Gavrilă BARTA – meşter popular artizan

S-a născut în anul 1932, luna iunie, ziua 26, în
satul Luna, judeţul Turda, într-o familie cu 6 copii: 5
băieţi şi o fată.

Este a patra generaţie care locuieşte în actuala
casă, care de-a rândul anilor a fost reconstruită –
moştenitorii au fost după străbunic, bunic, tată fiu.
Bunicul Iosif a adoptat-o pe mama sa-Sofia din
familia Mărtineştilor.

Pe bunici nu i-a cunoscut prea bine, fiind al
şaselea copil a lui Dumitru şi Sofia.
De mic copil a participat alături de părinţi şi
ceilalţi fraţi la munca câmpului, pe ogor, el fiind
însărcinat ca mai toţi copii mai mici, cu paza vitelor la
păşune. Aici ca să-i treacă vremea mai repede n-a
făcut ce ar fi făcut orice copil, ci a început marea
dragoste pentru lemn. Primele au fost cioplite fluierele
şi micile jucării simple. Dar neavând material lemnos
de calitate, lucrările n-au fost de valoare.

A avut ca dar de la Dumnezeu o sănătate de
fier, de mic a prestat o seamă de munci fizice, pe
măsura vârstei sale. La anii adolescenţei şi ai tinereţii,
a participat alături de prieteni la activităţile din sat. În
zilele de sărbătoare la jocul din Pustă ( la început la
jocul mic de lângă Sâncrăianu şi pe urmă la jocul
mare din Pustă), fiind mult timp chizeş aducând
ceteraşii din Cristur- până la plecarea în armată. Aici
şi-a cunoscut viitoarea soţie care era bucătăreasă în
cadrul U.M. din Vatra Dornei. S-au plăcut, s-au peţit
şi în 1956 s-au căsătorit. Din căsătorie au luat naştere
3 fete. Acum sunt toate căsătorite la casele lor au copii
şi nepoţi.

De-a lungul anilor vieţii sale a fost martorul
mai multor evenimente sociale şi politice,trăind alături
de toţi lunenii acelor vremuri zilele războiului,
colectivizarea, comunismul, revoluţia şi apoi
democraţia. Când avea vârsta de 11 ani, războiul i-a
adus pe ruşi în sat, astfel au fost nevoiţi să se
refugieze la Şpălnaca şi Unirea în jud. Alba. În 1960 a
fost silit ca toţi lunenii să se înscrie în CAP, cu un braţ
de muncă (numai soţia), fiindcă el avea serviciu la
Baza de Recepţie Cereale din Câmpia Turzii, de unde
s-a şi pensionat. Revoluţia din 1989, l-a prins acasă,
iar în faptul serii liniştea i-a fost tulburată de sunetul
puştilor care se auzea dinspre UM. Luna, casa fiindu-i
destul de aproape.

– Nu mi-am părăsit satul niciodată, m-a legat
de el pământul, strămoşii şi dragostea pentru cei
apropiaţi sufletului meu…”

Gavrilă Barta- Copac înflorit cu păsări

Pasiunea pentru lucrările din lemn s-a născut
odată cu copilăria sa. Deşi era o pasiune arzătoare, din
lipsa timpului liber a fost neglijată oarecum fiind
ocupat cu slujba, cu munca la CAP, cu creşterea şi
întreţinerea familiei. Totuşi se ocupă destul de mult de
dulgherie şi tâmplărie. Sunt recunoscute printre
localnici, lemnăria de la geamurile şi uşile caselor
fiind de cea mai bună calitate şi având parte doar de
laude din partea celor cărora le executa la comandă.
Era cunoscut în sat ca un ”meseriaş priceput”. Cele
mai trainice erau uşile de la poiată de animale, căci
acelea cereau o îndemânare şi o pricepere specială.
Totuşi mai realizează arar lucrări artistice cum ar fi:
portrete de ţărani, unelte agricole, păsări şi animale de
casă şi sălbatice, fructe flori.

Înspre pensionare, când greutăţile se mai
răresc şi singurătatea provocată de despărţirea veşnică
de preaiubita soţie, devine apăsătoare, reîncepe să
reînvie vechea dragoste-dragostea pentru lemn. În
lucrările sale apar redate foarte frecvent fizionomia
ţăranului lunean surprins în mai multe ipostaze
cotidiene ( la munca câmpului, ”gătat” de sărbătoare şi
joc, surprins la bufet cu ”glaja”în mână…), unelte şi
animale folosite la muncile agricole ( coasa, furca,
sapa, carul cu boi…), natura vie exemplificată de
animale, păsări, floră.

Uneltele de lucru pentru acest frumos
meşteşug şi le confecţionează singur- banc de lucru
din lemn masiv, dălţi, ciocane, cuţite de diferite
modele şi mărimi. Multe lucrări nu i-au ieşit chiar
cum ar fii vrut din cauză că nu avut un lemn de bună
calitate de a fi sculptat-cioplit. Totuşi a fost mulţumit
uneori chiar impresionat de rezultatul finit al lucrărilor
sale.

Actualmente lucrează la portretul unui bărbat

vânător, inspirat după versurile sugestive ale melodiei
populare ”Puşca şi curea lată”, dar mai ales versul-”Ce
bărbat am fost odată…”

Dat fiind că posedă o sănătate cum puţini au
fost hărăziţi la vârsta de 82 de ani, el zilnic lucrează în
grădina de zarzavaturi, pomi fructiferi, viţă-de-vie, are
80 de puişori pe care-i îngrijeşte.
Se consideră un om împlinit din multe puncte
de vedere, singurătatea nu mai e o problemă, sănătatea
îi permite multe iar munca este pentru el încă o
bucurie.
Ion FETIŢA