Selectați pagina

„ IARBĂ” ŞI „PLEAVĂ”

Una din femei care se ridicase în picioare de la umbră, puse mâna streaşină la ochi şi privi în depărtare, după care se adresă suratelor oprite pe-o geană de timp „ să-şi mai tragă sufletul” la capătul tarlalei.

– Sculaţi-vă, fată, că vine o maşină!… Ea era Cornelia, şefa de echipă şi se aflau la prăşitul porumbului. Şeful de atelaj, Mărin Iarbă, soţul ei, da cu prăşitoarea înainte, iar ele, prăşeau iarba, pe rând, rărind cuiburile de porumb ajunse la 3-4 frunzuliţe.

Boii leneşi, cu botniţa de sârmă, târna – cum îi ziceau, plină de bale, se mişcau agale târând prăşitoarea şi pe Mărin iarbă agăţat de coarnele ei, desculţ şi cu biciul încolăcit ca un şarpe după gât:

– Cea, Staline, hăis Bourene!… De sub pălăria de pai, ieşea un fum puturos de  mahoarcă”amestecat cu sudoare şi praf. Trudeau de dimineaţa până seara ca să adune #norme şi procente” aducătoare de venit toamna, când „socotitorii” încheiau socotelile la CAP. Făceai minim 120 de norme pe an, pe lângă produse şi bani, aveai dreptul la „lot ajutător” pe care-l munceai suplimentar pentru folosul tău şi al familiie tale.

Vecinii de pe mahala constituiau „echipa”, iar din rândul lor se alegea un „şef de echipă” energic şi muncitor. Seara, „la plan”, „brigadierii”, care aveau în răspundere mai multe echipe, primeau sarcinile pentru a doua zi, pe care, în funcţie de necesităţi, le transmiteau şefilor de echipă, care-şi mobilizau oamenii: atâţia la prăşi la porumb, la floarea soarelui, în sectorul zootehnic, la grădină etc. Averizate de şefa de echipă, femeile se ridicară grăbite, puseră mâinile pe sape şi luară iarăşi rândurile de la capăt: – Hai, fă, că cine ştie ce şefi mai vin!…

Maşina, un ARO – 47 cu prelată, oopri în capul locului şi din ea coborâră doi tovarăşi „şepcăcioşi” cu buze şi pantaloni de doc şi pantofi de dril, care, cu excepţia ochelarilor de soare, trădau originea proletară fundamentată de învăţăturile marxist-leniniste:

– Bună ziuaa, tovarăşe!… – Bună ziua! Răspunseră femeile în cor uitându-se cu mirare.

– Da! Măi, femeilor, nu e nici un şef cu voi?
– Păi, este tovarăşa Cornelia, şefă de
echipă!…
– Nu, nu, altcineva, vre-un bărbat?
– Păi atunci, este tovarăşul Iarbă, dar dă cu prăşitoarea!… Străinii aşteptară miraţi apariţia lui Mărin
Iarbă, care ajums la capătul locului, opri şi culcă prăşitoarea într-o rână, alintându-şi boii:
– O, Staline, o boii lu tata!…

Îşi scoase pălăria din cap şi se şterse de năduşeală cu mâneca cămăşii. Surprins, s euită la cei doi orăşeni, nişte străini pe care nu-i mai văzuse şi care, agale se îndreptară către el. Cel mai îndesat şi mic de statură îl salută şi-i întinse mâna. Mărin iarbă îşi şterse palmanăclăită de sudoare de turul pantalonilor prăfuiţi şi sumeţiţi până la genunchi, luă poziţia de drepţi ca-n armată, lipindu-şi călcâiele desculţe şi crăpate, după carese prezentă scurt:

– Să trăiţi!… Sunt şeful de atelaj Iarbă, avem
onoarea?!

Omul mărunţel, din faţa sa, pufni în râs puţin contrariat:

– Cum zici că te cheamă?
– Iarbă, să trăiţi!…
– Şi-n calitate de „şef”, tovarăşe Iarbă, cu ce
te mai ocupi dumneata?

– Păi, aduc pe tovarăşa Cornelia, şefa de echipă, nevastă-mea, de… la prăşit iarbă cu fomeile; dau cu prăşitoarea la iarbă; iar deseară le pun sapele în car şi le duc acasă; dacă dau o ţuică, din când în când, le mai duc şi câte un sac d eiarbă pentru porci…

– Păi, nu-i rău!… Dar cum ziseşi că te chiamă?
– Irbă, să trăiţi, Mărin iarbă de la CAP
Praporu, şef de atelaj, să trăiţi!

– Bine măi, tovarăşe Iarbă. Dacă erai pir era
şi mai rău!

– Pir sau iarbă… tot un drac, tovarşe!…
Tovarăşul îi strânse mâna şi-l bătu pe umăr:

– Bă, tu zici că ieşti Iarbă?! Atunci, trebuie să ştii ceva şi mai rău. Eu sunt Pleavă – prim secretar la raion, la Caracal…

– La care, Mărin iarbă, care era un om pus pe şotii şi bun de glume îi spuse, pus pe gânduri, pe un ton tânguit, care semăna a deznădejde:

– Aoleo! Tovarăşe Prim, nu e bine, e ordin s-aleagă prafuʹ?!…

– De ce măi, tovarăşe? Ce vorbă e asta?!

– Păi… „Iarbă” şi cu „Pleavă”? Nu mai facem trea-băăă!…
– Bravo, măi tovarăşe, s-ar putea să ai dreptate, dar nu cred!… Îl bătu prieteneşte pe umăr
şi îi spuse surâzător:

– Tu „Iarbă”, eu „Pleavă”, gata, hai la treabă!…

Se urcară în maşină şi plecară să vadă culturile agricole, hăituiţi de norul de praf, ca un balaur pe urma lor.
„Iarbă” îşi răsuci o ţigare şi se răsti la femeile care asistaseră la dialog, rezemate-n sape, zâmbind cu subînţeles.

– Voi ce râdeţi, fă? Ia vedeţi că vă las pe jos!

– Să nu te faci al dracuʹ, tovarăşe „Iarbă”!…

Îl aposrofă una mai bătrână:

– Păi, nu se-ntoarce el, tovarăşul „Pleavă” şi te spui. Vezi tu pe dracuʹ!

– Iete, de-aia nu mai pot eu!… Le zise Mărin înciudat, după care le-ntoarse spatele şi se adresă
boului:

– Hai, Staline, să dăm cu prăşitoarea că vine tovarăşuʹ brigadier şi face pe-al dracu, zice de fiecare dată că n-am făcut nimic: Hăis, ceaaa!… Şi boii pleacă legănându-se leneş printre rândurile d eporumb, iar Mărin iarbă, ca un „Moromete”, se pierde în zarea scăpătată: un Om cu boii şi prăşitoarea, un punct, apoi nimic. Langhiţit depărtarea timpului care nu iartă. Ţăranul român s-a născut din legendă, iar atunci când Zeii au urcat în Olimp, El a rămas legat de talpa ţării ca un Prometeu. Din palma Lui cresc clorofile…

Sever Constantin Răduică

Arhivă