Selectați pagina

INDUSTRIA SÂRMEI DIN CAMPIA TURZII ÎŞI TRĂIEŞTE ULTIMELE CLIPE!

Norii negri şi ameninţători ai prezentului

Disperarea, grija fără de margini, nesiguranta si nelinistea se întind ca o pălălaie pustiitoare peste sufletele si mintile locuitorilor care au mai ramas in orasul Campia Turzii si in cel putin 10 comune din jur, toate generate de o veste ingrozitoare la auzul căreia  ar trebui imbrăcate haine de doliu “Moare Industria Sârmei!”, ştire venita din inaltul murdar al deciziilor celor care au guvernat si guverneaza ţara pe principii de drept, pe principiul incurajarii si sustinerii celor puţini, lacomi, si lipsiţi de scrupule in defavoarea marii majotităţi, a oamenilor care isi castigă existenta de zi cu zi muncind din greu străduindu-se să  se vândă, să se valorifice, să-şi vândă forţa de muncă,  asa cum se valorifică orice marfă scoasă la piată pentru vânzare şi cumpărare. Nenorocirea acestora din urmă este că sunt tot mai puţini cumpărători, iar preţurile pe care aceştia le plătesc, adică salariile,  sunt din ce în ce mai mici, mai umilitoare şi mai încărcate de batjocură, aroganţă şi dispreţ.

Dupa o existenta de peste 92 de ani Fabrica cum era cunoscută şi denumită în plan local uzina devenită mai tarziu combinat metalurgic, Fabrica, ce facea parte intrinsecă din vieţile si familile oamenilor  locului, ce dădea sens existentelor lor, ii legitima ca cetăţeni respectabili, harnici si devotati muncii lor, Fabrica, devenita pentru multi o fiinta draga, un prieten pe al carui ajutor de nadejde te poti biziu la greu, aceasta fiinta vie pentru ei, cade rapusa de nepăsarea, nesăbuinta, agresivitatea, lacomia, lipsa de omenie si indiferenta unor profitori mare parte din ei din ţară,  şi parte din ei veniti de pe alte meleaguri, acţionând inconştient unii sau conştienţi alţii cu gand duşman ascuns pentru a+i diminua valoarea şi forţa economică, faptă nedorită pe care aproape au reusit sa o împlineasca, lăsând in urma pustiire si deznadejde, pentru mulţi ani de aici înainte.

Pentru mulţi locuitori ai comunei Luna această ştire, al cărei conţinut se poate contabiliza şi trebuie contabilizat  în rezultatele politicilor econonomice promovate după 1989, acest eveniment cu dimensiuni funebre este cea mai urată,  mai trista si nedorită întâmplare născută din râvna  dezvoltarilor reformatoare  pornite dupa acel decembrie, în care a explodat o euforie narcotizantă, ce a adormit simturile si a amăgit cugetele cu perspectiva unei libertati plină de promisiuni mincinoase, care pentru multi s-a dovedit a fi devastatoare, neiertătoare  si plină de cruzime.

Condiţiile istorice ale înfiinţării uzinei

Anul 1918 a reprezentat fără tăgadă cea mai fastă perioada din evoluţia istorică a poporului Român şi a României ca țară. După cei doi ani de război pustiitor, în care România a plătit mari tributuri materiale  şi umane, în care s-au purtat sângeroase bătălii cum au fost cele de la:  Predeal, Mateiaşu, Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz şi s-au înregistrat fapte de arme de o exemplară vitejie şi de mare patriotis, românii îşi vedeau împlinit visul milenar de întregire a hotarelor ţării, înregistrând decizia istorică a locuitorilor Basarabiei de a se uni cu România în martie 1918, urmată de o decizie similară a locuitorilor Bucovinei de Nord în noiembrie, şi de mărețul act de la 1 decembrie 1918, când prin voința populară exprimată în Adunarea de la Alba Iulia românii din Transilvania au decis şi ei unirea cu patria mamă.

Iluştrii politicieni şi bărbaţi de stat care au gestionat destinele ţării în acea perioadă, au reuşit în urma conferinţei de pace şi a tratatului semnat să obţină, recunoaşterea voinţei populare şi în baza principiului de autodeterminare, împlinirea în mare parte  a spiraţiilor şi ceriţelor României.

A urmat perioadă, fastă de reforme,  in care Romania renăştea intregita dupa primul razboi mondial si isi mobiliza toate energiile pentru a se impune si a se construi ca stat european modern capabil să valorifice imensele sale resurse naturale, bogăţia si vitalitatea poţentialului uman existent, statul investiind in şcoli, în pregatire de învatatori şi în construire de biserici şi catedrale in marile oraşe, se înfiripa o economie ce păşea în ritmul dezvoltării europene.

Pe de altă parte Europa intreaga se refacea dupa un război lung şi obositor care a produs mari distrugeri materiale si a secerat fara milă milioane de vieţi omeneşti. Investitorii, vremii, oamenii capabili de actiune si cu mintea orientată spre iniţierea si dezvoltarea afacerilor, beneficiind de sprijinul sistemului bancar al vremii in care bancile, spre deosebire de cele de azi, nu acordau doar credite de consum ci şi credite pentru investiţii în proiecte de dezvoltare economică şi industrială, investitorii spuneam, au sesizat rapid potenţialul economic uriaş al României, valoarea resurselor ei naturale şi umane şi şi-au orientat investiţiile şi spre această parte a Europei.

În fostul imperiu Austro-Ungar care s-a destrămat funcţionau în acea perioadă 43[i] [1]de fabrici de sârmă şi cuie, în timp ce în Transilvania nu era nici una, ceea ce reflecta necesitatea unei asemenea investiţii şi o bună oportunitate de a deschide o astfel de afacere. Localizarea în Câmpia Turzii era nu întamplător vizată. Comuna Ghiriş  avea gară la calea ferată ce lega Bucureşti de Oradea, în zonă erau abundente şi generoase resurse de apă, în apropiere era Arieşul pe cursul său inferior, exista de asemenea gaz metan, un mare potenţial uman care putea furniza  forţă de muncă ieftină şi la urmă dar nu mai puţin important exista piaţă dat fiind ritmul de de construcţie crescut după război. În aceste condiţii în 1920 se prezintă la Banca Comercială pentru Industrie şi Comerţ din Cluj, IZSO DIAMANT cetăţean evreu din Slovenia, proprietarul unei fabrici de sârmă, cu propunerea de înfiinţare  a unei fabrici de sârmă şi cuie în Transilvania

Banca, din Cluj condusă de Comşa Ionel îşi exprimă acordul pentru susţinerea proiectului şi pentru participare ca principal acţionar investitor alături  de alţi acţionari mai mici. Se începe astfel cu un capital iniţial de 10 milioane lei urmându-se la început următorii paşi:

  • Se semnează Actul constitutiv la data de 4 Aprilie 1920 ora 10
  • În iunie 1920  se cumpără un teren cu o suprafaţă de 12 jugere din partea comunei GHIRIŞ la preţul de 5000 lei pe juger în parte plătite din dividendele obţinute din acţiuni. Este important de consemnat că în 1990 Industria Sârmei se întindea pe o suprafaţă de 107 ha din care 46 ha erau ocupate de construcţii
  • Primele secţii intră în funcţiune la 16 iulie 1921, la numai 10 luni de la prima săpătură, graţie şi planului pragmatic şi bine conceput de IZO Diamant, care s-a bazat iniţial pe forţă de muncă, calificată adusă din Germania şi Cehoslovacia circa 100 specialişti trefilatori, laminatori, personal de întreţinere şi tehnic. Personalul tehnic era reprezentat de  un inginer şi 16 maiştri şi tehnicieni, iar personalul necalificat era recrutat din comună şi din stalele din jur urmînd mai tărziu a fi transformaţi în muncitori maiştri şi ingineri în procesul de crştere şi devenire a uzinei.
    • Primul director a fost numit inginerul german Friederich Trapiel.

Ritmul de dezvoltare a fost fantastic

Conform datelor cuprinse în lucrarea citată editată cu ocazia împlinirii a 75 de ani consemnăm în cele ce urmează următoarele etape de creştere şi dezvoltare a Uzinei Industria Sârmei din Câpia Turzii.

  • În 1922 se pun în funcţiune primele secţii de trefilare şi cuie. În perioada scurtă 1923-1925 uzina produce 25% din producţia de cuie din toată România
  • În 1925  se extinde masiv participarea la fabrica de sârmă din Cernăuţi cu care fuzionează în 1935
  • În 04.02.1922 intră în funcţiune laminorul de sârmă
  • În 1929 intră în funcţiune oţelăria cu un cuptor electric
  • Pe timpul crizei economice din 1932 scade producţia iar numărul de muncitori se reduce de la 750 la 432
  • În 1933 se pune în funcţiune laminorul de profile din fier laminat
  • În 1935 se pune în funcţiune fabrica de cabluri electrice
  • În 1937 se pune în fucţiune, noul zincator de sârmă, fabrica de sârmă ghimpată şi Palatul administrativ
  • În anii războiului 1941-1944 se înregistrează mari greutăţi în aprovizionarea cu materii prime
  • În perioada 5 septembrie-9 octombrie 1944 fabrica este bombardată  iar fucţionarea oprită. În timpul bombardamentului arde fabrica de cabluri, este deteriorată oţelăria şi suferă deteriorări importante toate celelalte secţii de producţie.
    • În 1945 se trece la refacerea intreprinderii, muncitorii au şi ei de suferit în toată această perioadă.
    • În 1948 ISCT se naţionalizează prin efectul aplicării decretului 199 din 11 iunie.
    • Uzina este alimentată cu energie electrică de la reţeaua de dsitribuţie publică deoarece până în această etapă toată alimentarea cu energie era asigurată de uzina elctrică proprie, bazată pe gaz metan.

În perioada 1950-1989 uzina a înregistrat o creştere spectaculoasă. Numărul angajaţilor a crescut de la 2315 la 1947 la

9949 valoare de vârf înregistrată în anul 1989.

Între 1950 şi 1968 s-au construit şi au început să producă 15 noi secţii principalele fiind:

  • Noua oţelărie cu 3 cuptoare electrice de mare capacitate
  • Laminorul nr.2
  • Trăgătoria de oţel tare nr.1 TOT 1
  • Fabrica de pulbere de fier
  • Secţia de flux pentru sudură
  • Noua centrală termoelectrică ş.a.

În etapa de dezvoltare 1969-1978  şi între anii 1979-1989 s-au realizat:

  • Centrul de calcul al Uzinei
  • Trăgătoria de oţel tare nr.2 TOT 2
  • Laminorul de sârmă nr.3
  • Fabrica de bare trase
  • Secţia cabluri de tracţiune
  • Secţia cabluri electrice
  • Trăgătoria de oţel moale TOM
  • Laminorul 4 de profile speciale
  • Atelierul 1,2 pentru forjă

După 1989 în perioada 1990-1995 alături de întreaga societate românească Uzina a intrat şi ea în vârtejul ameţitor al schimbărilor. S-au înregistrat mari frământări sociale cu următoarele efecte principale: înlocuirea vechilor cadre de conducere, o scădere semnificativă a producţiei, aprovizionarea cu materia primă necesară a devenit tot mai dificilă şi în consecinţă s-a deregalat activitatea de export.

Realizări şi pe plan social-cultural datorate apariţiei şi dezvoltării Uzinei

Din două sate  Sâncrai şi Ghiriş,  cu o singură casă cu etaj şi multe acoperite cu paie,   s-a infiintat in anul 1925, prin Decretul regal nr.2456 din 25 septembrie localitatea purtand numele de Campia Turzii, prin unificarea celor doua comune situate una langa cealalta.  Dintr-un dispensar cu un singur doctor s+- ajuns la un spital cu secţii de specialitate, cu paturi şi condiţii de internare important atât pentru locuitorii oraşului cât şi pentru cei ai satelor din jur. În locul vechilor case modeste au apărut cartiere de case tip cu tot confortul ) apacurenta, canaliyare, lumina electrica, gazmetan, strayi de oras pavate si asfaltate, iluminat public, statie de decantare si prelucrare a apelor uyate) de blocuri de locuinţe, reţeaua de distribuţie a apei şi reţeaua de canalizare, reţeaua de termoficare, electrificarea şi de distribuţie şi alimentare cu gaz metan.

S-a construit şi a început să funcţioneze palatul de cultură, s-a construit încă din 1927 o şcoală, cu toate dotările necesare,  pentru formarea şi pregătirea ucenicilor pentru a se califica  muncitori  şi un câmin şcolar pentru cazarea acestora.

S+a organizat Corul Şoimii Carpaţilor în care cânta şi Directorul uzinei Ioan Floaşiu cu fratele Niculiţă, corul condus şi dirijat de profesorul de muzică Nicolae Botezan.  S-a constituit o fanfară a uzinei.

În oraş a început să funcţioneze asociaţia culturală ASTRA, iar în 1938 s-a construit şi s-a dat în funcţiune un stadion nou, echipa de fotbal a Uzinei a jucat mereu în diviyia B, reuşind în două campionate să promoveze în Divizia A.

S-a construi Sala de sport cu terende Handbal, Volei, Baschet   şi în care se antrenau şi  activau membrii unei performante secţii de  de box cu rezultate remarcabile, dând şi campioni naţionali la unele categorii cum a fost Gheorghe Chivăr. S-a înfiinţat în cadrul clubului sportiv al uzinei o puternică secţie de tenis de câmp în care s-au format sportivi de mare performanţă ca Sever Mureşan, şi campioana Naţională Virginia Ruzici, în cadrul secţiei de popice s-a format campionul Florin Dan, şi a existat şi o secţie remarcabilă de aeromodelism, înfiinţată în 1970.

În secţia de atletism s-au evidenţiat Valer Drănceanu campion la 400 m în 1944, Cornel Cotor campion la săritura cu prăjina în 1953, Gligor Tăutu campion  la 3000 m în 1954, Vasile Sălăgean campion la aruncarea discului în în 1959.

S-au format în această atmosferă de competiţie sportivă maeştri ai sportului Dumitru Filip la aeromodelism în 1979, Ioan Dudaş la popice în 1986.

Un foarte mare animator şi sufletist dăruit mişcării sportive a fost inginerul Valea Petre n. 1913-d. 1982.

Este importantă de menţionat în această remomemorare rezumativă a unui parcurs impresionant marcat de glorie şi decădere, evoluţia personalului muncitor:

Anul Număr de salariaţi
1922 240
1925 645
1929 751
1935 925
1945 1777
1950 3650
1960 5560
1970 8000
1980 9600
1990 9949
1994 8489
2012 cca. 500

Se observă că după 1994 şi în special după privatizare numărul de personal evoluează în scădere rapidă şi continuă reflectând de fapt evoluţia uzinei intrtă într-o stare de agonie premergătoare colapsului.

Din punctul de vederea al oamenilor care şi-au asumat răspunderea grea pentru conducerea destinelor Uzinei precizăm că primul director general a fost numit de consorţiu Izo Damian, părintele uzinei, care a trăit la Cluj până în 1944, după care în vâltoarea evenimentelor vremii dată fiind originea sa a dispărut nemaiexistând informaţii despre el.

Lista principalilor directori cuprinde numele unor bărbaţi de mare valoare dintre care menţionăm: de

–          Ing. Friederich Trappier între 1921-1930

–          Ing. Ionel Floaşiu între 1930-1945 a trăit în perioada 1893- 1988

–          Dr. Ing. Ungureanu Victor 1945-1948

–          Anton Mihai 1948-1950

–          Ing. Gheorghe Popescu 1950-1953

–          Ing. Ioan Stanatiev 1953-1977

–          Ing. Gheorghe Ursu 1978-1988

–          Ing. Ioan Olteanu 1988 -1990

–          Ing. Radu Hanga  1990

Potenţialul economico-financiar la nivelul anului 1994 descris în cifrele de bază arăta:

–          Capital social 316.419 milioane lei

–          Personal angajat 8205

–          Cifra de afaceri 134516 milioane lei

–          Producţia globală 994 523 tone

–          Active principale

  • 2 oţelării
  • 4 laminoare
  • 5secţii de trefilare sârmă
  • Secţie de cabluri de tracţiune
  • Secţie pentru zincare
  • Atelier trăgătorie metale
  • Secţie cuie
  • Secţie cabluri electrice
  • 2 secţii electrozi pentru sudură
  • Secţie flux pentru sudură
  • Secţia de producţie filiere

Industria Sârmei Câmpia Turzii a fost o stea de primă dimensiune pe bolta strălucitoare populată cândva a metalurgiei româneşti.

A  importat materie primă fier vechi, cupru, zinc cauvciuc, bumbac etc. Din multe ţări ale lumii şi a exportat produse finite în peste 45 de ţări pe toate contionentele.

A avut o influenţă benefică, mult peste speranţele şi aşteptările iniţiale pentru municipul Câmpia Turzii şi pentru comunele şi satele din jur, a transformat o populaţie eminamente rurală, trăind din munca grea şi puţin productivă a pământului, în comunităţi de oameni şcolarizaţi, în generaţii de muncitori şi intelectuali de mare valoare şi capacitate formaţi la şcoala impresionantă a industriei metalurgice.

În prezent cu cca 500 de salariaţi debusolaţi şi înspăimâmtaţi de grija zilei de mâine, ISCT  este oglinda nepăsării unor politicieni nepatrioţi programaţi pentru distrugerea sistematică  a economiei naţionale.

Nu este lipsit de interes să menţionăm că unii dintre aceşti politicieni, Aurel Dragoş Munteanu intelectual dezident, unul din primii promotori ai transformărilor din decembrie  1989, Oliviu Gherman  ani de zile  preşedinte al Senatului, Cozmin Guşă  sef de partid şi lider de opine, provin de pe meleagurile oraşului Câmpia Turzii, unii chiar din şcoala uzinei,  şi te-ai fi aşteptat să ssuţină şi să ajute Uzina şi oraşul.

Epilog

La marile inaugurări de obiective economice politicienii vin buluc, ies în faţă, taie panglici şi scot panglici pe gură, dar pentru că asta nu este suficient pentru a sublinia solemnitatea momentului, invită şi sobor de preoţi pentru a face o slujbă de slavă şi mulţumire şi a convinge odată în plus alegătorii de rezultatele ce şi le însuşesc.

La trista dispariţiei a Uzinei, politicienii se ascund, dau bir cu fugiţii dar cineva, poate oropsiţii afectaţi de pierderea locurilor de muncă şi a speranţei, ar trebui să invite sobor de preoţi pentru o slujbă de prohod şi pomenire a celor care au stenit ca această uzină să se nască şi să  se dezvolte pentru binele oamenilor.

Iar punctul culminat al slujbei de prohod, va fi citirea Fericirilor, îndemnând oamenii, să fie săraci cu duhul să nu cecerteze cauzele,  să fie blânzi cu cei ce le-au distrus uzina, să fie milostivi cu cei ce le-au luat pâinea de la gură, să fie făcători de pace, dar şi să fie însetaţi de dreptate şi adevăr pentru că şi  setea de dreptate şi adevăr este una din marile virtuţi creştine.

Vorba ziaristului şi scriitorului Marian Nazatii “Chipul capitalismului contemporan arată sinistru, departe de ceea ce îmi închipuiam în comunismul de care îmi este mereu mult mai dor”.

Ion Mazere Luneanu

Gheorghe Indre


[1] Industria Sârmei S.A. Câmpia Turzii 1920-1995, Societatea Culturală, ”CâmpiaTurzii-775”, 1995

iiJurnalul Naţional, 1mai 2012


Arhivă