Ecouri în şi din presă şi aprecieri ale cititorilor nr. 71 – 72

„GÂNDUL ANONIMULUI”,
ANUL XVI, NR. 67-68, DECEMBRIE
2018, EDIȚIE SPECIALĂ

Mihai NEAGU

La INSTITUL ROMÂN –BIBLIOTECA ROMÂNĂ DIN FREIBURG în BULETINUL BIBLIOTECII
ROMÂNE Vol. VII (XXVIII) Serie nouă 2020, din Germania , la capitolul Revista presei în paginile 768-759,
redactat de domnul MIHAI NEAGU a apărut o prezentarea a numărului 67-68 al revistei Gândul Anonimului, pe
care o publicăm în rândurile care urmează. (Gheorghe INDRE)

Editorialul semnat de generalul Gheorghe
Văduva se intitulează ”O nouă configurație
a unui ideal care nu există”. Apoi, Ion Bălăiei publică
prozele memorialistice intitulate ”Clasa noastră cântă, râde
și visează” și ”Vânătoarea de mistreți”(la aceasta din urmă
s-ar putea să exagereze). Mai semnează pagini memorabile
de proză: Gheorghe Văduva (”Ieri și azi…”), Constantin
Sever Răduică (”Pitulata sau de-a v-ați ascunselea”),
Ioan Bembea (”De prin armată…) și Dan Gâju (”Era
dimineață și ploua. Plecarea tatei”). Poezii semnează în
acest număr: Victoria Milescu (cu echivalențele realizate
în limba franceză de Ion Roșioru), Gheorghe Indre,
Gheorghe Văduva, Marian Dumitru, Nicu Doftoreanu,
Valentin Rădulescu, Nicolae Cabel, Lucian Gruia și George
Canache. Tot George Canache se află în continuare în
dialog cu Mihai Neagu Basarab sub titlul ”Întotdeauna se
poate mai rău sau mai bine…”. Ștefan Popescu, doctor în
istoria relațiilor internaționale la Sorbona, fost secretar de
stat în Ministerul Afacerilor Externe, semnează la rubrica
”Opinii” articolul ”Ultimul centenar. Cum decide națiunea
română să iasă din istorie”: Tot aici Victor Vernescu
participă cu un ”Blestem. Ura și batjocura democrației”,
iar dr. ing. Gheorghe Indre comentează cu competență
despre ”Energie, resurse și mediu”.

La rubrica ”Evocări
istorice”, Dan Toma Dulciu publică articolul ”Mihai
Eminescu la Viena acum 150 de ani”, iar Dinu Moraru – ”O
lumină pentru eroii neamului”. Tot două evocări implică
și rubrica”Români care au strălucit în ultima sută de ani”.
Este vorba despre fotoreportajul ”Gogu Constantinescu – un
savant de dimensiune planetară –Teoria sonicității la 100 ani
-”, de ilustrul editor Sorin Mihăilescu și de ”Justin Capră,
un Icar al timpurilor moderne”, de Valentin Tănase, În
cadrul rubricii ”Remember” Gheorghe Țiclete este prezent
cu articolul ”Romulus Rusan – Omul și prietenul adevărat
-”. Rubrica ”Eveniment” este mai cuprinzătoare, aici având
următoarele contribuții: ”Drumul de la nanoparticule
la pentawați trece prin laserul ELINP din România”
de dr. Viorel Gaftea; ”La Turda, într-un ceremonial
solemn, comemorarea preotului martir Ioan Opriș” de
Ioan Bembea, „Cavalerii Templieri”de Mihai Șurubaru;
”Premieră în patrimoniul cultural-artistic bucureștean.
Dezvelirea statuii Reginei Maria, ctitor al Marii Uniri”, de
colonel Petru Gurău. În cadrul rubricii ”Actualitate și trecut
la Luna” avem tot două contribuții:

”Lunenii și mișcarea
de eliberare națională – memorandiștii. Fragment din
cartea Comuna Luna istorie, Trăinicie și adevăr pe Valea
Arieșului” de Ion Mazere-Luneanu, precum și ”Portrete de
luneni. Învățătoarea Ibănescu Valeria”, de Gheorghe Indre.
În cadrul rubricii ”Recenzii și cărți primite la redacție,
Lucian Gruia prezintă volumul de versuri ”Albastrul
pustiu” al Manuelei Cerasela Jerlăianu; Corneliu Zeană
recenzează cartea lui Călin Căliman ”Filmul, mon
amour”, reconstituire realizată de George Canache și Dinu
Moraru; Mariana Criș prezintă cartea lui Petre Vintilă jr.
”Lucia Ferescu sau Steaua Dimineții”, sub titlul ”Cetatea
extraterestră a lui Dumnezeu”. La rubrica ”Ecouri în și din
presă și aprecieri ale cititorilor”, avem articolul lui Mircea
Popescu ”Opinii de cititor” și o fotocopie din ”Informația
zilei” care apare la Satu Mare, conținând articolul lui
Coriolan A: intitulat ”Ion Belbe și Vasile Pop Negreșteanu,
publicați în revista ”Gândul Anonimului”. Spre finalul
revistei, Alexandru Mihăilă semnează un necrolog pentru
profesoara basarabeană Natalia Rusu. Pe ultimele două
pagini, Gheorghe Indre prezintă destul de amănunțit un
CV al revistei”Gândul Anonimului”, iar pe coperțile 3și 4
facem cunoștință cu cele 6 lucrări ale talentatului pictor, dr.
în arte vizuale, Petru Ilie Birău.
Mihai Neagu

„GÂNDUL ANONIMULUI”
SCHIMBAT LA FAȚĂ
Victor VERNESCU

Așa cum se întâmplă, aproape de
fiecare dată, am intrat și acum,
prin amabilitatea domnului Gheorghe Indre
în posesia numărului 69-70 (ianuarie-iunie
2019) al excelentei reviste de cultură „Gândul
Anonimului” (acum ajuns la 94 pagini, cu o
altfel de legătură la cotor, parcă schimbat
la față, întinerită și radioasă). Ca deobicei
Editorialul revistei atacă probleme de o
deosebită inspirație, ancorate în cotidianul
național și mereu abordate și tratate cu
maximă obiectivitate, adăpate dintr-un profund sentiment
de dragoste față de țara noastră România și de poporul
ei parcă din ce în ce mai dezorientat și mai lipsit de
perspectivă, de demnitate și de apărare.
Editorialul acestui număr se intitulează „Daruri și
amaruri ale vremurilor pe care le trăim” și este semnat de
însuși Gheorghe Indre. Subiectul ales și tema tratată au,
conștient sau nu pentru autor, valoare de bilanț acum, la
treizeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989,
evenimente pe care, cu cât timpul trece, cu atât mai
greu îmi este să le definesc, din varii motive, ele însele
impunându-mi parcă un tratament special și singular.
Autorul editorialului mă ajută, însă, și de astă dată, prin
alegerea ca motto a unui fragment din poezia 1907, poezie
manifest a lui Alexandru Vlahuță.

Pe temă și ca subiect al bilanțului Gheorghe Indre își
propune să enumere câteva daruri aduse de sfârșitul anului
1989 dar, ca în oricare bilanț, și câteva amaruri (definind
prin acest tradițional cuvânt transilvan și moldovan,
neajunsurile ce apasă pe grumazul omului cinstit, onest și
iubitor de dreptate și adevăr).
În cele ce mi-am propus să scriu voi trece succint
în revistă parte din selecția (deloc exhaustivă) de daruri
și din cohorta de amaruri evidențiate în Editorial. Astfel,
înlăturarea păgânească a soților Ceaușescu în zi de Crăciun,
în aparență, poate fi trecută în fruntea șirului de daruri:
„s-au schimbat radical viețile oamenilor, comportamentele
lor, atitudinea și poziția fiecăruia în societate, așteptările
și speranțele, relațiile dintre oameni, crezurile și întregul
sistem de valori”. Numai că, toate acestea prea s-au
subscris zicalei românești: „schimbarea stăpânilor, bucuria
nebunilor” pentru că toate cele de mai sus pe care le-am
trecut la daruri au fost însoțite nemijlocit de o serie de
amaruri pe care le purtăm după noi, înzecite, și azi, la
treizeci de ani distanță în timp. Amaruri care,
voit sau nu, sapă profund la temelia țării
noastre, contribuie hotărâtor la dezbinarea
omului de om, făcând astfel mai ușoară
realizarea operei de înstrăinare, de alienare și
de destructurare a vechii moșteniri, de mii de
ani, pe care, generație de generație, românii
au știut a o apăra, chiar dacă asta i-a făcut să
rămână în urma multora ca ritm de dezvoltare
socială și progres tehnologic.

Sentimentul de dobândire a libertății
autorul editorialului îl reperează ca pe un dar, uitând însă
să amintească faptul că tot pentru libertate Sobaru s-a
aruncat sinucigaș de la balconul Parlamentului României în
timpul guvernării Băsescu-Boc, cu acest cuvânt întipărit pe
buzele-i care-l articulaseră și-l strigaseră în zborul căderii.
Darurile de pașapoarte individuale, dreptul și
libertatea de a călători sau de a-și alege locul pe planetă s-au
dovedit daruri otrăvite, mare parte din cei plecați renunțând
de bună voie, și laș aș completa eu, la demnitatea lor de
cetățeni onești ai țării lor pentru a deveni slugi (titrate de cele
mai multe ori) în țările pe care un regim exagerat de închis
și autarhic ni le interzisese chiar și pentru vizită nu numai
pentru orice fel de colaborare individuală. De aici amarurile
dovedite de părăsire a țării, al abandonării fără nicio ezitare
a locurilor natale, a tradițiilor, a mormintelor și, cum spune
autorul editorialului, a identității românești. Pentru că,
darurile otrăvite căpătate de un popor ținut prea mulți ani
într-o încorsetare artificială au condus mult prea repede la
golirea satelor de oameni tineri (în alt sens, deformat față
de cel al atragerii către marile șantiere ale anilor ’50-’60 ai
veacului trecut), dispariția marilor platforme industriale, a
unei mari părți din terenurile aricole, dispariția animalelor
domestice din ograda gospodarilor rurali și nu numai.
Eu mă opresc aici cu extragerea și cu observațiile și
comentariile proprii asupra darurilor, multe încă amintite
de autor, trăind cu speranța că cititorul revistei va fi, până
la sfârșit și întrutotul în consens cu părerile și credințele
domnului Indre.

Ca de obicei, constat, revista se deschide cu o secțiune
de proză originală, secțiune deschisă în numărul 69-70 de
eseul „Dragoste ascunsă” semnat de general locotenent (cu
trei stele) Ioan Bălăei. Subiectul tratat de autor privește
unul din aspectele principale ale „moralei comuniste” și
anume, la acel aspect care privea integritatea familiei și

constituirea acesteia pe
bază de sentimente și nu
pe bază de conjuncturi
și/sau interese. Chiar
de la început autorul
explică, nu atât pentru
cei cu vârste ce depășesc
jumătate de secol ci, în
mod sigur, pentru cei
mai tineri, cam la ce se
rezuma această morală.
„Morala, spune autorul,
ca un ansamblu de norme
și de reguli acceptate de
oameni în relațiile dintre
ei și societate avea, în
regimul comunist, principii speciale privind colectivismul, atitudinea
socialistă față de muncă
și față de avutul obștesc,
devotamentul față de
cauză, responsabilitatea
față de familie, lupta
pentru desființarea și
evitarea oricărei forme de
exploatare a omului și de
asupriri și multe altele”.

În numai cinci pagini
dense, autorul ne conduce
cu talent și aplicație prin
meandrele morale în familie și năravurile omenești care
l-au ținut pe cetățeanul cu rang sau fără încă, departe de
norme și reguli și cu tentația de a călca, adesea, mai degrabă
alături de drum, decât pe făgașul lui. Îmi pare rău că, la
final, autorul este preocupat mai mult de faptul dacă am
înțeles sau nu de ce pericole pășteau pe tinerii și pe maturii
de atunci dacă ar fii preacurvit (păcat biblic, de altfel). Îmi
pare rău, spuneam, că după cel puțin patru din cele cinci
pagini ce m-au purtat cu gândul și amintirile prin proza
interbelică a lui Cezar Petrescu sau cea a lui Drumeș mă
văd nevoit să fiu în total dezacord cu concluzia autorului:
„Un motiv în plus, spune domnia sa, pentru noi bărbații din
generațiile trecute să înfierăm regimul dictatorial comunist
și să-l elogiem pe cel actual de democrație pe care doar
unele soții să-l conteste, și numai dacă sunt în opoziție”.
Pentru mine, fără a fi acum, ca și în tinerețe, un puritan,
concluzia aceasta mi-ar plăcea să cred că este «aruncată» în
tonul unei ironii amare (cel puțin în ce privește libertinismul
sexual care, atunci, era interzis și aceasta în folosul și nu în
detrimentul unor simțiri extatice superioare, fie și numai
pentru reușita cuceririi fructului oprit…).
Ion Blembea semnează, în continuare, prima parte
din nuvela [?] „Colega mea Viorica” al cărei prim paragraf
este o foarte frumoasă descriere a naturii de pe Valea
Arieșului. Sunt acolo legate între ele cuvinte ce-ți aduc
în fața ochilor imagini de neșters pe care le simți cu fiorii
tactili ai nostalgiei.

Momentele de viață povestite celor
două nepoate ale sale sunt,
practic, locuri commune
dintr-o epocă deja revolută
pe care, se vede treaba,
nepoatele n-o pot nici măcar
imagina dar care te fac pe
tine cititor să urmărești
mersul și evoluția vieții
Vioricăi. Ajuns cu lectura
până la ultimele rânduri miam confirmat, dacă mai era
cazul, aversiunea mea față
de orice fel de serial: voi
mai putea oare să intru în
posesia părții a doua să văd,
să aflu ce s-a mai întâmplat
cu frumoasa și deșteapta
Viorica?!?
Secțiunea de proză
continua cu un fragment din
romanul „Ancore pe nori”,
în curs de finalizare, al
domnului general Gheorghe
Văduva. Marele talent al
autorului se arată și prin
abilitatea de a strecura înte
cuvintele ce descriu fapte
anodine (pregătirea pentru
un consult colonoscopic)
idei și adevăruri cutremurătoare: „Țara nu se mai
apără doar la frontiere – spun unii – , ci oriunde unde
interesele menținerii conflictualității lumii și a răsboiului
la un nivel cât mai jos o cer …” este un singur exemplu,
invocând și expresii noi, al căror sens este mai bogat în
înțelesuri decât orice argumentație politică. Așa de pildă, vă
las pe dumneavoastră să dezlegați sensul tragic al expresiei
„militarul cu contract de la punctul de control” … Păcat
că, luat de valul necazului ce urma a fi descoperit autorul
strecoară în text și unele cuvinte mai bolovănoase sau cu
alte subînțelesuri.
Eseul lui Dinu Moraru: „Un popas”, încheie
secțiunea de proză. Acesta este o poveste simplă, spusă în
puține cuvinte dar acoperind o epocă și o stare, pomenind
de, poate, o fantomă nerecunoscută, netrezită și de o
simbioză mai mult decât un om și un cal ce străbat timp și
vieți nenumărate.
Ca o concluzie, devenită curioasă în ce mă privește
și parcă cinică obsesie din partea autorilor secțiunii de
proză este nimbul comunismului ce, se vede treaba, nu a
dispărut ci, din potrivă, a devenit muză de creație literară.
Secțiunea de poezie este, și pentru acest număr,
o regină a revistei care se întinde pe nu mai puțin de
douăzecișitrei de pagini. Sunt publicate poezii de mare
inspirație și veritabil talent semnate de Victoria Milescu
(„Spuneți-mi dacă vreți copac/sau ghimpe sau ghionoaie/
spuneți-mi semafor defazat/sau coajă de pâine în ploaie/
strig cu pieptul gol:/și aici au murit, și acolo/…”),

Gheorghe Văduva („Degeaba voinicu-i voinic/Degeaba
castanul nu-i plop,/Degeaba neșansa-i noroc,/Iar visele
toate-s nimic//Nimicul e totul acum,/Din el ne nutrim
pentru ieri,/Când vorbele lumii-s tăceri/Iar el doar un capăt
de drum//Degeaba înveți ca să ști/…”), Nicolae Cabel
(„un arbore de patimi e furtuna,/cu nori și cu fulgerul
bătrân,/când zeu bărbos, în orizont stăpân,/doar în zăpadăși logodește luna…//curtenii ploii vor pleca la coasă,/
pe-un câmp cu întrebări, fără hotar;/azi, mugurii de dor
nu au habar.// …”), Lucian Gruia (Din cele trei târfe din
parcarea pentru tiruri,/pe autostradă/una lipsește//Ce s-a
întâmplat cu ea?/A murit bătută de un client nebun/Nu a
murit atunci, m-am gândit,/ci mult mai devreme, când s-a
prostituat întîia oară//…”), Marian Drăghici („m-am rugat
mult pentru mama/Murise de trei ani/dormeam liniștit/
noaptea era pe sfârșite/ziua aproape//dormeam în sfârșit/
senin, liniștit/și deodată aud/în aerul camerei/mai bine zis/
într-un anume punct/din aerul camerei/(necunoscut punctul
acela)//vocea ei clară, distinctă/ca smulsă din alte lumi:/
Mă bucur că te-am născut!// …”),

Teodor Răpan: cinci pagini de octave definite, sorocite și greu lămuritoare
(„…Din mâna ta primit-am mărul care/Nici șarpele n-a
îndrăznit să-l fure./Naiv, crezut-am, vei avea-ndurare…/
Învinsu-m-ai! Pun mâna pe secure/Și dau întruna, dau cu
disperare/În umbrele tăcerii ligure!/Atât primește: darul
meu din urmă/va fi acest distih ce-n moarte scurmă// …”),
Ovidiu Țuțuianu [(nu ne mai pleacă tinerii afară,/Ba și mai
mult, ei se întorc în țară./S-au ieftenit carofii, energia,/S-a
izgonit din presă și prostia./Românii sunt uniți ca niciodată/
Băiatul e … băiat și fata … fată!/Vecinii noștri ne iubesc cu
toții,/Au dispărut corpții, chiar și hoții/…) numai că titlul
poeziei este Păcăleală de 1 aprilie], Dan Gîju care publicî
o Mioriță actuală, plină de morală (na, că m-am molipsit
și eu de versificare) și cu mare tâlc, pentru gând. [„… Să
știu c-au ajuns (solii)/Și că mi-au adus/Daruri din belșug/
Și să mă fac mare,/Mândru ca un soare,/S-apuc să castrez/
Orice maidanez/Venit de aiurea/Să-mi roadă pădurea,/Sămi spurce izlazul,/Să-mi pască necazul.//…”].
La rubrica Opinii Revista Gândul Anonimului
nr.69-70 publică un interviu nostalgic-romanțat luat de
Vasile Moldovan regretatului Ion Mazere. Crâmpeiele din
viața de la pichetul de grăniceri evocate de intervievat arată
sacrificiile făcute de cei aleși să păzească frontiera, dăruirea
lor și a familiilor lor, poate de neînțeles de mulți din cei
ce-și văd de treburile lor cotidiene fără a știi ce înseamnă
vitregia pustietăților și riscurile străjuirii fruntariilor, fără
ifose de martiri, dar cu satisfacția sentimentului curat de
misiune în slujba îndeplinirii, în deplinătatea cerințelor și
a rigorilor ostășești. (Îmi este și rușine dar și teamă să mă
întreb, fără pic de tendință: oare acum și grănicerii sunt pe
bază de contract? Păi, dacă-i așa, îmi trece un gând parșiv
prin mintea mea dedată tot felului de scenarii: oare aceștia,
grănicerii, au soldele la nivelul cel puțin al magistraților?
Și dacă nu, „soldele” oferite de … neprieteni și chiar de
răuvoitori, pe ce criterii îi lasă indiferenți și dispuși să le
refuze?!?

Gheorghe Indre semnează la rubrica „Eveniment”
instalarea pe Bulevardul Iuliu Maniu din București,
în apropiere de Palatul Cotroceni și de Monumentul
Geniștilor (Statuia Leu), a monumentului artiștilor muzicii
românești. Ideea realizării acestui proiect, ne spune autorul,
ca și realizarea în sine se datorează instituțiilor de cultură
din Armata României: Inspectoratul General al Muzicilor
Militare, Studioul de Arte Plastice al Armatei, Cercul
Militar Național, Editura Militară, Bibliteca Militară
Națională, Ansamblul Artistic al Armatei, Trustul de Presă
al M.Ap.N., Muzeul Militar Național. În același material
autorul îndeamnă cititorul să-și înzestreze biblioteca
personală cu cartea de prezentare a monumentului, semnată
de Valentin Tănase și apărută la Editura Militară, cartea
fiind, ea însăși, ne asigură autorul, un document tulburător.
Tot la rubrica „Eveniment”, în exclusivitate,
Viorel Gaftea prezintă materialul „Risc și oportunitate în
comerțul electronic”. Transformarea digitală a economiei
și a societății, atât din punct de vedere conceptual, cât și
tehnologic este tot mai rapidă, tot mai profundă în toate
domeniile. În acest context comerțul electronic permite și
dă o șansă micilor întreprinzători să își expună marfa și
produsele pe o piață globală. Conferința e-Commerce Week
2019 din 1-5 aprilie a constituit un veritabil eveniment,
permițând contactul cu experții globali pe domenii de
tehnologie modernă.

Ștefan Popescu semnează în secțiunea de evocări
istorice un dens material privind România și concepția
marilor puteri economice: „Revenirea la competiția
marilor puteri, ne spune autorul, și istoria ne-au arătat că
orice competiție a marilor puteri, cu atât mai mult cea din
urmă, în care prezența armelor nucleare exclude războaiele
clasice – se încheie prin ajungerea la un echilibru care
înseamnă trasarea unor sfere de influență”.

Lipsa ambiției, în acest context pentru țară, cultivată generațiilor de copii în
ultimii treizeci de ani ne-a izolat în condițiile luptei pentru
supraviețuire, iar ca scop și orizont, spre realizarea, cât mai
rapidă, a situației materiale personale. Ca țară, „am pierdut
– citim în cuprinsul materialului – în fața micii Slovenii,
în 2009, competița pentru a găzdui Agenția Economică de
Reglementare în Europa, … am pierdut anul acesta în fața
Estoniei competiția pentru un loc de membru nepermanent
în Consiliul de Securitate al ONU, am fost ignorați pe
dosarul Republicii Moldova de către partenerii noștri din
Uniunea Europeană și din NATO și niciun președinte, că
s-a numit el Traian Băsescu sau se numește Klaus Werner
Johanis, ca reprezentanți ai României și ai întregului său
popor, ocupanți ai scaunului de la întrunirile mai marilor
Uniunii Europene și ai Tratatului militar nordatlantic
nu au schițat nici măcar o tresărire de orgoliu pentru a
promova interesele, cel puțin de onoare și de demnitate ale
României. „Tare îmi este teamă, spune autorul, că vorbele
domnitorului Grigore al III-lea Ghica … să nu fie profetice:
«Țării acesteia în veci îi este sortit să fie smerită!»”.
La rubrica „Români care au strălucit în ultima
sută de ani” profesorul Titus Vîjeu prezintă „Polivalența
cărturarului – Centenar Mihnea Gheorghiu” și, implicit, al
lui George Uscătescu, amândoi născuți la 5 mai 1919.
În cadrul aceleiași rubrici, Ștefan Popescu, sub titlul
„O viață dedicată României”, îl prezintă cu multă dragoste și

meticulozitate pe academicianul Mircea Malița (1927-2018).
Constantin Radu semnează o pledoarie despre
Grafologie pe care o definește ca «știință a scrisului
de mână». Aflăm că în România s-au ocupat cu studiul
scrisului de mână oameni celebrii precum prof.dr. Gheorghe
Marinescu, prof.dr. Ștefan Minovici, prof.dr. C.I. Parhon,
dr. M. Derevici, Helen Bogdanovici, Henric Sthal, dr.doc.
Andrei Athanasovici ș.a. Pentru cei interesați, amintesc
sau informez că autorul prezintă un profil grafologic al lui
Mihai Eminescu.

Ca în fiecare număr al revistei, comuna Luna, locul
de baștină al multora dintre creatorii și hrănitorii revistei, se
află la loc de cinste. De astă dată este inserat un fragment din
cartea „Comuna Luna istorie. Trăinicie și adevăr pe Valea
Arieșului” ce poartă semnătura lui Ion Mazere Luneanu,
iar portretul de lunean al numărului 69-70 al Revistei este
Călușer Cătălin-Daniel, absolvent al clasei a VIII-a a Școlii
Gimnaziale Luna.
Generalul locotenent (cu trei stele) Ioan Bălăei,
concitadin și vechi camarad militar și colaborator de condei
cu Ion Mazere semnează un sentimental In Memoriam al
acestuia, plecat la Ceruri când încă își putea exprima forța
creatoare. La aceeași rubrică de dispariții Gheorghe Indre
îi cinstește memoria lui Dinu Moraru, om de mare cultură
și sensibilitate, iubitor de literatură, arte plastice, teatru,
muzică și muzee.
Numărul 69-70 al Revistei Gândul Anonimului este
minunat agrementat cu lucrări selectate din opera maestrului
pictor Mihail Gavril, autoportretul căruia acoperă și a patra
copertă a revistei.
În încheierea acestei prezentări mă opresc câteva
momente asupra a ceea ce Gheorghe Indre a intitulat Nota
Redacției și citez astfel din cuprinsul acesteia: „…limba
română, tradițiile, obiceiurile și toate valorile spirituale
și materiale create de-a lungul vremii de poporul român,
prin care s-a identificat și legitimat în fața istoriei omenirii,
trebuie apărate de furia năvălitoare și distructivă a
globalizării … Asaltul asupra familiei tradiționale, abaterea
de la condiția naturală a omului ca ființă … sunt amenințări
ale viitorului lumii civilizate care se pregătește, parcă
inconștient, pentru un sfârșit incendiar la scară planetară…”.
Victor Vernescu

TRĂIASCĂ LUNA, LUNENII,
REVISTA LOR ȘI COLABORATORII!

Florin GRIGORIU

Gândul anonimului, anul XVI,
nr..69-70, ianuarie-iunie 2019,
96 de pagini, publicație independentă,
pentru cultură și informare, prin străduința
scriitorilor Ion Mazere, Gheorghe Indre
și GheorgheVăduva. Trei lucrări puternice,
literare: interviul de Vasile Moldovan cu Ion
Mazere, (1924- 2019), fost colonel de
grăniceri și funcții în Statul Major de
armă, istoric, colecționar, monografist a l
comunei natale Luna; „Centenar
Mihnea Gheorghiu” (n.1919),
cărturar european, poezie, scenarii,
studii asupra unor scriitori, cu model
cultural Dimitrie Cantemir, de Titus
Vîjeu; Theodor Răpan cu „Hic et nunc” – cu 65 octave
(poem de 8 versuri a-b-a-b-a-b-c-c); și imediat luminile
textelor de Dinu Moraru (+ 2019) „Un popas”, Ioan
Bălăei, Ioan Bembea, Gheorghe Văduva – proză și
poezie de valoroși poeți contemporani: Gheorghe
Văduva („Noi suntem ce suntem acum/ amurguri la
ore târzii,/contraste la verbul a fi,/palate pe stâlpii de
fum”) Nicolae Cabel „Cântul ce mai poartă harul” –
nouă sonete; O notă aparte „Miorița” – elegie de Dan
Gâju și „Spiritul Mioriței”, eseu de Victor Vernescu,
articolul „Mircea Malița (1927-2018) – O viață închinată
României”, de Ștefan Popescu. Alți colaboratori: Geo
Călugăru, Cătălin-Daniel Călușer, Marian Drăghici,
Viorel Gaftea, Lucian Gruia, Victoria Milescu,
Constantin Radu („Grafologia-o știință a scrisului
de mână”), Ovidiu Țuțuianu (o piemă – poem pentru
numărul pi), ilustrațiile pictorului Mihail Gavril (n.
9.11.1961-Fălticeni, azi, bucureștean). Publicația apare
prin scrisul (vezi și articolul despre „Monumentul
artiștilor muzicii românești” din București – 2019 și
cartea sculptorului Valentin Tănase, despre aceștia, tot
din 2019) și contribuția lui Gheorghe Indre și sprijinul
Bisericii Ortodoxe din comuna Luna, de lângă Câmpia
Turzii (pagini din monografia comunei se publică în
acest număr din monografia lui Ion Mazere-Luneanu)
și se dăruiește lunenilor și scriitorilor prieteni.
II. GÂNDUL ANONIMULUI, prin citate
expresive, dovezi de aur literar. (titlul, specia literară,
autorul, citatul și… „File de istorie literară într-un
vers”, ale cronicarului)
TRĂIASCĂ LUNA, LUNENII,
REVISTA LOR ȘI COLABORATORII!
Florin GRIGORIU
Redacția, despre nașterea revistei:
Ea reprezintă un „clocot de cunoaștere, de
exprimare, de comunicare și de creație” (F.
G. GÂNDUL ANONIMULUI: Bucureștenii
Lunii născut-au o așchie de Soare.)
Un motto, o strofă dinAlexandru
Vlahuță deschide revista: „Minciuna stă cu
regele la masă” (F.G. 1989-2020: TIMP
CONTEMPORAN: În țara orbilor, s-a dat
putere corbilor. GHEORGHE INDRE:
Tăcut, scriind destine, reviste, prietenii… )
„Daruri și amaruri ale vremii
ce le trăim” – editorial de Gheorghe
Indre: „Amarul exproprierii a peste
370 de hectare de teren cu 32 de bani
pe metrul pătrat i-a șocat pe cei 1328 de luneni” (F.G.
– AERODROM EXTINS: Pământul, ca și cerul tot altfel e
de-o vreme)

„Dragoste ascunsă”, proză de Ioan Bălăei:
”Amestecul brutal în viața intimă a oamenilor era
justificat ideologic” (F. G. – IOAN BĂLĂEI: Eu povestesc
iubiri și fapte din armată)
„Colega mea Viorica”, proză din vremea secetei
anului 1946-1947, de Ioan Bembea: „Nici în ruptul
capului Viorica nu voia să renunțe la școală, dar după
ce au citit lista cu alimentele ce trebuiau date la internat,
părinții amândoi, tata Uța și mama Slavina, au hotărât
să nu mai meargă la școală, că dacă golesc și pivnița și
cămara familia lor, din ce mai trăiesc?” (F. G. – IOAN
BEMBEA: De dragoste vorbește, din vremi care-au trecut.)
„Lumină pentru întuneric…”, proză de Gherghe
Văduva: „Judecățile simple și firești numai sunt lăsate,
azi, să existe în mințile limpezi. Iar astfel de minți, pe
piscurile Mioriței, nu prea mai există. S-au spulberat în
patru vânturi ale lumii, în căutarea unui colț de pâine,
interzisă lor în Țara Pâinii.” (F.G. – Gheorghe Văduva:”
Un general terestru, cătând ”ancore pe nori”.)
„Un popas”, schiță de Dinu Moraru, de antologie
și de carte de Citire școlărească: – Ești de prin partea
locului? – Nu știu de unde sunt… Înainte de a fi luat
prizonier, am suferit o comoție cerebrală și mi-am
pierdut memoria.” (F. G. – DINU MORARU: Iubind
animăluțe, a scris, pictând cuvinte.)
„Vântul invită o frunză la dans” – șapte poeme
de Victoria Milescu: „În pofida a tot și a toate,/ pasărea

vine la geamul meu”… „Scriu cu singurătatea pe umăr/
altor singurătăți”…Chipul meu ia chipul fiecărei litere
din poemul stând la masa dintre cer și pământ… „Curăț
vorbele de solzi și oase” (F. G – VICTORIA MILESCU: Ea
scrie ecorșeuri, cu sânge de poetă.)
„Palate pe stâlpii de fum”, versuri de Gheorghe
Văduva: „Oricum o dai, oricum o iei,/ ești ca o zi de
sărbătoare,/ ce umple nopțile cu soare/ și viața lumii cu
idei.” (F. G. – GHEORGHE VĂDUVA: Poetul mare este,
un munte de imagini.)
„Cântul ce mai poartă harul”, sonete de Nicolae
Cabel: „Eram un menestrel în cuib de piatră,/ în
adâncimea timpului perlat.”… „Știut-am cert că-n
taină e divinul,/ că sângele e-n sfera altui soare”. (F. G:
– NICOLAE CABEL: Sonete scrie-n taină, mult ascunzând
misterul)
„Tufișuri și fantome”, două poeme de Lucian
Gruia: „mbogățiții peste noapte,/ care se bucură de
viață/ și ne calcă în picioare/ sunt cu adevărat vii?” (F.
G. – LUCIAN GRUIA: Pe pietrele tăcerii a scris eseu și
versuri.)

„La margine de nicio apă”, poem din 80 versuri
și 19 pauze de respirații, de Marian Drăghici, din care
aduc aici haikuul găsit (specie a haikuului, deci un
poem aflat în opere diverse: proze, dictoane/ definiții/
aforisme/ cugetări/ maxime, poeme, eseuri…și revelat,
ca un diamant găsit pe o plajă, lumii bijutierilor știutori
de frumosul ascuns în câteva fațete-silabe, de obște 17):
„el, copilul acela/ în singurătatea lui/ da, citește”. -7-7-4
silabe. (F. G. – MARIAN DRĂGHICI: Eu scris-am despreai mei, dar încifrat-am versul.)
„Hic et nunc”, poeme de opt versuri, înțelepțite-n
rimă, de Theodor Răpan: „Poftirea-mi ceartă gândul,
stau pe ace/ Și-adorm abraș în patul desfătării!/ Averea
mea nici Aladin n-o știe,/ Bat câmpii iarăși… Doamne,
ce urgie!” (F. G. – THEODOR RĂPAN: Evanghelistul
tace, întru octave-ascuns.)
„Aurul ascuns”, de Ovidiu Țuțuianu: trei
poeme, dintre care unul către PI – o piemă, de care-i
tare mândru, (dar au mai scris puțin înainte și alții,
printre care matematicianul-poet Maftei-Buhăiești și
inginerul-poet Florin Grigoriu): „E numărul de aur, e
divinul/ Găsit de Euclid Alexandrinul”. (F. G. – OVIDIU
ȚUȚUIANU: Inginer și cititor, iubindu-și cărturarii.)
„Miorița”, poem de Dan Gâju, cu finalul: „oarele
răsare/ Ca o taină mare;/ Soarele apune,/ Ah, câte-aș
mai spune!// Mioriță laie,/ Laie, bucălaie…” Scrisă-n
București pe 17 mai 2019, balada are o frumusețe tristă,
de oglindă sinceră a unei stări poetice aparte. (F. G. –
DAN GÂJU: Ne-adună-n bibliotecă istorii și poeme.)
„Fiorul bornelor străvechi”, interviu luat
colonelui Ion Mazere de publicistul-scriitor Vasile
Moldovan: „A participat voluntar la o campanie
arheologică la Celei, contribuind la descoperirea uneia
din porțile cetății Sucidava, în ziua de 7 iulie 1976,
numită de atunci «Poarta Colonelului»”. (F. G. – VASILE
MOLDOVAN: E ziarist-haijin, eseist, romancier.)
„Spiritul Mioriței”- eseu de Victor Vernescu:
„Miorița trebuie înțeleasă în pildă Hristică și nu ca pe
un abandon în fața răului sau al violenței pentru că cine
va scoate sabia, de sabie va pieri și ca un adevăr revelat
de viață: «violența naște violență»”. Cum autorul cere
și alte reacții-păreri, spun că Ion Filipciuc a demonstrat
că Miorița este prima belagină din cele 12, legând-o de
Zodia Berbecului etc. (vezi o carte din Editura Macarie,
anii 90, iar Suchianu, în „Revista Fundațiilor Regale”,
prin anii 30, tot în secolul trecut, afirmă că balada este
una a iubirii de semeni, de duioșie, de nespunere a unui
necaz sau boli celor din jur, a-i ocroti (Miorița îl păzește
pe stâpân, îl ocrotește, atât cât poate, nespunându-i ce va
fi, iar impricinatul, știutor de taine – cerești, pământești
sau ascunse-n sine, la fel dorește a ocroti pe cei dragi,
respectiv pe mama lui). În timp-netimp, credința
creștină, cunoaște acest sentiment prin Christos, sfinți și
martiri (Un exemplu mai dincoace-istoric: Constantin
Brâncoveanu sau, mai aproape, scrisorile soldaților
din linia frontului către cei dragi). (F. G. – VICTOR
VERNESCU: Gândind la Miorița, el vede-n taină lumea.)
„P. S. D. vs Johanis”, o analiză social-politică
de Victor Vernescu: „Biet popor român, tristă țară
România, până ce nu te vei scutura și de unii și de alții,
te vei afunda din ce în ce mai mult în umilință, în sărăcie,
în rușine”. Comentariul meu este un titlu din anii 30 al
poetului Gregorian: „Săracă țară bogată…”, sau versul
lui Octavian Goga „Munții noștri aur poartă…”, dar
România divină, a titanilor, pelasgică, daco-getă, trăiva,

în ciuda câinilor sălbatici și a trădătorilor de toate
națiile.

„Monumentul artiștilor muzicii românești”-
reportaj de Gheorghe Indre, de la dezvelirea unei
statui, de Valentin Tănase, pe 1 iulie 2019 în București,
pe Bulevardul Iuliu Maniu. Inițiativa și banii aparțin
Armatei – conducerii naționale, Bravo! (FG. VALENTIN
TĂNASE: Pictor sculptor, cu talent, dăruind iluminări.)
„Risc și oportunitate în comerțul electronic”, o
analiză de Viorel Gaftea. Interesant. (F. G. – SCRISOARE
CUNOSCĂTORILOR: În lumea noastră astăzi stăpân e
internetul.)
„România în competiția marilor puteri”, eseu
politic de Ștefan Popescu: „China a devenit o prezență
cu dimensiune globală.” (F. G: – ROMÂNIA: Puterea
noastră stă-n răbdare, -n competență.)
„Centenar Mihnea Gheorghiu, Plurivalența
cărturarului”, rememorare de Titus Vîjeu. A trăit
între 1919 și 199X: „Cinematograful a devenit o școală
de literatură”, Mihnea Gheorghiu fiind și manager
în cinematografie! (F. G. – MIHNEA GHEORGHIU:
Profesor- biograf, traducător de seamă….TITUS VÎJEU:
Mult știutor de toate, acum învață pe-alții.)
„Mircea Malița (1927-2018), o viață dedicată
României”, moment biografic de Ștefan Popescu:
„Puțini mai știu că în 1973 Bucureștiul găzduia al
treilea Congres Mondial al Studiilor Prospective, ca o
recunoaștere a contribuțiilor românești în domeniu.”
(F. G. – MIRCEA MALIȚA: A ști diplomație înseamnă
a fi cult…. ȘTEFAN POPESCU: Cinstind înaintașii ești

demn de toată stima.)
„Grafologia – o știință a scrisului de mână”,
prezentare de Constantin Radu: „Omul care scrie
proiectează inconștient natura sa interioară.” (motto,
citat din Max Pulver, autor elvețian, figură proeminentă
a grafologiei.) Autorul – membru al Corpului Experților
Criminaliști din România, membru al Societății
Franceze de Grafologie, al Asociației Grafologice Italiene
etc, , autor de volume de specialitate –, numește și alți
grafologi străini, predecesori: Jean- Hyppolite Michon,
Jules Crepieux-Jamin, Ludwig Kluges, Roda Wieser și
români: Gheorghe Marinescu, Ștefan Minovici, C. I.
Parhon, M. Derevici, Hern Bogdanovici, Henric Stahl,
Aurel Boia, Mihail Negru, Andrei Athanasiu…, face și
un studiu grafologic pentru M. Eminecu, pe baza unei
scrisori eminesciene. (F. G. – CONSTANTIN RADU: Mă
bate-un gând ciudat, din scrisul meu ce află azi?)
„În loc de concluzii. Fragment din cartea
«Comuna Luna istorie. Tradiție și adevăr pe Valea
Arieșului», de Ion Mazere Luneanu: „Lasʼ domnii
să vorovească/ Cu lingura nu-ți bagă-n gură/ Nici la
prunci chită pe masă/ Fă-o tu, că ai măsură.” Măsura la
ei era exprimată de moșie, lab, muncă, prăjină, stânjen,
codrați, plaț, lanț, grădină, iugăr, tog, răzor, brazdă,
hat, rogină, iuș, berc, nuieliște, cureche, rât, fâneață,
delniță, capăt, rânduri, irugă, șleau etc.”. (F. G. – ION
MAZERE-LUNEANU: Lunean, harnic grănicer de țară și
cuvinte.)
„Portrete de luneni: Călușer Cătălin Daniel” –
elev destoinic (FG. URARE: Trecutul îți învață, să sprijini
viitorul!) și fotografii de la serbarea de sfârșit de an
școlar 2019.
„Gândul Anonimului” în haină de sărbătoare”
– o laudă și o analiză a numărului anterior, de Victor
Vermescu.
„Câteva gânduri inspirate de «Gândul
Anonimului», zămislit în vatra unde «s-a născut
veșnicia»”, de Geo Călugăru. (F. G. – GEO CĂLUGĂRU:
Un cronicar-poet al literelor de azi.)
„Muma” – autoare Angela Dina-Moțățăianu,
recenzie de Lucian Gruia. (Angela Dina- Moțățăianu: De
satul ei ea scrie, de muma – troiță vie.)
„Datoria de-a descoperi și ocroti «semnele»
sau A.D.N-ul Dumnezeului din om” – recenzie de
Geo Călugăru la o carte de Elisabeta Iosif. (F. G. –
(ELISABETA IOSIF: Poeta poposind prin țara de mistere.)
„In memoriam! Ion Mazere Luneanu”, articol de
Ioan Bălăei. (F. G. -ONOARE ARMATEI ROMÂNE: A nu
uita nicicând apărătorii țării!)
„Mihai Gavril”, portret de pictor, activitate,
expoziții, ilustratorul acestui număr de revistă. (F. G.
– MIHAI GAVIL: Acest bărbat cu barbă e-un pictor de
lumină.)
„Nota redacției”, de Gheorghe Indre, despre
colaboratori, dorințe și mulțumiri Parohiei Ortodoxe
din Luna penru sprijinul în distribuția revistei. (F. G. –
GHEORGHE INDRE: A face o revistă e-a scrijeli în timp…
ORTODOXISM: Ai Sfintei Treimi ostași, îi cerem ajutorul!)
Florin Grigoriu