Selectați pagina

IOAN FETIŢĂ – UN ARDELEAN – PERSONALITATE COMPLEXĂ A VIEŢII ŞTIINŢIFICE CRAIOVENE

Voi încerca în cele ce urmează, să
creionez un portret poate pe alocuri
subiectiv al distinsului Prof. univ. dr. ing.
Ioan Fetiţă.

Această iniţiativă a apărut cu ocazia
întâlnirii mele deloc întâmplătoare, cu
domnul Consilier ştiinţific CNR-CME dr.
ing. Gheorghe Indre – Redactorul şef al
publicaţiei „Gândul Anonimului” – la ediţia
de la începutul acestei veri a Forumului
Regional al Energiei – FOREN 2016.
Cuvântul magic care a declanşat totul a fost
„Luna” care reprezintă locul de naştere atât
al dânsului cât şi al Prof. univ. dr. ing. Ioan
Fetiţă.

Ne propunem astfel să completăm
galeria de personalităţi care au pornit de pe
aceste meleaguri transilvănene şi care au
cunoscut consacrarea în diferite domenii de
activitate, personalităţi pe care această
publicaţie de cultură şi informare le scoate
la lumină, cu mândrie şi consecvenţă.
Am considerat că este un gest de minimă
recunoştinţă, o datorie de onoare din partea
mea şi implicit a colegilor din generaţia mea
de ingineri electrotehnişti la a căror formare
şi dezvoltare profesională a contribuit
decisiv domnul Prof. univ. dr. ing. Ioan
Fetiţă. Sper ca prin acest gest să înlesnesc
aducerea în atenţia publicului de cultură
tehnică şi de ce nu a publicului larg, nu
numai a profesorului dar şi a omului care a
fost. Am ales să fac asta prin flash-backuri
succesive şi prin întâlnirea uneori
neaşteptată dintre trecut şi prezent.

Acest demers sensibil necesită o
întoarcere în timp, cu ochii minţii, cu
aproape 40 de ani în urmă, când fiind
studentă a Facultăţii de Electrotehnică din
cadrul Universităţii din Craiova, în anul al
II-lea de studiu, împreună cu colegii am
început să studiem disciplina de “Bazele
electrotehnicii” – disciplină fundamentală
din planul de învăţământ al specializării
Electrotehnică, pe care noi am urmat-o.

Făcând un arc peste timp, în acea
perioadă a existenţei noastre, constat că
eventualele asperităţi au fost netezite de
trecerea anilor şi astăzi au rămas croindu-şi
drum către minţile şi sufletele noastre numai
întâmplările şi aspectele luminoase, tonice şi
pline de încărcătură pozitivă care ne-au dat
de altfel energia necesară pentru a progresa.
În acest sens evocarea mea ar putea fi
catalogată drept subiectivă.

Aşadar, aşa am avut ocazia să îl
întâlnim, în toamna anului 1977, pentru
prima oară pe Lector univ. ing. Ioan Fetiţă
care era la acea vreme, titularul orelor de
aplicaţii – seminar şi laborator la această
disciplină de importanţă majoră pentru
formarea noastră ca viitori ingineri în
profilul electric.

Şi fiindcă sunt la acest moment al
evocării mele, se cuvine să fac remarca că
orele de curs la această disciplină erau ţinute
de Conf. univ. dr. ing. Jack Marcovici –
apreciat în mod deosebit şi respectat
deopotrivă de domnul Ioan Fetiţă. Acesta
era de asemenea un specialist de marcă din
mediul academic craiovean, în domeniul
electrotehnicii teoretice şi al electronicii de
putere (mutatoarelor) şi în acelaşi timp
colaborator apropiat al Prof. univ. dr. ing.
Marius Preda şi împreună coautori ai primei
ediţii ai unei monografii de referinţă în
domeniu, intitulată “Bazele electrotehnicii”
apărută în două volume la Editura Didactică
şi Pedagogică Bucureşti, în anul 1969.
Formau cei doi profesori ai noştri de la
această disciplină, un binom valoros între ai
cărui termeni se statuase o relaţie de
biunivocitate, către care noi tinerii lor
învăţăcei – ingineri în devenire – ne
îndreptam respectul şi admiraţia şi pentru
faptul că erau exponenţii tipici ai celor două
şcoli electrotehnice atât de prestigioase şi cu
mare tradiţie din Bucureşti şi de la
Timişara.

Revenind la personalitatea Lectorului
univ. dr. ing. Ioan Fetiţă pot spune că în
calitatea dânsului de dascăl, nu ridicase între
studenţii săi şi profesorul merituos care era,
nici bariere de netrecut, nu construise niciun
zid de nepătruns, ba dimpotrivă coborâse la
propriu şi la figurat în mijlocul nostru, al
acestor fii şi fiice de olteni cărora le
desluşea cu însufleţire tainele Electrotehnicii
clasice, într-un mod clar şi sugestiv prin
aplicaţii originale şi atractive. Reuşea să
îmbine armonios
studierea axiomatică a
fenomenelor electromagnetice cu
studiul de
la simplu la complex
, pornind de la premisa
că o problemă complexă se înţelege mai
uşor dacă la abordarea ei se analizează
cazuri particulare, permiţându-ne astfel nouă
studenţilor săi, aprofundarea cunoştinţelor.
Era un om deopotrivă de comunicativ,
expansiv, prietenos şi volubil uneori. Avea o
fire deschisă şi era sociabil, netemându-se
nici o clipă că astfel poate îi va fi ştirbită
autoritatea. De altfel noi studenţii dânsului
aveam să constatăm ulterior cu ocazia
lucrărilor de evaluare de pe parcursul
semestrelor, că subiectele pe care ni le
propunea spre rezolvare aveau un grad
sporit de dificultate, pe care numai cei
extrem de avizaţi şi care studiau cu
regularitate, perseverenţă şi temeinicie le
puteau rezolva.

Ştim chiar din relatările dânsului de la
acea vreme că a văzut lumina zilei în
comuna Luna, judeţul Cluj, în anul 1942.
Aveam să aflăm mai târziu că pe aceast
tărâm legendar situat pe malul drept al
râului Arieş s-au născut multe personalităţi –
medici, profesori, ingineri, scriitori, oameni
de artă – care au excelat în domeniile lor de
activitate şi care au făcut cinste locului lor
de obârşie.

Dânsul ne-a povestit că la naştere a avut
o greutate mare cu mult peste greutatea
medie a unui prunc obişnuit. Acest aspect lam interpretat ulterior ca fiind semnul care
arăta că va avea o personalitate extrem de

puternică fiind înzestrat cu o inteligenţă
sclipitoare.

Am constatat de asemenea la acea vreme
a studenţiei noastre, din relatările dânsului
pline de însufleţire, că vizitele mamei sale la
Craiova erau prilej de întâlniri tulburătoare
pe care noi ni le imaginam precum cele
descrise cu atâta emoţie de poetul Vasile
Militaru în versurile sale: “A venit aseară
mama, din sătucu-i de departe / Ca să-l vadă
pe feciorul, astăzi domn cu multă carte…”
Pot spune că iubea de asemenea foarte
mult copiii, nespus de mult îşi iubea cele
două fiice – Lavinia şi Alina – aflate la vârsta
minunatei copilării şi în a căror creştere şi
devenire se implicase fără rezerve. Aveam
să înţeleg, abia mai târziu când am devenit
la rândul meu părinte, profunzimea şi
intensitatea acestor sentimente.

Domnul Profesor era un om al
dialogului, al conversaţiilor ad-hoc. Nu ne
evita nici când ne întâlneam ulterior
întâmplător. Ce mândri şi onoraţi ne
simţeam atât eu cât şi soţul meu, amândoi
foşti studenţi ai dânsului, de atenţia pe care
ne-o acorda cu aceste ocazii, care se
transformau ca prin farmec în întâlnirieveniment.
Am încercat să refac parcursul
profesional al dânsului, purtând îndelungi
dialoguri fertile, competente, eficiente cu
colegi şi colaboratori apropiaţi, ataşând
temei de discuţie propriile mele amintiri
care s-au sedimentat devenind destul de
consistente deoarece începând cu aprilie
1984 am devenit colegi de catedră ca şi alţi
studenţi de-ai dânsului de-a lungul timpului.
Am fost martor al ascensiunii sale
profesionale, cunoscându-l în diferite
ipostaze din cariera universitară, ca Şef de
catedră, Redactor responsabil al Revistei
Analele Universităţii din Craiova – Seria:
Inginerie electrică şi mai apoi Secretar
ştiinţific al Consiliului Facultăţii de
Electrotehnică. Trebuie să fac remarca că,
destinul a decis ca să îi succed în această
ultimă funcţie, prin îndeplinirea atribuţiilor
căreia m-am străduit să duc mai departe
proiectele pe care dânsul le-a părăsit
prematur şi neaşteptat.

Astfel pot spune că a absolvit Secţia
(Specializarea) Electromecanică a Facultăţii
de Electrotehnică din cadrul Institutului
Politehnic „Traian Vuia” Timişoara, unde
de altfel şi-a susţinut ulterior, în anul 1978 şi
teza de doctorat cu titlul “
Contribuţii la
analiza câmpului electromagnetic al
sistemelor cu conductoare masive prin
modelare
” elaborată sub conducerea
ştiinţifică a eminentului Prof. dr. ing.
Constantin Şora.

Şi-a început cariera în inginerie la
Craiova “Cetatea Băniei” – Capitala Olteniei
care în vremea existenţei domniei sale
devenea un puternic centru economic în
industria electrotehnică, corelat cu un mediu
academic puternic tradiţional.
Astfel a lucrat mai întâi la Ştandul de
încercări maşini electrice rotative din cadrul
Uzinei Electroputere Craiova – cunoscută
încă din acea vreme drept citatedela
electrotehnicii româneşti, unul dintre cei
mai importanţi producători naţionali de
produse electrotehnice de putere.
Şi-a continuat apoi activitatea pe aceeaşi
mare platformă de producţie şi cercetare din
domeniul electrotehnicii curenţilor intenşi şi
a tensiunilor înalte – platforma industrială de
Est a Craiovei, în cadrul Departamentului
Central de Cercetare Dezvoltare al Uzinei
Electroputere Craiova (devenit astăzi
Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare
şi Încercări pentru Electrotehnică – ICMET
Craiova), unde a desfăşurat o activitate
susţinută de cercetare ştiinţifică în domeniul
electrotehnic.

Începând cu anul 1971 a ales cariera
universitară în cadrul Facultăţii de
Electrotehnică a Universităţii din Craiova.
Aici a parcurs treaptă cu treaptă întreaga
ierarhie universitară, funcţionând mai întâi
ca Asistent universitar (1971 – 1976) la
Catedra de Măsurări electrice şi electronice.
Mărturie a preocupărilor sale ştiinţifice
şi academice din această perioadă stau
lucrările publicate, aşa cum este Îndrumarul
de laborator multigrafiat la Reprografia
Universităţii din Craiova, în anul 1970,
intitulat “Măsurări electrice şi traductoare”
scris sub coordonarea ştiinţifică a Şefului de
Catedră, regretatul Prof. univ. dr. ing.
Corneliu Ambrozie.

A devenit apoi Lector universitar (Şef de
lucrări) (1977 – 1989) la Catedra de
Electrotehnică, condusă la acea vreme de
regretatul Prof. univ. dr. ing. Silviu Puşcaşu

– personalitate marcantă şi recunoscută pe
plan naţional şi internaţional în acest
domeniu.

Din această perioadă de tinereţe, stau
mărturie a activităţii ştiinţifice şi a muncii
sale pasionate şi susţinute, lucrări scrise în
colaborare cu colegi din această catedră, sub
coordonarea ştiinţifică a Şefului de catedră
dintre care amintim:

Culegerea de probleme “Bazele
electrotehnicii. Probleme I
” multigrafiată la
Universitatea din Craiova în anul 1980.
Aceasta era concepută astfel încât studenţii
să-şi dezvolte şi să-şi valorifice gândirea şi
simţului critic în găsirea şi interpretarea
soluţiilor exacte ale problemelor.
Îndrumarul de laborator intitulat
Bazele electrotehnicii: Lucrări de
laborator
”, carte multigrafiată la
Universitatea din Craiova în anul 1989.
Legat de acesta, trebuie precizată importanţa
acordată analizei şi pe cale experimentală a
fenomenului electromagnetic la nivelul
laboratorului de specialitate, de altfel primul
cu profil electric cu care studentul venea în
contact, luând cunoştinţă de aspectele
aplicative şi tehnice ale acestui fenomen.
În acest colectiv a cunoscut consacrarea
prin rezultatele obţinute, în calitate de
Conferenţiar universitar (1990 – 1994) şi de
Profesor universitar (1995 – 2000), de-a
lungul a peste două decenii, până la
dispariţia sa prematură petrecută la mijlocul
unui decembrie friguros al anului 2000.
O consacrare semnificativă a rezultatelor
obţinute în calitate de cadru didactic şi de
cercetător o constituie lucrările sale din
domeniul electrostaticii, dintre care
amintim:

Ioan Fetiţă, Cîmpul electric static.
Curs. Facultatea de Electrotehnică,
Universitatea din Craiova. Craiova, 1990.
Ioan Fetiţă, Gheorghe Călin, Natalia
Cividjian, Dan Neagu,
Probleme de
electrostatică
. Facultatea de Electrotehnică,
Universitatea din Craiova, Craiova, 1990.
Ioan Fetiţă, Metodele electrostaticii.
Facultatea de Electrotehnică, Universitatea
din Craiova, Craiova, 1990, a cărei copertă
se poate vedea în Fig. 1.
În această lucrare, autorul face o analiză
exhaustivă a metodelor de explorare a
câmpurilor electrice uzuale din dielectricii
reali, făcând o pledoarie pentru virtuţile şi
limitele acestor metode care pot fi transpuse
automat şi la analiza câmpurilor magnetice
poissoniene şi laplaciene.
De asemenea, dânsul a abordat cu
deosebit interes şi profunzime şi
domeniul
electrocineticii
, studiind fenomenele
electrocinetice încadrate în teoria
macroscopică a fenomenelor
electromagnetice şi scoţând în evidenţă
utilitatea practică a teoriei prin aplicaţii
concrete.

Mărturia acestor preocupări o constituie
cărţile scrise, care cuprind prezentarea
fenomenologică şi a aplicaţiilor teoriei
câmpului electromagnetic la liniile lungi şi
la conductoarele masive, dintre care
amintim:

Ioan Fetiţă, Linii electrice lungi.
Reprografia Universităţii din Craiova,
Craiova, 1991.
Ioan Fetiţă, Electrocinetica (I).
Teorie şi probleme. Editura Universitaria
Craiova, 1994, a cărei copertă şi postfaţa se
pot vedea în Fig. 2 şi Fig. 3

Fig. 2. Ioan Fetiţă, Electrocinetica (I).
Teorie şi probleme, 1994 – Coperta.
În postfaţa cărţii (Fig. 3) distinsul şi
extrem de valorosul său colaborator Prof.
univ. dr. ing. Marian Badea, ajuns acum la
vârsta senectuţii, face aprecieri deosebit de
onorante pentru realizările autorului,
subliniind că, „Cartea de faţă îşi propune şi
reuşeşte să prezinte într-un mod clar şi
sugestiv câteva probleme deosebit de
importante pentru dezvoltarea tehnologică…
(aplicaţii moderne ale semiconductoarelor,
supraconductoare)”.

Fig. 3. Ioan Fetiţă, Electrocinetica (I).
Teorie şi probleme, 1994 – Postfaţa.
Mărturisesc că fiind la rândul meu
preocupată de studiul instalaţiilor de legare
la pământ, am găsit în această carte, datorită
multiplelor aplicaţii referitoare la prizele de
pământ, soluţii analitice minuţioase
referitoare la calculul parametrilor electrici
ai acestor instalaţii de importanţă majoră în
electrosecuritate.
În încheiere vreau să mulţumesc tuturor
(intenţionam să mulţumesc nominal
fiecăruia în parte dar din păcate spaţiul nu
îmi permite) celor care cu promptitudine, cu
generozitate şi mărinimie, mi-au pus la
dispoziţie atât dovezi materiale cât şi
spirituale – amintiri frumoase legate de
personalitatea Prof. univ. dr. ing. Ioan Fetiţă
– ce reprezintă ancore ale trecutului nostru
comun. Toate acestea au avut un aport
nemijlocit, făcând astfel posibilă
reconstituirea aceastui portret nuanţat.
Şi pentru că nimic nu este întâmplător,
trebuie să subliniez faptul că acest demers se
înscrie în şirul evenimentelor ocazionate de
aniversarea a 65 de ani de învăţământ de
profil electric în Craiova şi 50 de ani de la
înfiinţarea Facultăţii de Electrotehnică, în
cadrul Universităţii din Craiova.
Astfel personalitatea distinsă a Prof.
univ. dr. ing. Ioan Fetiţă – dascălul şi
cercetătorul ştiinţific neobosit, deopotrivă
exigent cu sine şi cu ceilalţi, întregeşte
galeria personalităţilor ştiinţifice care au
contribuit semnificativ şi decisiv la
dezvoltarea învăţământului superior
electrotehnic din Craiova.
Prof. univ. dr. ing. Silvia-Maria Digă
Facultatea de Inginerie Electrică
Universitatea din Craiova

AMINTIRI DESPRE
PROF. UNIV. DR. ING. IOAN FETIŢĂ

Subsemnatul, Prof. univ. dr. ing. Ioan C.
Popa, în anul 1975 eram student în anul III
la Facultatea de Electrotehnică din Craiova,
secţia Electrotehnică (fostă Maşini şi
Aparate Electrice) şi efectuam stagiul de
practică la ATELIRELE ŞCOALĂ ale
Universităţii din Craiova sub îndrumarea
Asistentului univ. ing. Ioan Fetiţă, cadru
didactic la Catedra de Bazele
Electrotehnicii. Atelierele şcoală erau situate
pe Câmpia Islaz, în spatele Complexului de
Agronomie. Aici funcţionau ateliere de
producţie şi reparaţii ale CFR. Studenţii au
fost repartizaţi pe grupuri mici la diverse
locuri de muncă. Pe Asist. univ. ing. Ioan
Fetiţă nu-l cunoşteam pentru că în anii II şi
III nu avusesem activităţi de laborator sau
seminar cu domnia sa (la început a fost
asistent la disciplina de Măsurări electrice şi
de curând trecuse la disciplina de Bazele
electrotehnicii).

Domnul Fetiţă nu era tot
timpul prezent cu noi, dar la momente de
timp alese aleatoriu pe parcursul unei zile de
practică revenea la locurile de practică şi
făcea prezenţa. Eu şi cu încă doi colegi
aflând că există şi un atelier de încercări ale
motoarelor electrice şi ale altor echipamente
electrice am părăsit locul de practică la care

eram repartizaţi şi am fost atraşi de acest
atelier de încercări de unde am aflat foarte
multe lucruri practice legate de fenomenele
teoretice despre care auzisem la cursurile
parcurse până atunci în facultate.

La una din revenirile domniei sale în
atelier nu am fost găsiţi acolo şi prin urmare
ne-a pus absenţi. Aflând că ne-a pus absenţi
în acea zi de practică am revenit la locul
nostru de practică protestând că nu trebuie
să fim puşi absenţi întrucât epuizând toate
informaţiile ce le puteam afla de la locul
nostru de practică, am căutat un loc din
vecinătate de unde puteam asimila alte
cunoştinţe. A avut loc un schimb prelungit
de replici, deoarece noi nu ne împăcam cu
gândul că am putea figura absenţi în acea zi.
Ne-a întrebat ce note am obţinut la diferite
examene şi în special la examenul de
“Bazele electrotehnicii” şi cum toţi cei în
cauză obţinusem note mari şi foarte mari au
urmat întrebări din Bazele electrotehnicii.
Încântat de răspunsurile noastre, s-a mai
domolit şi în final m-a întrebat dacă am fi
capabili să construim un dispozitiv care să
pună în evidenţă forţa electromagnetică
F J B . I-am explicat cum văd eu
construcţia (Fig. 1) folosind un circuit
magnetic cu întrefier, alimentat de la o sursă
de curent continuu ce va genera în întrefier
vectorul inducţie magnetică
B . Foarte
frumos, dar cum generăm vectorul densitate
de curent
J în întrefier pentru a rezulta o
interacţiune între cei doi vectori, ca să apară
o forţă electromagnetică asupra unui
conductor. Vom realiza o bobină fără
carcasă, sub forma unui cadru, ce va avea o
latură în întrefier susţinută de două resoarte
elastice prin intermediul cărora se face şi
alimentarea bobinei tot în curent continuu.
Măsurând deplasarea bobinei în întrefier şi
cunoscând constanta elastică a resoartelor
putem determina forţa electromagnetică. Cu
realizarea bobinei fără carcasă cred că aţi
dat-o în bară, cum faceţi asta. I-am explicat
că vom realiza o carcasă pe care o vom
bobina, o impregnăm cu un lac special care
după uscare o va rigidiza, iar apoi eliminăm
carcasa prin distrugere. De unde aveţi
cunoştinţele astea practice ? întreabă d-l
Fetiţă. Din Electroputere, i-am răspuns,
avem doi ani de practică prin diverse fabrici
şi cred că ne descurcăm şi cu materialele tot
de pe acolo.

Zis şi făcut, am trecut la treabă
şi rezultatul final, adică misteriosul
dispozitiv, se vede în Fig. 1.
Au urmat apoi şi discùţii de detaliu
privind dimensionarea dispozitivului. La
acea dată sediul Facultăţii de Electrotehnică
se afla în clădirea centrală a Universităţii
unde se află actualmente sediul Facultăţii de
Matematică. Tot în clădirea centrală se afla
cabinetul Şefului de catedră Prof. univ. dr.
ing. Silviu Puşcaşu, unde trebuia să ajungă
dispozitivul. A ajuns, deplasându-ne pe jos
cu el în braţe eu şi colegul meu Ionaş.
Încântat, profesorul Puşcaşu a rugat-o pe
secretara Catedrei doamna Zdrăvculescu să
ne prepare câte o cafea. Acest dispozitiv se
află şi astăzi în laboratorul de Bazele
electrotehnicii cu ajutorul său foarte multe
generaţii de studenţi au efectuat lucrarea de
laborator “
Verificarea experimentală a
expresiei forţei electromagnetice (Forţa lui
Laplace)”
.

Domnul Fetiţă a realizat un manual al
acestui dispozitiv. Acest dispozitiv a fost
primul echipament introdus în fabricaţie la
noile atelierele şcoală din incinta noului
local al Facultăţii de Electrotehnică.
Dispozitivul era produs de către studenţii
aflaţi în practică şi vândut în reţeaua
învăţământului preuniversitar. Evenimentul
a fost popularizat la studioul teritorial de
radio precum şi în presă.
Între grupul de studenţi şi domnul Fetiţă
s-a legat o extraordinară prietenie şi
simpatie reciprocă.
Cu grupul nostru a creat cercul ştiinţific
« NABLA ». Fotografia din Fig. 2, mi-a fost
oferită cu dedicaţia “Cu mult drag
Nablistului Popa”. Ne vizitam reciproc,
dânsul la noi în camera de cămin şi la fel noi
eram invitaţi la dânsul acasă. Sub
îndrumarea dânsului am prezentat lucrări
ştiinţifice la sesiunea de comunicări
ştiinţifice studenţeşti. Tematica cercului
ştiinţific NABLA era legată în principal de
teza de doctorat a domniei sale «
Contribuţii
la modelarea câmpului electromagnetic în
conductoare masive prin reţele RC
»
susţinută la Institutul Politehnic Timişoara
al cărui absolvent a fost.

A fost printre primele cadre didactice de
la Facultatea de Electrotehnică din Craiova
ale cărui preocupări şi contribuţii ştiinţifice
au fost în domeniul modelării câmpului
electromagnetic. Relaţiile de prietenie şi
consultări ştiinţifice cu domnia sa, au
continuat şi după ce eu am revenit în
facultate în calitate de cadru didactic până la
dispariţia sa prematură.
Prof. univ. em. dr. ing. Ioan Popa
Facultatea de Inginerie Electrică
Universitatea din Craiova

Gândul Anonimului

Arhivă