ÎNVĂȚĂTOAREA IBĂNESCU VALERIA

În satele din Ardeal morile erau foarte importante. Ele asigurau o anumită independență economică a sătenilor care, din cerealele produse pe pământurile lor, își făceau făina de grâu și de porumb din care își preparau în casă și pâinea cea de toate zilele și mămăliga, servite la masă ca alimente de bază. Morile erau amplasate în vecinătatea cursurilor de apă, așa cum tulburător și emoționant este prezentată imaginea din prima strofă a poezie „Mama” de George Coșbuc: „Pe malul apei se-mpletesc /Cărări ce duc la moară -/Acolo, mamă, te zăresc /Pe tine-ntr-o căscioară”.

În Luna au funcționat de-a lungul timpului două mori cu piatră pentru măcinatul cerealelor recoltate din bogatul pământ al satului și al satelor din jur. Una a fost moara de apă construită în luncă, la marginea dinspre Arieș a satului, la capătul drumului ce cobora de la apus spre răsărit traversând pusta mare, piațeta din centrul satului, în care se desfășura jocul (hora) în zilele de sărbătoare și în cursul duminicilor de peste an.

Cea de-a doua a fost moara cu motor diesel de mare putere, amplasată mai la nord, tot pe marginea unui drum ce cobora înspre Arieș, venind de la apus spre răsărit, oarecum paralel cu cel anterior. Familiile morarilor erau respectate și apreciate în sat, având mare vizibilitate și fiind cunoscute de toată suflarea întrucât intrau în contact cu toți locuitorii satului atunci când aceștia veneau să-și macine cerealele.

Așa a fost și familia lui Ioan Ocolișan care, după ce a venit de undeva din Munții Apuseni și s-a stabilit în satul Luna, a cumpărat moara de apă cu piatră existentă. Învățătoarea Valeria Ibănescu s-a născut la 13 mai 1932, fiind al 5-lea din cei 7 copii ai familiei de morari Ioan și Susan Ocolișan și singura fiică.. Copiii lor au fost, în ordine vârstei: Bazil, Oliver, Romulus, Florentin,Valeria, Ioan și Alexandru. Afacerea pe care și-au pus-o la punct, a reușit să deservească în ale morăritului comunitatea locală și satele învecinate. În plus găzduiau tot felul de șezători și hore pentru consăteni. În timpul războiului, din cauza bombardamentului care a afectat și moara, familia a fost nevoită să-și părăsească domiciliul pe perioada ostilităților și să se refugieze în zone mai sigure.

După război Valeria rămâne fără tată, la o vârstă fragedă și se vede obligată să ajute la toate treburile gospodărești și la mica moară pe apă împreună cu mama si frații ei. A urmat școala primară în satul Luna și apoi gimnaziul unic la Câmpia Turzii.

În anul 1952 este absolventă a școlii pedagogice de fete din Cluj, devenind învățătoare; este repartizată la școala mixtă din satul Petrești, raionul Turda. În anul 1957 este transferată la școala de 7 ani din satul Poșaga, an în care își întemeiază o familie, căsătorindu-se cu profesorul Mihai Ibănescu. Din septembrie 1960 se stabilesc în comuna Luna, unde și-au construit o casă. Au avut trei copii: Rodica – decedată la naștere, Mihai și Oliver. Anii 60 din secolul trecut au fost ani de transformare totală a comunei Luna.

Majoritatea caselor vechi au fost demolate și s-au construit case noi, cu fundații de beton, cu pivnițe și de regulă cu două camere mari la stradă, una din curiozitățile copilăriei mele fiind comparația caselor noi care se construiau, pentru a aprecia elemntele de noutate și frumusețea lor.

Casa familiei Ibănescu, amplasată pe un drum lateral ce duce înspre Arieș, era diferită de celelalte:

acolo am văzut prima dată un colț rotunjit și, deși era o construcție pe un singur nivel, deasupra camerei cu acel colț semi rotund a fost construit un foișor cu acoperiș piramidal, ascuțit ca un turn de cetate. Și culoarea tencuielii exterioare era altfel, un vernil în compoziția căruia luceau cristale de mică, dând întregii construcții un aer de bunăstare și eleganță. Buni gospodari, doamna și domnul profesor Ibănescu aveau în prelungirea curții o grădină de legume nu mare, dar îngrijită după toate regulile unui grădinărit științific și productiv. După venirea la Luna, Valeria Ibănescu a activat ca învățătoare până la pensionare, în 1984.

În acea perioadă satul era într-o perioadă de înflorire, cu familii puternice, în care s-au născut și au crescut mulți copii, în școală fiind, de regulă, câte două clase paralele de peste 25 de copii fiecare. În activitatea dumneaei a avut șase serii de elevi de câte 4 ani,  împărțindu-și reușitele si satisfacția cu celelalte colege învățătoare: Margareta Giurgiu, Zamfira Dan, Saltirea Gheorghe și Valeria Mureșan.

A învățat mai mult de două sute de copii în ale scrisului, cititului și comportamentului în societate și în familie. Se mândrea cu elevii săi, care au devenit medici, ingineri, profesori, muncitori și gospodari de nădejde. Devine între timp bunică a 5 nepoți, pe care i-a îndrumat în primii pași ai vieții. Împreună cu nepoata de frate, Mirică Susana, au pus bazele unei asociații de femei în satul Luna, în care s-a desfășurat o activitate de creație de costume naționale autentice locale, adunate într-un adevărat muzeu al satului. Au promovat de asemenea în cadrul Asociației Femeilor Voluntare din Luna activități culturalartistice concretizate prin spectacolele de succes în care a evoluat corul femeilor. Au fost preocupate și de ajutorarea oamenilor nevoiași.
Această existență remarcabilă, marcată de grele încercări, dar și de multe satisfacții, bucurii și recunoaștere din partea comunității, a fost curmată de o lungă și grea suferință în iarna anului 2017.

Gheorghe INDRE