Ganduri pentru doi înalţi prelaţi
GANDURI PENTRU INALT PREASFINTIA SA ANDREI ANDREICUŢ, ARHIEPISCOP AL VADULUI, FELEACULUI ŞI CLUJULUI ŞI MITROPOLIT AL CLUJULUI, ALBEI, CRIŞANEI ŞI MARAMUREşULUI PREASFINTIA SA FLORENTIN CRIHALMEANU, EPISCOP AL EPARHIEIDE CLUJ-GHERLA, A BISERICII ROMANE UNITE CU ROMA, GRECO-CATOLICA Rostite cu ocazia acordării titlului de Doctor HONORIS CAUSA al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca pentru cei doi înalţi prelaţi.
Oamenii au vrut mereu sa ştie daca universul este din intamplare ceea ce este, sau daca exista in spatele lui o putere care il face sa fie ceea ce este. Dar, daca exista o putere in afara universului, ea nu ni se poate arata ca unul dintre faptele din interiorul universului…
Gandind asa, singurul mod in care ne-am putea aştepta ca acel „Ceva” sa ni se arate ar fi inauntrul nostru, ca o influenta, ca o comanda care incearca sa ne induca intr-un anumit fel comportamentul. Atunci, daca ne-am intreba daca acest lucru exista, singurul raspuns pe care-1 putem primi este „Da”. Iar daca nu primeşti un raspuns, iti poti da seama de ce nu-1 primeşti…
Sigur, creştinismul, cu cele trei mari curente ale lui: catolicismul, ortodoxia sj protestantismul, ramane prima religie mondiala cu peste 1,7 miliarde de credincioşi. A doua religie a planetei este islamul (sunniti, şiiti şi alte curente) cu 1,1 miliarde de credinciosj. Paradoxal, aceasta religie este tot mai putin specifica lumii arabe şi Orientului Mijlociu, primele patru tari musulmane ale planetei fiind Indonezia, Pakistan, Bangladesh si India…
A treia religie mondiala este hinduismul cu peste 800 de milioane de adepti, din care aproape 95% traiesc in India. Urmatoarea religie este budismul cu peste 350 de milioane de practicanti ai şcolilor „Micul şi Marele Vehicul” sau cea tibetana, fiind o credinta asiatica. Dar, influenta religiilor in lume nu se masoara dupa numarul adeptilor, iar iudaismul cu aproape 14 milioane de credinciosj a marcat profund secolul XX…
Pe masura ce trece timpul imi dau seama, mai bine, ca religia este un lucru foarte complex, chiar daca unii o trateaza ca pe o afacere de sarbatoare sau o simt ca pe un apogeu al dragostei fata de sine. Altii o inteleg ca umbra universului ce se sprijina pe inteligenta umana sau ca pe un concept primit de ratiune, care daca este respins de aceeasj ratiune, poarta numele de supersti|ie.
Cautarea spirituals este legitima fiintelor umane, iar in sanul religiilor actuale apar elemente de revendicare politica şi sociala, chiar daca ele se exprima prin discurs religios şi moral aşa cum facea Savonarola la Florenta in veacul al XV-lea…
Acest fenomen a generat fundamental ismul conservator sau revolutionar sunnit in Arabia Saudita, Afganistan şi Algeria, şiit in Iran, extremismul hinduist in India, mis.carea carismatica in sfera catolica, ultraortodocşii in Israel etc…
Din alt punct de vedere, neliniştea la scara planetara face ca din ce in ce mai multi oameni sa se refugieze in discursul religios. Altii sunt atraşi de superstitii şi practici oculte. De exemplu, numai in Europa, in fiecare an, peste 40 de milioane de oameni consulta vrajitori şi vizionari, o persoana din doua se declara interesata de fenomene pai-anormale, iar sectele iluministe s-au multiplicat.
Apoi, revine credinta in vechile mituri pagane ale destinului şi norocului, iar la trei mii de ani dupa caldeeni se invoca puterea astrelor…
Incertitudinea viitorului ne poate face sa uitam ca şi adevarul are o istorie. El nu este nici absolut, nici stabil şi nici univoc. lata inca un motiv care ne face sa reflectam la religia noastra. Fiindca religia este integratoare sj toleranta, iar eel care crede este deschis la fire, senin si comunicativ, nu este exclusivist…
Dar, cum se armonizeaza termenii informatie, comunicare, cunoaştere, religie? Este adevarat ca acum avem din ce in ce mai multe date, dar ceea ce conteaza nu este materia prima ca atare, ci ce se poate face din ea. Daca avem discernamantul necesar trierii informatiilor si articularii lor, producem cunoastere.
Cu alte cuvinte, cunoaşterea depinde de discernamantul si cultura noastra, de valorile la care ne raportam, de inteligenta şi modelele noastre mentale.
In domeniul spiritual se pot defini cateva valori cardinale ca: adevarul (valoarea gnoseologica), binele (valoarea morala), frumosul (valoarea estetica) si libertatea (valoarea filosofico-politica), alaturi de care iubirea, intelepciunea si sacrul se definesc ca valori integratoare si stau la baza religiei.
De fapt, aceste valori cardinale sunt concretizate prin ştiinta, arta, morala si religie.
Incertitudinea pe care o poarta timpul printre oameni face ca nelinistea teologica sa aiba o istorie legata de marile ei schisme. In general, ştim despre ce este vorba, dar, poate, cea mai taioasa fisura s-a formulat tot mai insistent sub cerul Europei dupa anul 1989. Atunci, mai mult ca oricand, s-a fixat brutal, absurd şi conventional delimitarea Apusului catolic de ortodoxul Rasaritean. De fapt, este o noua recrudescenta a conflictului dintre vechea şi noua Roma, alimentat odinioara de aurora boreala a celei de-a treia Rome…
Acest conflict a rastalmacit filosofic „ateismul iluminist” al lui Voltaire şi Boccacio, facand ca zgomotul de copita al calului lui Mohamad al Fatih (Cuceritorul) sa acopere murmurul Sfintei Sofia. Adica, negand o culme a culturii veşnice ce are ca simbol pe Sfanta Sofia, dupa anul 535, modemitatea regreseaza pana la agnosticismul virulent de azi…
Merita sa amintim ca biserica-simbol „Sf. Sofia” a fost opera imparatului bizantin Iustinian Tntre anii 532-537, proiectata de Isidore din Milet şi construita de Anthemios din Tralles. Apoi, la Constantinopol, se inalta biserica Sfintii Apostoli (536-546), iar concomitent, in Italia, la Ravenna (531-547), se ridica biserica San Viale cu chipurile in mozaic ale lui Iustinian, Teodorei şi ale suitei lor…
Dar sindromul cultural se manifesta in spiritualitatea lumii de la vandalismul istorie (429), trecand cu migratorii bai’bari prin coridorul pustiirii neintrerupte spre cele doua Rome… E greu sa rastorni o ordine fundamentals. La inceput a existat ortodoxia, iar apoi au aparut celelalte, inclusiv modernismul. Fenomenele spiritualitatii s-au nascut din ortodoxie. Chiar si schisma si ateismul. Caci si ele sunt creatine, dureros de creatine…
Apoi, daca in Bizantul lui Fotie eel Mare (care 1-a destituit pe Papa in sinodul din 867, tinut la Constantinopol), „pana şi ciorile faceau politica”, in modernismul actual pana şi Papa sau patriarhul fac politica. Despre ce fac supusii lor spirituali… sa nu mai vorbim!
Apoi, cineva care s-a folosit de incompatibilitatea funciara a celor doua popoare civilizatoare – grecii şi romanii – a sfaşiat spiritualitatea pancreştina. Mai intai la 1054, cand conflictul dintre patriarhul Constantinopolului Mihail Kerularios şi papa Leon al IX-lea duce la falia dintre Biserica Rasariteana şi Biserica Apusului (schisma de Rasarit), iar apoi, in 1517, Luther o imparte in trei. Reforma lui se intinde pe doua treimi din zonele germanice sj peste toate tarile scandinave şi baltice…
Luther era un calugar sincer sj serios, dar cand a vazut acel mariaj intre autodafe şi indulgence nu putea accepta ca un Savonarola, un Arnold de Brescia sau un Giordano Bruno ardeau pe rug datorita sinceritatii.
Atunci, un pacatos notoriu era purtat spre rai numai pentru ca platise o mdulgenta grasa…
Putem filosofa mult, dar se pare ca adevarul este eel mai teribil pat al lui Procust pe masura caruia trebuie ajustat necontenit omul. Omul, aceasta fiinta inconstanta prin definitie şi care se roteşte mereu in jurul adevarului. Cu alte cuvinte, nu religia este dramatica, ci doar omul.
In lume, Biserica Ortodoxa numara 9 patriarhii (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalimul, Rusia, Serbia, Romania, Bulgaria şi Georgia) şi 8 Biserici (Cipru, Grecia, Polonia, Albania, Finlanda, Cehia şi Slovacia, Estonia şi Ucraina).
Din punct de vedere numeric cei mai multi credincioşi apailin Patriai’hiei Ruse – cu peste 80 de milioane de credincioşi in Federatia Rusa, Europa de Vest şi in cele doua Americi. O pondere mai’e o detine şi Biserica Ortodoxa din Ucraina cu cele 10.000 de parohii din Europa, America de Nord şi Australia, dar jurisdictia canonica este impartita intre Patriarhia Rusa, Patriarhia de Kiev şi Biserica autocefala ucraineana.
Apoi, unneaza Patiiarhia Romana cu 19,8 milioane de credinciosi aflati in tara, Europa de Vest, America de Nord şi Australia, Biserica Ortodoxa a Greciei cu 9 milioane de credincioşi, dupa care, cu aceeasi pondere de peste 8 milioane de credinciosi se afla Patriarhia Bulgara şi cea S&rba.
Intr-o civilizatie eminamente creştina, totul este rodul mai mult sau mai putin eşuat al bisericii. Dar sj al intelectualitatii, iar in felul acesta uitam de noi inline şi ne fndepartam de noi pe nesimtite…
In momentele de frica si pericol oamenii işi amintesc unii de altii şi de Dumnezeu, iar altruismul se indreapta spre noi din universul cenusju al incertitudinii vitale. Fiecare cauta poate altceva şi intelege altceva, dupa cum ll indeamna cultura şi credinta sa. Hazardul este un fel de pseudonim al destinului, iar panica care ne cuprinde uneori devine o forma de memorie neguvernata de inteligenta.
Cand ne cuprinde panica, traim dupa o alta lege p ne regasim deopotriva in existenta noastra şi in a celorlalti şi-l invocam des pe Dumnezeu. De ce avem oare nevoie de frica pentru aceasta?
In general viata este o lupta din care cu totii iesjm osteniti. Ea mai inseamna o succesiune de clipe alese sj irevocabile pe care valul grabit al timpului le impinge spre abisul trecutului… Dar, ce-ar fi daca am fi nemuritori? Poate ca existenta ar deveni iresponsabila. Vrem sa traim cat mai mult, chiar daca batranetea este şi nefericire. Dar este singura nefericire pe care fiecare sj-o doreşte…
Sunt oameni de geniu care au crezut toata viata intr-o singura idee in ciuda obstacolelor de care s-au lovit şi au avut meritul sa arate ca locul lor este intre Scylla şi Charybda. Fiindca menii-ea lor era sa explice ceea ce e de neexplicat, sa spuna ce e cu neputinta de spus, sa iubeasca bogatiile perisabilului sau sa se bucure de o virtute imposibila, privind lumea ca un copil…
Tot ei au convingerea ca Dumnezeu ai*e mereu alt chip, e de o mie de ori pe zi altul şi altfel si ca exista o singura nemurire reala… cea cautata in ceea ce moare.
Pe masui’a ce caştigam experienta, indoiala incepe sa faca parte din intelepciunea noastra. Ne apropiem de incertitudini la fel de natural ca valul ce se intoarce in larg dupa ce a spalat malul şi simtim ca adancul nostru se zbate intre certitudine şi indoiala. Apoi, privim in directia sperantei, ştiind ca logodna soarelui cu umbra incearca mereu sa impace disperarea cu fericirea. Aşa se face ca, in lumina tarzie, imaginile par un joe viu de contraste, semanand necunoscute promisiuni ce ne poarta gandul catre ieri sau catre maine… In perioadele grele ale vietii, uşurinta de a te obisnui sa-ti suporti necazul este probabil o dovada de mare inteligenta. Fiindca ea este in primul rand o aptitudine de a recunoaşte adevarul, dar şi posibilitatea de a vedea in ceea ce exista, ceea ce inca nu exista. Dar, acest mod de a vedea lucrurile se petrece atata timp cat eşti sanatos, iar sanatatea mintala ne priveste pe toti. Noi cum o privim?
Unde şi in ce conditii se sfarseşte sanatatea mintala? Cand incepe boala? Pana şi insomnia se poate include in aceasta disfunctie, iar in Europa 66 la suta dintre femei şi 34 la suta dintre barbati sufera de insomnie. Chiar daca este suportabila sau se iau hapuri in fiecare seara, insomnia afecteaza performanta umana. Provoaca iritabilitate şi dificultati de concentrare şi memorare. Duce la dependents de alcool şi genereaza treptat probleme in viata de familie…
Tulburarile depresive sunt de asemenea foarte frecvente şi se manifesta extrem de variat, dar aceasta afectiune este tratabila in peste 80-90 la suta din cazuri. Tulburarea se intalneste şi la adolescenti, acestia fiind dominati de ideea unei vinovatii exagerate, iar uneori devin agresivi.
Pesimismul este o boala a veacului, dar care din nefericire nu este speciala numai veacului nostru. Ea este produsul unei societati bolnave care produce o infirmitate a spiritului sub semnul unei saracii adanci de viata. Din alt punct de vedere, pesimismul poate fi un rest al evolutiei psihice, iar pesimistul, chiar daca isi imputineaza viata, nu corupe. Fiindca pentru el viata este ca un balon de sapun agatat de o frunza ce oscileaza mai mult sau mai putin intre tristete si plictiseala. Iar atunci, resemnarea devine genul eel mai rar de curaj…
Multa lume sufera de tulburari anxioase, legate de experienta de varsta in general si sufera de nervozitate permanenta. Iar nervozitatea se propaga in timp si spatiu…
Lumea trebuie sa inteleaga ca echilibrul psihic al individului şi chiar al colectivitatii este amenintat lent, dar sigur, de deteriorarea starii generale a populatiei. Apoi, trebuie stiut ca tulburarile mentale nu sunt determinate de slabiciuni de caracter, ci au cauze biologice, psihologice si sociale…
Nu trebuie sa uitam ca sanatatea nu este niciodata dreptul celui mai tare, ci rasplata celui mai intelept…
Dar exista si un zbucium normal – eel al gandurilor noastre – care colinda pe carari nebanuite in momente de cumpana sau de cautare. Cu cat ne lasam dusj de ganduri, cu atat simtim ca nu izbutim prea bine sa ne cunoaştem adancurile fiintei pentru a ne gasi cararea acolo unde dezordinea şi ternul sunt aproape naturale. Aşa se face ca, de cele mai multe ori, dam cu capul de pragul de spini ascuns cu dibacie printre frumuseti şi atunci intelegem ca, de fapt, frumusetea umana este şi iluzia umana…
Marii creatori de religii au trait drama contemplarii abisului dintre ideal şi realitate. Aceşti oameni s-au simtit uneori ridicoli printre contemporani sj şi-au cautat pretextul sa se retraga, sa se izoleze. Dai” izolarea nu se poate face oriunde. Trebuie gasit locul in care multimea nu ajunge, fiindca aceasta lume e simtita ca un haos in care orice caştig se pierde.
Ei n-au cautat labirintul, fiindca acesta nu asigura nemurirea, ci o reintegrare in natura. Iar in natura, in centrul ei, se afla peştera si intimitatea. Acolo marii asceti ai religiei au inteles ca suferim pentru simplu fapt ca nu ne putem refuza fericirea omeneasca, sau pentru ca ne lasam furati de imaginea oglinzilor acoperite cu imagini pe care le dorim. Pentru asta platim, iar maretia este umila…
Trecem de la bucurie la tristete in fiecare clipa care ne amageşte cu tot ce pare a fi, dar nu este. Iar cand omul ajunge in genunchi, poate aprecia cu adevarat puterea credintei.
Tot ce facem din ambitie sau din vanitate devine cu timpul un joe de umbre in mana destinului, care i-a silit pe unii oameni sa creada in etemitatea celor din jur, pentru ca tocmai aceasta iluzie sa-i tradeze. Intelegand ca ziua de ieri este istorie, iar cea de maine seamana a utopie, oamenii traiesc o nelinişte care te face sa tratezi mijloacele drept scopuri, iar faptele due la contrariul a ceeea ce dorim.
Credinta este podul de aur peste nemarginirea necunoscutului, pe care cei chemati in amintire trebuie sa-i incerce. El este un arc al curcubeului ce se intinde intre pamant şi cer, o mangaiere pentru toti, şi totusi pennn fiecare calator arata altfel, dupa locul in care se afla.
Calitatea de a distinge binele de rau, dreptatea de nedreptate, pare a fi la indemana tuturor. Dar, in materie de etica, trebuie sa recunoaştem ca traim intr-o inflatie baroca a competentei morale, intr-o lume a carei principala dezordine risca sa fie faptul ca oamenii ei se simt moralmente in ordine, sau ca toti resimt dezordinea proprie drept neglij abila…
,JL’enfer e’est les autres” – ne place sa spunem, subintelegand ca,Je paradis e’est nous memes”, insa credinta ne aminteste cine suntem, ce am fost sj ce vom fi.
La fel ca ş i dragostea, credinta nu se lasa contransa, iar Dumnezeu nu umple decat atat cat este gol in noi şi ne aminteşte cine suntem, ce am fost şi ce vom fi.
Minunea este o taina nepatrunsa de mintea omeneasca, in ciuda stradaniei omului ce gandeşte sa transpose fragmente de vise din lumea umbrelor la umbra soarelui…
Posibilitatea de a alege binele e un mare dar facut omului, este norocul şi privilegiul lui, insa acest dar se plateşte prin posibilitatea de a alege greşit, racand ca morala creştina sa devina un pelerinaj al sufletului intre polul plus şi polul minus al alegerii.
Omul care se vrea intelectual trebuie sa oscileze in „logos-in-telectus”, iai” deviza autentica ai” fi „credo ut intelligam”. Dai” noi nu trebuie sa uitam tragedia intelectualului dintr-o biserica in care istoria ne-a spus ca „Dumnezeu a murit”. Poate ca trebuie sa ne amintim de sinceritatea nebuna a lui Nietzsche care intreaba „cine L-a omorat? Tu şi eu, amandoi L-am omorat!”
Ne putem şi noi intreba acelaşi lucru fara sa uitam ca Biserica ramane cea mai mare arhiva a culturii, iar cultura in sensul ei originar este unica…
Ne ametim cu laude şi cu vorbele celor din jur, iar sentimentele ne schimba starea mentala ca nişte droguri. Gandurile rramantate prea des emana toxine, iar obsesiile devin narcotice şi uitam adevaratele valori ale vietii care se retrag in somnul frunzelor ce-^i schimba culoarea.
Cred ca imaginatia şi credinta sunt cele mai vii dintre facultafile noastre intelectuale, ca mama a speranfei şi a iluziei ce-ti pennite rasfoirea lumii reale. Apoi sa nu uitam ca doar oamenii generoşi inteleg sensul adanc al tolerantei şi bunatatii. Ei au un simt formidabil ce aprinde flacari in suflete care ard apoi ca o binecuvantare. Ei au in centrul universului inima unui om şi ceilalti oameni. Ei ştiu ca nu poti fi mereu fericit, fiindca aceasta stare trebuie mereu revitalizata şi mereu umpluta cu alte vise şi cu alte daruri. Oricum, fericirea nu poate exista fara oameni!
In biserica, gandul nostru colinda pe drumurile ascunse ale sufletului şi ne dam seama ca minunea este o taina nepatrunsa de mintea omeneasca, in ciuda stradaniei omului ce vrea mereu sa-sj aduca fragmente de vise din lumea umbrelor la umbra soarelui.
Credinta este un pod de aur aruncat peste nemarginirea necunoscutului pe care-1 vom incerca fiecare la trecerea in amintire.
Ea este un arc al curcubeului ce leaga pamantul de cer, ca o mangaiere pentru toti.
Astazi lumea crede ca daca am urma invatatura lui Cristas am putea cladi o viata mai frumoasa. Este adevarat, dar incomplet. Fiindca daca am fi facut ce ne-au spus Platon, Aristotel, Seneca sau Confucius am fi trait cu siguranta intr-o lume mai buna. Dar, n-am urmat niciodata cu consecventa sfaturile marilor intelepti. Iar, daca nu putem invata lectiile elementare, este greu de crezut ca le vom asimila pe cele avansate cum este, spre exemplu invatatura lui Iisus…
Inalt Preasfintia Voastra Andrei şi Preasfintia Voastra Florentin, Va rog sa-mi permiteti o asertiune legata de filosofia matematicianului Henri Poincare care se referea la ştiinta. In viziunea sa, aceasta ne pune in legatura cu „ceva” mai presus de noi, cu o fericire in care ne uitam la noi inline şi naşte un ideal ce urmareşte descoperirea şi intronarea adevarului.
Dai*, cautarea adevarului este şi scopul suprem al religiei. In acest sens „dragostea sfanta pentru acelasi ideal – adevarul – nu poate sa nasca neintelegere intre ştiinta şi religie, fiindca ambele urmarind acelaşi scop, realizeaza aceiasj porunca a lui Iisus: iubirea oamenilor intre ei”.
Astazi, aici si acum, dovedim acest lucru!
Dorim ca aceste momente sa fie un mare exemplu, dar sa nu uitam niciodata doua lucruri care exista: credinta ca putere divina şi necredinta ca slabiciune omeneasca!
Acest lucru nu presupune arbitrarea unei atitudini plasate intre Dumnezeu şi ştiinta, fiindca miza este viata tuturor, iar paradigma presupune efortul de a face ca ştiinta sa fie cat se poate de compatibila cu invatatura cre^tina, fara sa lezeze din neştiinta o constiinta ce se crede si doreşte sa se afle pe drumul adevarului. Fiindca ştiinta fara o semnificatie morala se poate transforma, din inertie, Tntr-o amenintare pentru orice suflet fmmos.
Timpul trece, istoria se schimba şi multe lucruri, fapte şi intamplari ne sunt furate de acea uitare inventata de aroganta ratiunii fara Dumnezeu. Din pacate, asta se vede sj la romani, care de multe ori uita ca Romania este o fara in sangele careia se afla sufletul lui Eminsecu şi adancurile nepatrunse in care se gaseşte imunitatea naturala a unui popor ce merita mai mult.
Fie ca Dumnezeu sa ajute acest popor!
Prof. Dr.ing. Radu Munteanu
