RECENZII  ȘI  CĂRȚI  PRIMITE  LA  REDACȚIE 

UN DASCĂL DE „ROMÂNIE” ÎN ȚARA MOȚILOR

Profesorul EMIL POPA 

Ioan BEMBEA

 

Citind o proaspătă carte, cu încă miros de tipar, apărută în condiții grafice excelente la Editura Curs din Cluj-Napoca, cu titlul de mai sus, mi-au venit în minte zicătoarea „Sângele apă nu se face” precum și emoționantul vers „Frații în veci vor fi frați” (din păcate, cu prea multe excepții la noi la români), repet, mi-am amintit aceste adevăruri fiindcă Ioan-Nicolae Popa, autorul cărții menționate, se simte dator să pună în valoare munca de cercetare de ani de zile în domeniul lingvistic al toponimiei din zona Abrudului cu localitățile învecinate Roșia Montană, Bucium, Cărpiniș, Corna, Ciuruleasa și Buninginea a fratelui său, prestigiosul profesor de limba și literatura română de la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud.

Pe lângă activitatea didactică, ca profesor la clasă, de diriginte și de director adjunct, domenii în care a strălucit și și-a creat un meritat prestigiu, profesorul Emil Popa, prin cercetări directe, nemijlocite, pe teren, dar și cu sprijinul elevilor săi de liceu, a întocmit o valoroasă lucrare științifică GLOSARUL NUMELOR TOPICE DIN BAZINUL ABRUDULUI, ce cuprinde aproape 2.000 de cuvinte toponime cu temeinice explicații referitoare la etimologia și la semnificația lor. Sunt menționate și inventariate denumirile minelor, ale galeriilor, ale pâraielor, ale culmilor, poienilor și stâncilor, ale izvoarelor și ale tuturor pământurilor: fânaț, arabil, pășunat sau pădure, așa cum sunt percepute de localnici. Acest glosar rămas, după moartea timpurie, în 1999, a autorului, într-un dosar dactilografiat pe 250 de pagini, a fost tipărit  abia acum, prin grija fratelui său.

Fără a greși, putem spune că volumul menționat cuprinde două cărți aproape distincte și totuși inseparabile; în prima parte, ca într-o cuprinzătoare monografie, este prezentat profesorul Emil Popa, fiul unei familii de învățători din satul Mușca, încadrat în familie, în spațiul geografic al Țării Moților și în vremurile în care i-a fost dat să trăiască, 1933-1999, iar partea a doua prezintă glosarul de toponime. Sigur, glosarul nu se citește, așa cam nu citim un dicționar sau cartea de telefon, dar se consultă și oferă informații valoroase și adesea surprinzătoare, mai ales în ceea ce înseamnă curiozități etimologice.

Foarte atractivă este prima parte a cărții, denumită de autor „Comentarii, evocări, note” totalizând 146 de pagini. Aici este prezentat, de autor, satul Mușca (aparținător comunei Lupșa de pe Valea Arieșului), cu oamenii și cu obiceiurile lor de la jumătatea secolului trecut, dar, treptat, însemnările se focalizează pe personalitatea lui Emil; elev la Gimnaziul „Petru Șpan” din Baia de Arieș, student  la Facultatea de Filologie din Cluj, apoi profesor la Abrud.

Pe lângă cei apropiați din familie, despre Profesorul Emil Popa, în volum, se exprimă elogios mulți din foștii săi elevi cărora, în calitate de profesor sau diriginte, cunoscându-i în profunzime, le-a îndrumat pașii spre cariere de performanță profesională în domeniul filologic dar și în alte specializări. Pentru a culege astfel de opinii fratele său recurge la cele două volume Normaliști la Abrud – Dascăli pe Ape apărute în 2008, prin Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, sub semnătura subsemnatului Ioan Bembea și a lui Remus Hădărean, prin care foștii absolvenți ai Școlii Pedagogice deapănă amintiri despre anii de școală și despre foștii lor profesori între care un loc aparte, prin numeroasele lui calități și prestigiu profesional, l-a ocupat „Domnul Profesor” de română Emil Popa. Sunt redate, ca ample citat, valoroase aprecieri ale unor profesoare sau învățătoare precum  Elena Gaja – Scărișoara, Elena Furdui (n. Leahu) din Avram Iancu, Sofia Petruse (n. Burz) din Gârda, Emilia Crișan (n. Simina) din Abrud (p. 100-104). Caracterizări aparte, incluse în volum, îi mai fac profesorul din Lupșa Sabin Andrieș, scriitorul din Brașov, coleg de facultate, Ion Popescu Topolog, prof. Doina Blaga și prof. univ. dr. Pamfil Matei din Sibiu (originar din Albacul lui Horea), sora sa din Cluj-Napoca,  prof. Lucia Simionaș, și cumnata din Sibiu, Liliana Maria Popa, soția autorului cărții.

Ca dascăl, a dăruit cu dragoste și pasiune copiilor din Țara Moților bogate cunoștințe de specialitate, lucrând cu aceeași convingere și la educația lor pentru care Profesorul a fost un adevărat model, prin hărnicie, corectitudine și prin întreaga sa conduită.

Aceeași atitudine demnă, de verticalitate, a manifestat-o în toate împrejurările, mai ales după evenimentele politice în schimbare de după 1989. Nu a fost un oportunist care să-și nege propria activitate din anii anteriori, așa cum a constatat cu dezgust la un apropiat al său care „făcuse carieră universitară ca istoric al mișcării socialiste și muncitorești din România, care elogiase Partidul și istoria lui glorioasă, iar acum nu știa cum să-l înnegrească mai abitir (…)”. Pe astfel de oameni îi consideră „impostori și mincinoși” (p. 108-109). Cazul acesta este doar un exemplu pentru o întreagă categorie, din păcate destul de numeroasă…

În paginile acestui volum, nu găsim doar informații biografice referitoare la protagonistul cărții, ci și multe secvențe de autentică literatură beletristică. Vorbind despre Emil, fratele său mai mare, autorul, îl încadrează în viața plină de culoare și mișcare a satului. Vedem casa părintească cu toți ai casei adulți și copii în plină activitate; ducând vitele la păscut, cositul și uscatul fânului, stâna de oi, ograda casei plină de vite și de alte orătănii. O excelentă imagine a familiei și a satului o realizează sora lui Emil, profesoara Lucia Simionaș (p. 122-130). Iată un exemplu în acest sens: „Noi, cei mai mărunței, învățam de la el să facem câte și de toate, pe măsura vârstei și a puterilor fiecăruia, de la adunatul ouălor din cuibare, la scosul vitelor din poiată, la dusul vacilor și al oilor la păscut, până la găsirea locurilor cu afine și cu zmeură și la recunoașterea ciupercilor bune de tocăniță din mulțimea de „bureți bolunzi” prăsiți prin umezeala pădurilor din jurul satului. „Mai târziu, când devin elevi la Baia de Arieș, sâmbăta, în drumul lung spre casă „la urechile mele ajungeau comentarii despre Lev Tolstoi cu ale sale Război și pace și Ana Karenina, despre Șolohov și lumea exotică a cazacilor de pe Don din Pe Donul liniștit, despre miraculosul univers al scrierilor lui Sadoveanu…” Astfel de preocupări aveau elevii pe atunci.

Amuzantă și cu mult umor este relatată prima călătorie la Mușca, făcută de viitoarea soție a lui Ioan Nicolae, domnișoara Liliana Maria, când au mers „pe vedere” la viitorii socri. Ca studentă la filologie, este surprinsă de particularitățile lingvistice ale graiului local. Când aude pe un localnic care le-a oferit mere spunând că „s-a gurit” (urcat) în măr, intrigată îl întreabă pe Nicu al ei dacă le-a cules cu gura. De ce spune că s-a gurit? Ca să le culeagă cu gura? (Raționamente etimologice de care cu siguranță ar fi râs zgomotos chiar și sobrul ei  profesor de dialectologie,  dr. Romulus Todoran de la Filologia din Cluj).

Ce mai, este o carte plăcută la lectură și foarte bogată în conținut; merită să fie citită.

Din modestie, ori poate chiar cu sinceritate, autorul, în prefață, se adresează cititorului cunoscut ori necunoscut: „Ți-aș fi recunoscător dacă mi-ai semnala cu bunăvoință posibilele scăderi existente în carte, iar dacă vei găsi în ea ceva demn de luat în seamă, înseamnă că nu am pierdut vremea de pomană.”

Soarele, cât e el de strălucitor, tot mai are pete, deci departe de a umbri lumina cărții, dacă tot ne cere autorul să semnalăm vreo „zăticneală”, cum îi spune, cu permisiunea dumnealui, menționând că este doar opinia unui singur cititor, o vom face:

Încă la început, la pag. 4, ne întâmpină o somație: „Reproducerea parțială sau totală a conținutului acestei lucrări, inclusiv a materialului foto, este permisă numai cu acordul scris al autorului.” Această mențiune sugerează un avarism sau, mai îngăduitor, o lipsă de generozitate. O carte publicată intră în patrimoniul cultural, devine un bun public, sigur, nu pentru a fi plagiată! Personal, pe niciuna din cărțile mele nu am plasat un astfel de avertisment, ba mai mult, sunt încântat când constat că ele sunt cunoscute și folosite ca documentare de cei interesați.

Tot nepotrivit ni se pare titlul prefeței  „În loc de precuvântare”, fiindcă nu e câtuși de puțin „în loc de”, ci e chiar un „cuvânt înainte” adică o precuvântare. Oricum, cele două observații sunt minore, ele nu știrbesc valoarea cărții.

Prezentul volum este al VIII-lea în seria LUPȘA – AUR ȘI OAMENI, colecție pornită cu mare forță în 2006 printr-o antologie monografică a comunei, în patru volume, coordonator fiind prof. univ. dr. Ioan Vlad. A apărut deja tot în această serie încă o monografie a satului Geamăna în două volume smnată de profesorul de istorie din Bucium, originar din satul Geamăna, Ioan Dumitraș. De aici rezultă că în această localitate, în Lupșa din Țara Moților, s-au ridicat mulți oameni vrednici, oameni de aur, cu mare dragoste pentru locurile natale, calități pentru care merită tot respectul nostru.

Să ne aducem mereu aminte cu respect și admirație de profesorul EMIL POPA, pentru tot ce a lăsat posterității,  și cuvenite de laudă fratelui său, fiindcă „nu a pierdut vremea de pomană” trudind la această valoroasă carte.

 

Ioan BEMBEA

Turda, 15 noiembrie, 2020