumul tău preferat, cu miros de iasomie. Eu l-am împachetat, nu altcineva… Habar nu am despre ce vorbeşti!
Meda a văzut-o pe Viana cum se îngălbeneşte la faţă. A luat-o de braţ şi a aşezat-o pe scaun. Îi era teamă că va leşina iarăşi.
Încărcat de gânduri, Orian mergea ca un robot, către casă. Telefoanele primite de la Matei îl bulversaseră. Abia aştepta să se aşeze pe fotoliu sau chiar pe pat, să fie singur în casa lui, să-şi limpezească gândurile sau să se cufunde în somn.
De afară se auzea ropot de ploaie. Tuna şi fulgera. Săgeţi lungi de lumină coborau din cer şi loveau pământul cum se nimerea şi pe unde se nimerea. Acolo, la casa incendiată şi părăsită, Matei îi povestise la telefon despre Sfântul Ilie Proorocul, cum a urcat el la Cer cu un car de foc, la care erau înhămaţi doi cai aprigi.
Încă de când era copil, Orian auzise poveşti despre fulgere, cum că ar fi produse de biciul lui Sfântul Ilie, în timp ce mâna caii să ajungă mai repede în Cer, unde îl chemase Dumnezeu în Oastea Lui.
„Oare, ce legătură are Matei cu casa incendiată şi părăsită şi totodată cu Casa Corbului? se întreba Orian, cuibărit în fotoliul moale, cu spătar înalt şi cotiere catifelate. De ce nu-mi răspunde Matei la întrebări şi închide telefonul imediat ce termină el de vorbit? De ce nu rămâne înregistrat apelul de la Matei”?
Mirosul parfumului de iasomie i-a mângâiat nările, iar ochii i s-au închis.
Ca din senin, Alida a apărut în camera lui, la fel de tânără, la fel de frumoasă
şi misterioasă. Orian nu a fost surprins. Visa un vis pe care-l mai visase. A privit-o cu drag, de parcă o aştepta.
– „Ştiu, eşti obosit şi tulburat, fiindcă ai fost iarăşi la casa incendiată”, l-a consolat ea. Te-a ajutat corbul să ajungi mai uşor la foişor, fiindcă buruienile şi-au făcut de cap acolo. Simţind mirosul de iasomie, într-o clipă ai crezut că mă voi arăta şi eu. Nu a fost aşa, fiindcă legile altei lumi sunt altfel. Te-a întâmpinat, însă, pisica. Ea este mereu acolo. E stăpâna. Stă căţărată în tufa de iasomie, iar când simte că se apropie cineva, coboară şi ia măsuri”.
– „Da, de data aceasta nu s-a mai tolănit pe vioară”.
– „Fiindcă a intuit că nu mai vrei să o atingi sau să o iei de pe masă”.
– „Mi-ai promis cândva, Alida, că-mi vei povesti ce e cu această vioară”. Te rog, poţi să-mi spui acum”?
– „Da. E vioara la care exersam eu. Fie compoziţii din clasici, fie încercări din propria creaţie. Îmi plăcea muzica. Eu exersam la masa din foişor, iar pisica stătea la mine în poală şi torcea. Niciodată nu se plictisea. Când puneam vioara pe masă, pisica sărea de la mine din poală şi se aşeza lângă ea. Punea lăbuţa pe corzi şi după ce sunetele încetau, ea începea să toarcă, de parcă ar fi continuat cântecul”.
– „De ce stă acum, căţărată tot timpul, în tufa de iasomie”? a întrebat-o Orian.
– „Fiindcă parfumul meu preferat era cel de iasomie. De fapt, nu doar iasomie. Mai avea o uşoară combinaţie, un miros ca o boare adusă de vânt, ca un zbor de îngeri, în Grădina Raiului”. Denumirea „Zbor de îngeri”, îmi aparţine, Orian”.
– „Cine e Matei”?
– „Matei e iubire! Ai să-l cunoşti cândva”.
– „Poţi să-mi spui ceva despre Casa Corbului”?
– „Da, dar altă dată”!
Ioana Stuparu
(Fragment din nuvela
VIAȚA – ETERNA DORINȚĂ)