Selectați pagina

DARURI ȘI AMARURI ALE VREMURILOR PE CARE LE TRĂIM

DARURI ȘI AMARURI  ALE VREMURILOR PE CARE LE TRĂIM

Motto: Minciuna stă cu regele la masă… Doar asta-i cam de multişor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă 1907, Alexandru Vlahuță

După tragicele evenimente din însângeratul decembrie 1989, marcate de morți și răniți în urma unei revolte populare începută în Timișoara și generalizată în câteva zile pe tot teritoriul țării, care a dus la prăbușirea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu și a regimului politic socialist, istoria României ca țară și a poporului român ca națiune s-a schimbat radical și a intrat în zodia nouă a vremurilor pe care le trăim noi astăzi. S-au schimbat radical viețile oamenilor, comportamentele lor, atitudinea și poziția lor în societate, așteptările și speranțele, relațiile dintre oameni, crezurile și întregul sistem de valori.

Deodată tot ce era bine, corect și normal până atunci a devenit rău și păgubos și a fost anatemizat și aruncat la coșul de gunoi al istoriei; toate ideile, principiile, legile și regulile după care funcționa și acționa societatea omenească din România au fost revizuite și înlocuite cu violență cu altele noi, de regulă contrar opuse celor vechi, străzile marilor orașe s-au umplut de oameni aflați aproape într-o stare de beatitudine, se îmbrățișau necunoscuți unii pe alții cu fețele strălucind de fericire, își zâmbeau și se bucurau împreună de aceste schimbări, cântau cântecul revoluționar ”Deșteaptă-te române” – care avea să devină noul imn al României, trăiau acele clipe într-o stare de transă, de semi-luciditate dominată de emoții pe care nu le trăiseră niciodată în viață, de o anumită exaltare derivată din rostirea neîntreruptă a magicului cuvânt libertate, părea că toți ieșiseră pe porțile unei închisori în care au îndurat umilințe, lipsuri materiale, frig și foame, suferind în tăcere, de toate acestea eliberându-se în acea explozie de bucurie colectivă molipsitoare și anesteziantă, ca un drog care te face să uiți de tine și de realitatea din jur, să plutești într-o beție a unui vis fără margini, un vis paradisiac ce-ți dădea impresia că de acum va curge lapte și miere și se va revărsa cornul abundenței și al frățietății între oameni, că oamenii vor fi egali și prieteni, că viitorul va fi plin de lumină și omenie. Acea stare de adormire a simțurilor și lucidității nu a putut dura mult; ea a durat câteva zile, întreținută fiind și de emoția colectivă creată de destinul tragic al victimelor căzute sub gloanțe, de împușcăturile răzlețe care se mai auzeau pe străzi chiar și după arestarea și executarea dictatorului și a soției lui în ziua de Crăciun.

Acele zile de unică trăire colectivă și individuală, la maximă intensitate, a sentimentului de dobândire a libertății, care este o șansă aproape irepetabilă pentru o viață de om, au fost fără nicio îndoială pentru toți trăitorii care au experimentat-o, primul mare dar al schimbării, primul dar al vremurilor pe care noi astăzi le trăim. Au urmat și alte daruri mult visate și menite să răsplătească moartea tinerilor revoltați, răspunzând aspirațiilor lor îndreptățite pentru libertate. Cetățenii României au obținut pașapoarte individuale și dreptul și posibilitatea de a călători și mai mult, de a-și alege locul de pe planetă în care să își trăiască viața și să își împlinească visele și destinele. Acest dar a dus după sine și amarul părăsirii țării, abandonării, fără nici o ezitare, a locurilor natale, a tradițiilor, a mormintelor și, de cele mai multe ori, a identității românești. Acest val de amărăciune s-a amplificat la dimensiunile unui tsunami după 2007, când România a devenit membră cu drepturi depline a UE, dezastru care a măturat și alungat de pe teritoriul României de azi peste 3 400 000 oameni care au emigrat în principal din motive economice cauzate de dispariția locurilor de muncă în urma devastatoarelor și pustiitoarelor procese de restructurare și privatizare.

Au fost împinși la sute și chiar mii de km distanță, mulți pe căi transatlantice, alimentând cu forță de muncă calificată și ieftină economiile unor state dezvoltate ca SUA, Canada, Israel, Marea Britanie, statele nordice și bineînțeles state din Uniunea Europeană. S-au golit satele de oameni tineri, s-au golit și s-au depopulat orașele de provincie, au dispărut fostele platforme și întreprinderi industriale, mare parte din terenurile agricole ale multor localități altădată prospere au rămas și sunt și azi nelucrate, au dispărut animalele domestice din gospodării, nu mai sunt păsări de curte, nu mai găsești decât cu greu lapte și brânză de casă de vânzare, nici ouă sau carne de pasăre de curte, sărăcia a pus stăpânire pe mediul rural în care au apărut însă supermarketuri sau hipermarketuri din marile rețele de magazine venite din vest, care vând produse adeseori de proastă calitate, inferioare celor din vestul Europei, dar cu aceleași nume și etichete și la prețuri aproape la fel de mari.

Au apărut însă și alte daruri, unele din păcate cu caracter de fructe otrăvite: în primul rând s-a dobândit dreptul la liberă exprimare a gândurilor, a crezurilor și opiniilor politice, a apărut dreptul de a alege prin vot și s-au multiplicat aproape înzecit posturile de radio și televiziune, aproape toate cu caracter pur comercial, structuri generatoare de profit prin goana după senzațional și audiență, prin scăderea nivelului cultural al programelor și emisiunilor, prin promovarea violenței și actelor de subcultură, prin extinderea duratelor de emisie zi și noapte aproape nonstop și printr-un bombardament informațional părtinitor și generator de confuzii, dependent de cauza și ideologia sau doctrina politică deservită. Dacă la începutul anilor 90 această liberalizare a accesului la informație a fost un dar mult așteptat, în timp s-a înfățișat în toată splendoarea lui și amarul reprezentat de forța de manipulare și confuzionare a centrelor de putere politică reprezentate de partide și de grupurile de interese avide după îmbogățire, dar și de forța financiară de promovare prin reclame și mesaje dedicate a unei uriașe cantități de mărfuri și produse, în ultimii ani de după aderare multe fiind descoperite a fi produse de mâna a doua, vândute însă – cum am spus și mai sus, fără milă și scrupule morale, la prețuri de prima mână. Omul de rând, devenit consumator țintă pentru toate aceste mesaje, este de cele mai multe ori năucit și plutește într-o vâltoare existențială adeseori scăpată total de sub controlul său. Un alt dar a fost liberalizarea formării minții și personalității omului prin procesele de școlarizare.

Într-un entuziasm debordant aproape, fiecare ministru al învățământului a promovat o lege nouă în domeniu, urmărind eliminarea componentei ideologice din programele școlare, încercând să democratizeze sistemul, să dea o mai mare libertate școlilor în alegerea și definirea disciplinelor de studiu, să adapteze pregătirea la cerințele pieții muncii, dar mai ales să țină pasul cu evoluția explozivă a tehnologiilor în domeniul tehnicii de calcul, al telecomunicațiilor și al tuturor celorlalte domenii ale activităților economice și ale disciplinelor teoretice. Au apărut instituțiile școlare private, pe bază de taxe, cu tot cortegiul de consecințe privind diferențierea posibilităților de instruire și calificare. Toate pot fi privite ca daruri prin multiplicarea posibilităților de alegere dar, din nefericire, amarurile au venit și aici în val: subfinanțarea sistemului, problematica salarizării personalului din învățământ, calitatea pregătirii școlare și fenomenul abandonului școlar, reapariția analfabetismului sunt doar câteva din elemente din registrul de amar.

Reforma a readus ca dar în actualitate reînvierea dreptului la proprietate. A început încă din anii 90 o preocupare în planul legislativ și al acțiunii politice și sociale pentru reconstituirea proprietăților abuziv confiscate de stat, proces care din nefericire nu s-a încheiat nici până azi și care a fost și este însoțit de amaruri greu de suportat pentru o mare categorie de oameni. Au proliferat corupția, injustiția, inechitățile, au reapărut samsarii – indivizi lipsiți de orice scrupul moral, desprinși parcă din lumea nuvelelor sadoveniene despre perioada dintre cele două războaie mondiale. Aceste reforme au condus la polarizarea societății și împărțirea membrilor ei în elite și vulg, în săraci și bogați, bogățiile acumulate prin orice mijloace și cu orice metode de acaparare devenind unul din criteriile principale de încadrare în lumea elitelor. În planul comportamentului social s-a dezvoltat consumarismul, preocuparea pentru ziua de mâine, tendința consumării resurselor fără milă și grijă față de viitor, față de cei care vin după noi, deși lozincile politicienilor și mesajele lor electorale vorbesc despre dezvoltarea durabilă, despre apărarea mediului înconjurător împotriva lăcomiei și foamei de distrugere generate de goana după îmbogățire rapidă cu orice preț. În sistemul de ocrotire a sănătății, statul s-a derobat permanent de răspunderi și griji, au fost închise zeci de spitale și dispensare, a crescut permanent prețul medicamentelor, oamenii săraci și marginalizați, ale căror rânduri se îngroașă permanent, au tot mai puține șanse de a se îngriji, iar politrucii și propagandiști de serviciu, unii cu calificare și cu aere și pretenții de patrioți, batjocoresc bătrânii fără dinți și prost îmbrăcați atunci când se întâmplă ca și ei să încerce să își exprime simpatii sau opinii politice.

Acestea sunt cumplite amaruri aduse poporului român, fiind întreținute de toți profitorii schimbărilor politice aduse de reformă. Sarcina asistenței medicale, calificate și profesionist făcute, s-a transferat în competența și răspunderea instituțiilor medicale private, a căror apariție și dezvoltare poate fi considerată un dar pentru oamenii suferinzi. O astfel de instituție medicală lucrează însă în regim și pe baze strict economice specifice economiei de piață, în competiție cu altele similare și într-un efort permanent de atragere de clienți. Piața ei este formată din mulțimea oamenilor bolnavi, din diversitatea suferințelor și ponderea celor pentru care ea este specializată. Cu cât vor fi mai mulți oameni în suferință, cu atât va fi mai mare cererea de servicii medicale și mai profitabilă funcționarea, dacă serviciile oferite pot rezolva satisfăcător problemele celor bolnavi. Amarul este că o asemenea instituție este interesată să aibă cât mai mulți bolnavi și să poată identifica cât mai multe boli și suferințe pentru a alimenta piața despre care vorbim.

Și al doilea motiv de amărăciune este reprezentat de costuri și de prețurile derivate din acestea, care din păcate nu pot fi suportate de cei mulți și oropsiți. Libertatea de mișcare, sau mai bine zis dreptul de a-și lua lumea în cap pentru a găsi un loc de muncă în UE, de cele mai multe ori umilitor, acest dar a adus după sine amarul destrămării familiilor, al abandonării copiilor în grija celor bătrâni și în brațele unei societăți otrăvită de droguri, desființarea familiilor tradiționale devenind un scop important al politicilor promovate de UE și susținute de toți politicienii vânduți și de partidele formate din promotori și profitori ai destrămării poporului și țării. Inventarul acestui cutremurător și trist bilanț este din nefericire mult mai lung și nu poate fi cuprins în integralitatea lui decât pe sute de pagini de cărți de analiză socio-politică dedicate și elaborate de oameni calificați, cinstiți și curajoși.

Pentru o ilustrare însă oarecum concluzivă a acestor meditații tulburătoare asupra prezentului vremurilor mă opresc la actualitatea comunei natale, al cărui trecut și al cărei prezent ne-am preocupat să îl reflectăm după puterile și informațiile noastre în paginile modestei noastre reviste. Situată în centrul Podișului Transilvaniei, întrun loc binecuvântat de Dumnezeu, în care apărut și s-a dezvoltat de peste 730 de ani, comuna Luna găzduiește în hotarul ei Baza aeriană 71 a NATO, constituită pe infrastructura (aerodrom, cazărmi și alte dotări) fostei Armate Populare a României, astăzi o amintire. În ultimii ani baza s-a dezvoltat: au crescut dotările și înzestrarea, dar mai ales a crescut mult numărul de avioane supersonice de vânătoarea, care decolează și aterizează zilnic în zborurile lor de antrenament și pentru îndeplinirea misiunilor de luptă pe care le au. Privită dintr-un anumit punct de vedere baza poate fi considerată un dar, plătește o parte din impozit la Primăria din Luna, ceea ce nu este puțin, importanța localității și mai ales vizibilitatea ei pe harta țării și a Europei sunt mult crescute. Acest dar indiscutabil este însă însoțit inevitabil și de un lung șir de amaruri.

Fluieratul și șuierele înfricoșătoare ale avioanelor care decolează și aterizează ziua sau noaptea umplu aerul și pacea satului cu zgomote infernale, greu de îndurat uneori, pe care puținii locuitori rămași în sat trebuie să le suporte fără ca nimeni să le ofere vreo explicație sau vreo recompensă. Vibrațiile transmise în aer sunt atât de puternice uneori, încât zidurile caselor trepidează; locuitorii îți spun, când treci pe la ei, că le este tot mai greu dar nu au cui să se plângă și sunt conștienți că nu i-ar asculta nimeni, sunt o comunitate cu importanță neglijabilă în raport cu interesele majore de apărare a țării și chiar mai mult, a liniștii și securității UE. În ultima vreme rațiuni de strategice și de apărare au condus la decizia dezvoltării bazei militare și realizare unor investiții de mari dimensiuni. Extinderea se va face pe proprietățile sătenilor din Luna pe o suprafață de peste 370 de hectare. În Luna terenul agricol este deosebit de fertil, producțiile de cereale realizate erau comparabile cu cele din zonele de câmpie. Permanența locuitorilor se datorează și acestei resurse valoroase care este terenul agricol cultivabil. Producțiile agricole au constituit salvare și mândria lunenilor de-a lungul vremilor, le-au asigurat un anumit nivel de bunăstare, mulți dintre ei au suferit enorm la colectivizare, unii au rezistat eroic până în fatidicul an 1962 al încheierii procesului, deși nu erau mari proprietari de pământ, nici măcar chiaburi în accepțiunea legilor comuniste ale vremii.

După 1989, imediat ce sătenii au fost reîmproprietăriți, în Luna s-au constituit două asociații de proprietari, formulă în care au continuat cultivarea pământului mecanizat pe sole mari și sub îndrumarea de specialitate a inginerilor agronomi. A fost indiscutabil unul din darurile mari aduse de schimbările care au avut loc. În aceste condiții enorm a fost amarul exproprierii a peste 370 de hectare de teren cu 32 bani pe metru pătrat, iar vestea i-a șocat pe cei 1328 de oameni. Primarul comunei a făcut adrese către primul ministru, ministrul apărării dar și către parlamentari de Cluj. Totul a fost inutil, exproprierea a fost făcută perfect legal, în condițiile legii privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, expropriator fiind Ministerul Apărării Naționale. Amărăciunea este însă sporită de valoarea insignifiantă a prețului plătit.

În cadrul unui talk-show la televiziune, senatorul Daniel Zamfir – șef al Comisiei economice din cadrul Senatului, arăta pe baza documentelor primite și consultate că Banca Națională a ofertat Guvernului României vânzarea terenului aferent Arenelor BNR din București la prețul de 700€ pe metru pătrat, adică de cca. 11000 de ori mai mult decât li se plătea proprietarilor de pământ din Luna. Și nu știu de ce, dar cifra de 11000 mi-a adus aminte de numărul țăranilor executați în 1907 pentru îndrăzneala de a cere pământ. În limbajul oficial al acestor vremuri de totală libertate toți suntem egali, dar minciuna oficială a existat întotdeauna, fiind tratată ca o doamnă din înalta societate în timp ce adevărul este un amărât zdrențăros ce nu are ce căuta în lumea luxoasă a elitelor ce debordează de bogăție, dispreț și aroganță.
Gheorghe Indre

Gândul Anonimului

Arhivă