POSTUME

George STANCA

NUMELE POETULUI

Numele poetului trebuie scris pe
drapel.
și trâmbițat în zori de trei ori
deasupra cetății.
Numele poetului trebuie cusut cu
fir de aur pe prapuri
și preamărit de trei ori
la utrenie
și de trei ori
la vecernie.
Numele poetului trebuie scris
pe candele în care
untdelemnul sfânt arde veșnic
întru veșnica pomenire
a lui.
Numele poetului trebuie scris cu
fierul roșu pe crupele
cailor imperiali
când cu pasul lor maiestuos
dau onorul
la parada închinată
Z i l e i  P o e t u l u i.

OMUL BANAL

sunt un gheorghe care produce ioni pozitivi
un animal de tracţiune
ce cară bunătatea cu cârca şi
calcă în picioare prostia,
hoţia,
răutatea
sunt un bou biblic
care suflă bunătate peste semenii săi,
care suflă
smerenie şi
credinţă
care dă sfaturi pentru faceri de bine
răilor,
nătărăilor
care dă fânul din ieslea sfântă
săracilor,
înfometaţilor,
debililor,
inaniţilor lumii
un gheorghe plin de frumos
iubitoriu de frumos
amatoriu de frumos
mângâietoriu de frumos
cultivatoriu de frumos
un gheorghe iubitoriu de bunătate
amatoriu de bunătate
mângâietoriu de bunătate
cultivatoriu de bunătate
la mine-n grădină bunătatea şi frumuseţea
sunt două legume
pe care le consum zilnic
şi le dau de pomană săracilor
milogilor,
cerşetorilor,
celor fără de adăpost,
mamelor din bordeie
fraţilor din gară
copiilor din canale
inşilor din
ghetou
campus
lagăr
politicienilor
fariseilor
saltimbancilor
marinarilor rătăciţi fără astrolab prin bezna oceanelor
beduinilor fără cămilă cochetând cu fata morgana
pădurarilor care au pierdut muşchiul de pe copaci care le arăta nordul
pauperilor lui steinbeck care mergeau pe rout 66 în căutare de lucru
românilor care se închină umili în genunchi căpşunelor spaniole
bunătatea şi frumuseţea din grădina lui gheorghe
două legume pe care
le ud la rădăcină zilnic
să crească mari până la cer
să urce în tării
să dăinuie
bunătatea şi frumuseţea
două plante agăţătoare din grădina lui gheorghe
care urcă mereu spre hăul de sus
pe araci infiniţi şi divini ce înţeapă cerul
ca nişte raze de soare inverse
venind dinspre pământ
de la Omul de Rând cel Sfânt
de la Omul Simplu
de la Fraierul Cel de Toate Zilele
Săracul Cel de Toate Zilele
Înfometatul Cel de Toate Zilele
Însetatul Cel de Toate Zilele
Însinguratul Cel de Toate Zilele
Părăsitul-de-toate Cel de Toate Zilele
Bunătatea şi frumuseţea
doi meri care hrănesc întreaga grădină cu dulceaţă aromă, cu gustul mălăeţ, creţesc, palmen, golden, pădureţ
raze ca nişte săgeţi
otrăvite cu bunătate şi frumuseţe
slobozite
din arce puternice
din suflete de oameni
din braţe caritabile
din inimi miloase
apa cu care gheorghe udă florile
e de milosârdie
are săruri de iertare îngăduinţă,
toleranţă
înţelegere
este apă sfinţită de Omul – Sfânt
cel născut pe Pământ
el e valoarea
el e culoarea
el este sfinţenia şi cuminţenia
omul de pe ogor
omul de pe drum
omul de pe mare
omul din casă
omul de pe route 66
omul din gară
omul cu căpşuna
omul din canal
omul omul omul
banal.

SUNT UN BĂIAT DE LA ȚARĂ

Cum să vă spun, stimată domnișoară,
eu nu sunt decât un băiat de la țară
care-și târâie complexele printre șacali, bârfitori
care mai are pe suflet urdori
lăsate de femei incestuoase
cu mii de vicii în oase, femei aldulterine
care-și găsesc refugiul de-o clipă în mine.
Vă spun respectuos că sunt un băiat
frumos și sănătos sufletește
scârbit de tot ce înșală sau fuge hoțește.
Sper să-mi pricepeți matricea mea sufletească
arzând, mereu ca o iască,
într-un untdelemn sfânt
pus într-o candelă de paști când
casa toată miroase a cozonac și lumânările au ars din noaptea de Înviere
când dam ocol bisericii și ne purificam până în viscere.
Când cântăm cu toții în cor „Hristos a Înviat”
și credem, naivii ce suntem, că asta ne curăță de orice păcat.
Ca și cum am zice că am comis o faptă bună,
fiindcă am ajutat o bătrână
să treacă strada
iar noi avem pe conștiință
o crimă de toată bravada
killerilor plătiți
care-și aleg victimele în ceață și le chinuie ca niște iezuiți
crezând că așa așa îl vor apăra pe Hristos
de tot ce e lumesc,
de tot ce se întâmplă acolo jos
unde se mai și moare dar se mai și trăiește,
da domnișoară, cu patimă, ură și vise celeste.
Cu oarecare speranță, domnișoară,
ca niște raze hristoase întro viață amară.
Noi suntem sumbri acum domnișoară,
vrem să ne sinucidem frumos,
spectaculos
ca într-un film de duzină
în care până la final se moare de scarlatină
iar el singur pe lume soarbe
cu grăbire
un pahar cu microbi de tuberculoză,
nevroză sau de arteroscleroză.
Noi suntem lugubri acum domnișoară distinsă,
cu lacrima ninsă
or poate doar înghețată.
Să credem că n-ați plâns niciodată?
Că plânsul e-un viciu al celor ce mor.
Voi nemuritorii nu prea știți ce vor
penibilii care mai au sentimente
și știu să mângâie cu buzele lente
un craniu iubit
sau un gest rătăcit
ce se naște din privirea voastră de ghiață
ca o albastră, tristă și mult prea geroasă dimineață,
ca o albastră,tristă și mult prea geroasă dimineață.

MÂNA E UNA

Mâna e una.
Îţi dau mâna mea
o strânge pe a ta
dar rămâne tot mâna mea
Mâna – se fac de toate cu ea.
Bunicul are mâna
cu palmele tăiate
o mână mare
mână muncită
mână crăpată
mână stressată
mână frumoasă
ca o hartă
mână încrustată
de dumnezei reliefată
mână cu munţi,
munţi cu creste pleşuve
mână cu podişuri blânde
ca maica Tereza
mână cu dealuri
populate de meri
mână cu câmpii galbene
în faptul de seară
în mijloc de vară
mână cu crovuri
şi cu gavane
mână cu vulcani şi vulcane
mână cu fluvii şi râuri
mână cu pâraie
în care şi Cristos face baie
Mâna face, mâna drege
iată o mână de rege
nu face doi gologani,
ţine doar tocu-ntre deşte
şi apoi semnează regeşte.
Iată, aici o mână crăpată,
mare şi lată
cât o lopată.
<Mulţumesc lui Dumnezeu
că nu mi-a luat brâncile,
sunt aspre ca stâncile>
îmi spunea mie
o babă de 120 de ani,
<cu ele mă ţân
cu ele rămân
pe aist tărâm
dacă mi le ia
viaţa mi s-o termina.
Mână ieşită din mânecă
pentru o biată
nevolnică.
Dar Dumnezeu când te iubeşte
ştie ce ţi-a lăsa – brâncile
uită-te la o mână
şi vezi poruncile
tari cum sunt stâncile.
Când Dumnezeu I-a dat
lui Solomon poruncile
a folosit brâncile
prin a LUI mână
a dat tablele în altă mână.
Poruncă de lume stâpână,
acolo în muntele Sinai
vrei, au nu vrei, o iei şi o dai
că e legea Dumnezeului
El trebe să ia partea leului
că El ne conduce.>>
Dumnezeul dumnezeilor
Tatăl Tatălui şi-al Duhului,
Soarele şi astrele şi Luna
El ne binecuvântează
făcând Sfânta Cuce
cu Mâna
cu Mâna cu Mâna
cu Mâna.

SPUNEȚI-MI

Nu fluier niciodată în biserică,
nu vorbesc aiurea-n tramvai neîntrebat
nu vorbesc cu gura plină de indiferent ce
nu comentez, ascult cu ochii mari și tac
Spuneți-mi ce să fac și fac!
Nu calc pe spațiile verzi
nu trec pe roșu la intersecții
nu gust din fructele oprite de lege
nu fumez tutunuri îndulcite cu mac
Spuneți-mi ce să fac și fac.
Nu înfig mucuri de țigări în omletă
Nu fac vizite neanunțat
nu dau aparatul de radio tare
nu pun pe cale nimănui nici un copac
Spuneți-mi ce să fac și fac!
Nu cânt la clavecin în locuri publice
Nu huidui pe nimeni deși e dreptul meu
nu mă aplec în afară când merg cu trenul
Nu prădui nici un măr de lângă drum
sau alt copac
Spuneți-mi ce să fac și fac!
Nu-mi pun portavoce la idei
Nu răcnesc în piețe, oboare nici târguri de vite
nu-mi potcovesc cuvintele cu potcoave de aur
nu stau niciodată degeaba și zac
Spuneți-mi ce să fac și fac!
Nu fur, nu preacurvesc, nu râvnesc la bunul altuia
Nu-i supăr pe mama și tata
nu-mi molestez soția și mama copiilor mei
nu râd de actorii care intră în scenă cu trac
Spuneți-mi ce să fac și fac!

DUMNEZEU

L-am văzut pe Dumnezeu. era șaten. avea un păr bogat. și lung. cu două cărări. legat în coadă de cal. cădea mândră pe spinarea Domnului. ochii căprui. două ocheane. prin ele. adânc se vedea lumea. sentimentele. după cum era cerul. senin. înnegurat. Vioi. supărat. tot capul era înconjurat de o aură. culorile spectrului. imensă. mai că dădea cu ea. în tavan.
nu prea te putei uita mult. la Domnul. nici la ea. te orbea. dar fața. fața albă. ca o lumânare de speranțe. radia și ea. sculptură antică. brăzdată de mii de ani. ca o scoarță de pământ. arată. cu fluvii. râuri. pâraie. cu gura ca marea. cu fruntea ca ogorul. barba. pădure. tăiată de la gleznă. ședea pe o buturugă. Domnul. cu coatele rezemate-n genunchi. cu palmele–n obraji. își răzima capul. după el s-a luat și omul nostru. de la Hamangia. gânditorul.
credeam că doarme. Dumnezeu. am încercat să-L ating. să-L mângâi. să rup o bucată din aureolă. să-i fur un fir de păr. să mă laud copiilor din cartier. Și-a retras capul. S-a îndreptat de spate. S-a ferit de mâna mea. de copil. mi-a spus. mormăit. baritonal. grav. ecou lung. cât un șir de cocori.
măăăăi copile!

LA VALE DE DUMNEZEU

…şi toate acestea ce mă înconjoară
cu iarna plină de geruri ca femeile ce trec şi vin ,
cu aerul pur de cristale descompuse şi mirosul florii de ghiaţă,
punctul rece, punctul răcirii,
Punctul descompunerii ochiului irisului albastru ,
al celulei, nucleului, citoplasmei,
al epidermei ce suportă atâta frecare
şi al părului ce suportă atâtea adieri,
al tălpii rămasă mereu nesărutată
al fiinţei la acţiunea gerului-ger
la criogenarea simţămintelor
mereu caldă, mereu incandescentină,
lichefiată curgând spre un singur punct.
Celălalt. De topire:
punctul topirii.
Punctul descompunerii ochiului irisului albastru ,
al celulei, nucleului, citoplasmei,
al epidermei ce suportă atâta frecare
şi al părului ce suportă atâtea adieri,
al tălpii rămasă mereu nesărutată
al fiinţei la acţiunea căldurii . De topire.
punctul topirii.
…şi toate acestea ce ne înconjoară
cu dogoarea scoarţei,
cu căldura stratosferei,
cu aerul cald circulând ca apa de izvor,
cu sufocarea ierbii,
cu cerul încremenit de dogoare,
cu nisipul clocotind spre mare;
…şi toate acestea ce te înconjoară
cu părul meu nepieptănat
cu claia de păr încâlcit,
cu cercănele prin care
poate să-mi cadă capul,
cu ochii mei care te văd numai pe tine,
ca pe o morgana sacră,
ca pe o madonă caniculară,
ca pe o madonă de ghiaţă
ce se pietrifică sau se topeşte funcţie de intensitatea sentimentelor,
care trăieşte, iubeşte măreţ, briant, luminos,triumfant, grandios, imens,
cald, rece, fierbinte, gheţos, viscolit, troienit, fulguit.
La picioarele lui Dumnezeu: două cristale,
două picături de apă, două lacrimi:
una rece una fierbinte.
La vale de Dumnezeu:
tu eu.

IOAN ÎN DEȘERT

Printre tufele de acaccia
printre bălăriile mărăcinoase ale deşertului
cu cerul plin de agave
seminţe de cactus
plutind prin aer
ca păsările migratoare
ca vulturii pleşuvi
ca ochios-eretele
zărind stârvul de hienă din înalt
precum condorul regele stratosferei
şi ca avioanele supersonice
ca păpădia paraşută de graţie
ca porumbelul deşertului.
cu tălpile opărite
cu labele arse
cu gleznele frânte
cu carnea zgâriată
însângerată
cu sângele şiroaie
cu sânge închegat
cu sânge pietrificat pe gambe
El totuşi aleargă,
merge,
circulă,
se târăşte,
păşeşte.
echilibrul e o stare precară
se băbăbăne
batteau ivre
ca matrozul beat
pe puntea bătută de valurile furtunii
prin deşertul dogorâtor.
El răsuflă a moarte
expiră căldură
precum cuptorul ţăranului
în plină iarnă
încălzind copiii care stau
ciopor în jurul lui,
făcând pâinea din ţest dorită
prăjind carnea poftită
cu bale râuri la gura pruncilor.
deşertul dogorind din nisipul
în care fir cu fir
e cărbune înroşit
e un embrion de soare
e un pui de soare
e un spermatozoid de soare
e un cocon de soare
e un atom de soare
e o idee mică de soare
e o părere de soare
Cu hainele zdernţiute
jegoase
mirosind a nesăpun,
a umori învechite
a bale împietrite.
cu pletele despletite
spălăcite năclăite
despietrite de atâta nisip
de atâta sare din sudoare.
cu obrazul ars de soare
şi de vânt
de bătaia nisipului
cu muci terciuiţi
pe părul bărbii
nerasă de la facerea lumii.
Ioan în deşert
îndesându-şi nesăţios pe gât
viermii nisipului,
rădăcinile de cactuşi,
lăcustele cărnoase,
numai cu gândul la
Botezul Domnului.
El
Ioan cel ce va boteza.

POVESTE CU ÎNGERI

Pe gândul meu negru, în cerneală de noapte
s-a scoborât din ceruri o turmă de îngeri
ca niște oițe astrahane, pătate de lână
cu albăstreala de ceriu.
Și aveau oițele-îngeri în frunte o stea argintată
de îți lua ochii pe dată, dădeau din aripe și clopoțeau.
Era un concert ceresc și mioritic cu îngeri pe coarne de aer.
Era o simfonie unică, împestrițată cu behăitul celest al
îngerilor.
Totul vârteja, în juru-mi ca într-o
horă astrală, pastorală, ca un festin
de parcă era Onomastica lui Dumnezeu
Am început și eu să dănțui.
Întâi românește, apoi îngerește, apoi dumnezeiește
și apoi diavolește.
Numai că, atunci când am vrut să intru-n horă
am încercat să prind un înger de-o aripă…
Nu știu, s-au speriat de mine
ori de Răsăritul brusc al Soarelui
căci toți au dispărut în ceriu.
Ce mai știu este că fără să vreau
am rămas în mână cu o pană.
O pană albă și lungă din aripa unui înger
mai puțin iute de aripe.
Și, ce să fac eu cu o pană de înger?
O moi în cerneală neagră și scriu…

NOAPTE DE PAȘTI

Lumină lină să vă vină
și-o viață lină fără tină
doar cu lumină din  lumină…
Lumina  lină să vă țină
căci pe  noi toți ea  ne alină
doar cu lumină din lumină…
Lumine line faceți bine
lumea obscură făr’ lumine
și-o vindecați de sinea-n sine
doar cu lumină din lumine…
Lumine line din lumine
de unde pleacă, unde vine
mănunchiul razei de lumine?
la mine-n casă și la tine?
Lumină lină sfânt mister
coboară jos cobori din cer
lumină lină luminează
cerul și lumea-n jos pe rază
Dă orbului lumină vie
și pentru veacul ce-o să fie
să luminezi lumină tare
peste popor peste popoare…
Lumină lină jos să vină
ca să ne dea la toți lumină.
Lumină lină vină jos
și-l luminează pe Hristos
Ce ia asupra-I vina răul
să lumineze-adâncul hăul.
Ce ia asupra-I răul, vina
ca de la El să luăm lumina …
Telega-București mai 2013

LUMÂNĂRI VII

pădure de lumânări. mari. mici. mijlocii. groase. subțiri. colorate. albe. culoarea cerii. au început să ardă. toate de-odată. mai tare. unele. mai încet. altele. ard .ard. scot fiecare fumul ei. fumul lumânărilor. fumul pădurii de lumânări. ușor. ușor .pădurea se rărește.vine marea umbră. lumânările se sting. mor. una . câte una. alta câte alta. se sufocă. se sting. ajung la sfârșit. le ajunge sfârșitul. flacăra fiecăruia. se stinge. flacăra mea. a ta. rămâne fumul.
și. ani după aceea. nimic. doar amintiri. de lumânări. de flacără. de pădure. de foc. de fum. de roșu. de galben. de violet. de umbre. de nimic…aer curat.
spune-mi tu. lumină. legenda fiecărei lumânări…

RAI DECEDAT

Sunt morți trandafirii
Sunt morți și safirii
sunt morți heruvimii
o doamne ce moarte
ne paște venind de departe
cu suliți și trâmbiți
cu coasa funebră
e-o moarte cu sexul în febră
ce naște doar morți
desigur mai mici
morți unice, sadice
morți de marmori și nici
nu-i momentul să nu ne
murim
rămâne o viață în urmă
și tim-
pul nu iartă nimic
de rugina-i
stropită cu stropii
de-aghiasmă și chin. Ai
să dai socoteală tu
moarte nătângă
căci lumea de sâmbătă-i
gata să plângă
căci lumea de sâmbătă-i
gata să plângă

NATURĂ MOARTĂ CU TĂCERE

Tăcere moartă în natură
calul paşte pe tăcute iarba gri
mama croşetează la gura sobei
cu picioarele vârâte în târlicii groşi
rezemaţi de marginea cenuşarului
tabloul cu garoafa statică,
din peretele alb de marmoră
umbra ei frântă
pe faldurile draperiei vişiniu-cardinal
canalul tăcut parcă împietrit
emană miresme moarte
de flori otrăvitoare
cu sulf şi sulfúri
cu clor şi clorúri
cu zemi de şoricioaică
cianuri paradisiace
vapori de plumb
clorúri afrodisiace
şerpii cu damful lor gros
vipera boa cobra
şarpele cu clopoţei mortali
furaţi de david
cobra dansatoare din buric
boa lâncedă şi puturoasă.
garoafa roşie din fereastra mică
privind spre stânca golaşă a muntelui
proletarul musculos
tânjind la friptura
din farfuria burjuiului îndestulat
brutăria caldă înmiresmată senzuală
cafeaua măcinată praf
şi miroazna
columbiană arabica braziliană
damf de kava etiopiană
pianul negru din eben onorând salonul snob
dominând atmosfera în aşteptarea degetelor albe şi lungi
de fecioară care să-i mângâie clapele albe şi negre
Zăpada imaculată din pietrele doamnei
şi ţiţeiul plutind soios pe marea neagră
peştii negri cu burţile-n sus
atac negru la ecosistem şi pestilenţa
din aerul cald leşios şi sărat
de la malul oceanului
cu albul rochiei de mireasă
pată de roşu-virginal din ritualul
sălbatic al nunţii de la ţară
stâna tăcută cu paiele mari
staul părăsit
oi în transhumanţă
buletinul de ştiri care sparge eterul
cu vestea morţii profetului mincinos
naiadele despletitele
sălciile fecioarele nimfele nebune
satirii suprasexuali
ielele cadânele bacantele
walpurgic bocet
cânt de niebelungi
raga de seară
urlet primitiv de viking
băştinaşii din bantustan
muşcând din peştele viu
kalevipoegul blond ca o mirişte tomnatică.
…tăcere vie în natură
hora ţapinarilor în faptul serii
horica strălucind în cană
lamă de cuţit de tri ori ascuţit
natură statică vie
roză lungă graţioasă mărăcinoasă
penetrând nările fine ale prinţesei
tăcerea de dinaintea furtunii
matrozii cu ochii pe vânătul cerului
făcându-şi cruci mari survol al bărbii dese
liniştea fulgerului din toiul furtunii
naufragiatul se învolburează de catarg disperat
dând năluci pictorului Aivazovski
volbura ucigaşă strangulatoare
sufocînd firul firav al plantei tinere
cum filosoful sucombă în criza metafizicii
cum maratonistul mediocru rămâne fără aer
cum de prea mult cântat privighetoarea
îşi înghite limba în zori
când soarele răsare ca o sinucidere
şi norii alungaţi de vânt dau cerului
albastru sufocat, bleau ciel gâtuit
cum nichita păşeşte marţial
de la respirare la nerespirare
de la albastru la cal măiastru
de la noduri la semne
cum nicapetre dă cu dalta-n dumnezeu
recioplindu-l
a doua viziune primară
în tăcerea primară
ere adamice de facere a lumii
de la primul sunet
prima articulare
primul sărut
prima dragoste
primul act
de iubire de credinţă de trădare
prima miciună primul adevăr prima speranţă
prima tăcere prima natură
moartă
în natură …

TOAMNA LA 2 MAI

Tristețea se dospește a despărțire
Scoate prin nori încet duioase lire
Regretă vara ce-a trecut – un strop de rai
Când toamna ne mângâie la Doimai.

Albastrul mării parcă s-a închis
O poartă ce se trage-n paradis
Din valuri tu Veneră ce-mi răsai
Când vine toamna-ncet peste Doimai

Razele moi și blânde nasc zefire
Ne-a mai rămas un cer de plumb iubire
Plângem amar cu nu pleca – mai stai
Căci, iată, vine toamna la Doimai

Prietenii se-mbată de durere
Iubirile se sparg în emisfere
Ca-n Magdeburg se rup trase de cai
Dragoste pică frunza la Doimai

Apocalipse vin spre omenire
Diluvian ne paște-o despărțire
Și între noi se pune moartea ,vai!
Iubito-a căzut toamna pe Doimai!

2 Mai, 2015

SENTIMENT DE IARNĂ

Ninge puternic ninge deplin
Cu cai albaștri din crep-de-șin
E ca-ntr-o țară din basmul geros
În care noaptea cade pe dos.

Albă și moale și catifelată
Iar ziua-i cernită și bolta-nstelată.
O, tare-mi vine să urc pe ninsoare
Ca pe-o frânghie ce stă să coboare.

Din noaptea albă și catifelată.
Ninge de tot cu crâmpeie de vată
Ninge etern și prea definitiv
Cad fulgi senzuali pe pămânul lasciv.

Stau ca o stană drept în câmpie
Și cade zăpada pe mine. Mă-mbie
S-aștept răbduriu rebegit în simțire
Să mor doar o clipă prin înzăpezire.

NINGE APOCALIPTIC

Ninge bogat – sărac de sus în jos
Ninge curat cinstit și alb, ninge pe dos
Ninge de-un secol nu se mai termină
Lumea-i o câmpie lisă de lumină / de lumină lină
Ninge ancestral din vremuri terțiare
Ninge cu ierburi de vis, turbionare
Și vine un viscol helicoidal
Se aruncă-n sus cu mitul lui Dedal
Se urnesc copaci din rădăcina lor
Munții noștri pleacă spre ultimul zbor
Ninge apocaliptic ninge pe icoane
Cu dumnezei, îngeri și sfinți – milioane
Ninge tot cu zâne și cu vulturi reci
Nu mai e scăpare, n-ai unde să pleci
E o răzvrătire mare-n stratosfere
Ca într-un sfârșit și-o naștere de ere
Ninge pe o lume calpă și obeză
Și mi-e dor de liniștea albă din Geneză.

ALB TRIST

lui Vladu Ovidiu
Mireasa mea omoară-mă cu albul.
pe care când pui negru îl pătezi
pe vălu-ți de prințesă caldul tandrul
te ningă iarna blânda cu zăpezi
falduri imense albe ca perdeaua
îți înfășoară trupul. pică neaua
o ghilotină albă de zăpadă
peste tăcerea mea va fi să cadă.
căci mut sunt de lumină și splendori
și gânduri negre ca un cârd de ciori
vin să ne strice nouă fericirea
ne aduc vești că s-a sfârșit iubirea
o primăvară caldă ne pândește
se simte-n vânturi cum căldura crește
căci nu știam mireaso tot ce-i rece
nu e nemuritor peren ci trece
de dragul tău am să mă mut în Nord
îmi fac culcușul rece-ntr-un fiord
ci haide la eternele zăpezi
mă mut în nord mireaso, nu mă crezi?
…totem de ghiață-aș vrea să îmi rămâie
în veci prea-nalta, alba ta statuie…
Mallnitz, 17/18 februarie 2016

RAZE DE LUNĂ

Mai lasă-mă iubito să stau cu tine-n prag
Sub mângâierea lunii să te cuprind cu drag
Vom fi priviți de lună și noi o vom privi
Iar părul tău de aur spre cer va străluci

Privește-mă cu luna în ochi, iubita mea
Și ochii tăi albaștri de-argint îmi vor părea
Ne va vedea și luna și-atunci în ochii ei
Va apărea un cuplu străluce, de polei.
Vom fi de luna noastră văzuți. Și-n ochii ei
Va apărea un cuplu străluce de polei

Ca o aureolă în prag vom lumina
Și-n jurul nostru fluturi de noapte vor dansa
Ca invitați în seara asta, albă de nea
La balul dat de lună pentru iubirea mea

Și fața ta întreagă va fi de funigei
iar eu cu fața albă voi fi în fața ei
Și vom rămâne așa tăcuți și față-n față
Până când blânda lună se-ascunde-n dimineață

ZDRENȚE DE IUBIRE

Mi-ai lăsat doar zdrenţe de iubire
Şi-un gust amar de sare şi venin
Cufundată în dumnezeire
‘mi-nghit amarul şi mă tot închin.

Am renunţat la totul pentru tine
Să fim numai noi doi şi Dumnezeu
Ş-acum mă-ntreb mirată, oare cine?
Va pedepsi amarnic gestul tău?

Doar cel de Sus, căci le vede pe toate
(căci El le vede, toate)
Eu cred în El şi în pedeapsa Lui
În plată sau răsplată, meritate
Judecătorul drept al Omului

Un câine de-l alungi în plină stradă
Şi tot se-ntoarce singur la stăpân
Aşa mă-ntorc mereu şi eu la tine
Doar să asculţi atât : ce vreau să-ţi spun.
(Cu gândul să asculţi ce vreau sa-ţi spun)
…Căci,
mi-ai lăsat doar zdrenţe,….

22.12.2017

DILUVII & MELANCOLII

Plouă. plouă. perpendicular pe casă. și rana din suflet. doamne. nu mă lasă. plouă ca în biblii. plouă. nu se lasă. noaptea din șiroaie. parcă țese-o plasă. plouă. nu se joacă. -i ploaie. vine-n trombă. aerul pe dată. pare că sucombă. plouă în șiroaie. și plouă năvalnic.vântul e puternic.are forță-i harnic. furtună. vântoase. cade o fecioară. bacovii în oase. plouă. a câta oară. vântoase. furtună. bacovii de mână. cade o virgină. un snop de bacovii. flutur malacovii. printre stele zboară. cade o fecioară. plouă lapovițe. se face zăpadă. mama. stă săraca. mama stă să cadă. ploaia dă imagini. e ca o țărancă. în fotă și iie. plouă. plouă. plouă. cu melancolie. plouă-n pânze stranii. acoperă luna. săptămâna. anii. plouă cu litanii. și din ploi apare. o fecioară vie. plouă. din bacovii…tot melancolie. plouă din cazanii. păsărele mii. ploaia plouă. plouă. cu melancolii…

PASEREA CU TRUP FILAT

Prin gândul meu mut sulfilat
trec paseri cu trupul filat.
Prin sângele meu roşu şi rece
paserea cu trup filat trece.
Stoluri de oşteni pasul bat
sub zborul paserii cu trup filat.
Tălpi grele cu obraz extraplat
bat, bat
pe sub ceriul de paseri cu trupul filat.
La ţintă se trage cu glonţul pătrat
în paserea, iat-o, cu trupul filat.
Ulii, croncanii de stratosferic păcat
ciocul paserii cu trup filat
cat
ă-n zădar, căci nu bat
la-nnălţimea la care se urcă
printr-un fuior de fior şi de furcă
pe traseul rubicond-bucălat
paserea nostră cu trupul filat.
E-o poveste mai lungă,
pe dos spusă ori poate din dungă
o legendă este de spus
dar cine ajunge acolo prea sus?
sau poate că nu vreau să o spun,
am uitat
de unde e paserea cu trupul filat.
Am tăcut, am uitat…
22.08.2005

REVOLUȚIE

Revoluție
copil născut în câmpie de-o țărancă română
nemoșit cu ombilicul netăiat
Revoluție
mamă lehuză
Revoluție copan de care trag
toți carnivorii
Revoluție haită de câini sfâșiindu-se pentru ciolan
Revoluție țeasta mea spartă și reproșurile
familiei “ce-ai căutat acolo erau numai copii!”
Revoluție- trup sfârtecat de fecior tânăr
încă virgin, încă nebărbierit prima oară
Revoluție ca o biserică ascunsă după blocuri
Revoluție ca o Dâmboviță scoasă din matcă
Revoluție magnet ce-a strâns în piețe tone de ură
contra unui “demiurg“ dement
Revoluție- femeie despletită cu părul alb
ca zăpada lui decembrie
cu ochii albaștri ai copiilor morți
cu spaima fetelor duse la Jilava
cu lacrimile mamelor
cu lacrimile doctorilor
cu lacrimile telespectatorilor
Revoluție – alb clinic ca un perete de spital
spurcată de țigani
spurcată de lichele
spurcată de hoți
spurcată de oportuniști
scuipată de demagogi
scuipată de fripturiști
pătată, compromisă, jignită, înjurată, înjunghiată
deturnată, confiscată, neterminată.
Revoluție-scenă pentru actori nerealizați și impotenți
pentru cântăreți castrați
pentru pictori de gang
pentru fanfaroni cu papionae roz
Revoluție-tarabă de piață în care
se vând destine,
se negociază vieți,
se cumpără acțiuni la bursa puterii
Revoluție -cu oamenii tăi de ieri și
oamenii tăi de azi
cu oamenii tăi de acolo
și oamenii tăi de aici
Cu Mama Cornea isterizată, pălmuită
Cu Mama Cornea batjocorită
Cu Mama Cornea jignită
Cu Mama Cornea retrasă ca un arici în țepii săi,
ca o țestoasă în carapace
Cu Mama Cornea renunțând obosită
renunțând cu lacrimi seci
renunțând mută
Cu Mama Cornea privind la cei îmbătați de putere
la amețiții puterii
la alcoolicii puterii
la etilicii puterii
Privind neputincioasă și tristă.
Revoluție cu poeți exilați, exaltați
cu poeți exilați, exaltându-se
cu poeți exilați înlăcrimați
cu poeți exilați vărsându-și lacrimile
în Ocean
cu poeți exilați vărsându-și veninul
din fiere în propriul ficat
cu poeți exilați pupând tricolorul
cu poeți exilați românizând pe
străzile lumii
Revoluție cu declarații și trădări, cu alianțe
și concordii
Cu prieteni de-o viață pierduți într-o zi
cu dușmani de moarte rămași dușmani de moarte
cu securiști în libertate sfidându-ne
cu polițiștii, aceiași, fluturându-și provocator
bastoanele
cu generali de armată făcând semnul victoriei.
Cu Caragiale și ai săi bând o bere la Gambrinus
Cu Caragiale și ai săi privind carnavalul vieții
și rescriindu-și opera
Cu Caramitru între realitate și ficțiune
între viață și moarte
între scenă și piața publică
Cu Caramitru în scena balconului
cu fața la: ”a fi sau a nu fi”
Cu Caramitru sub reflectoarele morții
lucind ca un Luceafăr.
Revoluție cu eroii tăi vii
cu eroii tăi morți
Cu prietenul meu de baricadă – Ștefan Stoian
Cu prietenii mei de Jilava cunoscuți și necunoscuți
cu Nicu Bucătaru, cu Ion Olaru, cu Varujan Vosganian
Cu Doru Stănculescu cântând cu fața la pereții jilavi
cu mâinile în sus și picioarele desfăcute
Revoluție – cu țiganii tăi, cu milogii tăi
cu cerșetorii tăi toți cerșindu-și drepturi
Revoluție cu toate recompensele tale
cu “fiii“ tăi făcând speculă
pe Covaci și în față la Inter
Cu fiicele tale în fuste crețe și
doi bani de aur în urechi
cu Oamenii tăi de afaceri voind să
te vândă și să te cumpere
Revoluție cu prietenii mei noi și cu cei vechi
Cu Chinschi încercând să-ți picteze splendoarea
arzându-și carnetul roșu la flacăra galbenă
a gazului
Cu Liviu Tudan cântând în lacrimi un recviem
Cu Cornel Ionescu sunând disperat de la Montreal
Cu Tudoran împroșcându-mă cu noroi american
Revoluție cu postul de radio București anunțându-ne
vestea cea mare
cu lacrimile mele presărate pe linoleumul unui
culoar de spital
cu doctorii care plângeau și
mă sărutau, dictatorul a fugit; canalia a
fugit cu canalia sa.
Revoluție
tu care ne-ai schimbat viețile
caracterele
locuințele și locurile de muncă
Tu, Tu, Tu
Revoluție-pată de sânge uitată
pe albul imaculat al unor nesfârșite zăpezi.

1989

PRIVEȘTE-NE, DOAMNE

Ridică-te Doamne și ne privește
Durerea-n loc să scadă din noi, crește
E-o rană proaspătă uriașă mare
Care cu timpul tot mai rău ne doare

Și dă-ne Doamne glas ca să mai plângem
Toată durerea-n lumânări s-o strângem
Să curgă-ncet ca dintr-o stalactită
Și să se strângă ca-ntr-o stalagmită

Când seul se-mpreună-n buza serii
Vor naște-n noi însemnele durerii
Mii de coloane, lacrima cetății
Ca într-un vast altar al libertății

Privește Doamne bunule martirii
Și iartă-i că-a ierta e-o lege a firii
Copii curați frumoși ca dimineața
Ce încă bine nu știau ce-i viața

Primește-i pruncule din Viflaim
Și iartă-ne că noi încă trăim.
dec 1989

BĂRNUȚ E-N NOI

Ne trage timpul înapoi .
Cu tricolorul drag în tindă
noi ne privim ca-ntr-o oglindă
cătănd spre vremuri la eroi
Bărnuțiu Simion e-n noi!

Cu lupta și cu jertfa lui
iubirea-i de norod ne-o spune
că-n Țară nu îs toate bune
și-acuma, azi la sărbătoare
tot ne apasă o-ntrebare
feciorii noștri unde-s, oare?
Căci, cu amar sunt sălăjenii
li se duc fiii în bejenii
își lasă pruncii singurei
și parcă-i și Bărnuț cu ei…

O ține Domnul și cu noi
să ne adune iar în vatră?
Să batem clopote de piatră
si să strigăm cu glas vioi:
Bărnuțiu este iar cu noi! …

Bărnuț e-n noi, și noi într-însul
e neamul, sângele, e plânsul
din mică Bocșă ce se-aud
… trece Istoria plângând…
trece Istoria de sânge
Bărnuț este cu ea…și plânge!
2016

PRIVIȚI-MĂ

Priviți-mă cum stau cuminte
priviți-mă cum încerc să tac
Voi vorbiți, voi vă loviți
cu cărămizi în piept
Voi ieșiți în stradă și vă cereți drepturile
Voi nu știți ce cereți
Voi nu știți ce vreți
Voi puteți să stricați corola de minuni a lumii
Căci aerul nu mai miroase a pucioasă și a sânge
În aer plutește miros de ciolane
Ați fost ținuți sub arma foamei
Ați fost aruncați în beciurile foamei
Ați stat după gratiile foamei
Acum, ciolanul e liber, plutește-n aer
Luați-l descărnați-l dezosați-l
Lumea întreagă se uită la voi
Turma domnului fără de credință
Cu speranța și disperarea ciolanului
Ciolanul izbăvirii voastre, ciolanul libertății
Ați fost niște fiare vechi
vreți să fiți numai fiare
Să prindeți ciolanul
Să mă loviți ca pe un posibil concurent
ca pe un pretendent la Ciolanul Național
Vă rog puneți mâna pe el, vă implor înhățați-l
descărnați-l, îngurgitați-l
Stropiți-l cu vin de xeres
Spălați-vă pe dinți, scobiți-vă-n dinți
Și-apoi printre râgâituri
uitați-vă la mine cum tac

ZAMFIR

Plânge, plânge sumbru naiul lui Zamfir
Viaţa-mi se răs-toarce-n caer fir cu fir
Plânge şi doineşte şi jeleşte
Lâna vieţii slabă-ncet se prăpădeşte.

Se face ovală şi se face-un cerc
Nici o întrebare, n-are rost să-ncerc
Şi se face dreaptă şi se face punct
e semnul ieşirii calme din cuvânt
în cuvinte moarte e numai tăcere
spartă-n ceruri numai cu amângâiere-
a unei muzici dulce lină de zefir
-n
care plânge plânge naiul lui Zamfir

Plânge, plânge naiul lui Zamfir
Viaţa-mi se petrece fir cu fir
Plânge si doineşte și jeleşte
Viaţa mea încet se prăpădeşte.

VIAȚA NOASTRĂ

Viața noastră, viața noastră
Sună ca o melopee
Ea-i o tânără măiastră
Și-are pe obraji acnee

Viața noastră, viața noastră
Sună ca o cantilenă
E-o codană la fereastră
Cu ochii lăsați de jenă

Viața noastră, viața noastră
Fină ca un pețiol
e ca o fecioară: albastră
Ce-a scăpat dintr-un viol

Viața noastră, viața noastră
Sună ca un marș forțat
Este ca o floare-n glastră
Cum de s-a asfixiat?