DR. ING. ANDREI-CĂLIN MIHĂILEANU,
O PERSONALITATE
A ENERGETICII DIN ROMÂNIA

Ing. Dumitru MANEA

1.. Date Biografice

Călin Mihăileanu s-a născut la Arad, pe 5 martie 1923, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind la acea vreme înalt funcționar la Căile Ferate Române.

În perioada 1930–1939, urmează, la Arad, cursurile gimnaziale și cursurile Liceului „Moise Nicoară”. Îl are coleg de liceu și prieten pe viitorul poet Ștefan Augustin Doinaș. Călin Mihăileanu avea să evoce, la dispariția poetului, anii adolescenței petrecuți împreună.

Ultima clasă de liceu (1939–1940) a absolvit-o la Colegiul „Sfântul Sava” din București. Încă din anii de liceu a năzuit și s-a pregătit pentru meseria de inginer, aceasta devenind principala preocupare pentru întreaga viață, atât în activitatea profesională, cât și în cea didactică și științifică.

În toamna anului 1940, la vârsta de 17 ani, a fost admis la Şcoala Politehnică din București, urmând cursurile Facultății de Electromecanică până în 1945. Pe durata studiilor, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai buni studenți, ale cărui intervenții și dialoguri cu profesorii în cadrul orelor de curs și seminar erau deosebit de interesante și la obiect, dovedind o cultură tehnică și umanistică care depășea cu mult pe cea a colegilor săi. Încă din primul an de studenție, devine apropiat de magistrul său, profesorul Constantin I. Budeanu, absolvent al Școlii Superioare de Electricitate din Paris, fiind primul student care a beneficiat de bursa instituită de acesta din fonduri proprii în anul 1941–1942. În anul 1945, Călin Mihăileanu a absolvit cu rezultate „excepționale” Facultatea de Electromecanică.

2. Cariera profesională

În vara anului 1945, urmare a deciziei conducerii Societăţii „Concordia” de întinerire a structurii cadrelor inginerești, sunt angajați câțiva tineri absolvenți printre care Călin Mihăileanu, Eugeniu Pavel, Costin Rucăreanu, și Dinu Martac. Astfel, la 1 august 1945, îl găsim pe Călin Mihăileanu inginer la Câmpina, unde face un stagiu scurt la departamentul „Electrica” al Societății Concordia, ca inginer la atelierele electrice. După acest stagiu, la 1 ianuarie 1947, i se încredințează postul de Șef al Serviciului Electric de la Centrala electrică Câmpina.

Începând cu 18 septembrie 1947, revine în București și se angajează la renumita Societate Generală de Gaz și de Electricitate (SGGE) care, ca urmare a procesului de naționalizare din anul 1948, își schimbă titulatura în Întreprinderea Regională de Electricitate București (IRE București). De la 1 septembrie 1948, devine Șeful secției de măsurători, contoare și relee, iar de la 1 iunie 1950 este numit inginer șef de exploatare și ulterior, de la 1 august, inginer şef al IRE.

Din nefericire, la 30 septembrie 1952, în urma unei avarii la CET Grozăvești, pentru care nu avea nicio responsabilitate, este sancționat, fiind transferat la nou înființata IRE Bacău. Aici se remarcă de la început prin pregătirea sa și este promovat mai întâi Șef secție aparate de protecție și măsură și apoi, de la 1 ianuarie 1953, Șeful Serviciului Tehnic. La scurtă vreme, tânărul inginer Călin Mihăileanu este chemat la Ministerul Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice, unde se înființase Direcția Generală Tehnică, inițial ca referent tehnic de specialitate, specialist în protecții prin relee și automatizări și apoi între 1 octombrie 1954 – 1 octombrie 1956 este inginer şef al direcției iar ulterior este numit Director tehnic. Din această poziţie, în 1956 este unul din inițiatorii și susținătorii colaborării tehnice și științifice cu compania Électricité de France (EdF), pregătind prima Convenție de Colaborare între EdF și MEEIE. Prin această colaborare s-au deschis noi posibilități de conectare a energeticii româneşti cu valorile internaţionale.

Urmare a reorganizării ministerului, la mijlocul anului 1957, activitatea din sectorul energetic trece în subordinea Ministerului Industriei Grele, iar Călin Mihăileanu este numit Director tehnic la Departamentul Energiei Electrice până la 4 septembrie 1958, când din motive politice, este transferat ca inginer principal la Energoreparații, sectorul raționalizări energetice.

La 1 ianuarie 1960, se înființează Întreprinderea pentru Raționalizarea și Modernizarea Instalațiilor Energetice (IRME), având circa 230 de salariați, dar care în 1969 ajunge la peste 1000 de salariați. Primul director al IRME a fost inginerul Gheorghe Bălan, care a ocupat această funcție până pe 3 decembrie 1971.

Încă de la înființarea IRME, Călin Mihăileanu se transferă la noua întreprindere ca inginer principal. Aici, pe 1 iulie 1960, este promovat în funcția de Șef al serviciului Raționalizări electrice, funcție pe care o ocupă până în mai 1962, când devine pentru o scurta perioada Șeful serviciului Sisteme electroenergetice și apoi Șef al Serviciului tehnic (15 decembrie 1962–31 mai 1963). Între 1 iunie 1963–21 ianuarie 1964, Călin Mihăileanu este inginer șef/director tehnic al IRME. În această perioadă s-au înființat laboratoare și stații de încercări pe specialități, crescând astfel și ponderea lucrărilor cu caracter de studii, respectiv de cercetare.

În anul 1963, în perioada în care era inginer șef la IRME, Călin Mihăileanu a fost mandatat de conducerea ministerului să poarte tratative tehnico-comerciale cu Ungaria, Cehoslovacia și URSS pentru realizarea conectării Sistemului Electroenergetic Național (SEN) la Sistemele Electroenergetice Interconectate (SEI) ale țărilor socialiste. Această interconectare s-a realizat la 27 octombrie 1963, pe traseul Luduș – Mukacevo – Lemeșani. De asemenea, a inițiat și purtat tratative pentru încheierea unei convenții între IRME și întreprinderea similară EGU-ORGREZ din Cehoslovacia, pentru realizarea de teme de cercetare în comun, schimburi de documentație și organizarea de consfătuiri ale specialiștilor din cele două țări. Au urmat acorduri de cooperare ale IRME și cu alte întreprinderi similare din Europa de Est, în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER).

Începând cu 21 ianuarie 1964, Nicolae Gheorghiu, adjunct al ministrului Minelor și Energiei Electrice îl numește pe Călin Mihăileanu Director general al Direcției Tehnice. Din această funcție a inițiat primele relații între energeticienii români și cei americani, care au avut ca rezultat un schimb reciproc de vizite în SUA și România, în anul 1964.

În anul 1967, în calitate de Director general în Ministerul Energiei Electrice (MEE), Călin Mihăileanu demarează proiectul privind înființarea primului institut de cercetare departamental din sectorul energetic. În acest sens, împreună cu un colectiv de specialiști din ISPE, conturează obiectul de activitate și organizarea noului institut, pe care o supune aprobării conducerii MEE și apoi aprobării Consiliului de Miniștri.

Ca urmare a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1258, începând cu 3 iunie 1967, se înființează Institutul de Cercetări Electroenergetice și pentru Termoficare (ICENERG), care va avea ca director, de la 16 septembrie 1967, pe inginerul Călin Mihăileanu. În ceea ce privește personalul necesar, Călin Mihăileanu a angajat în perioada 1968–1970 tineri absolvenți ai Institutelor Politehnice din București, Iași și Timișoara. În scopul specializării acestora pentru noile domenii pe care intenționa să le dezvolte, organizează schimburi de experiență în Franța, RFG sau SUA. Structura ICENERG s-a menținut până la 1 februarie 1974, când institutul a fuzionat cu IRME, luând naștere Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice (ICEMENERG), Călin Mihăileanu devenind directorul noului institut. Urmează un deceniu și jumătate de activități de cercetare – dezvoltare care au stimulat sectoarele tradiționale ale energeticii româneşti. Începând cu 1974 s-au dezvoltat noi domenii de cercetare cum ar fi utilizarea eficientă a energiei și cea în domeniul surselor regenerabile de energie (energie solară, eoliană, geotermală).

Începând cu anul 1968 a devenit doctorand la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic București, având conducător științific pe academicianul Remus Răduleț. În urma susținerii în 1972 a tezei de doctorat cu titlul „Efecte de instabilitate dinamică ale golurilor de tensiune din nodurile cu sarcină rezistivă, sincronă și asincronă ale sistemelor electroenergetice”, Călin Mihăileanu obține diploma de Doctor inginer.

Pe baza tezei de doctorat a scris cartea „Goluri de tensiune în sistemele electroenergetice”, apărută în anul 1979 la Editura Tehnică, pentru care este recompensat în același an cu premiul „Traian Vuia” al Academiei Române.

Odată cu înființarea, tot în 1974, a Institutului Central de Cercetări Energetice (ICCE), cu scopul de a coordona activitățile de cercetare în domeniul energiei la nivel național, Călin Mihăileanu este numit și Director general al ICCE.

Ocupă funcțiile de director al ICEMENERG și ICCE până pe 15 iunie 1984, când, în urma plecării în Franța a fiului său Șerban-Alexandru Mihăileanu (medic cardiolog), este schimbat din funcție și numit în funcția de secretar științific al ICCE, funcție din care se pensionează în 1987.

După revoluția din 1989, fiind pensionar, este angajat consilier al directorului general al ICEMENERG (1990–1994) și ulterior al directorului general de la S.C. IRMEB S.A.
3 februarie 1978- cu Gheorghe Bălan

3. Activitatea didactică

În perioada 1949–1960 desfășoară și o bogată activitate didactică la Institutul Politehnic București, prin cumulul funcțiilor din industrie cu cele universitare. Astfel, la 10 martie 1949 este angajat ca asistent, pe 9 octombrie 1950 devine șef de lucrări iar la 1 septembrie 1952 conferențiar universitar. Între septembrie 1952 – septembrie 1953, fiind transferat la IRE Bacău, și-a întrerupt activitatea didactică, revenind însă la data de 15 septembrie 1953 când ocupă postul de conferențiar la catedra de Electrotehnică II, condusă de mentorul său, academicianul Constantin I. Budeanu.

În anul 1970, Călin Mihăileanu a devenit cercetător științific principal I prin echivalarea activității didactice de conferențiar asociat desfășurată la Institutul Politehnic București.

Călin Mihăileanu a fost, pe lângă un cercetător științific pasionat, și un foarte bun manager.

Pe lângă faptul că a fost un manager de largă viziune, a fost și un cercetător științific pasionat (este autorul și a trei brevete de invenție), participând activ la numeroase colocvii și conferințe naționale și internaționale precum CIGRE, CME, CEE-ONU sau ONU, fiind considerat un specialist de elită în energetica mondială, reprezentând interesele și prestigiul României în lume.

4. Activitatea în organizații și asociații profesionale naționale și internaționale

Începând din anul 1956, Călin Mihăileanu a avut o prezență activă, vreme de o jumătate de secol, în structurile de expertiză ale CNR-CIGRE și CIGRE. A fost secretar al CNR pentru participarea la CIGRE în perioada 1956–1962, preşedinte fiind academicianul Constantin I. Budeanu. Face parte din delegația care participă la a 16-a sesiune CIGRE de la Paris, în perioada 30 mai – 6 iunie 1956, după mulți ani de absență a României de la lucrările acestei prestigioase asociații. În continuare, participă și la sesiunile CIGRE din anii 1958, 1966 și 1968. Între 1966 și 1968 activează ca membru în Comitetul de Studii 19 – „Variații de tensiune”, fiind ales din 1968 preşedinte al Grupului de lucru „Mijloace de desensibilizare a consumatorilor împotriva variațiilor bruște de tensiune”.

În perioada 1991–2000 a fost preşedinte al CNR-CIGRE și membru al Consiliului de Administrație al CIGRE, iar între 1992–2000 a activat în Comitetul de Studii CS 37 – „Planificarea și dezvoltarea sistemelor electroenergetice”. În semn de recunoaştere pentru îndelungata activitate, a primit în 1996 distincția de Membru Eminent, respectiv în 1998 Diploma Comitetului Tehnic al CIGRE și a fost ales Membru de Onoare al Consiliului de Administrație al CIGRE. De asemenea, pentru întreaga activitate a fost numit, în anul 2000, Preşedinte de Onoare al CNR – CIGRE.

Cu ocazia celei de a XIV-a sesiuni a Comitetului Energiei Electrice din cadrul Comisiei Economice pentru Europa (CEE-ONU), desfășurată între 2 – 16 noiembrie 1956 la Palatul Națiunilor din Geneva, Călin Mihăileanu a fost ales vicepreședinte al acestui comitet pentru întreaga sesiune (1956–1958). Mai târziu, în 1981, Călin Mihăileanu devine expert internațional ONU, fiind selectat într-un grup de patru experți europeni (din România, Olanda, RFG și Iugoslavia) de către autoritățile americane, pentru a analiza în mod critic, la fața locului, realitățile și perspectivele energetice americane din anii ’80.

Între 10 – 21 august 1981 a participat ca șef al delegației române la Conferința ONU pentru Surse noi și regenerabile de la Nairobi în Kenya, eveniment la care au participat personalități marcante precum Indira Gandhi (Prim-ministrul Indiei) și Pierre Trudeau (Prim-ministrul Canadei).

Cu ocazia reuniunii Grupului de 40 de experți internaționali din domeniul energiei și petrolului, desfășurată între 14 – 18 decembrie 1981 la sediul ONU de la New York, care avea ca sarcină sa cerceteze problemele energeticii mondiale în deceniul al 9-lea, a fost ales vicepreședintele prezidiului care a condus lucrările.

În perioada 17 – 21 octombrie 1983, s-a organizat la București, sub auspiciile MEE, Simpozionul CEE-ONU privind „Utilizarea rațională a formelor secundare de energie în industrie”, la care au participat 94 de specialiști energeticieni din 18 țări. Călin Mihăileanu s-a ocupat personal de organizarea acestuia, sprijinit de o puternică echipă de specialiști din ICEMENERG.

Călin Mihăileanu a participat, încă din 1962, la activitățile Conferinței Mondiale a Energiei din partea IRME, conferință devenită ulterior Consiliul Mondial al Energiei (CME). Astfel, participă la cea de a VI-a sesiune plenară a CME, desfășurată la Melbourne între 20-27 noiembrie 1962, alături de Octavian Groza, directorul Institutului de Studii și Proiectări Energetice (ISPE).

A contribuit la organizarea celui de-al VIII-lea congres al CME, care s-a desfășurat la București între 28 iunie – 2 iulie 1971, fiind președintele Comisiei pentru Programul Tehnic al congresului. După aceasta, Călin Mihăileanu devine secretar și, ulterior, Secretar general al Comitetului Național Român pentru Conferința Mondială a Energiei (CNR-CME), funcție pe care o deține până în anul 1984. Trebuie menționat că, urmare a înființării unui Grup de Lucru (Task Force) internațional pentru „definirea diferitelor unități de măsură specifice energeticii și a coeficienților de conversie între acestea”, Călin Mihăileanu a fost numit președinte al acestui grup.

În mai 1984, CNR-CME, având ca președinte pe ministrul Energiei Electrice, Trandafir Cocârlă, și ca Secretar general pe Călin Mihăileanu, se organizează la București întâlnirea Grupului de Lucru pentru „Substituția petrolului”, moderată de Călin Mihăileanu, la care au participat președinții și secretarii generali din 27 de comitete naționale ale CME.

În perioada 1974–1987, Călin Mihăileanu a fost membru al Comisiei de Conservare a Energiei din cadrul CME, fiind organizatorul singurei reuniuni a comisiei desfășurată la București, între 17-20 iulie 1979, la Casa Nicolae Titulescu.

La începutul anului 1990, România redevine membru cu drepturi depline la CME, prin eforturile mai multor oameni entuziaști din ICEMENERG și RENEL, iar Călin Mihăileanu este, pentru o scurtă perioadă, Secretar general respectiv Vicepreședinte (1991–1993) al noului CNR-CME.

Se remarcă prezența sa activă la toate Conferințele Naționale ale Energiei (CNE), organizate sub egida CNR-CME în perioada 1990–1998 și la Forumul Regional al Energiei (FOREN), organizat sub egida CME în perioada 2000–2004.

A fost, de asemenea, membru fondator al Asociației Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei, înscrisă în anul 1997 ca asociație cu personalitate juridică.

În anul 2000, Călin Mihăileanu a solicitat să se retragă din rândul membrilor activi ai Comitetului National Român al Consiliului Mondial al Energiei. Cu această ocazie, profesorul Aureliu Leca, președintele CNR-CME i-a adresat o scrisoare deschisă din care cităm: „…pentru că personalitatea dumneavoastră carismatica și-a pus deja o puternică și îndelungată amprentă asupra acestui comitet …, și pentru că suntem convinși că mai aveți multe de spus generațiilor actuale și viitoare de energeticieni din România și din lume, vă rugăm să ne faceți onoarea de a accepta calitatea de Membru onorific al CNR – CME. Avem certitudinea că harul, cunoștințele și experiența dumneavoastră în domeniu vor fi în continuare benefice pentru viața comitetului pe care cu onoare l-ați condus atâtea decenii”.

Pentru întreaga activitate depusă în cadrul CNR-CME și contribuția adusă la promovarea energeticii românești și a specialiștilor săi la nivel mondial a primit Medalia de Membru de Onoare al CNR-CME.

Călin Mihăileanu a fost unul din membrii fondatori, în anul 1999, ai Asociaţiei Stiințifice și Tehnice a Energeticienilor din România (ASTER), care avea ca principal obiectiv susținerea activităților legate de apariția revistei Energetica. Ulterior ASTER se transformă, prin schimbarea statutului și a numelui în „Institutul National Român pentru Studiul Amenajării și Folosirii Surselor de Energie (IRE)”. În prezent IRE reprezintă România la Uniunea Industriei de Electricitate – EURELECTRIC.

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existență a revistei Energetica, la 28 martie 2003, IRE a organizat o aniversare jubiliară, prilej de a acorda lui Călin Mihăileanu Diploma de Merit pentru contribuția valoroasă adusă în susținerea revistei atât prin articolele publicate (peste 100), dar și în calitate de redactor – șef adjunct (august 1953 – iunie 1965) și redactor şef (iunie 1981 – martie 1988).

Se poate aprecia că a avut cea mai longevivă participare la conducerea revistei, iar prin exigența sa, în această perioadă materialele publicate în revistă au atins un înalt nivel tehnic și ştiinţific, fiind unanim apreciate de specialişti. De asemenea, cu acest prilej, care a coincis și cu aniversarea vârstei de 80 de ani, lui Călin Mihăileanu i s-a acordat diploma de Membru de Onoare al IRE.

5. Activitatea științifică

Călin Mihăileanu a reușit să împletească într-un mod fericit pe de o parte activitatea inginerească cu cea managerială și pe de altă parte activitatea de cercetare cu cea științifică. A fost autor sau coautor la peste 200 de articole publicate în țară și în străinătate, numeroase comunicări științifice susținute la congrese și conferinţe naţionale și internaţionale.

Dintre cărțile publicate și lucrările coordonate se pot enumera:
– Goluri de tensiune în sisteme electroenergetice (Editura Tehnică, 1979, împreună cu D. M. Potlog);
– Acționări electrice industriale cu motoare asincrone. Probleme și aplicații pentru ingineri (Editura Tehnică, 1989, împreună cu D. M. Potlog);
– Dicţionar de termeni folosiţi în domeniul energiei, elaborat de World Energy Council (Editura A & C International, 1995, coordonatorul traducerii din limba engleză a textului, traducere efectuată împreună cu E. Pavel, H. Furtunescu, N. Liciu și I. Purica);
– Din istoria industriei româneşti – Energia (Editura Tehnică, 1981, împreună cu I. Herescu și P. Cartianu);
– Activitatea comună de cercetare și dezvoltare a Republicii Socialiste România și a Republicii Federale Germania în domeniul producției și transportului energiei electrice (Împreuna cu Edwin K., apărută în limba germană în 1986, la Karlsruhe, RFG);
– Constantin I. Budeanu (Editura Științifică și Enciclopedică, 1987, împreună cu Ion S. Antoniu);
– Energia în următoarele trei decenii (Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979, coordonator împreună cu Mircea Malița);
– Personalități din energetica românească (IRE, Editura Enigma Promotion, 2003, împreună cu C. Rucăreanu, V. Popovici și Gh. Stoleru);
– Electrificarea în România 1951–1992 (Editura Tehnică, 1995, coordonator împreună cu P. Cartianu, P. Iftime, E. Pavel, C. Rucăreanu);
– ENERG: Energie, Economie, Recuperare, Gospodărire (Editura Tehnică, Vol. 1-15, coordonator împreună cu I. Gh. Carabogdan și E. Pavel între 1986–1995 și apoi editor împreună cu Aureliu Leca între 1996–1997).

Pentru rezultatele remarcabile în conducerea institutelor departamentale ICENERG și ICEMENERG, respectiv a Institutului Central de Cercetări Energetice (ICCE), dar și în cadrul ministerelor de resort, a primit în 1971 Ordinul Steaua RSR Clasa a IV-a din partea Consiliului de Stat, iar în 1974 Ordinul de Merit Clasa I-a.

A fost inclus ca personalitate marcantă în: „Who’s Who in Science in Europe” – Editura Longman, Marea Britanie (1989), „Who’s Who in the World” – Marquis Who’s Who, SUA (1990), „Dicționarul specialiștilor – Un Who’s Who în știința și tehnica românească“ , Vol. I – Editura Tehnică (1996), „Who’s Who în domeniul energiei în România” – Editura IRE (2005), „Enciclopedia personalităților din România“, Editura Hubners Who is Who (2006) și în „Personalități din energetica românească” – Editura IRE (2007).

Fiind un mare iubitor și crescător de câini, a deținut mai mulți ani funcția de Preşedinte al Asociaţiei Chinologice din România.

În anul 1993, Călin Mihăileanu a sprijinit construirea bisericii Pogorârea Sfântului Duh din cartierul Titan, București, fiind menționat printre ctitori în hrisovul de târnosire a acesteia.

Dacă între anii 1932–1933, Clubul Rotary din București a avut ca preşedinte pe profesorul Constantin I. Buşilă, după 1990 când clubul și-a reluat activitatea după o întrerupere de peste 60 de ani, Călin Mihăileanu a deținut între 1994–1995 funcția de preşedinte.

În ziua de duminică 26 noiembrie 2006, cel care a fost un aristocrat al energeticii româneşti și un mare iubitor de oameni, ne-a părăsit pe neașteptate lăsând un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut.

Personalitatea sa carismatică și-a pus o puternică amprentă asupra institutelor, ministerelor, organismelor naționale și internaționale unde a activat sau pe care le-a condus, iar harul, cunoștințele și experiența sa au fost benefice pentru lumea tehnică și științifică a vremii. A condus ani întregi unul din sectoarele importante ale energeticii și întotdeauna lua cu mult calm, maturitate și eficiență decizii extrem de importante chiar și în perioadele cele mai dificile ale energeticii românești.

A fost un profesionist riguros, serios și metodic, cu o putere de muncă excepțională până în ultimele clipe ale vieții. În același timp a fost un spirit deschis și foarte receptiv, un pasionat al dialogului, mai ales cu reprezentanții generațiilor tinere, pe care le-a îndrumat și format, astfel încât pentru foarte mulți dintre aceștia rămâne, în continuare, modelul lor în viață.

Intelectualitatea sa autentică izvora, fără îndoială, dintr-o solidă cultură și o viziune umanistă cuprinzătoare și datorită acestor calități, recunoscute unanim, s-a bucurat de un cerc foarte larg de colaboratori din toate mediile inginerești.

Pe lângă toate aceste calități, Călin Mihăileanu a impresionat prin modestie.

Pentru a face cunoscută și generațiilor viitoare activitatea acestei mari personalități a energeticii româneşti, un grup de foști colaboratori din ICEMENERG (Dumitru Manea, Elena Ratcu și Adriana Vasilescu), au publicat în anul 2021, la Editura AGIR, volumul „Călin Mihăileanu, un aristocrat al energeticii românești”. Informații detaliate despre activitatea marelui OM Călin Mihăileanu pot fi accesate și pe pagina www.calinmihaileanu.com.