Emil Lungeanu – Manifestul ludic, formule extreme în critica literară

Am în faţă trei volume surprinzătoare de
critică literară, semnate de Emil Lungeanu.
Primul, Călător în Parnas, odiseea literară a lui
Florentin Popescu– istorie literară în versuri /1/,
al doilea, Omul exotic, odiseea literară a Hannei
Bota – studiu critic în cinci tablori mitologice /2/
şi al treilea, Raport la congresul al XV-lea. Rolul
criticii şi autocriticii în literatura contemporana.
Eliza Roha „un Cezar Petrescu feminin” al
romanului de azi /3/. Ele au fost reunite în
Manifestul ludic, formule extreme în critica
literară /4/.

Am mai citit proză ritmată dar critică
literară în versuri, dialoguri dramatice şi ca raport
la un congres comunist, mai va. După ştiinţa mea,
aceste cărţi constituie fapte de pionierat în
litaratura română şi nu numai. În primele două,
criticul inovator face apel copios la mitologia
greacă întrucât zeităţile olimpiene aveau
antecedente serioase de imixtiune frecventă în
viaţa muritorilor, ba chiar se cuplau uneori cu
aeştia, dând naştere semizeilor, iar în al treilea, pe
alocuri la limbajul de lemn..

Imaginaţia criticului fiind surprinzătoare şi
copleşitoare, musai să încep abordarea cărţilor
menţionate în aceeaşi manieră, dar nu mitologică
ci ştiinţifică, recurgând la un eveniment
revoluţionar din istoria fizicii.
Curentele literare, chiar şi
postmodernismul s-au clasicizat, canoanele
anchilozându-se în bună parte. Clasicizarea
echivalează cu transformarea acestora în
mecanisme newtoniene cu roţi dinţate,
desfăşurarea evenimentelor epice şi lirice
devenind previzibile.

Ceea ce a făcut Emil
Lungeanu în critica literară seamănă cu
relativitatea eisteiniană, în care timpul şi spaţiul se
contractă sau se dilată în funţie de viteza
inventarierii evenimentelor povestite.
Ştim că în literatură, timpul este subiectiv
şi urmează altă curgere. În general, eroii sau
naratorul fac incusiuni în trecut, iar în carţile SF
chiar în viitor.

La Emil Lungeanu zeii mitologiei
greceşti sunt aduşi în contemporaneitate,
comportându-se omeneşte, utilizând tehnologiile
moderne: telefoane fixe şi mobile, calculatoare etc.
Limbajul e şi el uman, hazos, plin de savoare,
umor, uneori argotic dar foarte potrivit contextelor
şugubeţe. Evenimentele petrecute în cele două
odiseei sunt atât de concentrate încât par că se
desfăşoară cu viteze apropiate de a luminii şi
timpul narativ se dilată.
În odiseeile lui Emil Lngeanu, din cauza
vitezei de desfăşurare a evenimentelor, spaţiul se
dilată, Florentin Popescu, zboară călare pe pegas
din Munţii Buzăului în Parnasul, Hanna Bota
călătoreşte în versurile ei prin România, Polinesia
şi India.

În Raport la congresul al XV-lea…, în
romanele Elizei Roha, timpul se precipită sau se
dilată, după caz. De pildă, în romanul Zodia
proscrişilor în mahalaua unde nu se întâmplă
nimic, timpul pare că s-a oprit: „Pomi desfrunziţi,
tufe de toate felurile, d eun maroniu trist, trandafiri
îmbrăcaţi în ziare, câteva orătănii ce scăpau mereu
din împrejmuirea din sârmă şi cotcodăceau
enervant, nelipsitul guiţat al porcului crescut
pentru Ignat, cotineaţa cu porumbei căţărată în
vârful unui prepeleac sub care se albise pământul
de găinaţ, constituiau tabloul dezolant al locului
din care pornea în fiecare dimineaţă iubita lui.” În
schimb, în romanul Locul de lângă icoană,
multiplele tragedii determină o curgere rapidă a
timpului:

„Timpul zbură ca ţâşnit din praştie”
Dilatarea s eproduce din cauza densităţii
povestirii, aşa cum subliniază şi criticul: Dacă
luăm ca reper, să zicem îmbolnăvirea şi moartea
Miţei, constatăm că un an întreg se scurge în
numai zece pagini, adică într-un ritm de două ori şi
jumătate mai accelerat faţă de tempo-ul mediu al
întregii naraţiuni,…”
În romanul Teodora alternează cele două
moduri de curgere a timpului, rapid, în epoca
totalitară, fiind preocupaţi de grija zilei de mâine,
lent în clipele de dragoste, dilatându-se odată cu
fericirea protagoniştilor.

Călător în Parnas, odiseea literară a lui
Florentin Popescu cuprinde paisprezece cânturi,
primul, începe desigur cu invocarea muzei, prilej
pentru a trece în revistă genurile literare în care s-a
exprimat până în prezent Florentin Popescu:
versuri, proză, eseistică, monografii, critică
literară, cercetare mitologică etc. În celelalte
cânturi sunt trimiteri la versuri ale autorului şi la
referinţele criticilor care s-au exprimat despre
opera epopeizatului. Se fac remarci asupra
peregrinărilor autorului prin zona natală
(buzoiană), adevărat Parnas în care se petrec
întâlniri scriitoriceşti.

Ultimul cânt reprezintă un
Cuvânt către cititori.
Remarcabil este faptul că observaţiile
critice emise de Emil Lungeanu sunt
pertinente şi prezentate cu umor cuceritor, de
pildă în această îmbinare de comentariu
umoristic lungeanian cu versuri ale poetului
desprinse dintr-un volum liric: „tu nu mai ai
nici după ce apă să bei/ iar bardului îi arde de
Flăcări şi porumbei,/ pe tine te roade la
epigastru – / dânsul te-ndeamnă „să priveşti
cerul albastru,/ să stai vertical în aşteptare/
încât „o buburuză încet să se urce/ pe braţul,
pe umărul tău, rampă de lansare,/ şi geaba la
ştiri se dau alarme de ţsunami cu spume -/ el
nimic, un pitpalac îţi dă veste că-i linişte în
lume,”

Omul exotic, odiseea literară a Hannei
Bota – studiu critic în cinci tablori mitologice,
ne prezintă o poetă care a trăit aventuri
senzaţionale, în mijlocul unor triburi ieşite din
canibalism ori în India
În tablorile I, II, III şi V, prin
comportamentul lor omenesc, zeii Greciei
Antice desacralizează mitologia, iar în tabloul
IV, prin comentariile acestora şi ale criticului
este desacralizată religia creştină. Abordarea
nu este întru-totul postmodernistă
demolatoare ci urmează o linie umoristică
înţelegătoare.

Toate evenimentele cercetate
conţin o virulentă critică a imoralităţii
contemporanilor care ne guvernează.
Raport la congresul al XV-lea. Rolul
criticii şi autocriticii în literatura contemporana.
Eliza Roha „un Cezar Petrescu feminin” al
romanului de azi, autorul analizează pertinent
stilul narativ al Elizei Roha, autoare a 15 romane
publicate numai în perioada 2000-2013. Între
observaţii critice la adresa societăţii noastre de
astăzi, de tipul: „societatea noastră multilateral
subdezvoltată” „apatia societăţii româneşti
postdecembriste, în prezent aflată în concediu de
odihnă de veci după epuizantele decenii de muncă
patriotică, de producţii record la hectar şi vizite de
lucru” şi lozinci: „Onoare muncii!”, „Pa-ce-pa-cepa…!”; criticul remarcă minuţiozitatea descrierilor
de interioare din paginile epice, empatia autoarei
cu dramele descrise, eleganţa stilistică.

Revenind la trilogia critică, remarcăm
faptul că eroii acestora sunt trei scriitori
animaţi de înalte idealuri umaniste, ceea ce
permite ca abordarea lor postmodernistă să
atingă cote umoristice nebănuite. Florentin
Popescu scrie senin, mioritic, urmărind
armonia dintre om şi natură, omul fiind văzut
ca parte a întregului cosmic; Hanna Bota
descoperă specificul bun al primitivilor, semn
că omul poate evolua după ideea platoniciană
a binelui, Elza Roha se înduioşează de
condiţia oamenilor săraci şi anonimi.
Citind fascinanta trilogie critico-ludică
elaborată de Emil Lungeanu, rostim împreună cu
Faust din opera lui Goethe: „Clipă opreştete!”

Lucian Gruia
Note:
1 Emil Lungeanu – Călător în Parnas, odiseea
literară a lui Florentin Popescu – istorie literară
în versuri (Ed. RAWEXCOMS, Bucureşti, 2012)
2. Emil Lungeanu – Omul exotic, odiseea literară
a Hannei Bota – studiu critic în cinci tablori
mitologice (Ed. Bettta, Bucureşti, 2013)
3. Emil Lungeanu – Raport la congresul al XVlea. Rolul criticii şi autocriticii în literatura
contemporana. Eliza Roha „un Cezar Petrescu
feminin” al romanului de azi (Ed. Betta,
Bucureşti, 2013)
4. Emil Lungeanu – Manifestul ludic, formule
extreme în critica literară ( Ed. Betta,
Bucureşti, 2014)