Selectați pagina

INAUGURAREA STATUII UNUI GENERAL ROMÂN, ÎN INIMA CAPITALEI

– interviu cu artistul plastic VALENTIN TĂNASE consemnat de Gheorghe Canache –

G.C.: Stimate Valentin Tănase, ați inaugurat recent un monument reprezentându-l pe generalul Constantin Hârjeu, pe Bulevardul Unirii, îninima capitalei. Ce a reprezentat pentru dumneavoastră acest eveniment?

V.T.: Orice inaugurare a unei lucrări plastice care îmi aparține este în primul rând o satisfacție,o bucurie a împlinirii mele artistice, greu de descris în cuvinte. Este, în același timp, un examen de evaluare al potențialului meu de creație pe care mi-l dă publicul, un verdict pe care îl aștept întotdeauna cu o anumită emoție.

G.C.: Iubitorii de artă vă cunosc îndeosebi ca pictor de anvergură în toate domeniile acestei discipline, de la pictura de șevalet la arta monumentală. În ultimul deceniu v-ați afirmat în egală măsură drept un înzestrat sculptor cu multe monumente de for public la activ. Ce a însemnat pentru dumneavoastră trecerea de la pictură la sculptură?

V.T.: Atât pictura, cât și sculptura sunt fațete ale aceleiași viziuni artistice, diferă doar tehnica și modul de exprimare. Toate artele plastice au ca fundament știința desenului. Sculptura poate fi considerată un desen tridimensional, o operă“3D”, cum se spune astăzi. Atât pictorul, cât și sculptorul își imaginează și încep viitoarea lucrare mai întâi printr-un desen, o schiță, o creionare liniară a conceptului. După mai multe astfel de desene succesive se conturează ideea și schema compozițională, apoi fiecare artist trece la execuția efectivă în tehnica proprie. Dincolo de știința desenului, sculptura necesită o cunoaștere temeinică a meșteșugului, a tehnicii de lucru, a înțelegerii particularităților expresive ale materialelor folosite, precum și o experiență câștigată în timp. Mi-a plăcut să modelez încă din anii copilăriei, iar în perioada studenției la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București petreceam multe ore alături de colegii de la secția de sculptură. Mai târziu, fiind angajat ca pictor la Studioul de Arte Plastice al Armatei, am avut șansa să am atelierul de creație învecinat cu atelierul unui coleg sculptor mai vârstnic, deja consacrat. De la el am deprins încetul cu încetul tainele și rețetele ascunse ale meseriei, care nu se învață în nici o academie de artă din lume, ci doar în contactul direct cu adevărații cunoscători.

Dacă pictura, îndeosebi cea de șevalet este o artă care se practică solitar, cu propriile întrebări și răspunsuri în singurătatea atelierului, sculptura, mai ales cea de mari dimensiuni, este o disciplină de echipă, în care, pe lângă artistul creator, participă tehnicianul care transpune în material definitiv: ghips, piatră sau bronz prototipul operei, însoțit de alți colaboratori. De multe ori, în cazul unor lucrări de amploare, artistu l solicită participarea unor discipoli și asistenți care îl ajută la finalizarea creației sculpturale. Vin la rând arhitectul care elaborează planul arhitectural al soclului propus de artist, ca și inginerul structurist care calculează indicii de rezistență ai lucrării. Dacă sculptorul este întotdeauna creatorul, dirijorul și regizorul întregii opere, reușita ei depinde în bună măsură de înțelegerea, coeziunea și implicarea efectivă a întregii echipe de colaboratori. Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez în colectivitate și sunt încredințat că sprijinul echipei pe care mi-am format-o în ani de zile mi-a fost întotdeauna de folos în împlinirea unor opere personale de amploare.

G.C.: Cine a fost generalul Constantin Hârjeu, al cărui bust l-ați inaugurat recent?

V.T.: Constantin Hârjeu (1856-1928) a fost o personalitate militară marcantă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. A participat la Războiul de Independență, la cel de-al Doilea Război Balcanic și la Primul Război Mondial. A fost de două ori ministru de război. Este autorul primei Istorii a Armei Geniului și al altor numeroase lucrări de teorie și doctrină militară. A fost membru corespondent al Academiei Române. Realizarea bustului generalului Constantin Hârjeu a fost o adevărată provocare plastică pentru mine. Am încercat, ca de fiecare dată, atunci când abordez portretul unui personaj istoric, să pătrund dincolo de aparențe, de înfățișarea și fizionomia sa exterioară, căutând personalitatea lăuntrică și caracterul celui reprezentat. Pentru aceasta am căutat toate documentele și reperele referitoare la biografia acestuia, ale specificului epocii în care a trăit, chiar aspecte secundare sau anecdotice ale temperamentului său, în dorința de a-l reda cât mai veridic și mai firesc.

G.C.: Cine v-a comandat această operă plastică?

V.T.: Bustul a fost comandat de Asociația Cadrelor în Rezervă și Retragere din Arma Geniu care are în componența sa ofițeri aflați la vârsta rezervei, dar care rămân în continuare la datorie sub drapel. Generalul Constantin Hârjeu este patronul spiritual al acestei asociații. Toate cheltuielile legate de realizarea monumentului au fost acoperite prin contribuțiile personale ale membrilor organizației. Tot asociația s-a ocupat cu obținerea tuturor avizelor și aprobărilor de urbanism pentru amplasarea statuii în spațiul public. Proiectul de arhitectură a fost realizat de arhitectul Bogdan Costin Ionescu, secondat de inginerii Viorica Ionescu și Horia Dugan, iar realizarea soclului și amplasamentului este opera colonelului (rez.) Nicolae Botezatu.

G.C.: Cum s-a desfășurat evenimentul inaugurării monumentului?

V.T.: Monumentul a fost dezvelit de doi elevi, copii de cadre militare. Un sobor de preoți ai Statului Major al Forțelor Terestre a oficiat serviciul religios și a sfințit monumentul. Onorurile militare au fost prezentate de un efectiv de militari aparținând Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Generalul locotenent Adrian Tonea, locțiitorul Șefului Statului Major al Apărării, a dat citire mesajului Șefului Statului Major al Apărării. Prezentarea evenimentului a fost asigurată de colonelul (r.) Marian Gargaz, președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Arma Geniu, secondat de colonelul (r.) Emil Patrichi. Au fost prezenți reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Aeriene și ai Statului Major al Forțelor Navale, generali și ofițeri, veterani de război, precum și un numeros public. Structuri militare și civile au depus coroane de flori, avându-se în vedere că se sărbătoreau, atât Ziua Armei Geniu, cât și Ziua Rezervistului Militar. În toată desfășurarea sa, inaugurarea monumentului a fost o adevărată sărbătoare atât pentru bucureșteni, cât și pentru cadrele militare.

G.C.: Care sunt planurile dumneavoastră de viitor?

V.T.: Mi-aș dori ca această statuie să fie un deschizător de drumuri pentru alte monumente ale Capitalei, care este încă săracă în opere sculpturale publice în comparație cu alte capitale europene. În prezent, monumentul generalului Hârjeu este singura statuie care se află pe axa centrală a Bucureștiului – Bulevardul Unirii, între Palatul Parlamentului și Piața Alba Iulia. Și alți artiști pot contribui la îmbogățirea patrimoniului stradal. Sper să mai am ocazia și în viitor să pot aborda și eu astfel de proiecte. În prezent, sunt angrenat în realizarea câtorva lucrări de sculptură dedicate aniversării Centenarului Marii Unirii în București și în alte centre din tară.

G.C.: Vă mulțumesc și vă urez inspirație, forță de muncă și succes!

Gândul Anonimului

Arhivă