Selectați pagina

Dan GÎJU – Peștișorul cu solzi de argint

Dan GÎJU – Peștișorul cu solzi de argint

PEȘTIȘORUL CU SOLZI DE ARGINT

         In memoriam Nicu G.

Dan  GÎJU

 

Mi-aduc aminte, foamea ne da ghes,

Și am plecat să pescuim, pe vale:

Tu – tatăl meu –, Ionea lui Ales

Și Florinache, văru’ lu’ matale.

 

În urma voastră, m-ațineam și eu,

Ca un lupan, de haita hămesită,

Cu coada băț, cu gândul teleleu,

Visând un crap de-un kil făcut pe plită.

 

Duceați cu voi o plasă de-mprumut,

Bocancii grei abia mai atingeau

Drumeagul alb, atât de cunoscut,

De după garduri, câinii hămăiau…

 

Ce mândru înotam în trena voastră!

Mi se părea că sunt bărbat în lege,

Eram convins că-n fiece fereastră

Stă câte-o fată care mă alege.

 

În fine, am ajuns la heleșteu:

Trei cruci, apoi pe treabă v-ați chitit;

Pe mal, în crâng, rămas-am numai eu,

Cu ditamai minciogul, pregătit…

 

Din cer, un soare ars căta spre noi

Ori poate că-și vedea de drum, nu știu,

Știu doar că mă rugam din doi în doi

Să pice crapu-acela arămiu…

 

Discret, din când în când, ca un apaș,

Te cercetam: ce chip, ce uitătură…

Cu ce încrâncenare, de ocnaș,

Cătai să ne faci rost de-o saramură!

 

Și ceilalți, prietenii tăi buni,

La fel gândeau și ei, eram convins:

Cât sânge rece, niște căpcăuni!

Cum nădușeau să țină firu-ntins

 

În timp ce tu plecaseși la bătaie,

Scurmai prin scorburi, te băgai la fund,

Să mâni toți peștii lumii, în puhoaie,

Spre plasa ceea chituită-n prund;

 

C-o și vedeam pe mama, mână largă,

Făcând pomeni, trei sâmbete la rând

Și, dacă tot așa o să ne meargă,

Ne vom îmbogăți cât de curând…

Dan GÎJU

Dan GÎJU

 

*

 

Pe nesimțite, clipele, alene,

Pornit-au câte una,-ncet, la vale,

Că m-am trezit într-un târziu, pe gene,

C-un pui de somn care-mi dădea târcoale…

 

De-acum, eram blazat, închis în mine,

Bătut în cap de soare, de neșansă,

În plus, mă bâzâiau niște albine

Și-aș cam fi vrut să mă întorc acasă.

 

Dar deodată, ca într-o magie,

Vă regăsesc la chip străluminați;

M-am și frecat la ochi: Măi, ce să fie!

S-o fi spart gheața? O să fim bogați?!

 

Și jur că n-a fost clipă mai frumoasă

Când am văzut cum strălucește, viu,

Și cum se zvârcolește-n fund de plasă

Un peștișor fâșneț, gri-argintiu.

 

A fost și nu a fost o bucurie

Că imediat, apoi, a-nceput jocul:

„Să-l luăm?” „Să nu îl luăm!?” „Ce nasulie…”

„Mai bine nu-l prindeam, fi-ne-ar norocul!”

 

Într-un final, nea Florinache-a spus:

„Dacă-i așa… păi, fără supărare,

Cum noi suntem, oricum, cu doi în plus,

Decidă puștiul ăsta, fiindcă pare,

 

Cam dintre toți, cel mai flămând și… sincer,

Și-n fond, eu socotesc c-așa-i cinstit,

Că n-o fi păcătos, ce-i drept – nici înger,

Dar ne va ține minte, negreșit!”

 

Tu tată, parcă văd, ai dat din umeri,

Și ai fi vrut, și n-ai fi vrut… sau nu știu,

Rețin doar că te-am căutat stingher,

Fiindcă-ți eram și nu-ți mai eram fiu.

 

De-acum, eram numai cu peștișorul,

Stăpânul și cu servul său umil;

Simțeam cum mă pătrunde,-ncet, fiorul

Și că am fost, dar nu mai sunt copil…

 

Știam, desigur, că-mi îndeplinește

Tot ce-aș dori, cum face Dumnezeu,

Doar să i-o cer și, cât ai zice „pește”,

Voi fi sătul, bogat sau cum vreau eu.

 

Dar am decis: îl vom prăji-n tigaie,

Spre groaza lui, și-a ta, și-a tuturor!…

Anton RAȚIU - PĂMÂNTUL - APA - OMUL varianta 2

Anton RAȚIU – PĂMÂNTUL – APA – OMUL varianta 2

 

*

 

Simt, de atunci, un fel de vâlvătaie

Ce-mi urcă dinspre tălpi, ușor, ușor,

 

Și se oprește-n creștet, dând să iasă,

Dar unde? Cum și încotro? De ce?

Sunt întrebările care m-apasă.

Și-n timp ce soarta mi se tot petrece,

 

Îmi vine-n minte clipa ceea rară

Când, între foc și apă,-am ales focul,

Purificându-mă pe dinafară,

Lăsând, în schimb, la voia lui norocul,

 

Care-mi apare-n vis, în  nopți de vară,

Sub forma unui peștișor de-argint,

Cu solzii scrum, țâșnind din călimară,

Prin cartea vieții mele rătăcind.

 

București, 27 martie 2020

Dan Gîju

Arhivă