Ecouri în presă şi opinii ale cititorilor nr. 57 – 58

O candelă în ceaţă…

În peisajul ceţos şi tenebros al unei
Românii ce nu-şi mai revine după o convulsie
internă, care ar fi fost de dorit să aducă progres
şi bună stare pentru poporul cu cele mai
viguroase rădăcini europene, la care se adaugă
presiunea din exterior a “globalizării”, mai
licăre, pe ici pe colo, câte o candelă aprinsă de
oameni cu dragoste de neam şi glie. Una dintre
acestea este şi publicaţia “Gândul anonimului”,
care îngrijită şi tipărită de un ofiţer de carieră,
Ion Mazere-Luneanu (azi în rezervă şi
nonagenar!) şi un inginer de marcă (încă în plină
activitate), Gheorghe Indre a intrat în al XII-lea
an de existenţă.

Publicaţia independentă de cultură şi
informare, “Gândul anonimului”, are drept
membri fondatori ai formatului nou, pe cei doi
amintiţi mai înainte, la care se alătură Gheorghe
Văduva, un alt distins înalt ofiţer (în rezervă) al
armatei române.

Numărul 55-56/decembrie 2014 al
revistei, continuă să menţină la un nivel ridicat,
ştacheta conţinutului variat şi bine dozat dar şi
plăcuta formă de prezentare, începând cu
designul coperţilor.

Astfel, pe parcursul a 74 de
pagini, revista ne oferă o gamă bogată de
informaţii ordonate pe 9 capitole şi
anume:1.Proză; 2.Opinii; 3.Evocări istorice;
4.Eveniment; 5.Poezie; 6.Actualitate şi trecut la
Luna; 7.Recenzii şi cărţi primite la redacţie;
8.Ecouri în presă şi aprecieri ale cititorilor;
9.Incursiune în lumea artelor plastice.
O mare parte a informaţiilor de natură
istorică şi culturală sunt axate, în acest număr,
pe comuna Luna, localitate pe Valea Arieşului
lângă Câmpia Turzii, de unde se trag cei doi
piloni ai revistei.

În povestirea “La 25 de ani de la
înlăturarea comunismului (XII).Amintiri
şocante” autorul “Istoriei Comunei Luna”,
col.(rez) Ion Mazere-Luneanu, relatează
dialoguri aprinse cu consăteni care au fost
membri ai Cooperativei Agricole de Producţie
(C.A.P). În “of-ul” lui Badea Gheorghe-Hornoi,
este rezumat crezul ţăranului român din
totdeauna: …”noi, cu păcatele noastre şi amarul
ce-l gustăm din plin în C.A.P. suntem trecători,
însă pământul este veşnic ca şi cerul la care ne
închinăm. Sfânt şi veşnic este al celor care îl
trudesc, lăsat din tată în fiu, nu al altora, care
prin afaceri şi prefaceri viclene, lasă tot mai
puţine bucate sătenilor, să se ghiftuiască alţii”.
Din povestirea “Verii Mariei (II) “ scrisă
de dr.ing.Gheorghe Indre cu cursivitate,
nostalgie şi umor, în manieră bucolică, am
reţinut aplecarea autorului asupra unei drame,
din păcate nu singulară, din viaţa femeilor,
inclusiv din Luna (Ana Zamfir), părăsite de tatăl
copilului pe care l-au procreat şi care rămâne
pentru toată viaţa “un copil din flori”. Acesta
………”reprezintă exprimarea poetică a
dragostei neîmplinite, o iluzie al cărui fapt
consumat este întotdeauna asociat cu parfumul
şi delicateţe multicoloră a florilor de câmp, un
câmp imaginat în maxima lui strălucire
răpitoare, în mai sau în iunie-iulie, când
varietatea, vitalitatea şi frumuseţea florilor
încurajau şi alimentau înflăcărarea visului de
dragoste, dar se constituiau şi într-o
circumstanţă atenuantă pentru căderea în ispita
păcatului.”

În cercetarea istoriografică “Mihai
Viteazul şi Comuna Luna”, Ion MazereLuneanu, emite ipoteza că Mihai Viteazu ar fi
dorit să se retragă în zona Luna, “cu familia şi
cu o parte din boierii credincioşi, în caz de
insucces împotriva turcilor.” Argumentul
ipotezei îl constituie o scrisoare a marelui
voievod adresată lui Ştefan Josika, cancelarul
Transilvaniei şi datată iunie 1595. Chiar dacă nu
s-au găsit încă scrisoarea de răspuns şi alte
dovezi care să consolideze afirmaţia, “rămâne
un fapt istoric incontestabil că la data
respectivă, comuna Luna era o comunitate bine
consolidată în centrul Transilvaniei, iar dacă a
constituit prilej de aranjament între cancelar şi
Mihai Viteazu, este posibil şi pentru faptul că
populaţia sa era formată numai din români.”
Relatarea d-nei ing.Susana Mirică-
Ocolişan cu titlul ”Asociaţia femeilor voluntare
–Luna, un vis împlinit” ne readuce în suflet
speranţa că atracţia ancestrală a românului către
baştină continuă să fie prezentă şi în zilele
noastre. Într-o perioadă grea, când mare parte a
naţiunii se vaită şi se plânge (deseori
nemotivat!) o ingineră realizată, aflată la vârsta
a treia, revine pe plaiurile natale şi reuşeşte să
strângă în jurul ei, alte 23 de “sufletiste”,
efectuând activităţi voluntare, umanitare şi
sociale în folosul colectivităţii. Printre ele se
numără şi revigorarea costumelor populare şi a
folclorului la nivelul tinerei generaţii. Bravo
stimate lunene şi ce păcat că din multitudinea
canalelor de televiziune (care ne scurtează viaţa
prin bombardamentul cu energie negativă
rezultat din propagarea cu isterică satisfacţie a
ştirilor nefaste) nu se găseşte unul care să
difuzeze aceste nobile realizări pentru a ne mai
reaminti de adevăratul suflet al poporului
român!

Sub titlul “Portrete de luneni”,
Gheorghe Indre dedică o emoţionantă evocare
profesoarei Iustina Suciu. …“Alimentată din
vitalitatea şi forţa a două familii mari din Luna,
clădită pe norma morală a satului ardelenesc
dintre cele două războaie mondiale, fortificată
de instrucţia dobândită din şcolile urmate,
personalitatea Iustinei Suciu, exemplul ei de
dăruire profesiei şi familiei pot rămâne în
zestrea de modele umane ale satului ca repere
valorice demne de cunoscut şi urmat de
generaţiile contemporane şi viitoare”.

La capitolul “Proză” mai întâlnim
“Mahalaua cuvintelor” un acid eseu al Gl.Bg. (r)
dr.Gheorghe Văduva. Autorul afirmă printre
altele: …”Mahalaua nu este şi nu a fost
niciodată un spaţiu total şi iremediabil
detestabil…Nici cuvintele de mahala nu sunt cel
mai rău necesar din istoria lumii. Totdeauna
cuvintele de mahala au avut sensul lor,
semnificaţia lor, vocaţia lor. Şi, evident arealul
lor. Dar când mahalaua cuvintelor se mută în
parlament, pe ecranele televizoarelor, în ziare şi
chiar în literatură…..atunci înseamnă că se
apropie sfârşitul unei lumi, că lumea în care tu
trăieşti de atâţia ani nu mai este chiar a ta sau
că tu ai devenit un marginal al ei.” Iar aceste
concluzii sunt trase după ce în prealabil distinsul
intelectual menţionase: …Limba română este
una dintre cele mai echilibrate şi mai
consistente limbi din câte se vorbesc pe Terra.
Cuvintele ei sunt pline de înţelesuri şi, probabil,
din ele provenim şi noi, cei care le
vorbim…Atunci cum de nu suntem la fel ca ele
?! Sau, cine ştie, poate că unii dintre noi chiar
suntem…Ca răul din ele”.

Tot la acest capitol, semnalăm reportajul
“Ninge la Turnu Măgurele”, producţie a Gral.lt.cu trei stele (r) Ioan Bălăei. Relatând un
episod din viaţa grănicerilor de la Dunăre,
dinainte de 1989, autorul relatează cu umor şi
tristeţe cum nişte măsuri concrete de prevenire a
înzăpezirii, iniţiate de o unitate de grăniceri din
zona Turnu Măgurele, raportate la eşaloanele
superioare au fost retransmise la unitatea
respectivă ca fiind venite de “sus”, ceea ce a
provocat confuzie şi indignare. Salvarea a venit
însă de la natură, prin oprirea ninsorii în zonă!

“Pavel, copil fără înger” este titlul unei
povestiri “cu totul şi cu totul adevărate”, scrisă
de Ioan Bembea. Este poate lucrarea care m-a
impresionat cel mai mult din întreaga revistă.
Scrisă cu aplomb şi duioşie puţin întâlnită la un
autor de sex masculin, lucrarea (ce ar putea fi
scenariul unui film!) urmăreşte firul vieţii lui
Pavel, un copil de oameni sărmani, orfan de tată,
pe care în disperare de cauză, mama este nevoită
să-l dea slugă la o familie înstărită. Antologică
rămâne scena în care, bietul copil, trebuie să
traverseze pe timp de noapte, o pădure bântuită
de lupi, situată între grajdul de la poalele
muntelui şi locuinţa stăpânilor…” Ca să alunge
frica şi vietăţile ce-l pândeau din toate părţile,
fluieră de câteva ori pe degete, apoi cu glas cât
se poate de tare începu să cânte Hei, hei, lupii
mâncă boi şi vaci/Nu mâncă copii săraci”.
Traiul de slugă a micului Pavel este un
adevărat calvar. După o bătaie zdravănă cu
biciul aplicată de “stăpân”, Pavel fuge şi se
angajează brigadier pe şantierul de muncă
patriotică de la calea ferată Bumbeşti-Livezeni,
iar mai apoi ca ţapinar la pădure. Deşi în viaţa sa
apare o rază de lumină în persoana Ilenei o fată
din vecini, destinul lui rămâne tragic, găsindu-şi
sfârşitul în urma unei “aprinderi de plămâni”,
cauzată de condiţiile precare în care muncea la
pădure. Concluzia autorului, bun prieten cu
Pavel, ar fi că acesta din urmă a fost “un copil
fără înger, devenit om fără înger păzitor!”.

La capitolul “Opinii” remarcăm
interviul luat de col.(r) dr.Ion Petrescu,
ambasadorului Poloniei la Bucureşti, Marek
Szczygiel, din care aflăm, printre altele, că
securitatea ţării respective se bazează pe trei
piloni strategici: calitatea de membru al NATO,
relaţia cu Statele Unite ale Americii şi
capacitatea proprie de apărare. Având în vedere
similitudinea situaţiei geo-strategice a României
şi Poloniei în contextul situaţiei internaţionale
actuale ne întrebăm ce fac, în mod concret,
conducătorii noştri în privinţa celui de al treilea
pilon strategic, la fel de important ca şi ceilalţi
doi?

Tot la acest capitol, prof.dr.Nicu Vintilă
ne prezintă un “Eseu asupra neamului
românesc”. Subliniind faptul că “Neamul
românesc cunoscut pe acelaşi teritoriu pe care a
stat fixat de milenii întregi, indiferent câte
seminţii au trecut peste el sau prin el.”.., autorul
mai adaugă, că …”Nu numai că a fost statornic
pe glia sa străbună dar a alimentat multe alte
state din cele cinci continente cu seminţii dacoromâne, creind colectivităţi oriunde în lumea
mare şi întinsă”. În continuare sunt prezentate
statistici aproximative (nici măcar guvernul
României nu are şi nu este interesat de o
clarificare în domeniu!) privind comunităţile
româneşti răspândite pe glob. Eseul se încheie
cu considerente privind migraţia actuală a
românilor în străinătate care totuşi se pare că
depăşeşte tendinţa de revenire în ţară a unor
familii atrase, mai ales de “glasul străbunilor”.
Victor Emanuel Tolan ne încântă cu un
jurnal de călătorie, intitulat “Călător prin China
“. Cu antren, culoare şi umor, autorul ne poartă
pe tărâmurile de vis ale unei ţări cu o istorie
veche, fascinantă dar şi cu un viitor pe măsură.
Călătoria începe cu vizitarea Nanjing-ului, fostă
capitală, şi cu un sejur în Munţii Galbeni. Apoi,
cu trenul rapid ce atinge 300 km/h, se ajunge de
la Nanjing la Beijing în 4 ore. În actuala
capitală, sunt avute ca obiective principale: Piaţa
Tianemen şi “Oraşul interzis” .

În ziua
următoare se merge la Marele Zid, poarta
Badaling, cea mai bine conservată a acestei
construcţii măreţe, singura vizibilă din cosmos.
La întoarcerea în Beijing se vizitează drumul
sacru al mormintelor Ming şi unul din vechile
cartiere ale Capitalei. În partea a doua a
excursiei, se ajunge pe calea aerului de la
Beijing la Xi’an, fostă capitală a imperiului, unul
dintre cele mai vechi oraşe din lume. Aici se
vizitează mausoleul împăratului Qin, cu faimoşii
soldaţi de teracotă, realizaţi acum 2200 de ani şi
descoperiţi de abia în 1974. Periplul continuă cu
un zbor cu avionul şi aterizare în oraşul port
Chongqin (32 mil. de locuitori!). Apoi, o
croazieră în josul fluviului Yangtze, cu opriri la:
Shibaozhai, Wushan, ecluzele barajului (“Trei
defilee”) celei mai mari hidrocentrale din lume
(18 200 MW putere instalată), Jingzhou şi în
final la Wuhan.

Mai trebuie apreciate fotografiile
realizate de dl.Tolan în China, care înviorează
mare parte din conţinutul revistei, începând cu
coperta iniţială, unde apare în toată splendoarea,
un fragment din “Marele Zid”, anticipând poate
şi evoluţia viitoare a istoriei omenirii.
Capitolul ”Opinii” continuă cu
materialul informativ “Activitatea de cercetare
ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare (CD-I) un domeniu strategic neglijat” scris de
dr.ing.Gabriel Năstase, având drept concluzii
triste privind ţara noastră : …“ finanţarea
domeniului C-D-I (sub 0,5% din PIB), sub
nivelul majorităţii ţărilor din UE, organizarea
deficitară (inclusiv prezenţa actelor de corupţie)
a activităţii C-D-I, distrugerea resursei umane,
a specialiştilor care lucrează în domeniu,
umilirea acestora şi lipsa dalogului social, sunt
principalii factori care contribuie sistematic,
timp de 25 de ani, “pas cu pas”, la distrugerea
ireversibilă a C-D-I”.

Cel de al doilea capitol al revistei se
încheie cu “Poezia lui George Canache”, o
succintă prezentare a reputatului poet şi ziarist,
datorată lui Viorel Sâmpetrean.
Capitolul “Evocări istorice” include mai
întâi cercetarea “Cum vedeau românii din
Statele Unite Marea Unire, încă de la începutul
primului război mondial” realizată de Dr.Gelu
Neamţu. Aflăm astfel că “între 1914-1918, în
S.U.A. se afla un important segment al societăţii
româneşti, care totaliza cca 150000-200000 de
imigranţi provenind covârşitor din Transilvania
şi Banat. Marea majoritate erau ştiutori de
carte. Nu pleca oricine spre “Ţara
făgăduinţei”; cei ce nu ştiau carte, învăţau
acolo”.

7Românii din S.U.A. dispuneau de două
ziare: “America”, considerat un ziar al
ortodocşilor şi “Românul”, destinat grecocatolicilor. În pofida diferenţierilor de natură
religioasă, ambele ziare, oglindeau în paginile
lor, starea de spirit a imigranţilor români. La
sfârşitul anului 1914, “naţionalismul”
americanilor de origine românească îndreptat
către unire, manifestat în cele două ziare
ajunsese la un paroxism, astfel că momentul
respectiv se poate considera drept “anticamera
memorabilului an al Marii Uniri (1918)”.

La capitolul “Evocări”, nu putea să
lipsească din revistă, una închinată poetului
nostru naţional. O realizează Sever Constantin
Răduică, în „ 165 de ani de la naşterea poetului
naţional al românilor Mihai Eminescu
Luceafărul poeziei româneşti”. Contribuţia
originală a autorului la prezentarea celui despre
care s-au scris nenumărate lucrări constă în
evidenţierea similitudinii dintre Eminescu şi alţi
mari scriitori de elită ai culturii universale, care
deşi au trăit relativ puţini ani au reuşit să lase
omenirii opere deosebit de valoroase. Printre
aceştia sunt amintiţi: Byron, Puşkin, Shelley,
Lermontov şi Hölderlin. „Eminescu, în numai
şaptesprezece ani (1866-1883) scrie peste
17000 de pagini, ceea ce, cantitativ-cel puţinechivalează cu opera elaborată de Sadoveanuvreme de şaizeci de ani şi cu aceea a lui Goethe,
aşternută de-a lungul a şapte decenii”.
Următoarea evocare este semnată de
prof.Victor Bercea. Având titlul „După 230 de
ani”, se referă la răscoala lui Horia, Cloşca şi
Crişan. „Această răscoală reprezintă o pagină
de referinţă în procesul şi lupta pentru unitatea
românilor în gând, vorbă şi faptă, în cuget şi-n
simţiri….această mişcare revendicativă a
românilor transilvăneni de la 1784, a conturat
aspiraţii, libertăţi şi drepturi omeneşti,
fulgerând pe cerul european, cu câţiva ani
înainte de Revoluţia franceză.”

Ultima evocare este dedicată Marei
Uniri, purtând titlul ”1 decembrie 1918” şi
aparţine lui Lucian Gruia. Reţinem, printre
altele, din atmosfera entuziastă de la Alba Iulia,
descrisă de autor: … „pe porţile cetăţii,
despuiate de pajurile nemţeşti, fâlfâie Tricolorul
român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai
Viteazul şi se adună pe Câmpul lui Horea. De
pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului
măreţia vremurilor pe care le trăiesc”.
Momentul aniversar îi prilejuieşte
cunscutului poet şi critic literar o inspirată
poezie intitulată „Dealuri din Ardeal”.

La capitolul ”Eveniment”, Gheorghe
Indre relatează despre „Lansarea volumului de
poezii Bucle de lumină de Florian Laurenţiu
Stoica (Stoika), eveniment ce a avut loc pe 13
noiembrie 2014 la Sala Dalles din capitală. La
eveniment au participat numeroase personalităţi
ale vieţii culturale şi artistice, bucureştene. În
cadrul programului, moderat de poeta Doina
Bârcă, au rostit alocuţiuni despre carte: poetul
Marian Dumitru, profesoara de limba română
Floarea Necşoiu, criticul literar Nae Georgescu,
poetul Geo Călugăru, criticul literar şi editorul
Ion C.Ştefan, scriitorul Florin Grigoriu.

Dimensiunea principală a creaţiei
poetice a lui Florian Laurenţiu Stoica este, în
opinia reporterului, patriotismul, sentimentul
apartenenţei la trecutul familiei, la strămoşii
care ne privesc şi ne veghează. …”Vin de
demult,/veacurile îmi tulbură gândurile /Dar
dedesubt,/Sunt sigur că moşii mei, admiră
prezentul şi mai ales valorile „(Strămoşul).
Capitolul 5 al revistei găzduieşte versuri
mai mult sau mai puţin inspirate, cu o mare
varietate tematică, datorate poeţilor: Viorel
Sâmpetrean (Arcul voltaic; Zeul fără schyţi; De
dragoste/I; De dragoste/II; Şi de-ar veni),
Gheorghe Văduva (Copacul meu cu frunze
ponosite), Victoria Milescu (Forfecând spaima;
Giulgiul şi ghilotina; Ziua fulgerului), Ion
Mazere-Luneanu (Aştept; Poarta veche; Cu
stăpânire de sine; De strajă; Inimă), Constantin
Sever Răduică (Gândul anonimului; Groparul;
„Haiducului Mitu-Dunitru” de la Brăila; Catrinul lui Gheorghe de la Ciorteşti), Nicolae
Dan (Te-ai dus…).

La capitolul 7, găsim două recenzii la
cărţi apărute recent (2014) şi anume: „Poezii
pentru şcolari şi mai mici, dar şi mai
mari”(Editura SemnE) de Elis Râpeanu şi
„Tăiere de aripi”(Editura Amurg setimental) de
Constantin Mironescu. În prima dintre ele,
Lucian Gruia concluzionează: „Versurile din
acest volum sunt de factură clasică, exprimând
în ritm şi rime, dragostea autoarei pentru tinerii
care constituie viitorul acestei ţări. Ceea ce
aduce nou aici Elis Râpeanu este universul de
lumină, dragoste şi candoare, înmiresmat de
radiaţiile florilor,care transfigurează sufletele
cititorilor”

În cea de a doua recenzie, Gheorghe
Indre, constată: „Cartea este alcătuită dintr-o
poezie a groazei, o poezie a întunericului şi
spaimelor fără speranţă. Este reflexia lirică a
dezordinii şi lipsei de valori morale şi culturale,
o poezie a unui sfârşit de lume, deprimantă şi
plină de confuzie.”
La finalul revistei întâlnim ecouri în
presă şi aprecieri ale cititorilor. În prima grupă
se încadrează Florin Grigoriu care face o
prezentare succintă a 6 publicaţii ( AntiM, nr.1,
iunie 2014,Bucureşti; Arhiva Tansei, file de
monografie, nr.1, iunie 2014, Bucureşti;
Bogdania, nr.6, septembrie 2014, Focşani;
Cetatea lui Bucur, nr.14,15, aprilie-septembrie,
2014, Bucureşti; Viaţa militară, br.41-42, 2014
Bucureşti, Gândul anonimului) precum şi a 6
cărţi: Învaţă-mă să simt de Irina Alxandrescu
(editura Elisavaros, Bucureşti, 2014);
Personalităţi române şi faptele lor 1950-2000
de Constantin Toni Dârţu (editura Studis, Iaşi,
2014); Tangouri ..sub acoperire de Nicu
Doftoreanu (editura Editgraph, Buzău, 2014);
Adevărurile lutului de Mihaela-Mariana
Cazimirovici (editura ravex Coms, Bucureşti,
2014); Din pulberea uitării. Oameni şi
caractere-ed. a II-a de Vasile-Nicolae Mireuţă
(editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei,
Bucureşti, 2014); Transcrierea fonetică a iubirii
de Luminiţa Zaharia (editura Armonii culturale,
Adjud, 2014).

În grupa aprecierilor din partea
cititorilor se înscriu cele aparţinând lui Geo
Călugăru, Lianei Floarea Puria şi lui Mache
Marian Gheorghiţă.

Iar acest număr deosebit de bogat şi
variat al „Gândului anonimului” se încheie, en
fanfare, cu o sublimă incursiune în lumea artelor
plastice ilustrată multicolor cu lucrări ale
reputatei plasticiene Stela Vesa, care după ce au
încântat publicul iubitor de frumos din multe ţări
ale Europei şi Americii, au poposit prin grija şi
inspiraţia redactorilor, pe ambele feţe ale
copertei finale a revistei.

În peisajul ceţos şi tenebros al României
mai licăre, pe ici pe colo, câte o candelă…
Ovidiu Ţuţuianu
15 martie 2015

Marian DUMITRU, domiciliat în Bucureşti, m-am
născut la data de 08 August 1946, în comuna
Ciorogârla, Judeţul Ilfov, din părinţii: tatăl, DanIordan Dumitru Nicula (1901-1974) al lui Ştefan al
lui Dumitru, al lui Nicula zis Dibaciu din CiorogârlaIlfov şi mama, Rada Rodica Dumitru Nicula (1906-
1975) a lui Grigore, al lui Năstase, al lui Deva
Făgăraş (Moţ de la Viişoara Crişului) din DomneştiIlfov.

-Am semnat şi cu pseudonimele: Marian
Haiducu, Radu Mirt ş.a.

-Am colaborat la: Contemporanul, Ateneu,
Luceafărul, Cronica Fundaţiilor, Destine, Argeş,
Cronica Timpului, Revista Puntea Prieteniei (China),
la Radio China Internatonal, la Radio România.
-Am participat la întâmplările cunoscutelor
Cenacluri bucureştene: „Nicolae Labiş”, „George
Bacovia”, „Nichita Stănescu”, „Destine”,
”Literatorul”,”Octavian Goga”, ”Mihai Eminescu”,
”Clubul de Proz㔺.a.

VOLUME PUBLICATE:
*POEZIE:
-OGLINDA NEVĂZUTĂ (1993) -Ed. Destine
(volum semnat Marian HAIDUCU);
-CÂNTEC DIN VREMEA ECLIPSEI (1999 ) – Ed.
Destine;
-OCHIUL ZIMBRULUI (2005) – Ed. Tempus
Dacoromana;
-DIVINA MUZICĂ DE URAGAN (2008) – Ed.
Tempus Dacoromana;
-FAGURI SĂLBATICI (2009) – Ed. SemnE;
-ELEGANŢII ATOMI AI FRUMOSULUI (2011) – Ed.
SemnE;
-LA O CEAŞCĂ DE LUNĂ (2013) – Ed. SemnE;
-O CLIPĂ LÂNGĂ URSUL PANDA (2013)-
Ed.Destine-Carte-interviu dat lui Victor Gh.Stan;
-LES ELEGANTS ATOMES DE LA BEAUTE – Ed.
Paco – ediţie bilingvă;
-ELEGANT ATOMS OF THE BEAUTY – Ed. Paco –
ediţie bilingvă;
-MARIA LACRIMILOR MUTE (2014) – Ed. Semne;
*ALTE VOLUME ÎN PREGĂTIRE
PENTRU TIPAR:
-SONETELE RIDICĂ OCHII – poezie
-PSIHOLOGIA CREATORULUI DE
POEZIE -studiu
-RECHINI DE BUZUNAR- poezie
-LA ÎNVIEREA CLIPELOR APUSE –
poezie
-CU ARICIUL DUPĂ AUR – proză;
-VISÂND CU POEZIA PANDA- poezie
-MARATONUL DE O MIE DE ANI- proză
Activitatea intensă şi foarte bogată înviaţa culturală
numerose lucrări publicateîn Antologii şi volume de
sinteză.

De vreo 12 ani, la Bucureşti apare o
publicaţie interesantă, neliniştită, plină de viaţă,
GÂNDUL ANONIMULUI, care, în ciuda
titlului atât de modest-restrictiv, a devenit tot
mai cunoscută în Capitală şi în ţară, căci unele
piese ale condeierilor ei merg direct la inima
cititorului.

Am citit mai multe numere ale acestui
generos mesager cultural şi am descoperit cu
bucurie câmpuri întregi de gândire şi simţire
românească, fie în articolele cu tematică istorică,
fie în creaţiile literare ale distinşilor colaboratori
permanenţi, unii, creatori de notorietate în
peisajul cultural al Bucureştilor şi nu numai.
O publicaţie nu poate rămâne în Istoria
trainică a jurnalismului şi, mai ales, în conştiinţa
oamenilor, decât dacă parcurge un drum
semnficativ în timp şi lasă o urmă vizibilă în
epocă, publicând constant informaţii verificate,
opinii responsabile şi creaţii valoroase. Am
declamat sentinţa de mai sus, cu referire directă
la această necesară publicaţie românească
”Gândul anonimului”, care îşi are un cuib al
dragostei în inima Ardealului, în comuna Luna,
a cărei istorie şi contemporaneitate este
reflectată în paginile celor 300 de exemplare ale
fiecărui număr. Publicaţie apolitică, nonguvernamentală, non-profit, revista se menţine
activă prin generozitatea colaboratorilor săi şi
prin sprijinul moral şi daniile Parohiei Ortodoxe
din aceeaşi comună Luna.

Cu mijloace materiale extrem de modeste, o
echipă de intelectuali patrioţi: Ion Mazere,
Gheorghe Indre, Lucian Gruia, Vasile
Moldovan, căreia văd că li s-au alăturat şi
colegii mei de la ”Cronica Timpului”, George
Canache şi Gabriel Năstase, a luptat cu greutăţi
mari, de neînchipuit, pentru ca această foaie să-
şi păstreze identitatea şi să rămână departe de
tentaţiile politice. Aceeaşi echipă cu inimă
voioasă de pioneri întemeietori asigură
organizarea şi funcţionarea cenaclului
”Anonimul” al pensionarilor militari din
cartierul Drumul Taberei, care îşi ţine
activitatea, undeva, mai aproape de centrul
Pământului, într-un spaţiu denumit misterios:
”La Coloane”.

Împreună cu alţi slujitori ai culturii,
făuritorii Revistei, în care au publicat mulţi
condeieri, din mai toate generaţiile de creatori,
luptă, practic, pentru ca în spaţiul românesc să
se producă o cultură de nivel competitiv în
relaţie cu celelalte culturi ale lumii, o cultură
care să fie diriguită de intelectuali veritabili,
devotaţi comunităţii româneşti, şi nu unei
propagande răsuflate, poleită cu minciuni şi
nimicuri sclipitoare.

Gustul jurnalistic evoluează continuu, iar
metodele de cercetare ale ziariştilor dispun de
un instrumental tot mai rafinat şi tehnologizat.
Toate aceste dezvoltări ne fac să ne întrebăm şi
să întrebăm: ce aduce nou o Revistă culturală
care ni se propune? Jurnalismul cultural sau de
informare ori de opinie este, precum literatura şi
toate artele, un organism viu care se schimbă la
chip şi fire odată cu vremurile. Astăzi, în această
lume, parcă, tot mai dezorientată şi tumefiată de
îngăduirea unor păcate de moarte, răul
îmbătrâneşte în rele, binele este tot mai timid,
iar adevărul umblă cu capul spart. În acest
climat agresiv, Noul care ni se propune este
îndemnul să ne alăturăm cu gândul, fapta şi
condeiul unei lupte pentru biruinţa sufletului,
pentru salvgardarea spiritualităţii româneşti de
ameninţarea cumplită a destrămării ei.
Ei bine, în aceste condiţii tot mai potrivnice,
trebuie să lupte – şi luptă deschis – generoasa
Revistă GÂNDUL ANONIMULUI, căreia îi
doresc să trăiască mulţi ani, pe măsura luminii ei
de inimă curată.

Marian Dumitru
Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti
din România;
senior editor la Revista ”Cronica Timpului”.